nazar¹ sn [At: CANTA, ap. LET.² III, 256 / Pl: ~uri / E: tc nazar] (Înv) 1 Favoare. 2 Milă¹. 3 (Îe) A avea (pe cineva) la ~ A acorda cuiva protecție. 4 (Îae) A avea pe cineva în grație. 5 (Îe) A ajunge la ~ul cuiva A obține bunăvoința cuiva. 6 (Îe) A scoate (pe cineva) de la ~ A dizgrația pe cineva.

‡NAZAR sbst. Hatîr, favoare: ministrul mă are la ~ și... m’a chemat azi la cabinetul său (ALECS.) [tc.].

NAZAR, nazaruri, s. n. (Învechit) Bunăvoință acordată cuiva. De ce te-a scos de la nazar? Una, pentru că ii vorbești adevărul, și alta că te-i fi învrăjbit cu vreun măscărici al său. GORJAN, H. II 171. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a avea pe cineva în grație. Răspîndește vorbă... că ministrul mă are la nazar și că m-a chemat azi în cabinetul său. ALECSANDRI, T. 143.

nazàr n. 1. favoare: ministrul m’are la nazar AL.; 2. nărav (vorbind de caii deochiați): cal cu nazar. [Turc. NAZAR, grație, deochiu, lit. privire fascinatoare].

1) nazár n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] nazar). Vechĭ. Favoare, grație. A avea la nazar, a avea în grație.

nazar (favoare) (înv.) s. n., pl. nazaruri

nazar (favoare) (înv.) s. n., pl. nazaruri

nazar s. n., pl. nazaruri

nazar (nazaruri), s. n. – Bunăvoință, favoare. Tc. (arab.) nazar (Roesler 600; Șeineanu, II, 271; Lokotsch 1564), cf. ngr. ναζάρι. Sec. XVIII, înv.

NAZAR s. v. favoare, protecție.

nazar s. v. FAVOARE. PROTECȚIE.

nazar, nazaruri, s.n. (înv.) 1. favoare, hatâr. 2. milă, îndurare. 3. (la cai) nărav.