nazar¹ sn [At: CANTA, ap. LET.² III, 256 / Pl: ~uri / E: tc nazar] (Înv) 1 Favoare. 2 Milă¹. 3 (Îe) A avea (pe cineva) la ~ A acorda cuiva protecție. 4 (Îae) A avea pe cineva în grație. 5 (Îe) A ajunge la ~ul cuiva A obține bunăvoința cuiva. 6 (Îe) A scoate (pe cineva) de la ~ A dizgrația pe cineva.

nazar² sn vz năzar

‡NAZAR sbst. Hatîr, favoare: ministrul mă are la ~ și... m’a chemat azi la cabinetul său (ALECS.) [tc.].

NAZAR, nazaruri, s. n. (Învechit) Bunăvoință acordată cuiva. De ce te-a scos de la nazar? Una, pentru că ii vorbești adevărul, și alta că te-i fi învrăjbit cu vreun măscărici al său. GORJAN, H. II 171. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a avea pe cineva în grație. Răspîndește vorbă... că ministrul mă are la nazar și că m-a chemat azi în cabinetul său. ALECSANDRI, T. 143.

nazàr n. 1. favoare: ministrul m’are la nazar AL.; 2. nărav (vorbind de caii deochiați): cal cu nazar. [Turc. NAZAR, grație, deochiu, lit. privire fascinatoare].

2) nazár V. năzar.

1) nazár n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] nazar). Vechĭ. Favoare, grație. A avea la nazar, a avea în grație.

NAZÂR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazir s. m.] – Din tc. nāzir.

NĂZĂRI, năzar, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Refl. A i se părea cuiva că vede sau că aude ceea ce nu există; a i se năluci. ♦ A-i veni cuiva deodată o idee (ciudată), o toană, un capriciu. 2. Intranz. și refl. A se arăta vederii (pentru scurt timp); a se întrezări. ♦ Tranz. A vedea (nedeslușit, de departe); a zări, a observa. [Prez. ind. și: năzăresc] – Din sl. nazirati.

nazăr sm vz nazâr

nazâr sm [At: ȘIO II₁, 271 / V: (înv) ~zăr, ~zir / Pl: ~i / E: tc nazer] (Înv) 1 Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman. 2 Comandant sau administrator al unei cetăți turcești de pe malul Dunării. 3 Guvernator turc al unui oraș. 4 Slujbaș de rang superior în administrația țărilor române. 5 Căpetenie peste vătafii plaiurilor. 6 Supraveghetor. 7 Administrator. 8 Vătaf de țigani domnești.

nazir² sm vz nazâr

năzar sn [At: DDRF / V: na~ / Pl: ~i / E: pvb năzări] (Reg) 1 Viziune. 2 Teamă. 3 Viciu. 4 Patimă. 5 (D. cai; îla) Cu nazar Fricos. 6 (D. cai; îal) Care mușcă și aruncă din copite.

năzări [At: HERODOT (1645), 133 / V: (nob) lă~ / Pzi: ~resc / E: slv назьрѣти] 1 vt (Pop) A vedea nedeslușit, de departe Si: a întrezări, a zări. 2 vt (Pop) A observa. 3 vt (Reg) A ochi. 4-5 vri (Ccd) A se arăta vederii de departe, nedeslușit Si: a se ivi, a se zări. 6-7 vri A i se părea că aude, că vede etc. ceva. 8-9 vri (Pex) A-și închipui. 10 vi (D. închipuiri, idei neobișnuite, ciudate) A-i veni în minte. 11 vi (Rar) A avea poftă de ceva. 12 vi A-i veni chef. 13 vr (Înv; d. cai) A se speria.

‡NAZIR, NAZÎR sm. 1 🎖️ Comandantul unei cetăți turcești de lîngă Dunăre ¶ 2 Supraveghetor: Spre pildă trebue să știți Că lupul s’au cerut la leu nazîr pe oi (DON.) [tc. nazyr].

NĂZĂRI (-zar, -ăresc) I. vb. tr. A zări. II. vb. refl. și intr. A i se părea că vede ceva, a-și închipui ceva din senin: în fie-care tufă i se năzărea cîte un hoț la pîndă (GN.); așa zuliar nici c’am auzit să fi fost vr’odată: i se năzare ca la caii cei cu nărav (ALECS.); i se năzărește că vede în pragul din față două umbre albe (CAR.); din nimic îi năzărea și o bătea hain (BR.-VN.) [vsl. nazrĕti].

NAZÂR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația țărilor românești; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazir s. m.] – Din tc. nāzır.

