MIR², miruri, s. n. Untdelemn aromat și sfințit, folosit la săvârșirea unor ritualuri în Biserica creștină. ◊ Expr. A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) în frunte (mortal); b) a distruge, a nimici. A-i lua (cuiva) mirul = a omorî. – Din sl. miro.

mir⁵ s [At: ALR II, 4381/76 / E: nct] (Reg; îcs) De-a ~u Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

mir¹ sn [At: PSALT. 280 / Pl: ~uri / E: slv миро] 1 Substanță uleioasă, parfumată, utilizată odinioară la unsul trupului sau la îmbălsămarea cadavrelor Vz balsam. 2 Untdelemn sfințit, folosit la săvârșirea unor ritualuri creștine 3-4 (Fam, ca aluzie la locul din frunte unde se miruiesc credincioșii; îe) A lovi (sau a trăsni etc. pe cineva) la ~ A izbi pe cineva în frunte (mortal). 5 (Îae; fig) A distruge. 6 (Îe) A-i lua (cuiva) ~ul A omorî pe cineva. 7 A doua dintre cele șapte taine ale bisericii creștine, care constă în ungere cu untdelemn sfințit pentru a obține revărsarea harului divin asupra cuiva Si: miruire, miruit¹. 8 (Pex) Sfințire pentru consacrarea într-o înaltă demnitate. 9 (Îe) A scălda de ~ A scălda un copil în ziua următoare botezului.

mir² sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 51/25 / E: slv миръ] 1 (D. clerici, îoc mănăstiresc, călugăresc; îla) De ~ Care nu face parte din tagma călugărească. 2 (D. biserici, îal) Care nu depinde de o mănăstire.

mir⁴ sns [At: ȘEZ. IV, 191 / E: pvb mira¹] (Reg) 1 Mirare (1). 2 Admirație. 3 (Îe) A fi (sau a rămâne) de ~ (sau de ~ul cuiva) A se face de râs.

mir³ sn [At: I. BRĂESCU, M. 14 / Pl: ~uri / E: rs мир] Formă de proprietate comună a pământului în Rusia țaristă Si: obște sătească.

MIR², miruri, s. n. Untdelemn parfumat și sfințit, întrebuințat la săvârșirea unor ritualuri în biserica creștină. ◊ Expr. A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) în frunte (mortal); b) a distruge, a nimici. A-i lua (cuiva) mirul = a omorî. – Din sl. miro.

MIR¹ s. n. (Numai în loc. adj.) De mir = care nu face parte din tagma călugărească; lumesc. Slujește preotul țăran Radu Șapcă și alți patru preoți de mir. CAMIL PETRESCU, O. IX 180. Popilor de mir... le cînta antifoanele următoare. CREANGĂ, A. 140.

MIR², miruri, s. n. 1. Untdelemn sfințit folosit în biserica creștină la săvîrșirea unor ritualuri. Cu miru ne miruim, Cu vinu ne veselim. ȘEZ. II 22. Îs trei rîuri, trei părîuri, Un’ de vin, Altul de mir, Ș-altul d-apă limpejoară. TEODORESCU, P. P. 27. 2. (În expr.) A lovi, a izbi, a trăsni (pe cineva) la mir = a lovi pe cineva drept în mijlocul frunții. A lua (cuiva) mirul = a omorî. Un pumn, și le-a luat mirul. DELAVRANCEA, S. 39. Cum aduse buzduganul său și lovi pe zmeu, îi luă mirul, apoi îi tăie capul. ISPIRESCU, L. 317.

MIR² n.: De ~ care nu face parte din tagma clericală. /<sl. miru

MIR¹ ~uri n. Untdelemn sfințit și aromat folosit de către slujitorii bisericii pentru anumite ritualuri. * A lovi (sau a trăsni) pe cineva la ~ a lovi pe cineva (mortal) drept în mijlocul frunții. /<sl. miro

mir n. 1. uleiu sfințit cu care se ung copiii la botez și oamenii la moarte; 2. locul unde se unge, fruntea: l’a lovit drept la mir POP.; 3. a lua mirul cuiva, a-l omorî: se năpusti asupra ei cu toroipanul și-i luă mirul din frunte ISP. [Gr. mod. MYRON, unsoare].

mir n. lume profană, în opozițiune cu cea bisericească: preot de mir, care nu e călugăr. [Slav. MIRŬ, lume].

3) mir n. fără pl. (vsl. rus. mir, lume. V. mirean). Lumea profană, în opoz. cu cea bisericească (Rar). Preut de mir, preut de lume, secular (nu călugăr).

