16 definiții pentru moft


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

moft sn [At: MAIORESCU, CR. II, 36 / V: (reg) muft / Pl: ~uri / E: tc müft] (Fam; mpl) 1 Lucru lipsit de însemnătate, de seriozitate sau de valoare Si: bagatelă, fleac, nimic. 2 (Îe) A umbla cu ~uri A invoca diverse pretexte pentru a se eschiva de la o obligație. 3 (Nob; îlav) Pe ~uri Prin artificii menite să inducă în eroare, prin tertipuri. 4 (Lpl; șîe a face ~) Capricii.

MOFT, mofturi, s. n. (Fam.) 1. Lucru, problemă fără valoare, fără însemnătate; fleac, nimic, bagatelă. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei. ♦ (Rar) Șmecherie, tertip. 2. (La pl.) Capricii, fandoseli, nazuri, fasoane. – Din tc. müft.

MOFT, mofturi, s. n. (Fam.) 1. Lucru, problemă fără valoare, fără însemnătate; fleac, nimic, bagatelă. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei. ♦ (Rar) Șmecherie, tertip. 2. (La pl.) Capricii, fandoseli, nazuri, fasoane. – Din tc. müft.

MOFT, mofturi, s. n. 1. Lucru de nimic, lipsit de importanță sau de valoare; fleac, bagatelă. Ce să mai căutăm la comediile alea nemțești, niște mofturi; dăm parale și nu înțelegem nimica. CARAGIALE, O. I 46. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei, a aduce argumente fără valoare. Ce-mi umblați mie cu mofturi și acadele patriotice? REBREANU, R. II 183. ♦ (Rar) Șmecherie. La teatru amîndoi merg cîteodată la galerie cu un singur franc; unul plătește, iar celălalt intră pe mofturi cu contramarca aceluiași bilet. CARAGIALE, O. II 6. 2. (Mai ales la pl., de obicei în construcție cu verbul «a face.») Nazuri, fasoane, fandoseli, ifose. [Calul] mă poartă fără mofturi și cu ușurință pe drumuri, pe dealuri și prin rîpi. SADOVEANU, O. VIII 199. Mă bucur eu... și dumnealui face mofturi! REBREANU, P. S. 157. Începu să facă mofturi, să s-alinte că e greu la pluguri. CONTEMPORANUL, II 359.

MOFT ~uri n. 1) mai ales la pl. Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; capriciu; naz; marafet; maraz; toană. * A face ~uri a face nazuri, fasoane. 2) fig. fam. Pretenție neîntemeiată. 3) fam. Lucru lipsit de orice valoare; fleac; nimic; mărunțiș; bagatelă. /<turc. müft

moft n. 1. bagatelă; 2. minciună, fleac: umblă cu mofturi; 3. pl. nazuri: face mofturi. [Turc. MUFT, gratuit, ieftin].

moft n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] müft, gratuit; sîrb. mufte, degeaba). Fam. Lucru fără valoare, fleac: această vorbă e un moft. A face mofturĭ, a face nazurĭ, a refuza: sătulu face mofturĭ la mîncare, ĭar flămîndu mănîncă și pe dracu. A umbla cu mofturĭ, a glumi, a te juca, a nu proceda serios: la războĭ nu se umblă cu mofturĭ. Interj. de dispreț și nepăsare: – A zis că se va răzbuna. – Moft!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MOFT s. (mai ales la pl.) v. capriciu.

MOFT s. v. bagatelă, chițibuș, fleac, mărunțiș, nimic, palavră, prostie.

MOFT s. (mai ales la pl.) capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. și fam.) pîrțag, scălîmbăială, scălîmbăiere, scălîmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiță, izmeneală, pandalie, (înv. și reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleală, năbădaie, toancă, zîmbîc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. și Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bîzdîc, farafastîc, marafet, (fam. iig.) boală, dambla. (N-a fost decît un ~; ce sînt ~urile astea?)

moft s. v. BAGATELĂ. CHIȚIBUȘ. FLEAC. MĂRUNȚIȘ. NIMIC. PALAVRĂ. PROSTIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

moft (mófturi), s. n.1. Fleac, bagatelă. – 2. Scorneală, balivernă. – 3. Fason, sclifoseală. Tc. muft, din per. muft „fără importanță” (Loebel 204; Șeineanu, II, 262; Lokotsch 1492), cf. sb. mufte „gratuit”. La ultimul sens e posibilă intervenția unei încrucișări cu ngr. μόχθος „dificultate” (Cihac, II, 677). – Der. moftangiu, s. m. (palavragiu, șarlatan); moftangioaică, s. f. (șarlatancă, escroacă; sclifosită, fandosită); moftologie, s. f. (neseriozitate); moftolog, s. m. (grandoman, snob); mofturos, adj. (năzuros, fandosit).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MOFTUL ROMÂN, revistă satirică bisăptămânală, apărută la București, cu intermitențe, în trei serii, între 24 ian. 1893 și 12 mai 1902, sub direcția lui I.L. Caragiale. Colaboratori: A. Cazaban, I.Al. Brătescu-Voinești, Em. Gârleanu, P. Liciu. Caricaturi: C. Jiquidi. Din 1990, apare, lunar, o serie nouă. Colaboratori: M.H. Simionescu, I. Băieșu, Al. Popovici, V. Silvestru, M. Micu, Șt. Cazimir ș.a.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a face mofturi expr. a fi exagerat de pretențios.

mofturi! interj. 1. prostii!, aiureli! 2. fleacuri!; nu contează!

Intrare: moft
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moft
  • moftul
  • moftu‑
plural
  • mofturi
  • mofturile
genitiv-dativ singular
  • moft
  • moftului
plural
  • mofturi
  • mofturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)