2 intrări

40 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mierare sf vz mirare

MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

MIRÁRE, mirări, s. f. Faptul de a (se) mira. 1. Nedumerire; surprindere. ◊ Loc. adj. și adv. De mirare = surprinzător, uimitor. ◊ Expr. N-ar fi de mirare să... = e posibil să..., ne putem aștepta să... (Pop.) A-i fi cuiva de(-a) mirare(a) = a fi nedumerit, surprins, a se mira. 2. (Înv.) Admirație. ◊ Loc. adj. (Vrednic) de mirare = care merită admirație; minunat, admirabil. – V. mira1.

MIRÁRE, mirări, s. f. Faptul de a (se) mira. 1. Nedumerire; surprindere. ◊ Loc. adj. și adv. De mirare = surprinzător, uimitor. ◊ Expr. N-ar fi de mirare să... = e posibil să..., ne putem aștepta să... (Pop.) A-i fi cuiva de(-a) mirare(a) = a fi nedumerit, surprins, a se mira. 2. (Înv.) Admirație. ◊ Loc. adj. (Vrednic) de mirare = care merită admirație; minunat, admirabil. – V. mira1.

mira1 [At: PSALT. HUR. 40r/25 / V: (îrg) miera / E: ml mirari] 1 vr (Udp „de”, îvr, „pentru” sau de propoziții completive) A fi sau a rămâne nedumerit, surprins de ceva. 2 vr A găsi că ceva este curios, ciudat, de neînțeles Si: (înv) a se ciudi. 3 vr (Pex) A fî uimit, uluit. 4 vr (Dep; îe) Te miri cine (sau ce) Un oarecare. 5 vr (Îe) Te miri (sau, rar miră) ce (și mai nimic sau nimica, rar, nimica) Un lucru neînsemnat. 6 vr (Îlav) Te miri unde Undeva, cine știe unde. 7 vr (Îe) Te miri cum Nu se știe cum, fară voie. 8 vi (Rar, îe) Te miră de nu... Cine știe dacă nu... 9 vt A uimi. 10 vi (Udp „de”) A manifesta admirație Si: a se minuna (6). 11 vr (Îvp; urmat de determinări care arată cauza acțiunii) A se întreba. 12 vr (Înv) A fi neliniștit Si: a se frământa, a se zbuciuma. 13 vr (Înv) A-i fi teamă. 14 vr (Îrg) A privi cu atenție Si: a cerceta. 15 vr (Reg; spc; d. femei însărcinate) A se uita cu insistență la ființe diforme, riscând, potrivit unei superstiții, să nască copii diformi. 16 vr (Trs, udp „de” sau „după”) A se îngriji de cineva sau de ceva.

mirare sf [At: PSALT. 218 / V: (reg) mier~ / Pl: ~rări / E: mira1] 1 Nedumerire. 2 (Pex) Uimire. 3 (Îs) Semnul ~rării Semnul exclamării. 4-5 (Îljv) De-(a) ~ (În mod) surprinzător. 6 (Îvp; îlv) A-i fi (cuiva) de (sau a, de-a) ~ (sau de-a ~a) A se mira (1). 7 (Îe) N-ar fi de ~ să... E posibil să... 8 (Reg; îe) Nu-i ~ N-aveți de ce mulțumi. 9 (În construcții exclamative) Lucru neobișnuit. 10 (Înv) Minune (1). 11 (Înv) Admirație. 12 (Îla) (Vrednic) de ~ Care merită admirație Si: admirabil. 13 (Rar) Nehotărâre. 14 (Îvr) Neliniște. 15 (Rar) Curiozitate. 16 (Reg; pbl) Insultă.

MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. A fi surprins, nedumerit, uimit (de ceva), a găsi că ceva e curios, ciudat, de neînțeles. Ce te miri?... Sînt bătrîn. M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I 260. Vă mirați, cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece? EMINESCU, O. I 151. Ați auzit negreșit vorbind de mine? – Ba... niciodată!Mă mir. ALECSANDRI, T. I 284. Trandafir ș-un fir subțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir, cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, 29. ◊ Expr. Te miri cine (cu valoare de substantiv) = un oarecare (lipsit de importanță), oricine, cine știe cine. Nu e Mirteanu omul de care își bate joc te miri cine. La TDRG. Te miri (sau miră) ce (și mai nimica) (cu valoare de substantiv) = nimica toată,; cine știe ce, lucru mărunt. Inimă slabă, așa ca să se clatine și să se-nduioșeze de te miri ce, n-avea cuvioasa. VLAHUȚĂ, O. A. 138. Lui îi da, te miri ce. ISPIRESCU, L. 338. (În forma regională miera) Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. Te miri unde = undeva, cine știe unde. Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, L. I 79. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu, să nu-ți dai în petec. HOGAȘ, DR. II 1. (În forma regională miera) Mă mieram eu să nu se îngrijească biata babă de mine. CREANGĂ, P. 133. Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = e normal să... 2. Tranz. A surprinde pe cineva, a-l face să se minuneze, să rămînă uimit. Rochia ei de mireasă mira, în ziua nunței, pe toți. MACEDONSKI, O. III 17. 3. Refl. A nu se dumiri, a fi curios să știe, să afle, să înțeleagă ceva, a se întreba. O întreb și nu-mi răspunde! Și mă mirce i-am făcut! COȘBUC, P. I 49. Se mira cu ce cuvinte Să-i mai bage în cap minte. PANN, P. V. III 45. Mă miram ce-mi place mie... Badea-nalt cu pălărie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. – Variantă: (regional) mierá vb. I.

MIRÁRE s. f. Faptul de a (se) mira; stare de uimire pricinuită de o impresie neașteptată; surprindere. Un copil salută. El pricepe. Ochii tineri de mirare-i ard. BENIUC, V. 59. Dar ce zgomot se aude?... Toți se iută cu mirare și nu știu de unde vine. EMINESCU, O. I 87. ◊ Loc. adj. De mirare = uimitor, surprinzător; vrednic de admirație, de admirat. Nu știau ce să zică, pentru că în adevăr era și lucru de mirare! CREANGĂ, P. 229. Dar, cu slabele-ți mijloace, faptele-ți sînt de mirare. ALEXANDRESCU, M. 15. Avea o ținere-de-minte foarte de mirare. GORJAN, H. I 13. ◊ Expr. N-ar fi de mirare să... = ne putem aștepta să..., e posibil să... N-ar fi de mirare să-l vedem deschizînd două-trei afaceri scandaloase. C. PETRESCU, C. V. 131. N-ar fi de mirare să se ridice și cei de-aici. REBREANU, R. II 66. (Popular) Ar fi de-a mirarea sau a-i fi cuiva de-a mirare = a i se părea surprinzător, a fi surprins, mirat, nedumerit, uimit. Așa-i că vi-i de-a mirare? grăiește el rîzînd. SADOVEANU, O. VIII 189. Mi-i de-a mirarea de unde ai să-l iei, dacă n-are ființă pe lume. CREANGĂ, P. 194. ♦ (Învechit și popular) Admirație. Tineret [ieșit din școlile Ardealului] cu mare curaj și mare iubire de neamul romînesc! Multă mirare insufla pribegilor spectacolul frăției curate. RUSSO, O. 56. – Variantă: (regional) mieráre (CREANGĂ, P. 66, RUSSO, S. 27) s. f.

A SE MIRÁ1 mă mir intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se minuna. * Te miri unde în orice loc; oriunde. Te miri cine un om întâmplător; oricine. Te miri ce o cantitate neînsemnată; foarte puțin. /<lat. mirari

A MIRÁ mir tranz. A face să se mire; a uimi; a minuna. /<lat. mirari

mirà v. 1. a fi surprins de ceva neașteptat, extraordinar: el se miră de tot ce vede; 2. a nu ști, a nu fi sigur: te miri ce i s’a întâmplat, te miri de va veni; te miri ce, mai nimic. [Lat. MIRARI].

mirare f. 1. surprindere cauzată de ceva neașteptat sau extraordinar; 2. admirațiune: noi venim mirarea noastră pe mormântu-ți a depune GR. AL. [V. mirà].

4) mir (mă), a v. refl. (lat. mirari și mirare, a se mira [devenit reflexiv după vsl. čuditi sen]; it. mirare, pv. cat. sp. pg. mirar, fr. mirer, a privi. V. ad-mir, minune). Îs surprins, nu pricep cauza, simt mirare: mă mir că vine, mă mir de averea luĭ. Admir, îs uimit: toțĭ s’aŭ uimit de vitejia luĭ. Îs nedumerit, nu’nțeleg: se mira ce să facă (Vechĭ). Mă miram eŭ! exclamațiune ironică egală cu „m’aș fi mirat și eŭ dacă”: Cutare n’a reușit. Mă miram eŭ (adică: m’aș fi mirat dac’ar fi reușit)! Te mirĭ cine, un om oare-care, orĭ-cine, cine știe ce om neînsemnat. Te mirĭ ce, nimica, maĭ nimica, puțin: aceștĭ oamenĭ trăĭesc cu te mirĭ ce. Se zice, ironic și te mirĭ ce și maĭ nimica, de ex.: știe și el carte te mirĭ ce și maĭ nimica (= e un ignorant). – Ferește-te de a zice: asta mă miră (după fr. cela m’étonne) îld. mă mir de asta. – În est mă mĭer, se mĭară.

