NĂZĂRI (-zar, -ăresc) I. vb. tr. A zări. II. vb. refl. și intr. A i se părea că vede ceva, a-și închipui ceva din senin: în fie-care tufă i se năzărea cîte un hoț la pîndă (GN.); așa zuliar nici c’am auzit să fi fost vr’odată: i se năzare ca la caii cei cu nărav (ALECS.); i se năzărește că vede în pragul din față două umbre albe (CAR.); din nimic îi năzărea și o bătea hain (BR.-VN.) [vsl. nazrĕti].