părmanent, ~ă a vz permanent

permanent, ~ă [At: NEGULICI / V: (reg) păr~, pir~ a / Pl: ~nți, ~e / E: fr permanent] 1 a Care există un anumit interval de timp sau veșnic, fără a se schimba și fără a se întrerupe Si: constant, necontenit, neîntrerupt, stabil, statornic. 2 a Care se desfășoară sau se repetă fără întrerupere Si: necontenit, neîntrerupt. 3 a (Îs) Ondulație ~ă Ondulație a părului făcută printr-un procedeu special pentru a se menține multă vreme. 4-5 sn (Procedeu prin care se obține o) ondulație permanentă. 6-7 sn, a (Șîs păr ~) (Păr) care a fost ondulat prin acest procedeu. 8 a (D. instituții, organizații etc. sau persoane care le reprezintă; îoc provizoriu) Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. 9 a (D. salariați; îoc zilier) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților angajați în schemă. 10 a (Îs) Armată (sau, înv, oștire, oaste) ~ă Armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. 11 a (În vechea armată; îoc cu schimbul) Care presta serviciul militar fără întrerupere. 12 a (Chm; d. gaze) Care își conservă starea la toate temperaturile și sub toate presiunile.

permanență sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~ție, ~nin~ / Pl: ~țe / E: fr permanence] 1-2 Însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen etc. de a fi permanent (1-2). 3-4 (Calitate a) ceea ce este durabil. 5 Durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. 6 (Înv; îs) Carte de ~ Act prin care se aprobă stabilirea cuiva într-o localitate. 7 (Îlav) De ~ De serviciu. 8 (Îal) În exercițiul funcțiunii. 9 (Îlav) În ~ Mereu. 10 (Îal) Fără întrerupere Si: continuu. 11 (Ccr) Serviciu însărcinat cu asigurarea funcționării neîntrerupte a unei instalații, instituții etc. 12 Însușire definitorie a unei familii, a unui neam, care se transmite din generație în generație.

permanenție sf vz permanență

permanință sf vz permanență

pirmanent, ~ă a vz permanent

PERMANENT, -Ă, permanenți, -te, adj. 1. Care există, durează, se petrece fără întrerupere, în continuare, mereu (sau într-un interval de timp determinat); neîntrerupt, necontenit, constant; care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitînd anumite atribuții. În sala cercului nu mai rămăsese decît comitetul permanent ca să discute modalitatea expulzării. BART, E. 287. Noi cerem și consul permanent turcesc în București. GHICA, A. 88. Armată permanentă = armată întreținută de un stat prin recrutări periodice și neîntrerupte. A probat că armata teritorială poate să înlocuiască cu mari avantaje armata permanentă. ALECSANDRI, S. 90. Armata romînească a fost cea dinții armată permanentă în Europa. BĂLCESCU, O. I 12. ◊ (Adverbial) Bătrînul Iuga ședea aproape permanent la țară. REBREANU, R. I 80. 2. (În expr.) Ondulație permanentă = (și substantivat, n.) ondulație a părului (făcută printr-un procedeu special) care se menține mai multă vreme.

PERMANENȚĂ, permanențe, s. f. Starea unui lucru sau a unei acțiuni care durează (un timp îndelungat) fără întrerupere, fără încetare, continuu; calitatea a ceea ce este permanent; durată lungă. V. stabilitate, statornicie. ◊ Loc. adv. În permanență = necontenit, fără întrerupere; permanent, mereu. A ține seama, în permanență de progresele științei. ♦ (Concretizat) Organ sau serviciu permanent la anumite instituții sau întreprinderi.

PERMANENT, -Ă adj. 1. Stabil; neîntrerupt; statornic, imuabil. 2. Ondulație permanentă (și s.n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special și care se menține mult timp. [< fr. permanent, cf. lat. permanere – a rămîne mereu].

PERMANENȚĂ s.f. Durată constantă, neîntreruptă a unui lucru; neîntrerupere; statornicie. ♦ În permanență = permanent, fără întrerupere. ♦ Birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. [Cf. fr. permanence, it. permanenza].

