NĂSCÚT¹ s. n. Faptul de a (se) naște; p. ext. ziua nașterii cuiva. ♦ Spec. Nașterea lui Isus Hristos; p. ext. sărbătoarea bisericească ținută în ziua acestei nașteri; Crăciun. – V. naște.

născut², ~ă [At: PSALT. 333 / Pl: ~uți, ~e / E: naște] 1 sfa (Îvr; îs) ~a Dumnezeului Fecioara Maria, mama lui Iisus Hristos. 2-3 smf, a (Înv) (Ființă) care a căpătat viață. 4 sm Fiu. 5 sm (Pex) Descendent. 6-7 sm, a (Îc) (Copil) nou ~ (Copil) care abia s-a născut. 8-9 sm, a (Îac) (Copil) sugaci. 10-11 sm, a (Fig; îac) (Om) renăscut. 12 sm (Îs) Întâiul (sau primul, cel dintâi, înv, de-a prima) ~ Cel dintâi dintre copiii unei familii. 13 sf (Înv; lpl; îas) Prime fructe ale recoltei unui an. 14 sm (Înv; îs) Unul sau (singur) ~ Copil unic. 15 sm (Spc; Bis; îas) Iisus Hristos. 16 sfa (Bis; îas) Biserică creștină. 17 a (Îs) ~ iar nu făcut Ale cărui însușiri sunt înnăscute, nu dobândite Si: autentic, veritabil. 18 a (Rar; cdp fr bien né; îla) Bine ~ De familie bună. 19 a (Îal) De neam ales.

născut¹ sn [At: CORESI, EV. 494 / V: (îvr) ~cută sf (Pl: ~e) / Pl: (rar) ~uri / E: naște] (Îrg) 1 Naștere (1). 2 (Reg; în descântece și vrăji) Născătoare (9). 3 (Reg) Testicule ale calului. 4 Naștere (4). 5 (Pex; șîs ziua ~cutelor) Zi a nașterii cuiva. 6 (Îlav) Din ~ă De la începutul existenței. 7 (Îal) Din naștere. 8 (Bis; înv; îs) A doua ~ă Înnoire a ființei individului, produsă prin taina botezului. 9 (Spc) Naștere a lui Hristos. 10 (Pex) Sărbătoare bisericească ținută de ziua nașterii lui Hristos. Si: Crăciun. 11 (Înv) Viață. 12 (Înv) Ființă.

NĂSCÚT¹ s. n. (Înv. și reg.) Faptul de a (se) naște; p. ext. ziua nașterii cuiva. ♦ Spec. Nașterea lui Cristos; p. ext. sărbătoarea bisericească ținută în ziua acestei nașteri; Crăciun. – V. naște.

NĂSCÚT, -Ă, născuți, -te, s. m. și f. (Mai ales în expr.) Întîiul-născut = copilul cel mai mare dintr-o familie. Nou-născut = copil care s-a născut de curînd. ♦ (Neobișnuit) Copil, fiu, fiică. Să nu mai fii de astăzi născuta mea! COȘBUC, P. II 200.

NĂSCÚT ~tă (~ți, ~te) v. A NAȘTE și A SE NAȘTE. * Întâiul (sau primul) ~ primul copil într-o familie. (Copil) nou-~ v. NOU. /v. a naște

născut a. venit în lume.

născút, -ă adj. (d. nasc). care s’a născut, venit în lume. S.n., pl. urĭ. Cor. Naștere. Ur. Crăcĭun: cîșlegile Născutuluĭ.

naște [At: PSALT. 319 / Pzi: nasc / E: ml nascere] 1 vt (D. femei) A aduce pe lume un copil. Si: (pop) a face, (înv) a prăsi. 2 vt (Înv; d. bărbați) A concepe. 3 vt (D. animale) A făta. 4 vt (Gmț; d. păsări) A oua. 5 vr (D. oameni) A căpăta viață. 6 vi (Îcs) Unul naște ș-altul moare Unuia îi merge bine și altuia rău. 7 vi (Îcs) Ce ~ din pisică șoareci mănâncă sau ce ~ din găină râcâie la pământ Se spune pentru a arăta că defectele morale ale părinților se transmit și la copii. 8 vt A crea. 9 vt A produce. 10 vt A face să apară. 11 vt A provoca. 12 vr A se forma. 13 vr A se ivi.

