năbușire sf [At: HELIADE, O. II, 352 / Pl: ~ri / E: năbuși] (Îvp) 1 Năvălire. 2 Umplere. 3 Țâșnire a apei dintr-un loc strâmt și închis. 4 Sufocare. 5 Stingere a focului. 6 Reprimare a unei acțiuni, proces sau sentiment. 7 Revărsare. 8 Inundație.

NĂBUȘI, năbușesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) sufoca, a (se) înnăbuși. ♦ Tranz. Fig. A împiedica dezvoltarea, desfășurarea sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment etc. ♦ Tranz. Fig. A face să nu se vadă, să nu se simtă, să nu se audă. 2. Tranz. A potoli, a stinge focul. 3. Intranz. (Adesea fig.) A se revărsa, a inunda; a invada. ♦ (Despre sânge, lacrimi) A podidi. [Prez. ind. și: năbuș] – Cf. sb. năbušiti.

înăbuși [At: COSTINESCU / S și: (înv) înnă~ / Pzi: ~șesc / E: în- + năbuși] 1-2 vt (Rar) A-i țâșni cuiva (lacrimile sau) sângele. 3 vt (D. buruieni) A se dezvolta împiedicând creșterea și dezvoltarea plantelor Si: a năpădi. 4 vt (Nob) A înfășură pe cineva cu multe haine ca să transpire și să-i scadă febra. 5 vt (Fig) A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale Si: a reprima. 6-7 vtr A (se) sufoca. 8-9 vt A acoperi focul cu cenușă pentru (a-l stinge sau) a-l face să ardă mocnit.

înăbușire sf [At: DA ms / S și: (înv) înnă~/ Pl: ~ri / E: înăbuși] 1-2 (Rar) Țâșnire (a lacrimilor sau) a sângelui Si: înăbușit¹ (1-2). 3 Împiedicare a creșterii și dezvoltării plantelor de către buruieni Si: înăbușit¹ (3). 4 Înfășurare a cuiva în multe haine pentru a transpira ca să-i scadă febra Si: înăbușit¹ (4). 5 Reprimare a acțiunilor, mișcărilor și manifestărilor sociale Si: înăbușit¹ (5). 6 Sufocare. 7-8 Acoperire a focului cu cenușă pentru (a-l stinge sau) a-l face să ardă mocnit Si: înăbușit¹ (7-8).

năbuși [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 15/9 / V: (înv) ne~ / Pzi: ~șesc / E: cf srb nabušiti] (Îvp) 1 vi (Udp „în”, „pe”, „asupra”, „spre”) A năvăli (1). 2 vt A umple. 3 vi (D. lichide) A țâșni dintr-un loc strâmt și închis. 4 vt (D. sânge, lacrimi) A podidi. 5 vt A sufoca. 6 vt A stinge focul. 7 (Fig) A împiedica dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, sentiment etc. Si: a frâna, a inhiba. 8 vt A face să nu se simtă, să nu se vadă sau să se audă. 9 vi (D. ape) A se revărsa. 10 vi (Pex; d. ape) A inunda.

nebuși v vz năbuși

NĂBUȘI, năbuș, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. Fig. A împiedica dezvoltarea, desfășurarea sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment etc. ♦ Tranz. Fig. A face să nu se vadă, să nu se simtă, să nu se audă. 2. Tranz. A potoli, a stinge focul. 3. Intranz. (Adesea fig.) A se revărsa, a inunda; a invada. ♦ (Despre sânge, lacrimi) A podidi. – Cf. scr. nabušiti.

ÎNĂBUȘI, înăbuș, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A nu mai putea respira; a se sufoca. V. năbuși (1). I se părea că se înăbușă. DUMITRIU, N. 85. ◊ Tranz. Suflarea îi devenea din ce în ce mai fierbinte. Simți că-l înăbușe. VLAHUȚĂ, O. AL. 101. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. Aceste buruieni aproape întotdeauna, crescînd mai repede decît sămănăturile, le îneacă... sau înăbușă și astfel le fac să piară. PAMFILE, A. R. 94. 3. Tranz. Fig. (Cu privire la manifestări, acțiuni, mișcări sociale) A potoli prin violență; a reprima. V. năbuși (3). [Gh. Bibescu] a încercat să înăbușe revoluția din 1848 din Țara Romînească. IST. R.P.R. 312. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Șoimaru își înăbuși un geamăt. SADOVEANU, O. VII 91.

ÎNĂBUȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși. 1. Sufocare. 2. Reprimare. Înăbușirea criticii. ▭ Fără o luptă îndîrjită și fără înăbușirea prin forță a împotrivirii exploatatorilor nu poate fi construită societatea socialistă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 444.

NĂBUȘI, năbuș și năbușesc, vb. IV. (Învechit și regional, în concurență cu înăbuși) 1. Tranz. A sufoca, a înăbuși. Îi frînse mijlocul, îl năbuși cu strînsoarea, și-l făcu să-și dea sufletul. ISPIRESCU, U. 62. Sîngele să-l năpădească, Sîngele să-l năbușească. TEODORESCU, P. P. 372. ◊ Fig. O nălucă muierească Ar putea glasul măririi în pieptu-mi să-l năbușească. HASDEU, R. V. 158. Mă năbușesc lacrimile de bucurie. ALECSANDRI, T. 151. ♦ Fig. A face să nu se vadă, să nu se simtă, să nu se audă; a reprima. Priveam, gîndeam aiurea, îmi năbușeam căscatul. GALACTION, O. I 229. Năbușindu-și în piept mînia și ura ce-l sugruma. VLAHUȚĂ, la TDRG. 2. Tranz. A potoli, a stinge. Focul... a fost năbușit în cîteva minute. CARAGIALE, N. S. 69. 3. Intranz. (Neobișnuit, despre apă, p. ext. despre alte lichide) A se revărsa, a inunda; a năvăli. Spumosul vin cu vuiet pe vrană năbușește. NEGRUZZI, S. II 201. ♦ Fig. A năvăli, a se năpusti, a invada. Au năbușit tătarii în țară. SBIERA, P. 200. Gloata... năbuși înuntru ca un șiroi. NEGRUZZI, S. I 230.

A ÎNĂBUȘI înăbuș tranz. 1) A face să se înăbușe; a asfixia. 2) (plante) A împiedica să se dezvolte normal. 3) reg. (alimente, legume etc.) A fierbe într-un vas închis; a găti la capac. 4) (acțiuni, manifestări etc.) A potoli prin violență; a reprima. ~ o demonstrație. 5) A face să nu se mai producă. ~ focul. 6) (sentimente, stări sufletești etc.) A stăvili printr-un efort de voință; a înfrâna; a controla; a domina. ~ emoțiile. /în + a năbuși

A SE ÎNĂBUȘI mă înăbuș intranz. 1) (despre ființe) A nu putea respira normal (din cauza lipsei de aer sau din cauza căldurii etc.); a se sufoca; a se asfixia. 2) fig. A se simți într-un impas moral (din cauza unor condiții nefavorabile); a se sufoca. /în + a năbuși

A NĂBUȘI ~esc tranz. pop. v. A ÎNĂBUȘI. /cf. sb. nabušiti

A SE NĂBUȘI mă ~esc intranz. rar v. A SE ÎNĂBUȘI. /cf. sb. nabušiti

năbușì v. 1. a se înneca, a pierde suflarea; 2. a sufoca; 3. a potoli o răscoală; 4. a da năvală: sumeții Unguri în Moldova năbușesc NEGR.; 5. a podidi: mă năbușesc lacrămile de bucurie AL. [Serb. NABUȘITI, a se umfla].

