16 definiții pentru ocol (mișcare)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OCOL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.

OCOL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.

ocol sn [At: (a. 1624) IORGA, S. D. XI, 49 / Pl: (1-6,13-16,18-19, 24-27) ~oale, (7-12, 17, 21-23, 28-30) ~uri / E: vsl околъ, rs околъ] 1 (Înv) Linie care delimitează un spațiu. 2 (Pex) Spațiu delimitat Si: cuprins. 3 (Înv) Perimetru. 4 (Înv) Cerc. 5 (Nob) Spațiu liber. 6 (Înv) Anturaj. 7 (Înv) Gard, șanț sau zid de întărire împrejurul unui loc Si: împrejmuire, îngrăditură. 8 (Pex) Loc îngrădit cu gard viu. 9 (Înv) Loc îngrădit lângă casă sau în câmp unde se țin vitele, oile, porcii etc. 10 (Pex) Loc unde se ține târgul de vite. 11 (Reg) Colț din grădină îngrădit care servește la păstrarea nutrețului. 12 (Trs) Curte. 13-15 (Înv) Unitate (administrativă) (judiciară și) agricolă) subordonată de județ, de ținut sau de stat. 16 Instituție care conducea o astfel de unitate. 17 Sediu al acestei instituții. 18 (Îs) ~ silvic Unitate silvică administrativă, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, refacere, ocrotire și pază a pădurilor, de valorificare a vânatului și a peștelui din apele de munte. 19 (Pop; lpl) Cerc de fier sau de lemn așezat în jurul pietrei morii, care împiedică făina să cadă pe alături Si: veșcă. 20 (Reg) Amestec din făină de grâu și de porumb, care se depune între piatra morii și veșcă în timpul măcinatului și care servește ca hrană pentru animale. 21 (Reg; art.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația gemenilor Si: vizitiul. 22 Mișcare în jurul unui punct fix sau a unui anumit loc. 23 Deplasare în spațiu care nu urmează calea directă Si: circuit, înconjur, ocolire. 24 (Îla) De ~ Indirect. 25 (Îlv) A da (cuiva sau la ceva) ~ sau ~oale A înconjura. 26 (Îal) A se învârti în preajma cuiva sau a ceva Si: a da târcoale. 27 (Pop; îe) A da ~ cu ochii A privi de jur-împrejur. 28 (Pop; îe) A da ~ țării (țărilor sau pământului) A merge foarte mult. 29 (Fig) Digresiune. 30 (Îlav) Fără ~ (sau ~uri) Fără menajamente Si: direct. 31 Cotitură.

