8 definiții pentru ponegrire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PONEGRÍRE, ponegriri, s. f. Acțiunea de a (se) ponegri; bârfire, defăimare, calomniere, ponegreală. – V. ponegri.

PONEGRÍRE, ponegriri, s. f. Acțiunea de a (se) ponegri; bârfire, defăimare, calomniere, ponegreală. – V. ponegri.

ponegrire sf [At: GHEREA, ST. CR. I, 153 / Pl: ~ri / E: ponegri] 1 (Înv) Înnegrire. 2 Punere cu rea-credință a cuiva sau a manifestărilor lui într-o lumină defavorabilă Si: defăimare, calomniere, denigrare, (rar) ponegreală, (îvp) hulire, (înv) ocărâre. 3 Bârfire.

PONEGRÍRE, ponegriri, s. f. Acțiunea de a ponegri și rezultatul ei; bîrfire, defăimare. Un om care iubește îșí varsă focal împotriva iubitei sale... exagerînd în ponegrire, cum exagerase înainte în idealizare. GHEREA, ST. CR. I 153.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ponegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. ponegrírii; pl. ponegríri

ponegríre s. f. (sil. -gri-), g.-d. art. ponegrírii, pl. ponegríri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PONEGRÍRE s. v. calomniere.

PONEGRIRE s. bîrfă, bîrfeală, bîrfire, bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigorie, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, înnegrire. (Nu te pleca la ~ lor!)

Ponegrire ≠ glorificare

Intrare: ponegrire
ponegrire substantiv feminin
  • silabație: -gri-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ponegrire
  • ponegrirea
plural
  • ponegriri
  • ponegririle
genitiv-dativ singular
  • ponegriri
  • ponegririi
plural
  • ponegriri
  • ponegririlor
vocativ singular
plural