OBOR¹ oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., sb. obor.

OBOR², oboare, s. n. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. – Din rus. obor „șnur”.

obor² sn [At: DAMÉ, T. 123 / V: (reg) obăr, ubăr / Pl: ~oare / E: rs обор] 1 Sfoară trecută prin ochiurile de la extremitatea năvodului și de care sunt legate bile de plumb. 2 Împrejmuire de nuiele sau de stuf, făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu. 3 Spațiu din interiorul acestei împrejmuiri.

obor¹ [At: ANON. CAR. / Pl: ~oare / E: bg обор, srb obor)] 1 sn (Pop) Loc împrejmuit în care se țin animalele Si: ocol, staul, țarc. 2 sn (Pop) Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, în care se țin unelte agricole, nutreț etc. 3 sn (Înv) Ocol al autorității comunale, unde se închideau vitele găsite păscând în locuri interzise. 4 sn (Reg) Strungă. 5 sn (Reg) Gard făcut în jurul unei clăi de fân. 6 sn (Reg) Grădină. 7 sn (Reg; fig) Cerc luminos în jurul lunii Si: cearcăn. 8 sn (Reg; pex) Colibă. 9 sn (Rar) Grajd. 10 sn (Mun; Mol) Loc, de obicei împrejmuit, unde se ține târgul de vite, de fân, de lemne etc. 11 sn (Mun, Mol) Târg de vite. 12 i (Reg; rep) Strigăt cu care se mână vitele spre staul.

OBOR², oboare, s. n. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. – Din rus. obor „șnur”.

OBOR¹, oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) Împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., scr. obor.

OBOR, oboare, s. n. 1. (Munt., Mold.) Loc, de obicei împrejmuit, unde se ține tîrgul de vite, de fîn, de lemne; tîrg de vite. Negustori aprigi de cereale, geambași vestiți de oboare, samsari de lînă și brînzeturi. BOTEZ, ȘC. 87. Măgarul se vinde tot în oborul armăsarilor. PANN, P. V. II 117. Se mai duse stăpînul nostru La obor Și cumpără doi boi. TEODORESCU, P. P. 140. 2. Împrejmuire pentru vite în apropierea casei, la cîmp, la tîrlă etc.; țarc, ocol. Văzu la lumina lunei pe porcarul mînăstirii ducînd din urmă vreo zece-cincisprezece porci, care scăpaseră pe semne din obor. STĂNOIU, C. I. 186. 3. (Regional) Loc îngrădit în jurul unei case țărănești (v. curte) sau în apropierea ei, unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. Iată că era-n mijlocul oborului, înaintea curții, un stîlp mare. RETEGANUL, P. III 21. Cînd treci pe lîngă obor, Mă cuprinde, bade-un dor. HODOȘ, P. P. 45. 4. Împrejmuire de nuiele, de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a ademeni și păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. Talianul îi al obștei, cu tot ce are: plase, sîrme, taraci, oboare. DAVIDOGLU, O. 51.

OBOR¹ oboare n. 1) (în trecut) Loc special rezervat pentru vânzarea vitelor; târg de vite. 2) Loc împrejmuit (în apropierea casei sau în câmp) unde se țin vitele; țarc; ocol. 3) Loc împrejmuit cu stuf sau nuiele într-o apă curgătoare, pentru a prinde peștele sau pentru a păstra viu peștele prins. /<bulg., sb. obor

OBOR² oboare n. Sfoară cu ajutorul căreia mreaja unui năvod se prinde în apă. /<rus. obor

obòr n. 1. împrejmuire de casă (la țară); 2. împrejmuire de vite; 3. (la orașe) târg de fân și de vite: și măgarul se vinde în oborul armăsarilor PANN. [Serb. OBOR, țarc, curte, bătătură].

òbor n. sfoară trecută prin ochiurile năvodului și pe care sunt înșirate mărgele de plumb. [Rus. OBORA, șnur].

1) obór n., pl. oare (bg. sîrb. obor, obor; rut. pol. obora, obor: rus. obóra, pl. obóry, nojiță, zabor, zaplaz, gard; vsl. obora, funie. V. obor 2 și Bern. 1, 176). Ocol, loc îngrădit în care se țin vitele satuluĭ saŭ ale bîlcĭuluĭ. Locu unde se vînd vite, fîn ș. a. Sfoara saŭ funia de la marginea uneĭ plase, unuĭ năvod ș. a.

obăr² sn vz obor²

ubăr sn vz obor²

obor (pop.) s. n., pl. oboare

obor (pop.) s. n., pl. oboare

obor (târg, ocol, împrejmuire într-o apă curgătoare) s. n., pl. oboare

OBOR s. v. bordei, colibă, ocol, staul, țarc.

OBOR s. târg. (~ de vite.)

OBOR s. tîrg. (~ de vite.)

obor s. v. BORDEI. COLIBĂ. OCOL. STAUL. ȚARC.

obor (oboare), s. n. – 1. Țarc de vite, loc îngrădit. – 2. Tîrg de vite. – Mr., megl. ubor. Bg., sb., slov. obor, din sl. obora (Miklosich, Slaw. Elem., 92; Cihac, II, 221; Conev 81), cf. pol. obora „grajd”, ngr. ỏßορός, alb. obor. E dubletul lui obor, s. n. (plumb de plasă) din rus. obora.

a fi dus la obor expr. (intl.) a fi dus la deal (1., 3).

mă Bucur Obor! expr. (iron.) mă bucur!