NĂBUȘI vb. (Mold.) A năvăli, a invada. ,Căci au năbușit pre aceste locuri mai pre urmă. tătarii. M. COSTIN. N-au mai venit în țară pănă ce-au năbușit moscalii în țară. NCL II, 299. Fără veaste au năbușit asupra schythilor. CANTEMIR, HR. Etimologie: cf. scr. nabušiti. Vezi și năbușeală. Cf. s t r o p ș i (2).