TAHT, tahturi, s. n. (Învechit; și în forma tact) 1. Reședință, sediu al unei subprefecturi sau al altei administrații sau autorități locale. Trebuia să trimită cîte un raport din fiece oraș și din fiece tact de subtadministrație, întîlnit în drum. CAMIL PETRESCU, O. II 613. M-a dus la tact și d-acolo la oraș. CARAGIALE, S. 87. A fi vreun ispravnic de cei noi, cărora le zic prefecți... E grăbit s-ajungă la tact de aceea lasă bacșișuri bune. ALECSANDRI, T. 46. 2. Stație de poștă; poștă. Zapciul el însuși... îi luă în primire frecîndu-și cu smerenie mîinile și seara la tact se dete iama printre găini și rațe. MACEDONSKI, O. III 37. La tactul de mai sus al poștei, se întîmplase peste noapte o călcare cu omor. CARAGIALE, O. I 287. – Variante: tact, taft (DELAVRANCEA, H. T. 211) s. n.