OCOL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. (Adesea în construcție cu verbele «a face», «a da» etc.) Mișcare în jurul unui punct fix, de jur împrejurul unui loc (v. tur); deplasare în spațiu, care nu urmează calea cea mai dreaptă (v. înconjur). Făceau ocoluri largi, se apropiau de copaci, apoi iarăși se speriau și se depărtau. DUMITRIU, N. 149. Stai, călăreț! întoarce-ți calul semeț. Fă un ocol. ARGHEZI, V. 225. Ea mai face-o dat-ocolul Adunării. EMINESCU, L. P. 145. ◊ Fig. Întîi știrea, făcînd ocolul satului, stîrni curiozitate. REBREANU, R. II 230. ◊ Loc. adj. De ocol = ocolit, indirect. Pe această cale, deși de ocol, credem c-am ajuns aproape de dezlegarea primei întrebări. CARAGIALE, N. F. 15. ◊ Loc. adv. Cu ocoluri = pe departe, indirect. Îi vorbi și de fratele ei, cu ocoluri, cu băgare de seamă. DUMITRIU, N. 211. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. Un memoriu în care arăta, de data aceasta fără ocol, că, dacă nu sînt rezolvate cererile cuprinse în el, muncitorii vor recurge la acțiuni. PAS, Z. IV 217. Rămase încremenit: binoclul ei îl ochise drept, fără ocol. BASSARABESCU, S. N. 167. 2. Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat; cuprins. Mă mir cum d-avu răbdare domnul să nu-nceapă vînătoarea de cum dădurăm în ocolul slobod al Cîmpulungului. DELAVRANCEA, O. II 105. Prin tot ocolul acelei văi fără de scursoare, țîșnește tina în sus. ODOBESCU, S. III 187. ♦ Cotitură, cot. Spre culmile întunecate și tot mai înalte dinspre apus se întoarce Oltul, scriind cu argint, în verdele liniștit al cîmpiei, un ocol elegant, plin de frumusețe. BOGZA, C. O. 243. Identific, după dîmb și după ocolul șoselei, locul unde sîntem. CAMIL PETRESCU, U. N. 263. ♦ (Învechit) Circumferință. Ocolul acestui bulz erea ca de doisprezece stînjini. GORJAN, H. II 18. 3. (Concretizat) Împrejmuire, îngrăditură, gard făcut în jurul unui loc; p. ext., loc îngrădit. La miazăzi, pe culmea de tufe ruginite, Se văd niște ocoale, cu lungi șuri pentru boi. BELDICEANU, P. 62. Tabăra impregiuru-i avînd ca s-o-ntărească Un lung ocol de cară legate strîns cu lanțuri. ALECSANDRI, P. III 219. ◊ (Poetic) Zvelta insulă apare... Sărutată cînd de valuri, cînd de vînturi asaltată Printre-o- colul spumei albe. MACEDONSKI, O. I 161. ♦ (Adesea determinat prin «de vite») Loc îngrădit, uneori acoperit, unde se închid vitele. La ocoale se adunaseră tamazlîcurile, cu mugete. SADOVEANU, F. J. 427. Am fost să-mi văd ocolul meu de vite. Sărmanele duc lipsă de nutreț. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 20. ♦ Loc unde se închid vitele de pripas sau cele prinse pe semănături străine. 4. (Concretizat) Curte, ogradă. Răgete lungi Pornesc din ocol. Tălăngile, trist Tot sună dogit. BACOVIA, O. 10. În larg d-ocol s-adună curtenii și fac roată. COȘBUC, P. II 201. Bade-n ocolul tău Puteare-aș să umblu eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 461. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. Cu bățul se-nvîrtește Ca să-și facă-n jur ocol; Dar abia e locul gol, Și mulțimea năvălește Iarăși stol. COȘBUC, P. I 226. 6. (Ieșit din uz) Circumscripție administrativă (judiciară, silvică, agricolă); sediul ei; p. ext. instituție care conduce una din aceste forme de împărțire administrativă. Judecătorie de ocol. cm Tinerii ei feciori domnești... se întîmpinase în ocolul Focșanilor și se lăsase cu taberile lor amestecate la satul Săpățeni. ODOBESCU, S. I 170.

OCOL2 ~uri n. 1) Mișcare în jurul unui punct sau loc; înconjur. ◊ ~ul pământului (sau lumii) călătorie îndelungată, prin multe regiuni și țări. 2) Deplasare în spațiu care se abate de la drumul drept. ◊ De ~ care înconjoară; care ocolește. Cu ~uri pe departe; indirect. Fără ~uri a) fără a înconjura; b) drept în față. A da ~ a se învârti pe lângă cineva sau ceva. /<bulg. okolu

ocol n. 1. înconjur: a da ocol casei; 2. îngrădire: șuri și ocoale pentru boi și vaci CR.; 3. vechiul nume al județului: ocoalele despre câmpie se numesc plăși, iar cele despre munte plaiuri. [Slav. OKOLŬ, cerc, din KOLO, roată].

ocól n., pl. urĭ (vsl. okolŭ, cerc, arie, tabără, okolo, în prejur, d. kolo, roată; sîrb. okoliš, ocol, județ, rus. ókolo, în prejur; alb. akóle, în prejur; ung. akol, țarc. V. caleașcă). Mers în prejur, înconjur: cînd mergĭ la deal, osteneștĭ maĭ puțin făcînd ocolurĭ. Călătorie de jur în prejur: Fenecieniĭ aŭ făcut ocolu Africiĭ cu 3000 de anĭ în ainte de Hristos. Fig. Perifrază: spune de-a dreptu și nu maĭ face ocólurĭ. Pl. ocoale. Obor, țarc, îngrăditură de ținut vitele marĭ. Plasă orĭ plaĭ (Vechĭ). Circumscripțiune. Judecător de ocol (sau de pace, după fr.), judecător de plasă orĭ de despărțire orășenească. A da ocoale, a da tîrcoale.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ocol2 (mișcare) s. n., pl. ocoluri

ocol1 (mișcare) s. n., pl. ocoluri

ocol (mișcare) s. n., pl. ocoluri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OCOL s. 1. înconjur, ocolire, (rar) ocoliș. (A ajuns la destinație cu un mare ~.) 2. v. cotitură. 3. v. gard. 4. v. țarc.

OCOL s. v. asediere, asediu, circumferință, cuprins, curte, digresiune, divagare, divagație, împresurare, încercuire, înconjurare, limită, ogradă, perimetru, plasă, staul, țară.

OCOL s. 1. înconjur, ocolire, (rar) ocoliș. (A ajuns la destinație cu un mare ~.) 2. cot, cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, răsucitură, serpentină, sinuozitate, șerpuire, șerpuitură, (rar) îndoitură, (pop.) cîrmeală, cîrnitură, intorsură, sucitură, (Olt. și Ban.) covei. (~ al unui drum.) 3. gard, împrejmuire, îngrăditură, ulucă, (înv. și reg.) ogradă, stobor, (reg.) tîrcol, (Mold. și Bucov.) zăplaz, (înv.) cuprins. (Și-a ridicat un ~ în jurul curții.) 4. țarc, (pop.) obor, (înv. și reg.) ogradă, (reg.) tîrcol. (~ de vite.)

ocol s. v. ASEDIERE. ASEDIU. CIRCUMFERINȚĂ. CUPRINS. CURTE. DIGRESIUNE. DIVAGARE. DIVAGAȚIE. ÎMPRESURARE. ÎNCERCUIRE. ÎNCONJURARE. LIMITĂ. OGRADĂ. PERIMETRU. PLASĂ. STAUL. ȚARĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ocol (ocoluri), s. n.1. Circuit, contur, circumferință. – 2. Loc îngrădit, țarc de vite. – 3. Înconjur, întorsătură. – 4. Strîngere în turmă a vitelor. – 5. Deviație, digresiune. – 6. District judiciar. – 7. Tribunal pentru prima instanță. Sl. okolu „cerc”, din kola „roată”, cf. colb, colac (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 224; Conev 70), cf. bg. okol, mag. akol.Der. ocoli, vb. (a da ocol, a înconjura; a se abate; a se suci; a împrejmui; a evita); din sl. okoliti, ukoliti; ocolaș, s. m. (înv., șef administrativ al unui district judiciar); ocoliș, s. n. (deviere, abatere), cf. sb., cr. okoliš „cerc”; ocolitor, adj. (care se abate de la ceva); ocolitură, s. f. (deviație); ocolnică, s. f. (înv., hotărnicie); ocoleală, s. f. (deviere).

Intrare: ocol (mișcare)
ocol2 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocol
  • ocolul
  • ocolu‑
plural
  • ocoluri
  • ocolurile
genitiv-dativ singular
  • ocol
  • ocolului
plural
  • ocoluri
  • ocolurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ocol, ocolurisubstantiv neutru

  • 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Făceau ocoluri largi, se apropiau de copaci, apoi iarăși se speriau și se depărtau. DUMITRIU, N. 149. DLRLC
    • format_quote Stai, călăreț! întoarce-ți calul semeț. Fă un ocol. ARGHEZI, V. 225. DLRLC
    • format_quote Ea mai face-o dat-ocolul Adunării. EMINESCU, L. P. 145. DLRLC
    • format_quote figurat Întîi știrea, făcînd ocolul satului, stîrni curiozitate. REBREANU, R. II 230. DLRLC
    • 1.1. figurat Digresiune. DEX '09 DEX '98
      sinonime: digresiune
      • chat_bubble locuțiune adverbială Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: direct
        • format_quote Un memoriu în care arăta, de data aceasta fără ocol, că, dacă nu sînt rezolvate cererile cuprinse în el, muncitorii vor recurge la acțiuni. PAS, Z. IV 217. DLRLC
        • format_quote Rămase încremenit: binoclul ei îl ochise drept, fără ocol. BASSARABESCU, S. N. 167. DLRLC
    • 1.2. concretizat Cot, cotitură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Spre culmile întunecate și tot mai înalte dinspre apus se întoarce Oltul, scriind cu argint, în verdele liniștit al cîmpiei, un ocol elegant, plin de frumusețe. BOGZA, C. O. 243. DLRLC
      • format_quote Identific, după dîmb și după ocolul șoselei, locul unde sîntem. CAMIL PETRESCU, U. N. 263. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală De ocol = care ocolește. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pe această cale, deși de ocol, credem c-am ajuns aproape de dezlegarea primei întrebări. CARAGIALE, N. F. 15. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu ocoluri = pe departe. DLRLC
      sinonime: indirect
      • format_quote Îi vorbi și de fratele ei, cu ocoluri, cu băgare de seamă. DUMITRIU, N. 211. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune verbală A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. DEX '09 DEX '98
      sinonime: ocoli
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.