culcat², ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 60 / Pl: ~ați, ~e / E: culca] 1 (D. oameni și animale; șîe) A sta ~ (A sta) întins orizontal, pentru a se odihni sau a dormi. 2 Găzduit. 3 Întins pe pământ cu fața în jos. 4 Așezat înclinat pe (sau în) ceva. 5 Pus în (sau peste) ceva. 6 (D. urechi) Ciulit. 7 Lăsat în jos. 8 Îndoit. 9 Frânt. 10 (Pfm; șîe) A fi ~ la pământ (A fi) doborât. 11 (Pfm; îae) (A fi) ucis. 12 (Fig; îs) Umbră ~ă Umbră înclinată (din cauza soarelui la apus). 13 (Reg; șîs palmă ~ă) Măsură cu palma ținând degetele lipite. 14 (D. plante) Căzut la pământ.

CULCAT², -Ă, culcați, -te, adj. 1. (Despre ființe, construit mai ales cu verbul «a sta») întins (de obicei spre a dormi sau a se odihni), așezat în poziție orizontală. Nimeni n-are voie să stea culcat pe spate sau pe pîntece. SAHIA, N. 114. Căruța în care stă culcat abia înaintează pe căi fără de urme. ODOBESCU, S. III 15. Olga dormea culcată pe o canapea. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Fig. Orașul sta pe vale culcat cu nepăsare. MACEDONSKI, O. I 48. Cînd ajunserăm a doua zi de dimineață în dealul numit Repedea, văzurăm capitala Moldovei culcată cu lene pe o coastă lină, spre nord-vest, ca un călător obosit de cale și de suferințe. BOLINTINEANU, 276. ♦ (Cu valoare de imperativ) Comandă folosită în armată pentru executarea mișcărilor de culcare. 2. (Despre obiecte care de obicei stau vertical) Aflat în poziție orizontală, răsturnat. (Fig.) Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate. ALEXANDRESCU, P. 132.

culcat adj. m., pl. culcați; f. sg. culcată, pl. culcate

CULCAT adj. 1. întins, lungit, tolănit, trântit, (reg.) răbunit, (Mold.) tologit. (Stă puțin ~ după-amiază.) 2. v. răsturnat. 3. doborât, tăvălit, (pop.) pologit. (Un lan de grâu ~.)

CULCAT adj. 1. întins, lungit, tolănit, trîntit, (reg.) răbunit, (Mold.) tologit. (Stă puțin ~ după amiază.) 2. doborît, răsturnat, trîntit. (Niște scaune ~.) 3. doborît, tăvălit, (pop.) pologit. (Un lan de grîu ~.)

Culcat ≠ sculat