ocol sn [At: (a. 1624) IORGA, S. D. XI, 49 / Pl: (1-6,13-16,18-19, 24-27) ~oale, (7-12, 17, 21-23, 28-30) ~uri / E: vsl околъ, rs околъ] 1 (Înv) Linie care delimitează un spațiu. 2 (Pex) Spațiu delimitat Si: cuprins. 3 (Înv) Perimetru. 4 (Înv) Cerc. 5 (Nob) Spațiu liber. 6 (Înv) Anturaj. 7 (Înv) Gard, șanț sau zid de întărire împrejurul unui loc Si: împrejmuire, îngrăditură. 8 (Pex) Loc îngrădit cu gard viu. 9 (Înv) Loc îngrădit lângă casă sau în câmp unde se țin vitele, oile, porcii etc. 10 (Pex) Loc unde se ține târgul de vite. 11 (Reg) Colț din grădină îngrădit care servește la păstrarea nutrețului. 12 (Trs) Curte. 13-15 (Înv) Unitate (administrativă) (judiciară și) agricolă) subordonată de județ, de ținut sau de stat. 16 Instituție care conducea o astfel de unitate. 17 Sediu al acestei instituții. 18 (Îs) ~ silvic Unitate silvică administrativă, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, refacere, ocrotire și pază a pădurilor, de valorificare a vânatului și a peștelui din apele de munte. 19 (Pop; lpl) Cerc de fier sau de lemn așezat în jurul pietrei morii, care împiedică făina să cadă pe alături Si: veșcă. 20 (Reg) Amestec din făină de grâu și de porumb, care se depune între piatra morii și veșcă în timpul măcinatului și care servește ca hrană pentru animale. 21 (Reg; art.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația gemenilor Si: vizitiul. 22 Mișcare în jurul unui punct fix sau a unui anumit loc. 23 Deplasare în spațiu care nu urmează calea directă Si: circuit, înconjur, ocolire. 24 (Îla) De ~ Indirect. 25 (Îlv) A da (cuiva sau la ceva) ~ sau ~oale A înconjura. 26 (Îal) A se învârti în preajma cuiva sau a ceva Si: a da târcoale. 27 (Pop; îe) A da ~ cu ochii A privi de jur-împrejur. 28 (Pop; îe) A da ~ țării (țărilor sau pământului) A merge foarte mult. 29 (Fig) Digresiune. 30 (Îlav) Fără ~ (sau ~uri) Fără menajamente Si: direct. 31 Cotitură.

OCOL (pl. -oale) sn. 1 Drum ce face cineva cînd nu urmează calea dreaptă sau cea mai scurtă, înconjur : porumbelul... fără nici un ~ veni și se puse drept pe capul băiatului (ISP.) ¶ 2 Drum, călătorie de jur împrejur: a făcut ~ul pămîntului; a da ~, a ocoli, a merge de jur împrejur: se ducea adesea prin grădină, da ~ mărului și tot plănuia (ISP.) ¶ 3 Îngrăditură pentru vite: șuri și ocoale pentru boi și vaci (CRG.); a făcut ficiorul un ~ bun și tare și bine îngrădit și a închis într’însul doi bivoli (SB.) ¶ 4 Mold. Trans. Maram. Bătătură, curte, ogradă ¶ 5 ⏲ ⚖️ ‡Plasă, plaiu (veche împărțire administrativă a județelor); (astăzi) circumscripție judiciară: judecător de ~; judecătorie de ~ [vsl. okolŭ].

