20 de definiții pentru fiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fiu1 sm [At: COD. VOR. 165/4 / P: (în legătură cu un pronume personal) fi-meu, (rar) fi-ul-meu, (reg) fii-meu / S și: (înv) fiiu, fii / Pl: / E: ml filius] 1 Persoană de sex bărbătesc, considerată în raport cu părinții săi Si: copil1 (17), făt (3), fecior (2), băiat (9). 2 (La vocativ) Termen afectuos cu care se adresează cineva mai în vârstă unei persoane mai tinere de sex bărbătesc Cf făt (4). 3 (Bis; îs) ~ omenesc lisus Hristos. 4 (Îrg; îs) ~ de suflet Fiu adoptiv. 5 (Îs) ~ natural Copil din flori. 6 (Înv) Descendent. 7 (Fig) Cetățean, membru al unei colectivități (de care acesta se simte foarte atașat). 8 (Înv; imp) Pui (de animal).

fiu2 i [At: ȘEZ. III, 189 / V: fi / E: fo] 1 Sunet cu care se cheamă câinele. 2 (Îf fi) Exclamație prin care se arată dezgustul, aversiunea.

FIU, fii, s. m. 1. Persoană de sex bărbătesc, considerată în raport cu părinții săi; copil1, fecior, băiat. ♦ (La voc.) Termen afectuos cu care se adresează cineva mai în vârstă unei persoane mai tinere de sex bărbătesc. 2. Fig. Cetățean, membru al unei colectivități (de care acesta se simte foarte atașat). – Lat. filius.

FIU, fii, s. m. 1. Persoană de sex bărbătesc, considerată în raport cu părinții săi; copil1, fecior, băiat. ♦ (La voc.) Termen afectuos cu care se adresează cineva mai în vârstă unei persoane mai tinere de sex bărbătesc. 2. Fig. Cetățean, membru al unei colectivități (de care acesta se simte foarte atașat). – Lat. filius.

FIU, fii, s. m. 1. (De obicei în legătură cu un pronume posesiv sau cu un substantiv în genitiv) Persoană de sex bărbătesc considerată în raport cu părinții săi; copil, fecior. Iar mamă-sa să plecă... să lăpteze pe fiu-său. RETEGANUL, P. V. 27. Taci, fiule, că ți-oi da de soție pe cutare... fată de împărat. ISPIRESCU, L. 2. Cînd să treacă fiu-său acolo... îl și întîmpină un urs mornăind. CREANGĂ, P. 185. ◊ Expr. Fiu de suflet v. suflet. Fiu natural v. natural. ♦ Formulă cu care se adresează cineva mai bătrîn unuia mai tînăr, spre a-i arăta bunăvoință, iubire etc. 2. Fig. Cetățean, membru al unei colectivități de care se simte foarte atașat. Iubim muzica nepieritoare a lui Ceaikovski – muzică izvorîtă din sufletul unui rus, fiu al marelui popor rus. STANCU, U.R.S.S. 90. Această maică Patrie se va bucura, căci cei adevărați fii ai ei vor începe să se arate că au virtute și că au cunoscut datoriile lor către ea. GOLESCU, Î. 99. ◊ (Metaforic) Fiu al ăstor ruine, țărîna lor slăvesc. ALEXANDRESCU, M. 11.

FIU fii m. Persoană de sex masculin luată în raport cu părinții săi; fecior; băiat. /<lat. filius

fiu m. 1. copil în raport cu părinții; 2. băiat; 3. descendent din: fiu de Domn. [Lat. FILIUS].

fiŭ, în vechime fiĭ, pl. fiĭ, articulat fiiĭ (lat. filius, it. figlio, fr. fils, sp. hijo, pg. filho). Băĭat, copil, în raport cu părințiĭ: Marcu a fost fiu luĭ Cicerone. Termin de simpatie adresat de un bătrîn unuĭ tînăr orĭ de un preut unuĭ civil: ascultă, fiule! Descendent, nepot: fiiĭ Romanilor. Om în raport cu locu luĭ natal: acest deputat e fiu orașuluĭ care l-a ales. Fiu luĭ Dumnezeŭ, Ĭisus Hristos. Fiu poporuluĭ, om ĭeșit din popor. Fiu operelor luĭ, om înălțat pin el singur. V. fiică.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fiu1 [pron. fiu] s. m., art. fíul; pl. fii, art. fíii (fi-ii)

fiu s. m., art. fíul; pl. fii, art. fíii (sil. fi-ii)

fíu-miu/fíi-miu (-tu, -su) (pop., fam.) s. m. + adj. pr.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FIU s. 1. băiat, copil, fecior, (înv. și pop.) făt, (Ban.) cocon. (Are tata trei ~.) 2. (art.) v. junior.

FIU s. 1. băiat, copil, fecior, (înv. și pop.) făt, (Ban.) cocon. (Are tata trei ~.) 2. (art.) junior. (Popescu – ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fíu (fíi), s. m. – Copil, băiat (considerat în raport cu părinții). – Mr. h’il’u, megl. il’u, istr. fil’. Lat. fῑlius (Pușcariu 618; Candrea-Dens., 588; REW 3303; DAR), cf. it. figlio, fr. fils, sp. hijo, port. filho. Cf. și fie. Der. firesc, adj. (filial); înfia, vb. (a adopta). – Der. neol. (din fr.) filial, adj.; filiați(un)e, s. f.; afilia, vb. Din rom. provine rut. fil (Miklosich, Wander., 15).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

fiu, fii s. m. Persoană de sex bărbătesc, considerată în raport cu părinții săi; copil, băiat, fecior. ◊ Fiul lui David = titlu mesianic dat lui Iisus, David fiind unul dintre strămoșii săi. ◊ Fiul lui Dumnezeu = nume dat lui Iisus de Dumnezeu însuși prin prorocul David. ◊ Fiul omului = una dintre denumirile atribuite lui Hristos de către profeți, ca organe ale descoperii lui Dumnezeu, precum și lui Iisus de către profetul David. ◊ Fiul pierzării = nume dat în Biblie lui Iuda Iscariotul, care a vândut pe Iisus, și lui Antihrist, care s-a dat pe sine drept Dumnezeu. ♦ (La voc.) Termen de afecțiune cu care cineva mai în vârstă se adresează unei persoane de sex bărbătesc mai tinere. – Din lat. filius.

ÎNVĂȚĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE, operă de mare valoare literară și istorică a lui Neagoe Basarab (paternitate contestată de unii cercetători). Păstrate în manuscris slavon și în mai multe copii în traducere românească, dintre care cea mai veche datează din sec. 17. Lucrarea, cu o structură complexă, are o serioasă amprentă de originalitate, decurgând din trăsăturile specifice ale mediului și ale epocii în care a fost scrisă (sec. 16). Î. îmbină paginile moralizatoare cu cele de teorie politică (formulează concepția conducerii autoritare a statului fundamentată pe dreptate), gândirea socială, izvorâtă din experiența trăită, cu adevărate capitole de manual diplomatic, strategic și militar, cu reflecția filozofică și meditația lirică, fiind totodată un breviar de dogmatică și morală creștin-ortodoxă; ele se constituie într-un îndreptar pentru viitorul domn Teodosie, fiul lui Neagoe.

TU QUOQUE, FILI MI? (lat.) și tu, fiul meu? – Suetoniu, „De viris illustrisibus”, 40, 8. Exclamața plină de amărăciune și de reproș a lui Cezar când a zărit printre ucigașii săi pe fiul său adoptiv Brutus. Dezamăgire în fața unui act neașteptat de infidelitate din partea unei persoane foarte apropiate.

Intrare: fiu
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fiu
  • fiul
  • fiu‑
plural
  • fii
  • fiii
genitiv-dativ singular
  • fiu
  • fiului
plural
  • fii
  • fiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)