miráre f. Acțiunea de a te mira, surprindere cauzată de un lucru pe care nu ți-l explicĭ. Rar. Admirațiune.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+mira2 (a se ~) (a fi surprins) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă mir, 3 se mi; conj. prez. 1 sg. să mă mir, 3 să se mire; imper. 2 sg. afirm. miră-te; ger. mirându-mă

+te miri când (fam.) loc. adv. (Va veni ~.)

+te miri cât/câtă/câți/câte (fam.) loc. adj. (N-a trecut te miri cât timp.)

+te miri cât/câtă/câți/câte (fam.) loc. pr. (N-a trecut te miri cât.)

+te miri cât (fam.) loc. adv. (N-a întârziat ~.)

+te miri ce (nimica toată) (fam.) loc. adj., loc. pr. (te miri ce moștenire; A primit ~.)

+te miri cine (un oarecare) (fam.) loc. pr., s. (A venit ~.)

+te miri cum (fam.) loc. adv.

+te miri unde (fam.) loc. adv.

mira1 (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 mi

mirare s. f., g.-d. art. mirării; pl. mirări

mirá (a uimi) vb., ind. prez. 1 sg. mir, 3 sg. și pl. míră

miráre s. f., g.-d. art. mirării; pl. mirări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MIRÁ vb. a (se) nedumeri, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă...)

MIRÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta, tremura, zgudui.

MIRÁRE s. v. admirație, prețuire, stimă.

MIRÁRE s. nedumerire. (L-a cuprins ~.)

mira vb. v. CUTREMURA. ÎNCRÎNCENA. ÎNFIORA. ÎNFRICOȘA. ÎNGROZI. ÎNSPĂIMÎNTA. OGLINDI. PROIECTA. RĂSFRÎNGE. REFLECTA. TREMURA. ZGUDUI.

MIRA vb. a (se) nedumeri, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă...)

MIRARE s. nedumerire. (L-a cuprins ~.)

mirare s. v. ADMIRAȚIE. PREȚUIRE. STIMĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mirá (mír, mirát), vb. refl.1. (Trans.) A vedea de, a avea grijă. – 2. (Înv.) A considera, a se îndoi, a crede, a socoti. – 3. A fi uimit, a se minuna. – Var. (Mold.) miera. Mr. mir, mirare, megl. m(ń)ir, m(ń)irari, istr. mir. Lat. mirāre, formă vulgară în loc de mirāri (Pușcariu 1094; Candrea-Dens., 1137; REW 5603), cf. it. mirare, prov., cat., sp., port. mirar, fr. mirer, alb. mërej (Philippide, II, 648). Ipoteza după care forma reflexivă din rom. se datorează unei încrucișări cu sl. čuditi se (Pușcariu, Lr., 277) este inutilă, cf. sp. admirarse. Explicația lui miera pornind de la un lat. *meror (Graur, BL, V, 70) este dubioasă. – Der. mir, s. n. (rar, uimire, mirare); miraz, s. n. (Olt., Trans., mirare, uimire), probabil datorită confuziei cu miraz „moștenire”; mirăzenie, s. f. (Trans., mirare, uimire).

