12 definiții pentru mirare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mirare sf [At: PSALT. 218 / V: (reg) mier~ / Pl: ~rări / E: mira1] 1 Nedumerire. 2 (Pex) Uimire. 3 (Îs) Semnul ~rării Semnul exclamării. 4-5 (Îljv) De-(a) ~ (În mod) surprinzător. 6 (Îvp; îlv) A-i fi (cuiva) de (sau a, de-a) ~ (sau de-a ~a) A se mira (1). 7 (Îe) N-ar fi de ~ să... E posibil să... 8 (Reg; îe) Nu-i ~ N-aveți de ce mulțumi. 9 (În construcții exclamative) Lucru neobișnuit. 10 (Înv) Minune (1). 11 (Înv) Admirație. 12 (Îla) (Vrednic) de ~ Care merită admirație Si: admirabil. 13 (Rar) Nehotărâre. 14 (Îvr) Neliniște. 15 (Rar) Curiozitate. 16 (Reg; pbl) Insultă.

MIRÁRE, mirări, s. f. Faptul de a (se) mira. 1. Nedumerire; surprindere. ◊ Loc. adj. și adv. De mirare = surprinzător, uimitor. ◊ Expr. N-ar fi de mirare să... = e posibil să..., ne putem aștepta să... (Pop.) A-i fi cuiva de(-a) mirare(a) = a fi nedumerit, surprins, a se mira. 2. (Înv.) Admirație. ◊ Loc. adj. (Vrednic) de mirare = care merită admirație; minunat, admirabil. – V. mira1.

MIRÁRE, mirări, s. f. Faptul de a (se) mira. 1. Nedumerire; surprindere. ◊ Loc. adj. și adv. De mirare = surprinzător, uimitor. ◊ Expr. N-ar fi de mirare să... = e posibil să..., ne putem aștepta să... (Pop.) A-i fi cuiva de(-a) mirare(a) = a fi nedumerit, surprins, a se mira. 2. (Înv.) Admirație. ◊ Loc. adj. (Vrednic) de mirare = care merită admirație; minunat, admirabil. – V. mira1.

MIRÁRE s. f. Faptul de a (se) mira; stare de uimire pricinuită de o impresie neașteptată; surprindere. Un copil salută. El pricepe. Ochii tineri de mirare-i ard. BENIUC, V. 59. Dar ce zgomot se aude?... Toți se iută cu mirare și nu știu de unde vine. EMINESCU, O. I 87. ◊ Loc. adj. De mirare = uimitor, surprinzător; vrednic de admirație, de admirat. Nu știau ce să zică, pentru că în adevăr era și lucru de mirare! CREANGĂ, P. 229. Dar, cu slabele-ți mijloace, faptele-ți sînt de mirare. ALEXANDRESCU, M. 15. Avea o ținere-de-minte foarte de mirare. GORJAN, H. I 13. ◊ Expr. N-ar fi de mirare să... = ne putem aștepta să..., e posibil să... N-ar fi de mirare să-l vedem deschizînd două-trei afaceri scandaloase. C. PETRESCU, C. V. 131. N-ar fi de mirare să se ridice și cei de-aici. REBREANU, R. II 66. (Popular) Ar fi de-a mirarea sau a-i fi cuiva de-a mirare = a i se părea surprinzător, a fi surprins, mirat, nedumerit, uimit. Așa-i că vi-i de-a mirare? grăiește el rîzînd. SADOVEANU, O. VIII 189. Mi-i de-a mirarea de unde ai să-l iei, dacă n-are ființă pe lume. CREANGĂ, P. 194. ♦ (Învechit și popular) Admirație. Tineret [ieșit din școlile Ardealului] cu mare curaj și mare iubire de neamul romînesc! Multă mirare insufla pribegilor spectacolul frăției curate. RUSSO, O. 56. – Variantă: (regional) mieráre (CREANGĂ, P. 66, RUSSO, S. 27) s. f.

mirare f. 1. surprindere cauzată de ceva neașteptat sau extraordinar; 2. admirațiune: noi venim mirarea noastră pe mormântu-ți a depune GR. AL. [V. mirà].

miráre f. Acțiunea de a te mira, surprindere cauzată de un lucru pe care nu ți-l explicĭ. Rar. Admirațiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

miráre s. f., g.-d. art. mirắrii; pl. mirắri

miráre s. f., g.-d. art. mirării; pl. mirări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MIRÁRE s. nedumerire. (L-a cuprins ~.)

MIRÁRE s. v. admirație, prețuire, stimă.

MIRARE s. nedumerire. (L-a cuprins ~.)

mirare s. v. ADMIRAȚIE. PREȚUIRE. STIMĂ.

Intrare: mirare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mirare
  • mirarea
plural
  • mirări
  • mirările
genitiv-dativ singular
  • mirări
  • mirării
plural
  • mirări
  • mirărilor
vocativ singular
plural