NĂZĂRI, năzăresc, vb. IV. 1. Refl. A i se părea cuiva că vede sau că aude ceea ce nu există; a i se năluci. ♦ A-i veni cuiva deodată o idee (ciudată), o toană, un capriciu. 2. Intranz. și refl. A se arăta vederii (pentru scurt timp); a se întrezări. ♦ Tranz. (Pop.) A vedea (nedeslușit, de departe); a zări, a observa. [Prez. ind. și: năzar] – Din sl. nazirati.

NAZÎR, nazîri, s. m. (Învechit) Inspector, supraveghetor, intendent; guvernator turc de cetate. La o alegere făcută după legi Ce dobitoacele povățuiesc din veci, Pe urs l-au fost ales nazîr peste priseci. DONICI, F. 60.

NĂZĂRI, pers. 3 năzare și năzărește, vb. IV. 1. Intranz. A apărea vederii pentru scurt timp, a se ivi, a se întrezări. O clipă a năzărit apa-morților spre mormîntul vechii Histrii. SADOVEANU, O. L. 22. Lui Stoicea îi năzări... o sclipitură ca de brici. Era iazul. GALACTION, O. I 46. Năzare bătrînul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. EMINESCU, O. IV 327. ◊ Refl. Un cap buhos se năzări la geam. CAMILAR, N. I 76. Nestinsul foc de veghe se năzărește mic. LESNEA, I. 34. Departe se năzare Un greu convoi cu strigăt de pierzare. IOSIF, P. 26. ♦ Tranz. (Rar) A zări, a vedea. Ioviță, frate, asculta, Îndărăt că se uita, Puținel că-l năzărea. PĂSCULESCU, L. P. 258. Osteniți și însetați nevoie-mare, năzăriră o fată mare, care cînta și secera cu multă hărnicie în mijlocul unui lan de griu. ȘEZ. XII 112. 2. Refl. (Construit cu dativul) A i se părea cuiva că vede sau aude ceva ce nu există; a i se năluci. Parcă i se năzărea între buruiene umbra lui Mitru. CAMILAR, N. I 109. Mereu i se năzărea că aude pași prin grădină sau prin celelalte camere. REBREANU, R. II 119. I se năzare ca la caii cei cu nărav. ALECSANDRI, T. 1173. ♦ A-i veni cuiva o idee ciudată, bizară, a fi cuprins de o toană, de un capriciu. I se năzare de măritiș. STANCU, D. 312. I s-a năzărit că nu e bună mîncarea. SANDU-ALDEA, U. P. 191.

A SE NĂZĂRI pers. 3 se năzare intranz. 1) (construit cu dativul) A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năluci. 2) A-i veni un gând ciudat și neașteptat; a-i abate. [Și se năzărește] /<sl. nazirati

A NĂZĂRI pers. 3 năzare intranz. A apărea vag și fugitiv (ca o nălucă); a se arăta vederii pentru un timp scurt; a năluci. [Și năzărește] /<sl. nazirati

nazir m. od. 1. comandantul unei cetăți turcești de lângă Dunăre: Nazirul Brăilei; 2. vătaf de Țigani domnești: biciul plumbuit al nazirului AL. [Turc. NAZYR. inspector].

năzărì v. a prinde frică, vorbind de caii cu nărav. [V. nazar].

năzărì v. a vedea confuz, a-i părea cuiva: îi se năzare nu știu ce NEGR. [Slav. NAZIRATI (v. zare)].

nazír și nazîr m. (turc. ar. nazyr, inspector). Vechĭ. Comandantu uneĭ cetățĭ turceștĭ: naziru Brăileĭ. Șefu vătavilor de plaĭ. Inspector, supraveghetor. Vătav de Țiganĭ domneștĭ. V. raĭa, pîrcălab.

năzar și nazar n., pl. urĭ (vsl. nazorŭ, bănuĭală. V. năzărește). Năzărire. spaimă: cal cu năzar.

năzáre și năzăréște (se) v. refl. impers. (sîrb. nazirati, a zări, a vedea confuz; nsl. nazirati, a te uĭta speriat, d. vsl. nazirati, nazrĭeti, a inspecta, a observa. – Conj. numaĭ să i se năzărească. V. năzar, zăresc). Se zărește slab (Olt.): o luminiță care se abea se năzărea (NPl. Ceaur, 124). A ți se năzări, a ți se părea, a avea vedeniĭ (halucinațiunĭ) care produc frică: i s’a năzărit un lup pe drum.