4) mir (mă), a -á v. refl. (lat. mirari și mirare, a se mira [devenit reflexiv după vsl. čuditi sen]; it. mirare, pv. cat. sp. pg. mirar, fr. mirer, a privi. V. ad-mir, minune). Îs surprins, nu pricep cauza, simt mirare: mă mir că vine, mă mir de averea luĭ. Admir, îs uimit: toțĭ s’aŭ uimit de vitejia luĭ. Îs nedumerit, nu’nțeleg: se mira ce să facă (Vechĭ). Mă miram eŭ! exclamațiune ironică egală cu „m’aș fi mirat și eŭ dacă”: Cutare n’a reușit. Mă miram eŭ (adică: m’aș fi mirat dac’ar fi reușit)! Te mirĭ cine, un om oare-care, orĭ-cine, cine știe ce om neînsemnat. Te mirĭ ce, nimica, maĭ nimica, puțin: aceștĭ oamenĭ trăĭesc cu te mirĭ ce. Se zice, ironic și te mirĭ ce și maĭ nimica, de ex.: știe și el carte te mirĭ ce și maĭ nimica (= e un ignorant). – Ferește-te de a zice: asta mă miră (după fr. cela m’étonne) îld. mă mir de asta. – În est mă mĭer, se mĭară.

1) mir n., pl. inuzitat urĭ (d. a se mira). Ban. Faĭmă, veste: nu te face de miru lumiĭ (ArhO, Ĭan. 1924, 28).

2) mir n. fără pl. (ngr. mýron, unsoare parfumată, mir; vsl. miro. V. miros, mirodeniĭ). Unt-de-lemn sfințit cu care preutu unge fruntea credincĭoșilor. Fig. Iron. A lovi, a trage la mir, a lovi în frunte. V. maslu.

miera v vz mira¹

mira¹ [At: PSALT. HUR. 40^r/25 / V: (îrg) miera / E: ml mirari] 1 vr (Udp „de”, îvr, „pentru” sau de propoziții completive) A fi sau a rămâne nedumerit, surprins de ceva. 2 vr A găsi că ceva este curios, ciudat, de neînțeles Si: (înv) a se ciudi. 3 vr (Pex) A fî uimit, uluit. 4 vr (Dep; îe) Te miri cine (sau ce) Un oarecare. 5 vr (Îe) Te miri (sau, rar miră) ce (și mai nimic sau nimica, rar, nimica) Un lucru neînsemnat. 6 vr (Îlav) Te miri unde Undeva, cine știe unde. 7 vr (Îe) Te miri cum Nu se știe cum, fară voie. 8 vi (Rar, îe) Te miră de nu... Cine știe dacă nu... 9 vt A uimi. 10 vi (Udp „de”) A manifesta admirație Si: a se minuna (6). 11 vr (Îvp; urmat de determinări care arată cauza acțiunii) A se întreba. 12 vr (Înv) A fi neliniștit Si: a se frământa, a se zbuciuma. 13 vr (Înv) A-i fi teamă. 14 vr (Îrg) A privi cu atenție Si: a cerceta. 15 vr (Reg; spc; d. femei însărcinate) A se uita cu insistență la ființe diforme, riscând, potrivit unei superstiții, să nască copii diformi. 16 vr (Trs, udp „de” sau „după”) A se îngriji de cineva sau de ceva.

MIERÁ vb. I v. mira.

MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. A fi surprins, nedumerit, uimit (de ceva), a găsi că ceva e curios, ciudat, de neînțeles. Ce te miri?... Sînt bătrîn. M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I 260. Vă mirați, cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece? EMINESCU, O. I 151. Ați auzit negreșit vorbind de mine? – Ba... niciodată! – Mă mir. ALECSANDRI, T. I 284. Trandafir ș-un fir subțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir, cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, 29. ◊ Expr. Te miri cine (cu valoare de substantiv) = un oarecare (lipsit de importanță), oricine, cine știe cine. Nu e Mirteanu omul de care își bate joc te miri cine. La TDRG. Te miri (sau miră) ce (și mai nimica) (cu valoare de substantiv) = nimica toată,; cine știe ce, lucru mărunt. Inimă slabă, așa ca să se clatine și să se-nduioșeze de te miri ce, n-avea cuvioasa. VLAHUȚĂ, O. A. 138. Lui îi da, te miri ce. ISPIRESCU, L. 338. (În forma regională miera) Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. Te miri unde = undeva, cine știe unde. Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, L. I 79. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu, să nu-ți dai în petec. HOGAȘ, DR. II 1. (În forma regională miera) Mă mieram eu să nu se îngrijească biata babă de mine. CREANGĂ, P. 133. Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = e normal să... 2. Tranz. A surprinde pe cineva, a-l face să se minuneze, să rămînă uimit. Rochia ei de mireasă mira, în ziua nunței, pe toți. MACEDONSKI, O. III 17. 3. Refl. A nu se dumiri, a fi curios să știe, să afle, să înțeleagă ceva, a se întreba. O întreb și nu-mi răspunde! Și mă mir – ce i-am făcut! COȘBUC, P. I 49. Se mira cu ce cuvinte Să-i mai bage în cap minte. PANN, P. V. III 45. Mă miram ce-mi place mie... Badea-nalt cu pălărie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. – Variantă: (regional) mierá vb. I.

A MIRÁ mir tranz. A face să se mire; a uimi; a minuna. /<lat. mirari

A SE MIRÁ¹ mă mir intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se minuna. * Te miri unde în orice loc; oriunde. Te miri cine un om întâmplător; oricine. Te miri ce o cantitate neînsemnată; foarte puțin. /<lat. mirari

mirà v. 1. a fi surprins de ceva neașteptat, extraordinar: el se miră de tot ce vede; 2. a nu ști, a nu fi sigur: te miri ce i s’a întâmplat, te miri de va veni; te miri ce, mai nimic. [Lat. MIRARI].

mĭer (mă) v. refl. V. mir.

mir² (ulei sfințit) s. n., pl. miruri

mir¹ (lume) (înv.) s. n.

mir (lume) s. n.

mir (untdelemn sfințit) s. n., pl. míruri

+mira² (a se ~) (a fi surprins) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă mir, 3 se miră; conj. prez. 1 sg. să mă mir, 3 să se mire; imper. 2 sg. afirm. miră-te; ger. mirându-mă

+te miri când (fam.) loc. adv. (Va veni ~.)

+te miri cât/câtă/câți/câte (fam.) loc. adj. (N-a trecut te miri cât timp.)

+te miri cât/câtă/câți/câte (fam.) loc. pr. (N-a trecut te miri cât.)

+te miri cât (fam.) loc. adv. (N-a întârziat ~.)

+te miri ce (nimica toată) (fam.) loc. adj., loc. pr. (te miri ce moștenire; A primit ~.)

+te miri cine (un oarecare) (fam.) loc. pr., s. (A venit ~.)

+te miri cum (fam.) loc. adv.

+te miri unde (fam.) loc. adv.

mira¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 miră

mirá (a uimi) vb., ind. prez. 1 sg. mir, 3 sg. și pl. míră

MIR s. v. miruire.

MIR s. (BIS.) miruială, miruire, miruit. (Taina ~.)

MIRÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta, tremura, zgudui.

MIRÁ vb. a (se) nedumeri, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă...)

mira vb. v. CUTREMURA. ÎNCRÎNCENA. ÎNFIORA. ÎNFRICOȘA. ÎNGROZI. ÎNSPĂIMÎNTA. OGLINDI. PROIECTA. RĂSFRÎNGE. REFLECTA. TREMURA. ZGUDUI.

MIRA vb. a (se) nedumeri, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă...)

mir s. n. – Lume, societate (în opoziție cu viața monahală). Sl. mirŭ (Cihac, II, 197; Tiktin; Conev 86). – Der. mirean, adj. (lumesc, de societate; s. m., laic), din sl. mirĕninŭ; mirenesc, adj. (de lume); mirenie, s. f. (lume, statut de laic).

mir (míruri), s. n. – 1. Balsam de uns. – 2. Untdelemn sfințit. – 3. Frunte. – Mr. mir. Ngr. μύρον (Roesler 572; Murnu 37), în parte prin intermediul sl. miro, cf. bg., rus. miro. – Der. mirui, vb. (a unge cu mir), din sl. mirovati < ngr. μυρώνω; mirodenie, s. f. (înv., aromă), din ngr. μυροδία „parfum”, sl. (bg.) mirodija; mirodenie, s. f. (aromă; vioară-de-noapte, nopticioasă, Hesperis tristis), din cuvîntul anterior; mironosiță, s. f. (femeie care a uns cu smirnă corpul lui Iisus; fandosită, ipocrită), din sl. mironosica. Cf. mireasmă, miros, mire.

mirá (mír, mirát), vb. refl. – 1. (Trans.) A vedea de, a avea grijă. – 2. (Înv.) A considera, a se îndoi, a crede, a socoti. – 3. A fi uimit, a se minuna. – Var. (Mold.) miera. Mr. mir, mirare, megl. m(ń)ir, m(ń)irari, istr. mir. Lat. mirāre, formă vulgară în loc de mirāri (Pușcariu 1094; Candrea-Dens., 1137; REW 5603), cf. it. mirare, prov., cat., sp., port. mirar, fr. mirer, alb. mërej (Philippide, II, 648). Ipoteza după care forma reflexivă din rom. se datorează unei încrucișări cu sl. čuditi se (Pușcariu, Lr., 277) este inutilă, cf. sp. admirarse. Explicația lui miera pornind de la un lat. *meror (Graur, BL, V, 70) este dubioasă. – Der. mir, s. n. (rar, uimire, mirare); miraz, s. n. (Olt., Trans., mirare, uimire), probabil datorită confuziei cu miraz „moștenire”; mirăzenie, s. f. (Trans., mirare, uimire).

mir, -uri, s.n. – (rel.) Undelemn sfințit, utilizat la săvârșirea unor ritualuri creștine. – Din sl. miro.

MIR, stație spațială rusă lansată pe orbită la 20 febr. 1986, fiind prima bază permanentă în spațiul extraterestru. Greutate: c. 40 t; lungime: c. 40 m. Accesul la ea se aface cu ajutorul capsulelor Soiuz. Constituie cel mai mare laborator spațial. Autoritățile ruse au decis scoaterea dirijată de pe orbită a stației (2001).