NÁȘTE, nasc, vb. III. 1. Tranz. (Despre ființe) A da viață, a aduce pe lume, a face un copil. V. procrea. Alungat-o-ai pe dînsa, ca departe de părinți, În coliba împistrită, ea să nasc-un pui de prinț. EMINESCU, O. I 83. După ce se mărită, născu o fată. NEGRUZZI, S. I 247. Părinții noștri, Care ne-au făcut, Care ne-au născut. TEODORESCU, P. P. 422. ♦ Fig. A produce; a provoca, a stîrni. Și boale ce mizeria ș-averea nefirească Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi. EMINESCU, O. I 61. Asta poate să nască mari complicațiuni. ALECSANDRI, T. I 409. Iubirea de sine... naște pofte, desfătare. CONACHI, P. 276. 2. Refl. (Despre ființe) A căpăta viață, a veni pe lume, a începe să trăiască. Mai încolo e casa în care m-am născut. SADOVEANU, O. VII 60. Cînd voi pune eu mîna mea cea dreaptă pe mijlocul tău, atunci să plesnească cercul acesta și numai atunci să se nască pruncul din tine. CREANGĂ, P. 88. Socoți d-ta c-oi lăsa eu să-mi stricați bunătate de casă, unde m-am născut, unde-am crescut. ALECSANDRI, T. I 359. ◊ Intranz. Naștem oare pentru-a naște și trăim ca să trăim? MACEDONSKI, O. I 72. Ce naște din pisică șoareci mănîncă, se spune despre cineva pentru a arăta că a moștenit defectele părinților săi. 3. Refl. Fig. A apărea, a se ivi, a se forma. Azvîrlea cîte o privire pe ogorul arat și pe brazda care se năștea sub plug. DUMITRIU, V. L. 5. Vremea-ncearcă în zadar Din goluri a se naște. EMINESCU, O. I 176. Un mistreț odată turburase rîul Unde calul, mîndru, căci nu știe frîul, Merse de bău; Cearta se născu. BOLINTINEANU, O. 194. ◊ Intranz. Sara acoperise valea și de la răsărit năștea luna, din nouri și codri. SADOVEANU, Z. C. 30. Vom determina... la ce epocă și pe ce tărîm au născut deosebitele inspirațiuni poetice. ODOBESCU, S. I 218. Din moarte naște viață, din întuneric soare, Din țărna mormîntală răsare dulce floare! ALECSANDRI, P. A. 92.

NOU, NOUĂ, pl. m. noi, pl. f. noi și nouă, adj. I. 1. Făcut sau creat de curînd, care a apărut, s-a născut de curînd, care apare pentru prima dată. Satele noi au școli; au medici și povățuitori. SADOVEANU, M. C. 111. Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate. EMINESCU, O. I 194. Dragostea din ce-i făcută?... – Din omul cu vorbă multă; Zice-o vorbă, zice două, îndată-i dragoste nouă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80. ◊ (Astăzi rar) Lumea nouă = nume dat continentului american; America. ◊ (Adverbial) Nou-născut = copil care s-a născut de curînd. ◊ Loc. adv. Din nou sau (regional) de nou = a) încă o dată, iar, iarăși; în continuare. Veni-vor rîndunele din nou în primăvară. COȘBUC, P. II 192. Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii, Ca norocul și iubirea Să ne pară jucării. EMINESCU, O. I 100. Iar se-nduioșa, Dar de nou se stăpînea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 489; b) (neobișnuit) recent, de curînd. Ramure de industrii, sau vechi, naționale, sau din nou introduse. ODOBESCU, S. II 101. ◊ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întîmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs. Cartofi noi. Vin nou. 2. Care apare în locul unui lucru mai vechi; de azi, contemporan, actual. Pe linia dreaptă a razei solare În zare Nou drum s-a deschis pentru mine. BENIUC, V. 144. Căpitanul de jandarmi Corbuleanu aproba din cap fiecare cuvînt al noului său șef. REBREANU, R. II 227. Știința nouă... a continuat zdrobirea lumii vechi. BĂLCESCU, O. II 9. ◊ Anul nou = ziua de 1 ianuarie. Lună nouă (sau crai nou) = luna în prima ei fază, cînd are forma unei seceri subțiri. Roșii, ca o lună nouă, Ai tu hainele subțiri, Lungi și fără-mpodobiri, Iar pe tîmplele-amîndouă Porți, strălucitori de rouă, Trandafiri. COȘBUC, P. I 218. 3. Cu aspect și conținut schimbat; transformat (în bine). V. înnoit. Viitorul e al tău... suspină Cocor și zîmbi în el nenumăratelor icoane pe care le adunase din rătăcirile prin țara nouă a socialismului. SADOVEANU, M. C. 211. Veghează-n noi porniri de viață nouă Și nici nu știm cum izbucnesc deodată. IOSIF, P. 15. Din idealurile voastre, O visători flămînzi și goi, Vor răsări ca niște astre, Senine lumi cu oameni noi. DEMETRESCU, O. 81. ♦ Evoluat, perfecționat. Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? EMINESCU, O. I 137. 4. Recent, care s-a ivit de curînd; p. ext. altfel, alt. Pentru morar, de altfel, Nastasia era un ghimpe mai puțin ascuțit decît preocupările și necazurile noi ce i se iscaseră deodată în acel început de toamnă. SADOVEANU, M. C. 155. Unul din ei vestește împăratului despre venirea noilor pețitori. CREANGĂ, P. 83. ◊ Expr. Lume nouă! exclamație cu care întîmpinăm pe oaspeții rari. II. Făcut sau cumpărat de curînd; care nu a mai fost folosit, neîntrebuințat, neînceput, intact; în bună stare, neuzat. Rochia era nouă, pălăria nouă, nou colierul de cristal. C. PETRESCU, C. V. 168. Alt om venea dinspre tîrg cu un car nou, ce și-l cumpărase chiar atunci. CREANGĂ, P. 40. Vezi badea cum se duce Cu cămașa lui cea nouă, Cu inima ruptă-n două. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. ◊ Loc. adj. Nou-nouț (sau, rar, nou-nouleț) = foarte nou; neîntrebuințat, nepurtat. Îmbrăcat într-un cojoc nou-nouț. SBIERA, P. 9. Mai găsii și alte haine cu totul de aur și noi-noulețe. GORJAN, H. II 55. ♦ (Despre cuvinte, expresii etc.) Intrat de curînd în limbă. Termeni noi. ♦ Proaspăt. Munteanca simțea și ea în nări, ca sălbătăciunile pădurilor, mireasmă de apă nouă. SADOVEANU, B. 120. Țărîna era muma lui [Anteu]; și avea darul că, de cîte ori va osteni și-l va trînti cineva, de atîtea ori muma lui să-i dea puteri noi. ISPIRESCU, U. 61. N-am văzut verde frunzuță Ca la mîndra-n grădinuță; Cît o ninge, cît o plouă, Ea e tot mîndră și nouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. III. Lipsit de experiență, neexperimentat. E nou în meserie.

A SE NÁȘTE mă nasc intranz. 1) (despre ființe) A apărea pe lume; a căpăta viață. * ~ cu tichia pe cap a avea noroc; a fi fericit. 2) fig. A apărea pentru prima dată; a lua ființă; a se forma. /<lat. nascere

A NÁȘTE nasc tranz. A face să se nască; a procrea. * Ce ~ din pisică, șoareci mănâncă se spune, de obicei, despre copiii care au moștenit de la părinți anumite apucături rele. /<lat. nascere

naște v. 1. a da naștere unei ființe: a născut o fată; 2. a veni în lume: s’a născut în luna Maiu; 3. fig. a (se) produce: mânia naște greșelile. [Lat. NASCI].

*înăscut, -ă adj. (după lat. innatus și fr. inné). Luat odată cu nașterea, din născare: ideĭa de a-țĭ apăra proprietatea e înăscută omuluĭ (saŭ în om). – Și înnăscut și inăscut.

nasc, născút a náște v. tr. (lat. *nascere, îld. nasci, natus sum, a se naște; it. náscere, a se naște; pv. naisser, fr. naître, sp. nacer, pg. nascer. V.nat, cumnat). Daŭ naștere, scot la lumină, vorbind de ființele ca încep vĭața: împărăteasa a născut un fiŭ, pisica niște puĭ. Fig. Produc: capu prostuluĭ nu naște nimica. V. intr. Mă nasc: ce naște din pisică, șoaricĭ mănîncă. (Prov.). V. refl. Ĭaŭ naștere, încep a trăĭ la lumină. V. făt 2.

născút¹ adj. m., s. m., pl. născúți; adj. f., s. f. născútă, pl. născúte

născút² s. n.