2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂBĂDĂÍ, năbădăiesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre animale) A manifesta neastâmpăr; a se frământa, a se agita. – Din năbădaie.

năbădăi vr [At: CARAGIALE, S. 421 / Pzi: 3 ~iește / E: năbădaie] (Rar; d. animale) A manifesta neastâmpăr Si: a se agita, a se frământa. corectată

NĂBĂDĂÍ2, năbădăiesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre animale) A manifesta neastâmpăr; a se frământa, a se agita. – Din năbădăi1.

NĂBĂDĂI1 s. f. pl. 1. (Pop. și fam.) Acces de furie, de mânie. ◊ Loc. adj. Cu năbădăi = năbădăios (1). ◊ Expr. A băga (pe cineva) în năbădăi = a) a înspăimânta; b) a face să-și piardă calmul, stăpânirea de sine. 2. (Pop.) Criză epileptică. – Et. nec.

NĂBĂDĂÍ2, năbădăiesc, vb. IV. Refl. (Neobișnuit) A se frămînta, a se înfuria, a se mînia, a se aprinde. Se ridica, holba ochii, deschidea nările, se zbuciuma, se năbădăia. CARAGIALE, S. 42.

NĂBĂDẮI1 s. f. pl. (În expr.) A-l apuca (sau a-l găsi) pe cineva (toate) năbădăile = a) a se supăra foarte tare, a se mînia. Cînd o văz pe nevasta asta a mea că vine cu vadra... tocmai din vale... mă găsesc năbădăile! PREDA, Î. 158. Cum s-a arătat Negoiță, domnița a stat din cap și a început să țipe, apucată de toate năbădăile. CARAGIALE, O. III 46; b) a se înfricoșa, a se înspăimînta; p. ext. a-și pierde mințile. Cîți se amureza de dînsa, unul se înnebunea, pe altul îl găsea năbădăile. GORJAN, H. II 98; c) a avea o criză de epilepsie. Tremură de parcă îl găsesc toate năbădăile. PANN, P. V. III 52. A băga (pe cineva) în năbădăi = a înspăimînta, a înfricoșa; p. ext. a face să-și piardă mințile, să înnebunească. Lelea cu făptura ei M-a băgat în năbădăi. ȘEZ. VIII 26.

NĂBĂDẮI f. pl. pop. Acces de mânie nestăpânită; dambla. * Cu ~ a) supărăcios; b) nărăvaș. A-l apuca (sau a-l găsi) pe cineva (toate) ~le a) a fi cuprins de furie; b) a fi cuprins de frică; c) a avea o criză de epilepsie; d) a înnebuni. A băga pe cineva în ~ a) a speria pe cineva; b) a face pe cineva să-și iasă din fire. /Orig. nec.

năbădắĭ f., pl. (d. bătaĭe, bătăĭ, cu pref. slav. na-. Cp. și cu bg. napadanie, napadenie, năpădire, atac, acces). Mare furie și zbucium, năvîrliĭ: răcnea parćă-l apucase năbădăile de furie, de frică. V. zabaĭdoace.

NĂBĂDÁIE, năbădăi, s. f. (Pop.) 1. Acces de furie, de mânie. ◊ Loc. adj. Cu năbădăi = năbădăios (1). ◊ Expr. A băga (pe cineva) în năbădăi = a) a înspăimânta; b) a face să-și piardă calmul, stăpânirea de sine. 2. (Pop.) Criză epileptică. – Et. nec.

năbădaie sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~dăi / E: nct] (Pop; mpl) 1 (Med) Epilepsie. 2 (Pex) Criză epileptică Si: (pop) pandalie. 3 (Pex) Duh rău despre care se crede că ar provoca epilepsia Si: (reg) năbădaică (1). 4 (Fam) Acces de furie. 5 (Îe) A băga în ~dăi A speria. 6 (Îae) A face pe cineva să-și piardă calmul, stăpânirea de sine Si: a înnebuni, a zăpăci. 7 (Reg; lpl) Capricii. 8la) Cu ~dăi Temperamentos. corectată

năbădaie f. (întrebuințat mai ales la pl.) 1. epilepsie: l’au găsit năbădăile; 2. fig. furie. [Serb. NAPADAĬ, acces].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!năbădăí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se năbădăiéște, imperf. 3 sg. se năbădăiá; conj. prez. 3 să se năbădăiáscă

năbădăí vb., ind. prez. 3 sg. năbădăiéște, imperf. 3 sg. năbădăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. năbădăiáscă

năbădáie (pop.) s. f., g.-d. art. năbădắii; pl. năbădắi

năbădáie s. f., pl. năbădăi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NĂBĂDĂI s. pl. v. epilepsie, furie, înverșunare, mânie.

năbădăi s. pl. v. EPILEPSIE. FURIE. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE.

NĂBĂDÁIE s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.

arată toate definițiile

Intrare: năbădăi
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • năbădăi
  • năbădăire
  • năbădăit
  • năbădăitu‑
  • năbădăind
  • năbădăindu‑
singular plural
  • năbădăiește
  • năbădăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • năbădăiesc
(să)
  • năbădăiesc
  • năbădăiam
  • năbădăii
  • năbădăisem
a II-a (tu)
  • năbădăiești
(să)
  • năbădăiești
  • năbădăiai
  • năbădăiși
  • năbădăiseși
a III-a (el, ea)
  • năbădăiește
(să)
  • năbădăiască
  • năbădăia
  • năbădăi
  • năbădăise
plural I (noi)
  • năbădăim
(să)
  • năbădăim
  • năbădăiam
  • năbădăirăm
  • năbădăiserăm
  • năbădăisem
a II-a (voi)
  • năbădăiți
(să)
  • năbădăiți
  • năbădăiați
  • năbădăirăți
  • năbădăiserăți
  • năbădăiseți
a III-a (ei, ele)
  • năbădăiesc
(să)
  • năbădăiască
  • năbădăiau
  • năbădăi
  • năbădăiseră
Intrare: năbădaie
năbădaie substantiv feminin
substantiv feminin (F131)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năbădaie
  • năbădaia
plural
  • năbădăi
  • năbădăile
genitiv-dativ singular
  • năbădăi
  • năbădăii
plural
  • năbădăi
  • năbădăilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

năbădăi

etimologie:

  • năbădaie
    surse: DEX '09

năbădaie

etimologie: