mir³ sn [At: I. BRĂESCU, M. 14 / Pl: ~uri / E: rs мир] Formă de proprietate comună a pământului în Rusia țaristă Si: obște sătească.

mir⁴ sns [At: ȘEZ. IV, 191 / E: pvb mira¹] (Reg) 1 Mirare (1). 2 Admirație. 3 (Îe) A fi (sau a rămâne) de ~ (sau de ~ul cuiva) A se face de râs.

mir⁵ s [At: ALR II, 4381/76 / E: nct] (Reg; îcs) De-a ~u Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

mir¹ (lume) (înv.) s. n.

MIR² s. n. (În l o c. a d j.) De mir = (despre clerici, în opoziție cu mănăstiresc, călugăresc) care nu face parte din tagma călugărească; (despre biserici) care nu depinde de o mănăstire. Mănăstirea. . . care au fost mainte beserică de mir de 140 de ani. N. COSTIN, LET. II, 51/25. Au scos pe eromonași călugări greci de pin mănăstirile cele mari, orînduind preoți de mir (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 198/22. Să se rînduiască de acum preoți de mir cu cinuri de iconomi în locul călugărilor igumeni (a. 1826). URICARIUL, I, 377. Popilor de mir, pe care îi numea Haldei, le cînta antifoanele următoare. CREANGĂ, A. 140. Un frate al lui, preot de mir, s-a călugărit la Rișca. ap. TDRG, cf. GCR II, 339. - Din slavonul миръ.

MIR³ s. n. Formă de proprietate comună a pămîntului în Rusia țaristă; obște sătească. In urma unei călătorii în Rusia, fu cel dintîi care făcu cunoscut așezământul agrar al mirului rusesc, I. BRĂESCU, M. 14. - PI.: miruri. – Din rus. мир.

MIR⁴ s. n. sg. (Regional) Faptul de a s e m i r a; mirare; admirație. De-o fi deochiat de muiere. . . Să-i moară pruncu dă foame, Să se rîză dă miru ei, Să nu se mai mire de [cutare], ȘEZ. IV, 191. D-o fi deochiat dă fată: să-i cază cosițele, să umple colnicele, să mire dă miru ei. ib., cf. RĂDULESCU-CODIN. ◊ L o c. a d j. De mir = care deșteaptă admirație. Ți-oi face sprîncene de mir, Cine-n ochi te-o vedea să se mire. GR. S. VI, 87. ◊ E x p r. A fi (sau a rămîne) de mir (sau de mirul cuiva) = a provoca batjocura cuiva, a se face de rîs. Să fie de mirul voinicilor. GR. S. VI, 87, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 13. - Postverbal al lui mira¹.

MIR⁵ subst. (Regional, în e x p r.) De-a miru = numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape (Chizătău-Lugoj). ALR II 4381/76. - Etimologia necunoscută.

MIR⁶ s. m. v. mire.

MIR⁷ s. n. v. mirt.