2 intrări
36 de definiții

Explicative DEX

NĂPĂSTUIRE, năpăstuiri, s. f. Acțiunea de a năpăstui și rezultatul ei; asuprire, împilare; ponegrire, defăimare, calomnie. – V. năpăstui.

NĂPĂSTUIRE, năpăstuiri, s. f. Acțiunea de a năpăstui și rezultatul ei; asuprire, împilare; ponegrire, defăimare, calomnie. – V. năpăstui.

năpăstuire sf [At: (a. 1782) URICARIUL, XI, 259 / Pl: ~ri / E: năpăstui] (Înv) 1-2 Act de nedreptate (săvârșit sau) suportat de cineva. 3 Asuprire. 4 Abuz. 5 (Rar) Suferință. 6 Acuzație nedreaptă Si: calomnie.

NĂPĂSTUIRE sf. Faptul de a năpăstui.

NĂPĂSTUIRE, năpăstuiri, s. f. Acțiunea de a năpăstui și rezultatul ei. 1. Asuprire, oprimare; nedreptate. [Mircea Ciobanul] numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale. ODOBESCU, S. I 106. 2. Ponegrire, defăimare, învinuire nedreaptă; calomnie. Ce? Eu să fiu un astfel de om, – pe cînd din fire Sînt pașnic și nu merit a ta năpăstuire! MACEDONSKI, O. II 134.

năpăstuire f. asuprire: rădicase ură prin năpăstuirile sale OD.

NĂPĂSTUI, năpăstuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face cuiva o nedreptate, un rău; a nedreptăți, a persecuta, a asupri pe cineva. 2. A învinui pe nedrept; a ponegri, a calomnia, a defăima. – Din sl. napastovati. Cf. năpastă.

NĂPĂSTUI, năpăstuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face cuiva o nedreptate, un rău; a nedreptăți, a persecuta, a asupri pe cineva. 2. A învinui pe nedrept; a ponegri, a calomnia, a defăima. – Din sl. napastovati. Cf. năpastă.

năpăstui [At: COD. VOR. 112/24 / Pzi: ~esc / E: slv напастовати] (Înv) 1 vt A ispiti. 2 vt (Fșa) A face cuiva o nedreptate, un rău Si: a nedreptăți. 3 vt A urmări pe cineva cu dușmănie. 4 vt A asupri. 5 vt (Rar; d. necazuri, nenorociri) A atinge pe cineva. 6 vr (Pcf) A se năpusti (4). 7 vt A învinui pe nedrept Si: a calomnia, a defăima, a ponegri. 8 vt (Pcf cu năpusti) A părăsi.

NĂPĂSTUI (-uesc) vb. tr. 1 A nedreptăți, a face vre-o nedreptate cuiva; a asupri 2 A învinui pe nedrept, a arunca o năpaste asupra cuiva: Doamne, cum sînt unii de năpăstuesc omul chiar pe sfînta dreptate! (CRG.); e grozav gîndul c’ai năpăstuit omul care ți-a făcut un mare bine (SLV.) [vsl. napastovati].

NĂPĂSTUITOR I. adj. verb. NĂPĂSTUI. II. sm. Cel ce năpăstuește.

NĂPĂSTUI, năpăstuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A urmări cu dușmănie, a asupri, a oropsi; a persecuta. Pe dușmani i-a năpăstuit și i-a strîns aspru în chingi. SADOVEANU, O. VIII 90. El n-a năpăstuit pe nimeni și a ajutat pe unde a putut, încît n-are de ce să-i fie frică. REBREANU, R. II 66. De el ascultam totdeauna și la dînsul căutam scăpare cînd eram năpăstuit. SLAVICI, O. I 72. 2. A ponegri, a defăima, a învinui pe nedrept; a calomnia. Pentru c-am năpăstuit-o chiar pe sfînta dreptate, am să-i duc un fes roș și un tulpan untdelemniu, ca să-și mai aducă aminte din tinerețe. CREANGĂ, P. 134. Uite cum îmi năpăstuiam bunătate de nevastă. ȘEZ. V 10.

A NĂPĂSTUI ~iesc tranz. (persoane) 1) A face să suporte o năpastă; a oropsi; a urgisi. 2) A învinui fără nici un temei. /<sl. napastovati

năpăstuì v. 1. a asupri, a impila pe nedrept: unii năpăstuesc omul chiar pe sfânta dreptate CR.; 2. a învinui fără temeiu: ce o năpăstuești și tu? AL. [Tras din năpaste].

năpăstuĭésc v. tr. (d. năpastie saŭ vsl. napastovati. V. năpădesc). Acuz pe nedrept.

Ortografice DOOM

năpăstuire s. f., g.-d. art. năpăstuirii; pl. năpăstuiri

năpăstuire s. f., g.-d. art. năpăstuirii; pl. năpăstuiri

năpăstuire s. f., g.-d. art. năpăstuirii; pl. năpăstuiri

năpăstui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiesc, 3 sg. năpăstuiește, imperf. 1 năpăstuiam; conj. prez. 1 sg. să năpăstuiesc, 3 să năpăstuiască

năpăstui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiesc, imperf. 3 sg. năpăstuia; conj. prez. 3 să năpăstuiască

năpăstui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiesc, imperf. 3 sg. năpăstuia; conj. prez. 3 sg. și pl. năpăstuiască

năpăstui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiesc, conj. năpăstuiască)

Enciclopedice

DAT VENIAM CORVIS, VEXAT CENSURA COLUMBAS (lat.) judecata îi iartă pe corbi și îi năpăstuiește pe porumbei – Iuvenal, „Satirae”, II, 63. Judecătorii se înclină în fața celor tari.

Sinonime

NĂPĂSTUIRE s. 1. v. persecutare. 2. v. oprimare.

NĂPĂSTUIRE s. v. bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă.

năpăstuire s.f. 1 asuprire, nedreptate, nedreptățire, oropsire, ostracizare, persecutare, persecuție, urgisire, <rar> oropseală, <înv. și reg.> strâmbătățire, <înv.> obidire, urghisitură, <turc.; înv.> zulum. A fugit de acasă din cauza năpăstuirii suferite din partea mamei vitrege. 2 asuprire, exploatare, împilare, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, <pop.> asupreală, silnicie, <înv.> apăs, asupriciune, asupritură, avanie, goniciune, gonire, gonitură, îngreuială, nepriință, nevolnicie, obidă, obidire, obijduire, <grec.; înv.> catatrehmos, <fig.> apăsare, despuiere, jug, stoarcere, <fig.; înv.> apăsătură, armășie, învăluială, strânsoare. Năpăstuirea poporului este specifică regimurilor totalitare. 3 (pop.) v. Bârfa. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracție. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Șoaptă. Vituperare. Vituperație. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea.

NĂPĂSTUIRE s. 1. nedreptățire, oropsire, persecutare, persecuție, urgisire, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. asuprire, exploatare, împilare, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

năpăstuire s. v. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÎRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DISCREDITARE. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. ȘOAPTĂ.

NĂPĂSTUI vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.

NĂPĂSTUI vb. v. ademeni, amăgi, atrage, bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ispiti, momi, ponegri, seduce, tenta.

năpăstui vb. IV. I 1 tr. (compl. indică oameni) a asupri, a nedreptăți, a oropsi, a ostraciza, a persecuta, a prigoni, a urgisi, a vitregi, <înv. și reg.> a întiri, a strâmbătăți, <înv.> a gilălui, a goni, a nevolnici, a obidi, a obijdui, <grec.; înv.> a catatrexi. Nu a năpăstuit pe nimeni în viața lui. 2 tr. (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivități) a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, <rar> a robi, <înv. și reg.> a bântui, <înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a hrăniși, a tirăni, <fig.> a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, <fig.; pop.> a mânca, <fig.; reg.> a stoci, <fig.; înv.> a călca. Tiranul își năpăstuiește propriul popor. 3 tr., intr., refl. recipr. (pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Șopti. Vitupera. 4 tr. (înv.; compl. indică ființe) v. Ademeni. Amăgi. Atrage. Ispiti. Momi. Seduce. Tenta. II tr. fig. (despre stări fizice; compl. indică oameni) a copleși, a covârși, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi1, <fig.> a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolți, a înfrânge, a învinge, a lovi, a umple. Era gata să-l nâpăstuiască somnul când a sunat telefonul

