vremelnic, ~ă a [At: (a. 1648) NĂSTUREL, GCR I, 131, ap. TDRG / Pl: ~ici, ~ice / E: vreme + -elnic] 1 De scurtă durată Si: efemer (3), temporar, trecător, (înv)vremelnicesc. 2 Instabil. 3 (Spc) Care are o viață efemeră (1).

vremelnic, -ă adj. 1 Care este de scurtă durată; care există, durează sau este destinat să existe, să dureze numai un anumit timp; instabil, inconstant; provizoriu, temporar, trecător; efemer; (arh.) vremelnicesc. Mă uitam în toate părțile, ca să fac mai de aproape cunoștință cu locul hărăzit mie de întîmplare pentru vremelnicul meu popas (HOG.). ◊ (adv.) S-o adăpostească vremelnic în casa lui din Dealul Spirii? (VIN.). ♦ (adv.) Pentru o scurtă perioadă de timp sau pe un timp limitat. Și-au părăsit vremelnic locuințele. 2 (înv.) Timpuriu. Moartea cea vremelnică (MIN.). 3 (despre oameni) Care are o existență scurtă, efemeră; care se află într-o anumită stare, situație etc. un timp oarecare; care exercită o anumită activitate un timp limitat, după care urmează să fie înlocuit (cu cineva stabil). De cînd te-ai murdărit pe degete cu lut, Vremelnic și plăpînd tu m-ai făcut (ARGH.). • pl. -ci, -ce. /vreme + -elnic.

VREMELNIC, -Ă, vremelnici, -e, adj. De scurtă durată, trecător, temporar, provizoriu; instabil; efemer. [Răzeșii] veneau pentru vechi procese, cu multă îndoială față de judecățile vremelnice. SADOVEANU, Z. C. 81. Mă uitam în toate părțile ca să fac mai de aproape cunoștință cu locul hărăzit mie de întîmplare pentru vremelnicul meu popas. HOGAȘ, M. N. 161. [Mihai-Viteazul] își schimbă hotărîrea, orînduind o comisie vremelnică de cîrmuire pentru Moldova. BĂLCESCU, O. II 286. ◊ (Adverbial) La ce dar să mai arate și Anei un vis urît, prin care trec vremelnic? VLAHUȚĂ, O. A. III 82. Luna de sub nouri ieșind ca să te vază... vremelnic sta de pază. BELDICEANU, P. 133. ♦ Care are o viață efemeră. (Substantivat; învechit, atestat în forma vremealnic) Să ne vedem ca niște vremealnici și muritori pre pămînt. ȚICHINDEAL, P. 188. – Variantă: (învechit) vremealnic, -ă adj.

VREMELNIC ~că (~ci, ~ce) Care durează puțină vreme; de durată scurtă; temporar; provizoriu. /vreme + suf. ~elnic

vremelnic a. temporar. [Slav. VRIEMENÌNŬ].

vremélnic, -ă adj. (vsl. vrĭemenĭnŭ cu sufixu -ic). Temporar, pe cîtva timp. Adv. A trăit vremelnic în străinătate. – Maĭ rar și -icesc (adj.)

VREMEALNIC,-Ă adj. v. vremelnic.

vremelnic adj. m., pl. vremelnici; f. vremelnică, pl. vremelnice

vremelnic adj. m., pl. vremelnici; f. vremelnică, pl. vremelnice

vremelnic adj. m., pl. vremelnici; f. sg. vremelnică, pl. vremelnice

VREMELNIC adj., adv. 1. adj. v. temporar. 2. adv. v. temporar. 3. momentan, provizoriu, v. temporar. 4. v. trecător.

VREMELNIC adj. 1. nedefinitiv, provizoriu, temporar, trecător, (livr.) tranzitoriu, (înv.) provizoric, provizornic. (O soluție ~.) 2. provizoriu, temporar, (înv.) precariu, vremelnicesc. (O slujbă, o ocupație ~.) 3. momentan, provizoriu, temporar, trecător, (înv.) momental, momentos. (E doar o măsură ~.) 4. efemer, pieritor, schimbător, temporar, trecător, (livr.) pasager, (înv.) petrecător, piericios, pierit, stricăcios, temporal, vremelnicesc, (fig.) călător, (înv. fig.) deșert. (O situație ~.)

Vremelnic ≠ etern, permanent, veșnic