PERMANENT, -Ă adj. 1. stabil, neîntrerupt; statornic, imuabil. 2. ondulație ~ă (și s. n.) = odulație a părului făcută printr-un procedeu special și care se menține mult timp. (< fr. permanent, lat. permanens)

PERMANENȚĂ s. f. însușire a unui lucru, a unei acțiuni etc. de a fi permanent(ă). ♦ în ~ = permanent, continuu. ◊ birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. (< fr. permanence)

PERMANENT² ~tă (~ți, ~te) 1) Care există fără întrerupere; cu durată lungă; neîntrerupt; continuu. Relații ~te. 2) Care funcționează în permanență. Consiliu ~. /<fr. permanent

PERMANENȚĂ ~e f. 1) Caracter permanent; continuitate. ◊ În ~ fără întrerupere; continuu; neîncetat. 2) (la unele întreprinderi sau instituții) Secție care funcționează permanent. /<fr. pemanence

permanent a. care durează într’una, care rămâne statornic.

permanență f. durată constantă, stabilitate.

*permanént, -ă adj. (lat. pérmanens, -éntis, d. permanére, a rămînea, a dura. V. rămîn, mîn). Care se menține saŭ durează fără întrerupere, durabil, stabil: bolnavu era într’o stare permanentă de prostrațiune. Fortificațiune permanentă, făcută pe mult timp (în opoz. cu trecătoare saŭ pasageră). Armată permanentă, care există și în timp de pace. Adv. În mod permanent.

*permanénță f., pl. e (mlat. permanentia). Calitatea de a fi permanent. În permanență, fără întrerupere, tot timpu, continuŭ: rîurile curg în permanență.

permanent¹ adj. m., pl. permanenți; f. permanentă, pl. permanente

permanență s. f., g.-d. art. permanenței; pl. permanențe

permanent¹ adj. m., pl. permanenți; f. permanentă, pl. permanente

permanență s. f., g.-d. art. permanenței; pl. permanențe

permanent adj. m., pl. permanenți; f. sg. permanentă, pl. permanente

permanență s. f., g.-d. art. permanenței; pl. permanențe

permanent

PERMANENT adj., adv. 1. adj. v. stabil. 2. adj. v. constant. 3. adj. v. continuu. 4. adv. v. continuu. 5. adv. v. întotdeauna.

PERMANENT adj., adv. 1. adj. fix, stabil, statornic. (O așezare ~.) 2. adj. constant, invariabil, neschimbător, (livr.) imuabil. (Fenomen ~.) 3. adj. continuu, etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfîrșit, perpetuu, veșnic, (înv. și reg.) mereu, (reg.) necunten, (înv.) neîncontenit, neprecurmat, nesăvîrșit, pururelnic. (O luptă ~ între contrarii.) 4. adv. continuu, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, pururi, veșnic, (înv. și reg.) nepristan, (reg.) hojma, necunten, (înv.) neapărat, nelipsit. (Se mișcă ~.) 5. adv. continuu, încontinuu, întotdeauna, întruna, mereu, necontenit, neîncetat, pururi, totdeauna, veșnic, (pop.) necurmat. (Eram ~ împreună.)

PERMANENȚĂ. Subst. Permanență, permanentizare, perpetuitate (rar), perpetuare, perpetuație (rar), continuitate, continuare, stabilitate, constanță, invariabilitate, fixitate, persistență, perenitate, menținere, dăinuire, durabilitate, trăinicie, indestructibilitate (rar), rezistență, viabilitate. Eternitate, veșnicie, vecie, nemurire. Infinit, nesfîrșit, nemărginire, nemargine (rar). Adj. Permanent, perpetuu, constant, continuu, necontenit, neîntrerupt, necurmat, neîncetat, infinit, nesfîrșit, interminabil, neterminabil, stabil, fix, persistent, peren (fig.), dăinuitor, durabil, trainic, indestructibil (fig.), rezistent, solid, viabil (livr.). Etern, veșnic, de veci, nemuritor, nepieritor. Vb. A (se) permanentiza, a (se) perpetua, a (se) continua, a persista, a (se) menține, a dăinui, a dura, a dura la nesfîrșit, a ține, a ține mult, a ține o veșnicie. A eterniza, a veșnici (înv.), a înveșnici (înv.), a nemuri (rar), a înnemuri (înv.), a imortaliza. Adv. (În mod) permanent, în permanență, continuu, încontinuu, mereu, neîntrerupt, fără întrerupere, neîncetat, fără încetare, fără sfîrșit, fără capăt, întotdeauna, totdeauna, întruna, oricînd, pururi (înv. și pop.); pe (pentru) vecie, pentru totdeauna, de-a pururi (înv. și pop.), în veci de veci, în veac de veac, în vecii vecilor, în vecia vecilor (rar); regulat, de nenumărate ori, zilnic, ziua și noaptea, ore (zile, luni, ani) în șir, de-a rîndul. V. existență, imensitate, timp.

Permanent ≠ efemer, sezonier, temporar, trecător, vremelnic, provizoriu, schimbător