năpăstuitor, -oare adj., s.m.., s.f. (înv.) 1 v. Asupritor. Exploatator. Împilător. Opresiv. Opresor. Oprimant. Persecutor. Prigonitor. 2 v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Detractor. Ponegritor.

năpăstui vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ATRAGE. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. ISPITI. MOMI. PONEGRI. SEDUCE. TENTA.

NĂPĂSTUI vb. 1. a nedreptăți, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a urgisi, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (Multă vreme l-a ~ fără motiv.) 2. a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele.)

Expresii și citate

Dat veniam corvis, vexat censura columbas (lat. „Cenzura cruță corbii și prigonește porumbeii”) – hexametru din Satira a II-a a lui luvenal care a devenit proverb. Versul e pus în gura unei femei romane (Lauronia) care se înverșunează împotriva bărbaților, pe motivul că aceștia, făcînd legile, sînt deosebit de intoleranți cu femeile și tot pe atît de îngăduitori cu ei înșiși, deși „sînt mai răi ca noi”. Și după ce dă cîteva exemple din viața de atunci a Romei (de la începutul erei noastre), exclamă: „Și-apoi tot împotriva noastră, rigorile legii! Dat veniam corvis, vexat censura columbas”. Versul lui luvenal poate fi apropiat și de vorba noastră populară „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă!”. LIT.

Proverbe și cimilituri

În loc să scîrțîie carul, scîrțîie măgarul.
(Adică în loc să se plîngă cel ce s-a năpăstuit, se plînge cel ce a năpăstuit.)

Tezaur

NĂPĂSTUIRE s. f. Acțiunea de a năpăstui. 1. Act de nedreptate (săvîrșit sau suportat de cineva); silnicie, asuprire, împilare; abuz. Nu [se] știe la cugetul său cu vreo asupreală sau năpăstuire (a. 1782). uricariul, xi, 259. La aceasta nu sîntem vinovați, tăcînd de nevoie din pricina împotrivirilor și năpăstuirilor ce mai sus arătăm (a. 1790). bul. com. ist. v, 287. Năpăstuirea să lipsească cu totul și să să păzească dreptatea dăobștie pă la toate satele (a. 1819). doc. ec. 215. Și vrînd măria sa ca să lipsească toate jafurile, toate năpăstuirile... a șî făcut pitac domnesc către boieri. i. golescu, în pr. dram. 74. Ne-ai făcut răul și năpăstuirea cea mai grozavă din lume. gorjan, h. ii, 210/28. Dieta se scuza, iacă așa, că în treizeci de ani de cînd nu a fost dietă, afacerile și năpăstuirile țării s-ar fi înmulțit preste măsură și că ei caută mijloace de vindecare. barițiu, p. a. i, 530. A luptat pe față... în contra abusului și năpăstuirei. ghica, ap. ddrf. Auzind împăratul că-n staturile sale Fac năpăstuiri multe păroșii dregători. alexandrescu, o. i, 218. Numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale. odobescu, s. i, 106. Se cere... restaurarea privilegiilor țării și încetarea năpăstuirilor. oțetea, t. v. 237. Orice fără voie iei, năpăstuire se-ntelege. zanne, p. viii, 426. ♦ (Rar) Necaz (1), suferință. S-a rezervat reprezentanților țării libertatea de a-și putea aduce năpăstuirile lor la dieta țării. barițiu, p. a. i, 284. 2. Învinuire, acuzație nedreaptă; calomnie. Pricina unei năpăstuiri de furtișag ce au căzut asupra unor țigani (a. 1786). uricariul, xix, 27. Ce? Eu să fiu un astfel de om, – pe cînd din fire Sînt pașnic și nu merit a ta năpăstuire? macedonski, o. ii, 134. Modestia și o năpăstuire vremelnică a codului penal îl țin deocamdată departe de arena publicisticii. lovinescu, c. v,163. – pl.: năpăstuiri. – v. năpăstui.