nazar (favoare) (înv.) s. n., pl. nazaruri

nazar (favoare) (înv.) s. n., pl. nazaruri

nazar s. n., pl. nazaruri

nazâr (persoană) s. m., pl. nazâri

năzări² (a i se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. mi (etc.) se năzare, imperf. 3 sg. mi se năzărea; conj. prez. 3 sg. să mi se năzară

năzări¹ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. năzar, 2 sg. năzari, 3 sg. năzare, imperf. 1 năzăream; conj. prez. 1 sg. să năzar, 3 să năzară; imper. 2 sg. afirm. năzari

nazâr (persoană) s. m., pl. nazâri

!năzări (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 sg. năzare, imperf. 3 sg. năzărea; conj. prez. 3 să năzară

nazâr s. m., pl. nazâri

năzări vb., ind. prez. 3 sg. năzare / năzărește, imperf. 3 sg. năzărea; conj. prez. 3 sg. și pl. năzară / năzărească

nazar (nazaruri), s. n. – Bunăvoință, favoare. Tc. (arab.) nazar (Roesler 600; Șeineanu, II, 271; Lokotsch 1564), cf. ngr. ναζάρι. Sec. XVIII, înv.

nazir (naziri), s. m. – Șef, comandant. Tc. nazir (Șeineanu, II, 271; Ronzevalle 168). Sec. XIX, înv. – Der. nazîrliu, s. m. (favorit, protejat), prin confuzie cu nazar; nazirie, s. f. (conducere, șefie).

năzări (năzăresc, năzărit), vb. – 1. (Rar) A întrezări, a descoperi. – 2. (Rar) A apărea, a se arăta. – 3. (Refl.) A i se părea, a avea impresia. Sl. nazrĕti „a întrezări” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 404; Cihac, II, 469), cf. sl., bg. nazirati. La ultimul sens poate exista o încrucișare cu sl. nazorŭ „bănuială”. – Der. năzăritură, s. f. (închipuire); năzarnic, adj. (cu toane); năzăreală, s. f. (viziune).

Năzar, -e, -i v. Nazarie 2.

NAZAR s. v. favoare, protecție.

nazar s. v. FAVOARE. PROTECȚIE.

NĂZĂRI vb. 1. v. părea. 2. a-l apuca, a-i cășuna, a-i veni, (înv. și reg.) a-i abate, (Transilv.) a-i tonca, (fig.) a-i trăsni. (Nu știu ce i s-a ~ așa deodată.)

NĂZĂRI vb. 1. a crede, a-și imagina, a-și închipui, a i se părea, (înv. și pop.) a i se năluci. (Ți s-a ~ numai că l-ai văzut.) 2. a-l apuca, a-i cășuna, a-i veni, (înv. și reg.) a-i abate, (Transilv.) a-i tonca, (fig.) a-i trăsni. (Nu știu ce i s-a ~ așa deodată.)

nazar, nazaruri, s.n. (înv.) 1. favoare, hatâr. 2. milă, îndurare. 3. (la cai) nărav.

năzar, năzaruri, s.n. (reg.) 1. năzărire, viziune. 2. teamă, spaimă. 3. nărav.

NAZĂR s. m. v. nazîr.

NAZÎR s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului otoman; comandant sau administrator al unei cetăți turcești de pe malul Dunării; guvernator (turc) al unui oraș. S-au dat 100 tal. nazirului de la Diiu, cînd au trimis un cal (a. 1693). șio ii₁, 271. Au adus poruncă tare la brăileni, la nazîri, de la împărăție. R. popescu, ap. șio ii₁, 271. La Măcin... i-au scos înainte nazirul de Brăila dunanma, de au venit Grigorie Vodă pe apă. AMIRAS, let.² III, 156. Pe beizade Scarlat îl lăsase în Țarigrad nazir și purtător de grijă asupra capichehaielor. canta, let.² iii, 211, cf. șio ii₁, 271, tes. ii, 311. Împăratul au rînduit un nazîr și alte agale cu o seamă de turci și cu tunuri să păzească țara. DIONISIE, C. 201. Au mers la Brăila nazîrul cu cîțiva brăileni. zilot, ap. șio II₁, 271. 2. Slujbaș de rang superior în administrația țărilor române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. Te orînduim nazir și desăvîrșit chivernisitor la amîndouă plaiurile județului Dîmbovița (a. 1787). șio ii1, 271. Dlui biv-vtore vist. nazirul agiei (a. 1793). id. ib. Menzilurile țerei... neavînd așăzare de naziru, spre îngrijirea celor cuviincioasă săvîrșiri întru aceasta, să aduce de multe ori menzălurile întru slăbăciune (a. 1814). uricariul, i, 202. Dlui nazîrul menzălurilor (a. 1814). ib. 208. Anafora pentru nazirii mizilurilor (a. 1814). cat. man. i, 5. Lefele nazărului și aceloru din slujba podului să fie numai căte 900 lei pe lună (a. 1815). uricariul, v, 437/11. Să se întocmească o deosebită casă pentru lefi, unde să se orînduiască... unul din dumnealor boierii pămînteni... a fi nazîrii casii (a. 1815). tes. ii, 388. Nazîrul casii lefilor (a. 1817). ib. 356. Peste sorocul de 15 ani i-au mai hărăzit alți doi ani și jumătate să lucreze fabrica, rînduind și nazîr asupra aceștii fabrici pă dumnealui vornic Grigoriie Băleanu (a. 1823). doc. ec. 284. De tot calul pe ceas zăce parale să vor lua de cătră casa menzilului, iar cinci parale de cătră nazirul menzilului (a. 1826). uricariul, xxii, 351. Să aibă voie părinții exarhi a vinde acest venit... împreună cu epitropii și cu boierii năzări, iscălind în lipsa egumenilor contractul vînzărei (a. 1827). ib. vii, 113. Un lup s-a fost cerut nazîr pe oi. donici, f. 40. La o alegere făcută după legi Ce dobitoacele povățuiesc din veci, Pe urs l-au fost ales nazîr peste priseci. id. ib. 60. Pe la începutul anului 1814, prin hrisovul lui Alexandru Calimah Vodă... se instituie mai întîi un nazîr al menzilurilor... , echivalînd cu directoratul general al poștelor de astăzi. n. a. bogdan, c. m. 151. În întîmpinarea țăranilor au ieșit sameșul, nazirul și arnăuții. v. rom. mai 1954, 181. 3. Vătaf de țigani (domnești). Un Livide Neculachi, suflet scîrnav și urît, Nazir pe țiganii gospod aice l-au potrivit. beldiman, e. 4/11. Țiganii îngenuncheați sub biciul plumbuit al nazirului. alecsandri, ap. șio ii₁, 271, cf. i. brăescu, m. 68. 🔸 (Glumeț, la f.) Un cărbune, Bulubașă, un cărbune pentru Hîrca, nazira voastră, pr. dram. 395. – pl.: nazîri. – Și: (învechit) nazăr, nazir s. m. – Din tc. nazir.

NĂZAR s. n. (Regional) Năzărire, viziune; teamă, spaimă; nărav (2). Cf. ddrf, gheție, R. m., BARCIANU, SCRIBAN, D., CONV. LIT. XLIV, 1004. ◊ Loc. adj. Cu nazar = (despre cai) fricos, sperios; cu nărav. Cf. gheție, r. m., șio ii₁, 271. Cal cu năzar. scriban, d. – Pl.: năzaruri. – Și: nazar s. n. – Postverbal al lui năzări.

NĂZĂRI vb. IV. 1. Tranz. (Popular) A vedea (nedeslușit, de departe); a zări, a întrezări; a observa. cf. barcianu, tdrg, șăineanu, d. u. Năzăream prin întuneric sentinelele care ne păzeau. stancu, r. a. ii, 390, cf. 66. Peste cîmp că se uita, Trei cîrlăiori năzărea. Mat. folk. 124, cf. 47, 192, 688. Osteniți și însetați nevoie mare, năzăriră o fată mare care cînta și secera cu multă hărnicie. șez. xii, 112. Într-un deal mi să urca, În toate părți să uita, Poate o năzări ceva. păsculescu, l. p. 236, cf. 204, 258, novacoviciu, c. b. i, 14. Mîne-n zori să-l năzăresc Și cu el să vorbesc. gr. s. v, 138, cf. arh. Olt. xxi, 271, alr i 306/810. ♦ (Regional) A ochi, a ținti (Banloc-Timișoara). alr i 1 217/35. 2. Refl. și intranz. (Adesea cu un complement în dativ) A se arăta vederii, a apărea înaintea ochilor (de departe, nedeslușit); a se ivi, a se zări. cf. ddrf. Frînturi de oaste-aleargă pe-apucate, Ard satele... Departe se năzare Un greu convoi cu strigăt de pierzare. iosif, v. 69. Oblonite... rămîn ferestrele beciului vostru și nu se mai năzare nimic înlăuntru. ciaușanu, r. scut. 16. Lui Stoicea îi năzări, printre copacii ce dădeau devale, o sclipitură ca de brici. Era iazul. galaction, o. 46. În calea mea, rugina roșcată se năzare, Pe culmele pleșuve și colburi ce plutesc. lesnea, p. e. 29, cf. id. i. 34, pribeagul, p. r. 57. În fața ochilor i se năzărea cîmpul cu zăpada jupuită ici, colo. v. rom. noiembrie 1953, 159. Un cap bubos se năzări la geam. camilar, n. i, 76, cf. 173. Satul departe. Nu se cunoștea decît o luminiță care de-abia se năzărea. plopșor, c. 125, cf. com. din straja-rădăuți. ◊ (Despre imagini nereale, fantastice) Mă grămădeam lîngă mama ca nu cumva să fiu înhățat de vreuna din dihăniile ce mi se năzăreau. gane, n. iii, 57. Trecînd printr-o pădurice, mi se tot năzăreau pe după huciuri turbane și fesuri turcești. conv. Lit. xvii, 71. Se vede că-ți năzăresc tot soiul de minuni. i. negruzzi, s. iii, 230. Și se năzare chipul strigoilor pe horn. lesnea, i. 8. I s-a scrîntit muierea. I se năzar copiii pieriți, ca niște pui cu fulgit sadoveanu, o. xvii, 316. Parcă mi s-a năzări, o lumină de pe ceea lume. camilar, n. ii, 420. cf. 16, i, 85, 109, 202, rădulescu-codin, l. 127, pamfile, c. ț. 46. 3. refl. impers. A i se părea că aude, că vede etc. ceva, (învechit și popular) a i se năluci (2); p. ext. a-și închipui, a-și imagina, a crede. I se năzări în somn cu[m] să fie venit Dumnăzău. herodot (1645), 133. Eu îmi năluceam că iaste lucru puțin a măniia pre D[u]mnezeu, nici nu mi se năzărea ceva groază și spaimă în păcate. maior, p. 119/9, cf. lb. Lui i se năzare, gata să-l înghită, Grozavul mormînt. c. stamati, p. 272. Pentru că mi-e drag să șăd la vorbă, hop! li se năzare nu știu ce. negruzzi, în pr. dram. 454, cf. conv. Lit. iv, 92. Dă perdeluța într-o parte și i se năzărește că vede în pragul din față două umbre albe. caragiale, o. i, 52, cf. ddrf. În vreo două rînduri i s-a năzărit că nu e bună mîncarea. sandu-aldea, u. p. 190. Unii slujbași moldoveni... dacă li se năzărea ceva neplăcut băteau pe căpitanii de poștă. n. a. bogdan, c. m. 150. Năzuise să fie și orator și i se năzărise că a și ajuns la această culme. ciaușanu, r. scut. 44. Mereu i se năzărea că aude pași prin grădină. rebreanu, r. ii, 119, cf. 149, id. nuv. 63. I se năzărește că în starea în care se află, i-ar fi o mare ușurare să cunoască și altă femeie decît soția lui. camil petrescu, t. ii, 303. Nu-i nimica, Constandine. Mi s-a năzărit! sadoveanu, o. vii, 329, cf. xiii, 670. Oamenilor li se năzărea că aud aevea zbîrnîitul mașinilor. scînteia, 1952, nr. 2 398. Ți se năzare ori ai înnebunit? arghezi, c. o. 99, cf. id. s. p. 48, beniuc, v. 137. Li s-o fi năzărit ceva... Acuma s-au liniștit. galan, z. r. 103, cf. id. b. ii, 106. I se năzări că s-o fi întors Todericiu de la Budapesta. vornic, p. 195. Cînd s-a însurat, i s-a năzărit că de acum înainte trebuia să pășească în fruntea satului. t. popovici, se. 138, cf. rev. crit. iii, 162, i. cr. v, 374, gr. s. vi, 241, a v 15, 16, vi 26. ♦ Intranz. (Despre închipuiri, idei neobișnuite, ciudate) A-i apărea, a-i veni în minte. Să scrii din ce-ți năzare și, răzimat în cot, Uitîndu-ți călimara, să-nmoi penița-n gură. arghezi, c. o. 149. Ce ți-a năzărit, femeie? Cine ți-a vîrît năzbîtiile astea în cap? baranga, r. f. 22. ♦ (Rar) A avea poftă (de ceva), a-i veni chef. I se năzare de măritiș. stancu, d. 312. ♦ Refl. (Învechit; despre cai) A se speria. Caii s-au năzărit. ap. ddrf, cf. ȘĂINEANU, D. U. – prez. ind.: năzăresc și năzar. – Și: (neobișnuit) lăzări vb. IV. dr. x, 379. – Din v. sl. НаЗБРѢТИ.