OCOLIT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjoară. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. -V. ocoli.

ocolit¹ sn [At: LĂNCRĂJAN, C. III, 47 / Pl: ~uri / E: ocoli] 1 (Îvp) Delimitare. 2 (Îvp) Împrejmuire. 3 (Înv) Ocolire (3). 4 (Îrg) Împresurare. 5 (Înv) Asediere. 6-7 Ocolire (8-9). 8 (Fig) Divagare. 9-13 Ocolire (11-15). 14 Ignorare. 15 (Pop) Cutreierare. 16 (Îlav) Pe ~te (sau pe ~tele) Indirect.

ocolit², ~ă a [At: FN 152 / V: (reg) ~lat / Pl: ~iți, ~e / E: ocoli] 1 (Îvp) Delimitat. 2 (Îvp) Împrejmuit. 3 (Înv) Înconjurat cu un brâu ornamental. 4 (Îrg) Împresurat. 5 (Înv) Asediat. 6 (Îrg) Apărat. 7 (Reg) Răsfățat. 8 Străbătut de jur-împrejur. 9 Evitat. 10 Ignorat. 11 (Pop) Cutreierat. 12 (Îf ocolat) Circular. 13 Cotit. 14 (Reg) Încolăcit. 15-16 (Fig) Care este (făcut sau) spus în mod indirect.

OCOLIT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjură. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. ◊ Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. – V. ocoli.

OCOLIT ¹ s. n. Faptul de a ocoli. ◊ (Mai ales în expr.) Pe ocolite = pe departe, indirect. – Formă gramaticală: (în expr.) ocolite.

OCOLIT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri, cotituri; care înconjură. Drum ocolit. ▭ Iacă steaua care vine... Cu schintei cătrănite, Cu fulgere ocolite, Cu săbii ascuțite. BIBICESCU, P. P. 238. ◊ Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii.

ocolat, ~ă a vz ocolit¹

ocolit s. n.

!ocolit s. n.

ocolit s. m. (pl. ocolite, în loc. pe ~)

ocolite (pe ~) loc. adv.

!ocolite (pe ~) loc. adv.

a o lua pe ocolite / pe departe expr. a evita să spună direct un adevăr.

OCOLIT adj. înconjurător, ocolitor. (Un drum ~.)

OCOLIT adj. înconjurător, ocolitor. (Un drum ~.)

Ocolit ≠ direct

OCOLIT¹ s. n. Faptul de a ocoli; ocolire. ◊ loc. adv. Pe ocolite (sau pe ocolitele) = pe departe, indirect, cu ocoluri. Eu m-am apropiat de Mitru, pe ocolitele. lăncrănjan, c. iii, 47. – v. ocoli.

OCOLIT², -Ă adj. 1. (Învechit, rar) Împresurat, asediat. Cetate ocolită iaste la pierzare. fn 152. 2. (În forma ocolat) De formă rotundă, circular. Într-o ogradă ocolată, curte albă într-un picior (Ciuperca). gorovei, c. 83, cf. pascu, c. 184. 3. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri, cu ocoluri; care înconjură, cotit. În cotețe intră singuri peștii și nu mai pot să iasă; rămîn între îngrădituri de trestie ocolite și întortochiate. sadoveanu, o. xm, 334. Crișule, cu ocolitul umblet, Tare-ți este apa turburată. beniuc, c. p. 79. Iaca steaua care vine... Cu schintei cătrănite, Cu fulgere ocolite, Cu săbii ascuțite. bibicescu, p. p. 238. ♦ (Regional) Încolăcit. Șarpe ocolit Pe munte suit. I CR. iv, 201. 4. Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Învîrtea de zece ori condeiul și fraza în ocolitele și ceremonioasele tratative matrimoniale. călinescu, c. n. 113. ♦ (Adverbial) Nici ceilalți nu scoaseră măcar o vorbă, privindu-se cam ocolit. camil petrescu, o. ii, 223. 5. De care se ferește cineva, evitat. S-ar dovedi chiar ca ocolit și ca iluzorie un însămnat drept fundămîntal. sbiera, f. s. 269. – PI.: ocoliți, -te. – Și: ocolat, -ă adj. – v. ocoli.