Intrare: mira (uimi)
mira1 (1 -r) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mira
  • mirare
  • mirat
  • miratu‑
  • mirând
  • mirându‑
singular plural
  • mi
  • mirați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mir
(să)
  • mir
  • miram
  • mirai
  • mirasem
a II-a (tu)
  • miri
(să)
  • miri
  • mirai
  • mirași
  • miraseși
a III-a (el, ea)
  • mi
(să)
  • mire
  • mira
  • miră
  • mirase
plural I (noi)
  • mirăm
(să)
  • mirăm
  • miram
  • mirarăm
  • miraserăm
  • mirasem
a II-a (voi)
  • mirați
(să)
  • mirați
  • mirați
  • mirarăți
  • miraserăți
  • miraseți
a III-a (ei, ele)
  • mi
(să)
  • mire
  • mirau
  • mira
  • miraseră
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • miera
  • mierare
  • mierat
  • mieratu‑
  • mierând
  • mierându‑
singular plural
  • mie
  • mierați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mier
(să)
  • mier
  • mieram
  • mierai
  • mierasem
a II-a (tu)
  • mieri
(să)
  • mieri
  • mierai
  • mierași
  • mieraseși
a III-a (el, ea)
  • mie
(să)
  • miere
  • miera
  • mieră
  • mierase
plural I (noi)
  • mierăm
(să)
  • mierăm
  • mieram
  • mierarăm
  • mieraserăm
  • mierasem
a II-a (voi)
  • mierați
(să)
  • mierați
  • mierați
  • mierarăți
  • mieraserăți
  • mieraseți
a III-a (ei, ele)
  • mie
(să)
  • miere
  • mierau
  • miera
  • mieraseră
Intrare: mirare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mirare
  • mirarea
plural
  • mirări
  • mirările
genitiv-dativ singular
  • mirări
  • mirării
plural
  • mirări
  • mirărilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mierare
  • mierarea
plural
  • mierări
  • mierările
genitiv-dativ singular
  • mierări
  • mierării
plural
  • mierări
  • mierărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mirare, mirărisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a (se) mira. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Nedumerire, surprindere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Un copil salută. El pricepe. Ochii tineri de mirare-i ard. BENIUC, V. 59. DLRLC
      • format_quote Dar ce zgomot se aude?... Toți se iută cu mirare și nu știu de unde vine. EMINESCU, O. I 87. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială De mirare = surprinzător, uimitor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Nu știau ce să zică, pentru că în adevăr era și lucru de mirare! CREANGĂ, P. 229. DLRLC
        • format_quote Dar, cu slabele-ți mijloace, faptele-ți sînt de mirare. ALEXANDRESCU, M. 15. DLRLC
        • format_quote Avea o ținere-de-minte foarte de mirare. GORJAN, H. I 13. DLRLC
      • chat_bubble N-ar fi de mirare să... = e posibil să..., ne putem aștepta să... DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote N-ar fi de mirare să-l vedem deschizînd două-trei afaceri scandaloase. C. PETRESCU, C. V. 131. DLRLC
        • format_quote N-ar fi de mirare să se ridice și cei de-aici. REBREANU, R. II 66. DLRLC
      • chat_bubble popular A-i fi cuiva de(-a) mirare(a) = a fi nedumerit, surprins, a se mira. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: mira
        • format_quote Așa-i că vi-i de-a mirare? grăiește el rîzînd. SADOVEANU, O. VIII 189. DLRLC
        • format_quote Mi-i de-a mirarea de unde ai să-l iei, dacă n-are ființă pe lume. CREANGĂ, P. 194. DLRLC
    • 1.2. învechit Admirație, prețuire, stimă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Tineret [ieșit din școlile Ardealului] cu mare curaj și mare iubire de neamul romînesc! Multă mirare insufla pribegilor spectacolul frăției curate. RUSSO, O. 56. DLRLC
etimologie:

mira, mirverb

  • 1. reflexiv tranzitiv A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ce te miri?... Sînt bătrîn. M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I 260. DLRLC
    • format_quote Vă mirați, cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece? EMINESCU, O. I 151. DLRLC
    • format_quote Ați auzit negreșit vorbind de mine? – Ba... niciodată! – Mă mir. ALECSANDRI, T. I 284. DLRLC
    • format_quote Trandafir ș-un fir subțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir, cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, 29. DLRLC
    • format_quote Rochia ei de mireasă mira, în ziua nunței, pe toți. MACEDONSKI, O. III 17. DLRLC
    • 1.1. reflexiv A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mă miram ce-mi place mie... Badea-nalt cu pălărie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: oricine
      • format_quote Nu e Mirteanu omul de care își bate joc te miri cine. La TDRG. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Inimă slabă, așa ca să se clatine și să se-nduioșeze de te miri ce, n-avea cuvioasa. VLAHUȚĂ, O. A. 138. DLRLC
      • format_quote Lui îi da, te miri ce. ISPIRESCU, L. 338. DLRLC
      • format_quote Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv Te miri unde = cine știe unde. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: undeva
      • format_quote Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, L. I 79. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble reflexiv Mă miram eu să nu... = eram sigur că... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mă miram eu, să nu-ți dai în petec. HOGAȘ, DR. II 1. DLRLC
      • format_quote Mă mieram eu să nu se îngrijească biata babă de mine. CREANGĂ, P. 133. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv Mă miram eu să... = eram sigur că nu... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble reflexiv Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. reflexiv A nu-și da seama, a se întreba. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: întreba
    • format_quote O întreb și nu-mi răspunde! Și mă mir – ce i-am făcut! COȘBUC, P. I 49. DLRLC
    • format_quote Se mira cu ce cuvinte Să-i mai bage în cap minte. PANN, P. V. III 45. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.