NĂPĂSTUI vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A ispiti, a tenta, a ademeni. Dumnedzeu... nu năpăstuiaște niminrile (pre nime nu ispiteaște n. test. 1648, pre nimene nu ispiteaște biblia 1688). cod. vor. 112/24, cf. 112/22. Pentru curăția cîtăva vreame ca să petreaceți în post și în rugă... Să nu vă năpăstuiască satana pentru nesocotința voastră (cca 1618). gcr i, 45/36. 2. (Folosit și absol.) A face (cuiva) o nedreptate, un rău, a nedreptăți; a urmări (pe cineva) cu dușmănie; a asupri, a împila. Vă rugați derept ceia ce năpăstuesc pre voi! coresi, ev. 338. Voi năpăstuiți și prădați, și încă fiindu-vă frați (cca 1618). gcr i, 46/35. Atunci veri să vedzi pre ceia ce i-ai năpăstuit, pre ceia ce i-ai asuprit. varlaam, c. 100. Cum sînt vracii cei de folosesc cu ierbile lor și tămăduiesc pre cei bolnavi, într-acesta chip sînt și legile celora ce sînt năpăstuiți și asupriți. eustratie, prav. 18/7. Și de am năpăstuit pre cineva, voiu întoarce de patru ori mai mult. cheia în. 44r/19. Și vei fi atuncea năpăstuit și jăfuindu-te preste toate zilele și nu va fi cela ce să-ți ajute ție. biblia (1688), 1462/15. Au început a face judecăți drepte și a căuta de rîndul țării și al săracilor, carii era năpăstuiți și prădați fără dreptate. anon. cantac., cm i, 194. Neîngăduind pe nime ca să-i calce și să-i năpăstuiască [pe săraci] (sfîrșitul sec. XVIII). let. iii, 261/21. Dar eu sînt în supărare, de ce mă năpăstuiți, De ce nu vroiți mai bine cu mine să vă uniți? beldiman, e. 99/34. Țăranul, de-arendaș năpăstuit, L-a-nșelat neguțătorul și ciocoiul l-a căznit. bolliac, o. 169. Mergeam... cu el, de el ascultam totdeauna și la dînsul căutam scăpare, cînd eram năpăstuit. slavici, n. i, 151. Feciorii boierești... au măsurat strîmb ogorul, năpăstuind pe consăteni. conv. Lit. xvi, 2. El n-a năpăstuit pe nimeni și a ajutat unde a putut, încît n-are de ce să-i fie frică. rebreanu, r. ii, 66, cf. id. nuv. 267. Pe dușmani i-a năpăstuit și i-a strîns aspru în chingi. sadoveanu, o. vi, 575. Nu trebuie să năpăstuim un om pentru prostii de tinerețe. v. rom. martie 1956, 155. ♦ (Rar; despre necazuri, nenorociri) A lovi, a atinge (pe cineva). Toate relele numai în zile de marți îl năpăstuiseră. rebreanu, nuv. 309. ♦ Refl. (Prin confuzie) A se năpusti (2). [Caii] să nu se năpăstuiască asupra cuiva să-l chilăvească, să-l betegească. marian, s. r. ii, 51. 3. A învinui pe nedrept; a calomnia, a defăima, a ponegri. Să fie blestemul și afurisaniea pre capul celuia ce o au năpăstuit (a. 1633). mag. ist. i, 207/23, cf. 207/26. Iară de ne va năpăstui pre noi cineva și va descoperi cuvintele noastre... biblia (1688), 1541/25. Iară Grigorie Vodă tăgăduia, zicînd că-l năpăstuiește înaintea divanului împărătescu. neculce, l. 34. Nu știe nimic de năpastea care o au năpăstuit împăratul (a. 1760). gcr ii, 74/32. Orest... pre tatăl său au uitat. – La vîrsta lui nu iai seama, de ce îl năpăstuiești? beldiman, o. 13/5. Și ceru la împăratul voie, ca să-i dea răspuns. Și să-l arate de față, că nu e adevărat, Cu care-l năpăstuiește, ci minte învederat. pann, e. ii, 53/12. Doamne, cum sînt unia de năpăstuiesc omul chiar pe sfînta dreptate! creangă, a. 59. „Uite cum îmi năpăstuiam bunătate de nevastă”, gîndea bărbatul. șez. v, 10, cf. vi, 42. ◊ refl. pas. Cine să năpăstuiește, pă nedreptate să osîndește. zanne, p. viii, 427. 4. (Prin confuzie cu năpusti) A părăsi, a abandona. Boierii și norodul, văzîndu-și primejdiia, îș năpăstuiră avuturile și patria (a. 1782). gcr ii, 128/1. ◊ refl. pas. Peșta, cu atîta pripă s-au năpăstuit de turci, de nici podul de preste Dunăre l-au putut strica. șincai, hr. iii, 140/35. – prez. ind.: năpăstuiesc. – Din slavonul нарастокатн. – Pentru sensurile 2, 3, cf. năpastă.

Intrare: năpăstuire
năpăstuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năpăstuire
  • năpăstuirea
plural
  • năpăstuiri
  • năpăstuirile
genitiv-dativ singular
  • năpăstuiri
  • năpăstuirii
plural
  • năpăstuiri
  • năpăstuirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: năpăstui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • năpăstui
  • năpăstuire
  • năpăstuit
  • năpăstuitu‑
  • năpăstuind
  • năpăstuindu‑
singular plural
  • năpăstuiește
  • năpăstuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • năpăstuiesc
(să)
  • năpăstuiesc
  • năpăstuiam
  • năpăstuii
  • năpăstuisem
a II-a (tu)
  • năpăstuiești
(să)
  • năpăstuiești
  • năpăstuiai
  • năpăstuiși
  • năpăstuiseși
a III-a (el, ea)
  • năpăstuiește
(să)
  • năpăstuiască
  • năpăstuia
  • năpăstui
  • năpăstuise
plural I (noi)
  • năpăstuim
(să)
  • năpăstuim
  • năpăstuiam
  • năpăstuirăm
  • năpăstuiserăm
  • năpăstuisem
a II-a (voi)
  • năpăstuiți
(să)
  • năpăstuiți
  • năpăstuiați
  • năpăstuirăți
  • năpăstuiserăți
  • năpăstuiseți
a III-a (ei, ele)
  • năpăstuiesc
(să)
  • năpăstuiască
  • năpăstuiau
  • năpăstuiră
  • năpăstuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

năpăstuire, năpăstuirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi năpăstui DEX '98 DEX '09

năpăstui, năpăstuiescverb

  • 1. A face cuiva o nedreptate, un rău; a nedreptăți, a persecuta, a asupri pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pe dușmani i-a năpăstuit și i-a strîns aspru în chingi. SADOVEANU, O. VIII 90. DLRLC
    • format_quote El n-a năpăstuit pe nimeni și a ajutat pe unde a putut, încît n-are de ce să-i fie frică. REBREANU, R. II 66. DLRLC
    • format_quote De el ascultam totdeauna și la dînsul căutam scăpare cînd eram năpăstuit. SLAVICI, O. I 72. DLRLC
  • 2. A învinui pe nedrept. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pentru c-am năpăstuit-o chiar pe sfînta dreptate, am să-i duc un fes roș și un tulpan untdelemniu, ca să-și mai aducă aminte din tinerețe. CREANGĂ, P. 134. DLRLC
    • format_quote Uite cum îmi năpăstuiam bunătate de nevastă. ȘEZ. V 10. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.