12 definiții pentru minuna


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

minuna [At: PSALT. 288 / V: (reg) mien~ / Pzi: ~nez, (îvp) minun / E: minune] 1 vr (Rel; înv; ccd sau udp „de”) A se smeri, a se tulbura profund în fața minunilor (1) lui Dumnezeu. 2 vt (Înv; subiectul este Dumnezeu) A înzestra pe cineva cu calități miraculoase, a face să fie minunat. 3 vi A săvârși o minune (1). 4-5 vrt(a) (A fi cuprins sau) a face pe cineva să fie cuprins de o mare mirare, de o mare admirație Si: a surprinde, a ului. 6-7 vrt(a) (A-și manifesta sau) a face pe cineva să-și manifeste mirarea, admirația, surpriza Si: a se mira1 (11). 8 vt (Nob) A face să fie minunat (7).

MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

MINUNÁ, minunez, vb. I. Tranz. A uimi pe cineva, a-l face să rămînă mirat, surprins; a impresiona. Rîvna lor o minunează pe mama. STANCU, D. 446. După ce și-a vîrît la briu cele trei săbii ale lui, cu care. minunase lumea, a luat baioneta jandarmului. SAHIA, N. 69. Zi de 15 mai (1848)... Tu minunași lumea și îi arătași că nația romînă e matură. BĂLCESCU, O. I 332. ◊ Absol. Altă biserică este Sf. Andrei care minunează prin zveltețea sa. SAHIA, U.R.S.S. 43. ◊ Refl. Ceasuri întregi ne minunam din drum De bradul ce se străvedea prin geamuri. BENIUC, V. 36. Pășea încet, minunîndu-se la fiecare pas. EMINESCU, N. 127. – Prez. ind. și: (pers. 3 sg.) minúnă (MACEDONSKI, O. I 24).

A MINUNÁ ~éz tranz. A impresiona prin ceva neprevăzut; a surprinde; a uimi; a mira. ~ lumea. /Din minune

A SE MINUNÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se mira. /Din minune

minunà v. 1. a fi plin de mirare: ne minunăm de tot ce e extraordinar; 2. fig. a fi nedumerit (într’o împrejurare grea): stau și mă minunez ce să fac. [Tras din minune].

minunéz v. tr. (d. minune). Uimesc, surprind. V. refl. Mă mĭr foarte mult, rămîn uĭmit: se minuna lumea de vitejia luĭ. – Și înm- (vechĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minuná vb., ind. prez. 1 sg. minunéz, 3 sg. și pl. minuneáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MINUNÁ vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. v. uimi. 3. v. extazia.

MINUNA vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. a stupefia, a surprinde, a uimi, a ului. (Ce-mi spui tu pur și simplu mă ~.) 3. a se extazia. (Se ~ în fața splendorilor naturii.)

Intrare: minuna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • minuna
  • minunare
  • minunat
  • minunatu‑
  • minunând
  • minunându‑
singular plural
  • minunea
  • minunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • minunez
(să)
  • minunez
  • minunam
  • minunai
  • minunasem
a II-a (tu)
  • minunezi
(să)
  • minunezi
  • minunai
  • minunași
  • minunaseși
a III-a (el, ea)
  • minunea
(să)
  • minuneze
  • minuna
  • minună
  • minunase
plural I (noi)
  • minunăm
(să)
  • minunăm
  • minunam
  • minunarăm
  • minunaserăm
  • minunasem
a II-a (voi)
  • minunați
(să)
  • minunați
  • minunați
  • minunarăți
  • minunaserăți
  • minunaseți
a III-a (ei, ele)
  • minunea
(să)
  • minuneze
  • minunau
  • minuna
  • minunaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)