OCOL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. (Adesea în construcție cu verbele «a face», «a da» etc.) Mișcare în jurul unui punct fix, de jur împrejurul unui loc (v. tur); deplasare în spațiu, care nu urmează calea cea mai dreaptă (v. înconjur). Făceau ocoluri largi, se apropiau de copaci, apoi iarăși se speriau și se depărtau. DUMITRIU, N. 149. Stai, călăreț! întoarce-ți calul semeț. Fă un ocol. ARGHEZI, V. 225. Ea mai face-o dat-ocolul Adunării. EMINESCU, L. P. 145. ◊ Fig. Întîi știrea, făcînd ocolul satului, stîrni curiozitate. REBREANU, R. II 230. ◊ Loc. adj. De ocol = ocolit, indirect. Pe această cale, deși de ocol, credem c-am ajuns aproape de dezlegarea primei întrebări. CARAGIALE, N. F. 15. ◊ Loc. adv. Cu ocoluri = pe departe, indirect. Îi vorbi și de fratele ei, cu ocoluri, cu băgare de seamă. DUMITRIU, N. 211. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. Un memoriu în care arăta, de data aceasta fără ocol, că, dacă nu sînt rezolvate cererile cuprinse în el, muncitorii vor recurge la acțiuni. PAS, Z. IV 217. Rămase încremenit: binoclul ei îl ochise drept, fără ocol. BASSARABESCU, S. N. 167. 2. Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat; cuprins. Mă mir cum d-avu răbdare domnul să nu-nceapă vînătoarea de cum dădurăm în ocolul slobod al Cîmpulungului. DELAVRANCEA, O. II 105. Prin tot ocolul acelei văi fără de scursoare, țîșnește tina în sus. ODOBESCU, S. III 187. ♦ Cotitură, cot. Spre culmile întunecate și tot mai înalte dinspre apus se întoarce Oltul, scriind cu argint, în verdele liniștit al cîmpiei, un ocol elegant, plin de frumusețe. BOGZA, C. O. 243. Identific, după dîmb și după ocolul șoselei, locul unde sîntem. CAMIL PETRESCU, U. N. 263. ♦ (Învechit) Circumferință. Ocolul acestui bulz erea ca de doisprezece stînjini. GORJAN, H. II 18. 3. (Concretizat) Împrejmuire, îngrăditură, gard făcut în jurul unui loc; p. ext., loc îngrădit. La miazăzi, pe culmea de tufe ruginite, Se văd niște ocoale, cu lungi șuri pentru boi. BELDICEANU, P. 62. Tabăra impregiuru-i avînd ca s-o-ntărească Un lung ocol de cară legate strîns cu lanțuri. ALECSANDRI, P. III 219. ◊ (Poetic) Zvelta insulă apare... Sărutată cînd de valuri, cînd de vînturi asaltată Printre-o- colul spumei albe. MACEDONSKI, O. I 161. ♦ (Adesea determinat prin «de vite») Loc îngrădit, uneori acoperit, unde se închid vitele. La ocoale se adunaseră tamazlîcurile, cu mugete. SADOVEANU, F. J. 427. Am fost să-mi văd ocolul meu de vite. Sărmanele duc lipsă de nutreț. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 20. ♦ Loc unde se închid vitele de pripas sau cele prinse pe semănături străine. 4. (Concretizat) Curte, ogradă. Răgete lungi Pornesc din ocol. Tălăngile, trist Tot sună dogit. BACOVIA, O. 10. În larg d-ocol s-adună curtenii și fac roată. COȘBUC, P. II 201. Bade-n ocolul tău Puteare-aș să umblu eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 461. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. Cu bățul se-nvîrtește Ca să-și facă-n jur ocol; Dar abia e locul gol, Și mulțimea năvălește Iarăși stol. COȘBUC, P. I 226. 6. (Ieșit din uz) Circumscripție administrativă (judiciară, silvică, agricolă); sediul ei; p. ext. instituție care conduce una din aceste forme de împărțire administrativă. Judecătorie de ocol. cm Tinerii ei feciori domnești... se întîmpinase în ocolul Focșanilor și se lăsase cu taberile lor amestecate la satul Săpățeni. ODOBESCU, S. I 170.

OCOL² ~uri n. 1) Mișcare în jurul unui punct sau loc; înconjur. ◊ ~ul pământului (sau lumii) călătorie îndelungată, prin multe regiuni și țări. 2) Deplasare în spațiu care se abate de la drumul drept. ◊ De ~ care înconjoară; care ocolește. Cu ~uri pe departe; indirect. Fără ~uri a) fără a înconjura; b) drept în față. A da ~ a se învârti pe lângă cineva sau ceva. /<bulg. okolu

OCOL¹ ocoale n. 1) Loc îngrădit (pentru închiderea vitelor); coșar; țarc. 2) Gard care înconjoară un loc; îngrăditură; împrejmuire. 3) ist. Unitate administrativă. ◊ ~ silvic diviziune teritorială în gospodăria forestieră. /<bulg. okolu

ocol n. 1. înconjur: a da ocol casei; 2. îngrădire: șuri și ocoale pentru boi și vaci CR.; 3. vechiul nume al județului: ocoalele despre câmpie se numesc plăși, iar cele despre munte plaiuri. [Slav. OKOLŬ, cerc, din KOLO, roată].

ocól n., pl. urĭ (vsl. okolŭ, cerc, arie, tabără, okolo, în prejur, d. kolo, roată; sîrb. okoliš, ocol, județ, rus. ókolo, în prejur; alb. akóle, în prejur; ung. akol, țarc. V. caleașcă). Mers în prejur, înconjur: cînd mergĭ la deal, osteneștĭ maĭ puțin făcînd ocolurĭ. Călătorie de jur în prejur: Fenecieniĭ aŭ făcut ocolu Africiĭ cu 3000 de anĭ în ainte de Hristos. Fig. Perifrază: spune de-a dreptu și nu maĭ face ocólurĭ. Pl. ocoale. Obor, țarc, îngrăditură de ținut vitele marĭ. Plasă orĭ plaĭ (Vechĭ). Circumscripțiune. Judecător de ocol (sau de pace, după fr.), judecător de plasă orĭ de despărțire orășenească. A da ocoale, a da tîrcoale.

acol^[1] sn vz ocol

OCOLAȘ² (pl. -șe) sn. dim. OCOL: a rădicat un ~ numai de frunziș (SB.); Am un ~ Plin de iepurași (GOR.), ghicitoare despre „gură”.

ocol² (mișcare) s. n., pl. ocoluri

ocol¹ (împrejmuire; unitate administrativă) s. n., pl. ocoale

ocol¹ (mișcare) s. n., pl. ocoluri

ocol² (împrejmuire, unitate administrativă) s. n., pl. ocoale

ocol (împrejmuire, unitate administrativă) s. n., pl. ocoale

ocol (mișcare) s. n., pl. ocoluri

ocol, -coale.

ocol (ocoluri), s. n. – 1. Circuit, contur, circumferință. – 2. Loc îngrădit, țarc de vite. – 3. Înconjur, întorsătură. – 4. Strîngere în turmă a vitelor. – 5. Deviație, digresiune. – 6. District judiciar. – 7. Tribunal pentru prima instanță. Sl. okolu „cerc”, din kola „roată”, cf. colb, colac (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 224; Conev 70), cf. bg. okol, mag. akol. – Der. ocoli, vb. (a da ocol, a înconjura; a se abate; a se suci; a împrejmui; a evita); din sl. okoliti, ukoliti; ocolaș, s. m. (înv., șef administrativ al unui district judiciar); ocoliș, s. n. (deviere, abatere), cf. sb., cr. okoliš „cerc”; ocolitor, adj. (care se abate de la ceva); ocolitură, s. f. (deviație); ocolnică, s. f. (înv., hotărnicie); ocoleală, s. f. (deviere).

BREZNIȚA-OCOL, com. în jud. Mehedinți; 4.573 loc. (1991). Centru viticol. Vestigiile unei așezări rurale romane (sec. 2-3) și ale unei cariere de calcar exploatate de municipiul Drobeta.

OCOL s. 1. înconjur, ocolire, (rar) ocoliș. (A ajuns la destinație cu un mare ~.) 2. v. cotitură. 3. v. gard. 4. v. țarc.

OCOL s. v. asediere, asediu, circumferință, cuprins, curte, digresiune, divagare, divagație, împresurare, încercuire, înconjurare, limită, ogradă, perimetru, plasă, staul, țară.

ocol s. v. ASEDIERE. ASEDIU. CIRCUMFERINȚĂ. CUPRINS. CURTE. DIGRESIUNE. DIVAGARE. DIVAGAȚIE. ÎMPRESURARE. ÎNCERCUIRE. ÎNCONJURARE. LIMITĂ. OGRADĂ. PERIMETRU. PLASĂ. STAUL. ȚARĂ.

OCOL s. 1. înconjur, ocolire, (rar) ocoliș. (A ajuns la destinație cu un mare ~.) 2. cot, cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, răsucitură, serpentină, sinuozitate, șerpuire, șerpuitură, (rar) îndoitură, (pop.) cîrmeală, cîrnitură, intorsură, sucitură, (Olt. și Ban.) covei. (~ al unui drum.) 3. gard, împrejmuire, îngrăditură, ulucă, (înv. și reg.) ogradă, stobor, (reg.) tîrcol, (Mold. și Bucov.) zăplaz, (înv.) cuprins. (Și-a ridicat un ~ în jurul curții.) 4. țarc, (pop.) obor, (înv. și reg.) ogradă, (reg.) tîrcol. (~ de vite.)

OCOLUL s. art. v. vizitiul.

ocolul s. art. v. VIZITIUL.

ocól, ocoluri, s.n. 1. Ogradă, loc îngrădit unde se închid vitele: „Din ocolul unei văduve sărace, iese scroafa văduvei și se amestecă printre porcii lui Pintea” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 176). 2. Curtea casei țărănești: „Plâng și ptetrile-n ocol, / Se duce stăpânul lor” (Memoria 2001: 64). – Din sl. okolǔ „cerc, arie, tabără” (Scriban, Șăineanu, MDA); din bg., rus. okol (DEX).

ocol, ocoluri, s.n. – 1. Ogradă, loc îngrădit unde se închid vitele: „Din ocolul unei văduve sărace, iese scroafa văduvei și se amestecă printre porcii lui Pintea” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 176). 2. Curtea casei țărănești: „Plâng și pt’etrile-n ocol, / Se duce stăpânul lor” (Memoria 2001: 64). – Din sl. okolǔ „cerc, arie, tabără” (< sl. kola „roată”) (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA); din bg., rus. okol (DEX).

ocol, -uri, s.n. – 1. Ogradă, loc îngrădit unde se închid vitele. 2. Curtea casei țărănești: „Plâng și pt’etrile-n ocol, / Se duce stăpânul lor” (Memoria 2001: 64). – Din sl. okolǔ „cerc” (< sl. kola „roată”).

OCOL s. n., s. m. I. 1. s. n. (Învechit) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat; cuprins. Zidi cetatea împrejur den margine și pînă la ocol. biblia (1688), 295²/27. Cel ce au întins ceriul și carele ține ocolul pămîntului. mineiul (1776), 22^rl/11, cf. budai-deleanu, lex. La ocolu semnelor să închipuiește lungul acestor stînjini încă pe o altă culme (a. 1845). iorga, s. d. xxi, 354. Urmează-mi în ocolul acestor golfuri line. alexandrescu, o.I, 256. Înlâuntrul palatului sînt șapte galerii alăturate, care se destind în tot ocolul clădirii. odobescu, s. ii, 113. ♦ (Învechit) Perimetru, circumferință. Ocolul acestui bulz erea de doisprezece stînjini. gorjan, h. ii, 18/26. ♦ Cerc. Privea ocolul săbiilor celor strălucite ce ținea sabineanii. beldiman, n. p. i, 129/22. Svelta insulă apare... Sărutată, cînd de valuri, cînd de vînturi asaltată, Printre-ocolul spumei albe. macedonski, o. i, 161. ♦ (Neobișnuit) Loc, spațiu liber. Și cu bățul se-nvîrtește Ca să-și facă-n jur ocol; Dar abia e locul gol, Și mulțimea năvălește Iarăși stol. coșbuc, p. i, 226. 2. s. n. Împresurare, asediu. Și va turbura răpaosul unii țără, negîndit ocol unii cetăți foarte tari. fn 94. S-au hotărît a face acel ocol, iară iscoadele zăticnescu sflrșitul. ib. 103. ♦ Anturaj, cerc. În ocolul familiilor noastre... noi vom da cea dințîi pildă, marcovici, d. 48/13. Am găsit-o... într-un ocol de curtezani, c. caRAGIALI, în Pil. DRAM. 235. 3. s. n. (Învechit) Gard, șanț sau zid de întărire împrejurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit. Le-au ales sate și le-au făcut ocoale pren pregiur. simion dasc., let. 20. Au descălicat orașe prin țeară pre la locuri bune și le-au făcut ocoale prin pregiur. m. costin, ap. șincai, hr. i, 371/25. Oastea era strînsă și era făcut un ocol mare, mai largu de cum cuprinde curtea gospod din Ieși. neculce, l. 232. Tabăra... împregiuru-i... [avea] ca s-o-ntărească Un lung ocol de care legate strîns cu lanțuri. alecsandri, p. iii, 219. Facerea de ocoale in jurul satelor, însemnată de Ureche ca ceva neobișnuit, nu este decît sistemul slavon de întemeiere a așezărilor omenești, toate prevăzute cu asemene întărituri. xenopol, i. r. iii,116. Să-mi faci un ocol mare, și las dacă ți-a mai bate piatra! șez. ii, 142. ♦ (Prin Ban.) Teren plantat cu pomi și îngrădit cu gard viu. <span style=„font-variant-caps: normal;”>Cf</span>. gr. băn., com. din oravița. 4. s. n. (Învechit și popular) Loc îngrădit lîngă casă sau în cîmp unde se țin vitele, oile, porcii etc.; p. ext. loc unde se ține tîrgul de vite. cf. anon. car. Au mers birăul de Oșerheiu în tărie lui și au slobodzit mascurii din ocolul lor (a. 1729). bul. com. ist. ii, 197. Trebuie făcut coșeariu (ocol) dechilin. economia, 88/21. Se face și un ocol lîngă arie, unde stau caii. i. ionescu, c. 185/27. Un mînzat sugrumat în ocol. gane, n. i, 129. Nu vreau să li mai port grija-n spate: ba fîn, ba ocol, ba să nu-i mînînce lupii. creangă, p. 40. Pe culmea de tufe ruginite, Se văd niște ocoale, cu lungi șuri pentru boi. beldiceanu, p. 62. Am fost să-mi văd ocolul meu de vite. anghel-iosif, c. l.ii, 20. Vitele mari cînd le găsesc în țarină, le duc la ocolul, oborul sau țarcul primăriei. pamfile, a. r. 28. La ocoale se adunaseră tamazlîcurile; cu mugete. sadoveanu, f. j. 427. Răgete lungi Pornesc din ocol. bacovia, o. 10. Cele sterpe rămîneau afară. Cele cu lapte intrau în ocol. CAMiLAR, c. 46. N-ai închis ocoalele, Nici ai închis vitele. alecsandri, p. p.. 361. I-au mai aruncat încă o noapte în ocolul cailor. sbiera, p. 109. Am scos boii din ocol Și i-am pus la plugușor. cardaș, c. P. 72. Strînge, mări, cîrlanii, Și mi-i bagă la ocol. păsculescu, l. p. 275. De cît cu badea bădioi, Și ocolu plin de oi, Mai bine cu badea bădică Și-n ocol nimică. zanne, p. iv, 249. Am un bou bujor Și nu-l pot scoate Cu funia din ocol (Focul). gorovei, c. 153. ♦ (Regional) Colț din grădină îngrădit care servește la păstrarea nutrețului. cf. pamfile, a. r. 161. 5. s. n. (Transilv.) Spațiu împrejmuit pe lîngă casă, curte. cf. lb. În larg d-ocol s-adună curtenii și fac roată. coșbuc, p. ii, 201. Omul, orice ar face în ocolul lui, e stăpîn și străinul n-are ce să se amestece. rebreanu, i. 198. Află în mijlocul ocolului pe o masă o găleată cu apă. densusianu, ț. h. 242. În ocol se află lemnele pentru foc. pribeagul, v. r. 61, cf. h xvIII 35, 46, 307. Bade-n ocolul tău Puteare-aș să umblu eu. jarnIk-bîrseanu, D. 461. Jucau și beau pe întrecute în ocol (curte). reteganul, p. v, 34. De unde cătana pleacă... Rămîne plugu-n ocol Și casa plină de dor. mîndrescu, l. p. 34. Leliță-n ocolul tău Crească frunza de durzău. bud, p. p. 61, cf. șez. xix, 107, caba, săl. Mireasă cu ciucalău, N-ai fost de ocolu meu. bîrîea, c. p. 160, cf. chest. ii 391/1, alrm ii/ii h 344, a i 12, 13, 17, 21, 22, 23, 26, 31, 36, iii 2, 7, 12,16, 17, 18. Busuioc verde-n ocol, Dragu mi-i mie-un fecior. folc. Transilv. i, 34. 6. s. n. (Învechit) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut (v. plasă, plai), de oraș (v. circumscripție, cartier, mahala) sau de sat; instituție care conducea o astfel de unitate; sediul ei. Acel sat au fost drept al domniii-mele: lipit de ocolul tîrgului Sucevii (a. 1624). iorga, s. d. xi, 49. Lasă-i tîrgul Șiretul cu ocolul lui. ureche, let. ii, 117/21. Sat ascultător către ocolul Galaților. m. costin ap. gîdei, cf. dosoftei, v. s. octombrie 64^v/26. Sfînta biserică de la ocolul Botoșenilor (a. 1737). uricariul,viii, 237/4. Să cheme pe mazilii fieștecărui ocol să le deie izvodul (a. 1803).. ib. IV, 83/16. Zapcii... să rînduiesc pre la ocoale (a. 1818), ib. i, 252. [Feciorii Chiajnei] se întîmpinase în ocolul Focșanilor. odobescu, s. i, 170. După dînșii veni catihetul, apoi privighetorul de ocol. gane, n. ii,190. Dădurăm în ocolul slobod al Cîmpulungului. delavrancea, o. n, 105. Fusesem numit proaspăt ajutor de judecător la un ocol rural. galaction,o. a. ii, 56. În Moldova, în secolele al XIV-lea și al XV-lea, apar numeroase ocoale de sate, pe lîngă ocoalele orașelor. panaitescu, o. ț. 33, ◊ Ocol de pace = judecătorie. [Cauze de jurisdicție] date în competința ocolului de pace din suburbia „Flămînda''. klopștock, f. 5. Ocol silvic = unitate silvică administrativă, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, refacere, protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vînatului și a peștelui din apele de munte. der. 7. s. m. (Popular, la pl.) Cerc de fier sau de lemn așezat în jurul pietrei morii, care împiedică făina să cadă pe alături; veșcă, văcălie. cf. LIUBA-IANA, m. 104, DAMÉ, T. 153, h v 4, 16, xiv 8, xvi 4, 22, xviii 26, 46, 143, alr sn i h 178, a iii 1. Împrejurul pietrilor este o obadă, ce să zice ocoli, ca să nu iasă fănina decît pe ciuciureu, ca să cadă în ladă. liuba-iana, m.104. l-apucă cămașa de la spate și-ncepe al trînti cu capu de ocolii morii. i. cr. i, 112. ♦ p. ext. (Regional) Amestec din făină de grîu și făină de porumb, care se depune între piatra morii și veșcă, în timpul măcinatului; servește ca hrană pentru animale. com. din ORAVIȚA, cf. cv 1950, nr. 2, 31, lexic reg. 37. 8. s. n. art. (Regional) Numele unei constelații din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația gemenilor; vizitiul. cf. otescu, cr. 18, pamfile, cer. 169, alr ii 2464/219. II. s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; circuit, înconjur, ocolire. Cf. anon. car. Luna trece în uimire Spre-a face-al mărilor ocol. eminescu, o. iv, 428. Vulturul... Brăzda cu rotirea sa golul, Și-uimit... stam urmărindu-i ocolul. coșbuc, p. ii, 298. Mai făcu cîteva ocoale prin ogradă, ca una ce nu-și afla locul. bujor, s. 78. Ca să te familiarizezi deplin [cu grădina], îți propun să facem un ocol, să vezi tot. rebreanu, r. i, 79. La mare înălțime, plutea o gaie neagră, scriind ocoluri largi. sadoveanu. o. xm, 679. Stăi, călăreț! Întoarce-ți calul semeț. Fă un ocol. arghezi, v. 225. ◊ fig. Știrea, făcînd ocolul satului, stîrni curiozitate. rebreanu, b.ii, 230. Un suspin de ușurare și de regăsire făcu ocolul mesei. vinea. l. i, 23. Cuvintele-i tăioase făceau ocolul încăperii. contemp. 1953, nr. 369, 2/1. ◊ loc. adj. (Determinînd substantivele ”cale„, ”drum„) De ocol = ocolit, indirect. Birjarul, în loc s-apuce pe drumul drept, o ia pe un drum de ocol. cabagiale, o. i, 237. Din pricină de ziduri și de gol Și pasărea lua calea de ocol. arghezi, c. o. 159. ◊ loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol sau ocoale = a) a ocoli, a înconjura. A început să ne spună că pămîntul se învîrte ca prisnelul și dă mereu ocoale împrejurul soarelui. slavici, n. i, 191. El poartă calul, dînd ocol, În trap grăbit, în pas domol. coșbuc, p. i, 109. [Rîndunelele] dădeau ocol pe sus, roiuri, țîrîind. sadoveanu, m. c. 146. Felix mai dădu cîteva ocoluri odăii. CĂlinescu, e. o. i, 34. Dă ocol de trei ori mesei. h xvi 14. Să dai ocol casei cu treanță aprinsă. gorovei, cr. 213; b) a umbla, a se învîrti în preajma cuiva sau a ceva; a da tîrcoale. Lupul, pe unde a mîncat măgarul, tot dă ocol cîte o dată. pann, p. v. iii, 134/17. Prîslea... da ocol mărului. ispirescu, l. 83. Plecai să dau ocol muntelui meu de adăpost. hogaș, m. n. 182. Cînii, întărîtați, îmi dădeau ocol, hămăind mînioși. sadoveanu, o. i, 89. Ce bun e geru-aici pe Bărăgan, Cînd dai ocol, pe seară, pe la vite. v. rom. ianuarie 1954, 129. Acolo [la stana de piatră] să stai Și ocol să-i dai, C-acolo e dusă Și-acolo-i ascunsă Feata sălbățică. teodorescu, p. p. 416. ◊ fig. Dulci treceau zilele toate și-arar dureri dădeau ocoale. anghel, î. g. 10. ◊ expr. A da ocol cu ochii sau (despre ochi) a da ocol = a privi de jur împrejur. Nebunul dă un ocol cu ochii și-și oprește privirile care ard spre ușa lui Zibal. cabagiale, o. i, 58. Ochii... veseli dau ocol. macedonski, o. i, 83. A da ocol țării (țărilor sau pămîntului) = a umbla mult. cf. zanne, p. vi, 350. Trăsei gheata la picior Și dedei țării ocol. Mat. folk. 226. ◊ (Adverbial) Novac mergea rotogol, Calcă turcii tot ocol. șez. ii, 39. Soare, să.mergi ocol o dată. ALExrci, l. p. 268. 2. fig. Digresiune. Novac... după mare ocol le făcu cunoscut că aștepta pe fiul seu. conv. Lit. xv, 104. Ca să nu mai piardă vremea cu ocoluri fără folos... răspunse de-a dreptul. stănoiu, c. i. 85. Să ajungem la acest scop pe drumul drept. Fără ocoluri și cotituri. vornic, p. 164. ◊ loc. adv. Fără ocol (sau ocoluri) = fără menajamente, direct. Rămase încremenit: binoclul ei îl ochise, drept, fără ocol. bassarabescu, s. n. 167. Arăta, de data aceasta fără ocol, că, dacă nu sînt rezolvate cererile cuprinse în el, muncitorii vor recurge la acțiune. pas, Z, iv, 217. 3. Cot, cotitură. Ulița... face un ocol mare. rebreanu, i. 50. Identific, după dîmb și după ocolul șoselei, locul unde sîntem. camil petrescu,u. n. 263. Surugiii luară ocolul în goană. id. o. ii, 167. Se întorcea Oltul, scriind cu argint, în verdele liniștit al cîmpiei, un ocol elegant. bogza, c. o. 243. – PI.: ocoale și ocoluri, (I 7) ocoli. – Din slav. (bg. окоп ”împrejur„, v. rus. окопъ ”cerc").