ocól n., pl. urĭ (vsl. okolŭ, cerc, arie, tabără, okolo, în prejur, d. kolo, roată; sîrb. okoliš, ocol, județ, rus. ókolo, în prejur; alb. akóle, în prejur; ung. akol, țarc. V. caleașcă). Mers în prejur, înconjur: cînd mergĭ la deal, osteneștĭ maĭ puțin făcînd ocolurĭ. Călătorie de jur în prejur: Fenecieniĭ aŭ făcut ocolu Africiĭ cu 3000 de anĭ în ainte de Hristos. Fig. Perifrază: spune de-a dreptu și nu maĭ face ocólurĭ. Pl. ocoale. Obor, țarc, îngrăditură de ținut vitele marĭ. Plasă orĭ plaĭ (Vechĭ). Circumscripțiune. Judecător de ocol (sau de pace, după fr.), judecător de plasă orĭ de despărțire orășenească. A da ocoale, a da tîrcoale.