3 definiții pentru pomânt


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

pomânt sn vz pământ

pămî́nt n., pl. urĭ și rar inte (lat. pavimentum, bătătură, pămînt bătăturit, paviment, pardoseală; it. palmento, pavimentu moriĭ. V. paviment și spaĭmă). Planeta pe care locuim: rotațiunea pămîntuluĭ. Uscatu, partea solidă a acesteĭ planete (în opoz. cu marea): codriĭ care acopereaŭ pămîntu odinioară. Sol, teren: a te culca pe pămînt. Fel de teren: pămînt negru, galben, arabil, sterp. Lut: oală de pămînt. Țară, ținut: pămînt nelocuit. Moșie, teren de lucrat: țăranu ĭubește pămîntu. Fig. Locuitoriĭ pămîntuluĭ, lumea, omenirea: n’am pe nimenĭ pe pămînt. A fi pe pămînt, a exista, a trăi. A perde pămîntu, a-l perde din vedere cînd eștĭ pe mare saŭ a nu-l maĭ atinge cu picĭoarele cînd eștĭ în apă. A răscoli ceru și pămîntu, a face toate sforțările. Pămîntu făgăduințiiĭ, Palestina (considerată ca locu fericiriĭ p. Jidaniĭ care rătăceaŭ pin pustie): România e pentru Jidanĭ un adevărat pămînt al făgăduințiĭ (V. eldorado). Pămîntu sfînt, Locurile sfinte, Ĭerusalimu și cele-lalte locurĭ pe unde a trăit Hristos. Pe pămînt, în lumea asta (în opoz. cu ceru saŭ ĭadu). A ți se face fața ca pămîntu, a deveni livid, pămîntiŭ. A nu te maĭ încăpea pămîntu de bucurie, a fi foarte vesel. A pune capu’n pămînt, a pleca capu (de întristare, de rușine). A face degeaba umbră pămîntuluĭ, a nu lucra nimica, a fi nefolositor. A promite ceru și pămîntu, a promite marea și sarea, imposibilu. A fugi mîncînd pămîntu, a fugi foarte răpede. A tăcea ca pămîntu, a tăcea ca un pește, a nu zice nimica. Mînia pămîntuluĭ, foarte: era bogat mînia pămîntuluĭ. Cît e lumea și pămîntu, nicăirĭ, nicĭ-odată: ca el nu maĭ este om (bun saŭ răŭ) cît e lumea și pămîntu. Al pămîntuluĭ (în loc. ca: gîndăcăria pămîntuluĭ), în număr infinit: într’o clipă s’a adunat acolo jidănăria pămîntuluĭ! Din pămînt (din ĭarbă verde), de unde știĭ, cum veĭ putea: să scoțĭ baniĭ din pămînt, orĭ te daŭ pe mîna polițiiĭ! – Vechĭ, azĭ nord și Serbia, pomînt. Vechĭ voc. și peminte și păminte (cp. cu spămînt). – În ordinea distanțeĭ de la soare, pămîntu e a treĭa planetă. Forma luĭ nu e a uneĭ sfere turtite la polĭ, ci a unuĭ tetraedru c’o rază de vre-o 6,671,000 de metri. Se învîrtește în 24 de ore în prejuru luĭ și în 365 de zile și 6 ore în prejuru soareluĭ. Geometric, pozițiunea punctelor suprafețeĭ se determină pin paralele șimeridiane. Interioru pămîntuluĭ nu e o masă topită, cum se credea, ci maĭ probabil solid, afară de unele locurĭ de supt vulcanĭ, unde-s ca niște buzunare de substanță în fuziune. De aceĭa pe acolo-s maĭ dese cutremurele. Diferența de nivel între uscat și apă modifică foarte puțin forma generală a pămîntuluĭ. Din suprafața luĭ, aproape treĭ sferturĭ îs ocupate de ocean. În sfîrșit, întregu pămînt e învălit de un strat de aer numit atmosferă, care face posibilă vĭața organizată.

Intrare: pomânt
pomânt
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.