înăbúș și -ésc, a -í v. tr. (sîrb. nabušiti, a se unfla, cu înț. luĭ înăduș. – El înăbușă, sî înăbúșe. V. bușesc). Vest. Înăduș, sufoc, asfixiez. Fig. Reprim: a înăbuși o răscoală. V. refl. Mă înăduș: s’a înăbușit și a murit. Est. (năbușesc). Năpădesc, inund, podidesc: l-aŭ năbușit lăcrămile. V. intr. Mă revărs, năboĭesc, năvălesc: rîurile, Tătariĭ aŭ năbușit. – Și înn- și înăbuș.

năbușésc v. tr. (V. înăbușesc). Năpădesc: l-aŭ năbușit lacrămile. V. intr. Năpădesc, năvălesc.

năbușire (pop.) s. f., g.-d. art. năbușirii; pl. năbușiri

năbușire (pop.) s. f., g.-d. art. năbușirii; pl. năbușiri

năbușire s. f., g.-d. art. năbușirii; pl. năbușiri

înăbuși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înăbuș, 3 înăbușă, imperf. 1 înăbușeam; conj. prez. 1 sg. să înăbuș, 3 să înăbușe

înăbușire s. f., g.-d. art. înăbușirii

năbuși (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. năbușesc, 3 sg. năbușește, imperf. 1 năbușeam; conj. prez. 1 sg. să năbușesc, 3 să năbușească

înăbuși (a ~) vb., ind. prez. 3 înăbușă, imperf. 3 sg. înăbușea; conj. prez. 3 să înăbușe

înăbușire s. f., g.-d. art. înăbușirii

!năbuși (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. năbușește, imperf. 3 sg. năbușea; conj. prez. 3 să năbușească

înăbuși vb., ind. prez. 1 sg. înăbuș, 3 sg. și pl. înăbușă, imperf. 3 sg. înăbușea; conj. prez. 3 sg. și pl. înăbușe

înăbușire s. f., g.-d. art. înăbușirii

năbuși vb., ind. prez. 3 sg. năbușă / năbușește, imperf. 3 sg. năbușea; conj. prez. 3 sg. și pl. năbușe / năbușească

înăbuși (ind. prez. 1 sg. înăbuș, 3 sg. și pl. înăbușă, conj. înăbușe)

năbuși (năbușesc, năbușit), vb. – 1. A sufoca. – 2. A reteza, a suprima. – Var. înăbuși cu der. Sb. nabušiti „a fi umflat” (Mikloscih, Slaw. Elem., 16; Tiktin; Candrea). – Der. năbușeală, s. f. (sufocare; zăpușeală); năbușitor, adj. (care sufocă; dogoritor).

ÎNĂBUȘI vb. 1. v. asfixia. 2. a strangula, a sufoca. (Emoția îl ~.) 3. (fig.) a comprima. (Își ~ un suspin.) 4. v. reprima. 5. v. stinge. 6. v. năpădi.

ÎNĂBUȘI vb. v. ascunde, tăinui.

ÎNĂBUȘIRE s. 1. v. asfixie. 2. v. reprimare. 3. v. stingere.

NĂBUȘI vb. v. arunca, asfixia, azvârli, cotropi, invada, înăbuși, încălca, îneca, năpădi, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, sufoca, sugruma, tăbărî, zvârli.

înăbuși vb. v. ASCUNDE. TĂINUI.

ÎNĂBUȘI vb. 1. a (se) asfixia, a (se) îneca, a (se) sufoca, a (se) sugruma, (înv. și pop.) a (se) năbuși, a (se) năduși, (înv.) a (se) împresura. (Fumul îl ~.) 2. a strangula, a sufoca. (Emoția îl ~; cu glasul ~ de emoție.) 3. (fig.) a comprima. (Își ~ un suspin.) 4. a reprima, (fig.) a sugruma. (A ~ o răscoală.) 5. a stinge. (~ focul.) 6. a năpădi. (Buruienile ~ un teren cultivat.)

ÎNĂBUȘIRE s. 1. asfixie, asfixiere, înecare, sufocare, sufocație, sugrumare, (rar) înecăciune. (Senzație de ~.) 2. reprimare, (înv.) supresiune, (fig.) sugrumare. (~ unei răscoale.) 3. stingere. (~ unui incendiu.)

năbuși vb. v. ARUNCA. ASFIXIA. AZVÎRLI. COTROPI. INVADA. ÎNĂBUȘI. ÎNCĂLCA. ÎNECA. NĂPĂDI. NĂPUSTI. NĂVĂLI. PRECIPITA. REPEZI. SĂRI. SUFOCA. SUGRUMA. TĂBĂRÎ. ZVÎRLI.

NĂBUȘI vb. (Mold.) A năvăli, a invada. ,Căci au năbușit pre aceste locuri mai pre urmă. tătarii. M. COSTIN. N-au mai venit în țară pănă ce-au năbușit moscalii în țară. NCL II, 299. Fără veaste au năbușit asupra schythilor. CANTEMIR, HR. Etimologie: cf. scr. nabušiti. Vezi și năbușeală. Cf. s t r o p ș i (2).

NĂBUȘIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a năbuși (3); sufocare. cf. heliade, o. ii, 352. ♦ Fig. Înnăbușire, reprimare a unei mișcări, a unei acțiuni. Setea de răzbunare, deșteptată... de cînd cu năbușirea turburărilor... republicane. maiorescu, d. ii, 24. – pl.: năbușiri. – v. năbuși.

NĂBUȘI vb. IV. 1. Intranz. (Învechit și popular, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „în”, „pe”, „asupra”, „spre”) A năvăli (1); a invada. Căci au năbușit pre aceste locuri mai pe urmă tătarii. m. costin, let. i, 15/9, cf. 30/22. N-au mai venit în țară țină ce au năbușit moscalii. n. costin, let. ii, 88/9. Fără veaste au năbușit asupra schythilor. cantemir, hr. 210. Deci urmînd planul acesta ei spre Ștefan năbușesc. negruzzi, s. i, 128. Nu după mult timp au năbușit tătarii în țară. sbiera, p. 200. ♦ Tranz. A umple, a năpădi (2). Mare frică a cuprins pe fata de împărat atunci, căci codrul era năbușit de fiare sălbatice. mera, l.b. 17. 2. Intranz. (Învechit și popular; despre lichide) A țîșni (dintr-un loc strîmt, închis). v. năpădi (3), năboi³ (1). Au năbușit apa pe gheață. lb. l-au năbușit sîngele pe gură. ib. Spumosul vin cu vuiet pe vrană năbușește. negruzzi, s. ii, 201. ♦ Tranz. (Despre sînge, lacrimi) A-l podidi. Mă năbușesc lacrimile de bucurie. alecsandri, t. 151. Și de loc că mi-l pălea, Sîngele mi-l năbușea. pop., ap. gcr ii, 297. Ochii să-i plesnească... Sîngele să-l năbușească. teodorescu, p. p. 327. 3. Tranz. (În concurență cu înnăbuși) A sufoca. Îi frînse mijlocul, îl năbuși cu strînsoarea, și-l făcu să-și dea sufletul. ispirescu, u. 62. (refl.) Se năbușește, domnule doctor. ap. tdrg. ◊ Fig. Grecismul fanariot... începuse a prinde coajă, și nebușa naționalitatea noastră. ghica, s. xxiv. ♦ (Cu complementul „focul”) A face să nu mai ardă; a potoli, a stinge. Focul... a fost năbușit în cîteva minute. caragiale, n. s. 69. ♦ Fig. (Complementul indică o acțiune, un proces, un sentiment etc.) A împiedica dezvoltarea, cursul sau manifestarea; a frîna, a inhiba. Legal ca bou supt jug, iubirea-și năbușind-o. i. văcărescul, p. 355/34. O nălucă muierească Ar putea glasul măririi în pieptu-mi să-l năbușească. hasdeu, r. v. 158. Năbușindu-și în piept mînia și ura ce-l sugruma. vlahuță, ap. tdrg. Îmi năbușeam căscatul. galaction, o. 229. – prez. ind.: năbușesc. – Și: (învechit) nebuși vb. IV. – cf. scr. nabušiti.