5 intrări

44 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIR2, miruri, s. n. Untdelemn aromat și sfințit, folosit la săvârșirea unor ritualuri în Biserica creștină. ◊ Expr. A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) în frunte (mortal); b) a distruge, a nimici. A-i lua (cuiva) mirul = a omorî. – Din sl. miro.

MIR1 s. n. (În loc. adj.) De mir = care nu aparține clerului; mirean. – Din sl. mirŭ „lume”.

MIR1 s. n. (În loc. adj.) De mir = care nu aparține clerului; mirean. – Din sl. mirŭ „lume”.

mir2 sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 51/25 / E: slv миръ] 1 (D. clerici, îoc mănăstiresc, călugăresc; îla) De ~ Care nu face parte din tagma călugărească. 2 (D. biserici, îal) Care nu depinde de o mănăstire.

mir4 sns [At: ȘEZ. IV, 191 / E: pvb mira1] (Reg) 1 Mirare (1). 2 Admirație. 3 (Îe) A fi (sau a rămâne) de ~ (sau de ~ul cuiva) A se face de râs.

mir5 s [At: ALR II, 4381/76 / E: nct] (Reg; îcs) De-a ~u Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

mir3 sn [At: I. BRĂESCU, M. 14 / Pl: ~uri / E: rs мир] Formă de proprietate comună a pământului în Rusia țaristă Si: obște sătească.

mir1 sn [At: PSALT. 280 / Pl: ~uri / E: slv миро] 1 Substanță uleioasă, parfumată, utilizată odinioară la unsul trupului sau la îmbălsămarea cadavrelor Vz balsam. 2 Untdelemn sfințit, folosit la săvârșirea unor ritualuri creștine 3-4 (Fam, ca aluzie la locul din frunte unde se miruiesc credincioșii; îe) A lovi (sau a trăsni etc. pe cineva) la ~ A izbi pe cineva în frunte (mortal). 5 (Îae; fig) A distruge. 6 (Îe) A-i lua (cuiva) ~ul A omorî pe cineva. 7 A doua dintre cele șapte taine ale bisericii creștine, care constă în ungere cu untdelemn sfințit pentru a obține revărsarea harului divin asupra cuiva Si: miruire, miruit1. 8 (Pex) Sfințire pentru consacrarea într-o înaltă demnitate. 9 (Îe) A scălda de ~ A scălda un copil în ziua următoare botezului.

MIR2, miruri, s. n. Untdelemn parfumat și sfințit, întrebuințat la săvârșirea unor ritualuri în biserica creștină. ◊ Expr. A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) în frunte (mortal); b) a distruge, a nimici. A-i lua (cuiva) mirul = a omorî. – Din sl. miro.

MIR2, miruri, s. n. 1. Untdelemn sfințit folosit în biserica creștină la săvîrșirea unor ritualuri. Cu miru ne miruim, Cu vinu ne veselim. ȘEZ. II 22. Îs trei rîuri, trei părîuri, Un’ de vin, Altul de mir, Ș-altul d-apă limpejoară. TEODORESCU, P. P. 27. 2. (În expr.) A lovi, a izbi, a trăsni (pe cineva) la mir = a lovi pe cineva drept în mijlocul frunții. A lua (cuiva) mirul = a omorî. Un pumn, și le-a luat mirul. DELAVRANCEA, S. 39. Cum aduse buzduganul său și lovi pe zmeu, îi luă mirul, apoi îi tăie capul. ISPIRESCU, L. 317.

MIR1 s. n. (Numai în loc. adj.) De mir = care nu face parte din tagma călugărească; lumesc. Slujește preotul țăran Radu Șapcă și alți patru preoți de mir. CAMIL PETRESCU, O. IX 180. Popilor de mir... le cînta antifoanele următoare. CREANGĂ, A. 140.

MIR2 n.: De ~ care nu face parte din tagma clericală. /<sl. miru

MIR1 ~uri n. Untdelemn sfințit și aromat folosit de către slujitorii bisericii pentru anumite ritualuri. * A lovi (sau a trăsni) pe cineva la ~ a lovi pe cineva (mortal) drept în mijlocul frunții. /<sl. miro

mir n. lume profană, în opozițiune cu cea bisericească: preot de mir, care nu e călugăr. [Slav. MIRŬ, lume].

mir n. 1. uleiu sfințit cu care se ung copiii la botez și oamenii la moarte; 2. locul unde se unge, fruntea: l’a lovit drept la mir POP.; 3. a lua mirul cuiva, a-l omorî: se năpusti asupra ei cu toroipanul și-i luă mirul din frunte ISP. [Gr. mod. MYRON, unsoare].

1) mir n., pl. inuzitat urĭ (d. a se mira). Ban. Faĭmă, veste: nu te face de miru lumiĭ (ArhO, Ĭan. 1924, 28).

3) mir n. fără pl. (vsl. rus. mir, lume. V. mirean). Lumea profană, în opoz. cu cea bisericească (Rar). Preut de mir, preut de lume, secular (nu călugăr).

2) mir n. fără pl. (ngr. mýron, unsoare parfumată, mir; vsl. miro. V. miros, mirodeniĭ). Unt-de-lemn sfințit cu care preutu unge fruntea credincĭoșilor. Fig. Iron. A lovi, a trage la mir, a lovi în frunte. V. maslu.

4) mir (mă), a v. refl. (lat. mirari și mirare, a se mira [devenit reflexiv după vsl. čuditi sen]; it. mirare, pv. cat. sp. pg. mirar, fr. mirer, a privi. V. ad-mir, minune). Îs surprins, nu pricep cauza, simt mirare: mă mir că vine, mă mir de averea luĭ. Admir, îs uimit: toțĭ s’aŭ uimit de vitejia luĭ. Îs nedumerit, nu’nțeleg: se mira ce să facă (Vechĭ). Mă miram eŭ! exclamațiune ironică egală cu „m’aș fi mirat și eŭ dacă”: Cutare n’a reușit. Mă miram eŭ (adică: m’aș fi mirat dac’ar fi reușit)! Te mirĭ cine, un om oare-care, orĭ-cine, cine știe ce om neînsemnat. Te mirĭ ce, nimica, maĭ nimica, puțin: aceștĭ oamenĭ trăĭesc cu te mirĭ ce. Se zice, ironic și te mirĭ ce și maĭ nimica, de ex.: știe și el carte te mirĭ ce și maĭ nimica (= e un ignorant). – Ferește-te de a zice: asta mă miră (după fr. cela m’étonne) îld. mă mir de asta. – În est mă mĭer, se mĭară.

arată toate definițiile

Intrare: mir
mir
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Mir
Mir
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mir (mirean)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mir
  • mirul
  • miru‑
plural
  • miruri
  • mirurile
genitiv-dativ singular
  • mir
  • mirului
plural
  • miruri
  • mirurilor
vocativ singular
plural
Intrare: mir (ulei)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mir
  • mirul
  • miru‑
plural
  • miruri
  • mirurile
genitiv-dativ singular
  • mir
  • mirului
plural
  • miruri
  • mirurilor
vocativ singular
plural
Intrare: mira (uimi)
mira (uimi) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mira
  • mirare
  • mirat
  • miratu‑
  • mirând
  • mirându‑
singular plural
  • mi
  • mirați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mir
(să)
  • mir
  • miram
  • mirai
  • mirasem
a II-a (tu)
  • miri
(să)
  • miri
  • mirai
  • mirași
  • miraseși
a III-a (el, ea)
  • mi
(să)
  • mire
  • mira
  • miră
  • mirase
plural I (noi)
  • mirăm
(să)
  • mirăm
  • miram
  • mirarăm
  • miraserăm
  • mirasem
a II-a (voi)
  • mirați
(să)
  • mirați
  • mirați
  • mirarăți
  • miraserăți
  • miraseți
a III-a (ei, ele)
  • mi
(să)
  • mire
  • mirau
  • mira
  • miraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mir (mirean)

  • 1. locuțiune adjectivală invariabil De mir = care nu aparține clerului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: lumesc mirean
    • 1.1. Slujește preotul țăran Radu Șapcă și alți patru preoți de mir. CAMIL PETRESCU, O. IX 180.
      surse: DLRLC
    • 1.2. Popilor de mir... le cînta antifoanele următoare. CREANGĂ, A. 140.
      surse: DLRLC

etimologie:

mir (ulei)

  • 1. Untdelemn aromat și sfințit, folosit la săvârșirea unor ritualuri în Biserica creștină.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX 2 exemple
    exemple
    • Cu miru ne miruim, Cu vinu ne veselim. ȘEZ. II 22.
      surse: DLRLC
    • Îs trei rîuri, trei părîuri, Un’ de vin, Altul de mir, Ș-altul d-apă limpejoară. TEODORESCU, P. P. 27.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = a lovi (pe cineva) în frunte (mortal).
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • 1.2. expresie A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = distruge nimici
      surse: DEX '09
    • 1.3. expresie A-i lua (cuiva) mirul = omorî
      surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Un pumn, și le-a luat mirul. DELAVRANCEA, S. 39.
        surse: DLRLC
      • Cum aduse buzduganul său și lovi pe zmeu, îi luă mirul, apoi îi tăie capul. ISPIRESCU, L. 317.
        surse: DLRLC

etimologie: