mir¹ sn [At: PSALT. 280 / Pl: ~uri / E: slv миро] 1 Substanță uleioasă, parfumată, utilizată odinioară la unsul trupului sau la îmbălsămarea cadavrelor Vz balsam. 2 Untdelemn sfințit, folosit la săvârșirea unor ritualuri creștine 3-4 (Fam, ca aluzie la locul din frunte unde se miruiesc credincioșii; îe) A lovi (sau a trăsni etc. pe cineva) la ~ A izbi pe cineva în frunte (mortal). 5 (Îae; fig) A distruge. 6 (Îe) A-i lua (cuiva) ~ul A omorî pe cineva. 7 A doua dintre cele șapte taine ale bisericii creștine, care constă în ungere cu untdelemn sfințit pentru a obține revărsarea harului divin asupra cuiva Si: miruire, miruit¹. 8 (Pex) Sfințire pentru consacrarea într-o înaltă demnitate. 9 (Îe) A scălda de ~ A scălda un copil în ziua următoare botezului.