NĂBUȘIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a năbuși (3); sufocare. cf. heliade, o. ii, 352. ♦ Fig. Înnăbușire, reprimare a unei mișcări, a unei acțiuni. Setea de răzbunare, deșteptată... de cînd cu năbușirea turburărilor... republicane. maiorescu, d. ii, 24. – pl.: năbușiri. – v. năbuși.