15 definiții pentru minunat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

minunat, ~ă [At: COD. VOR. 148/2 / V: (înv) mien~, men~ / Pl: ~ați, ~e / E: minuna] 1 a (Rel; înv) Care are caracter miraculos Si: supranatural. 2 a (Pex) Sfânt. 3 sf (Rel; înv) Minune (1). 4 smf (Înv) Ființă care face minuni (1). 5 a (Mtp) Înzestrat cu însușiri supranaturale. 6 a Vrăjit. 7 a Care iese din comun Si: aparte, deosebit, neobișnuit. 8-9 a, av (Pex) (Care este) excepțional. 10 av (Ca determinant al unui adjectiv căruia îi dă valoare de superlativ) Extraordinar. 11 a (Rar) Uimit. 12 a (Pex) încântat.

MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. Care surprinde, uimește prin frumusețe; încîntător, fermecător, splendid. Fata sta nemișcată și înfiorată, cu mînile mici albe în poală și privea pe rănit cu ochii ei minunați. SADOVEANU, O. I 97. Podul cel minunat îndată s-a stricat și s-a mistuit. CREANGĂ, P. 89. Ochii mari și minunați Lucesc adînc, himeric. EMINESCU, O. I 172. Crescut-au, Doamne, crescut, Doi meri nalți Și minunați, La tulpine-mpreunați. TEODORESCU, P. P. 81. ◊ (Adverbial; înaintea unui adjectiv de care se leagă prin prep. «de», dă acestuia valoare de superlativ) Foarte, deosebit de... Se făcea o duminică minunat de frumoasă. DELAVRANCEA, H. T. 64. Balul d-tale e minunat de frumos și de vesel! ALECSANDRI, T. 762. Au văzut... mulțime de papagali minunat de frumoși. DRĂGHICI, R. 97. ♦ Foarte bun, excepțional. Original în păreri și gesturi, dar are un suflet minunat. REBREANU, R. I 90. ◊ (Adverbial) Robinson au socotit că acest loc ar putea să-i slujească minunat la trebuința sa. DRĂGHICI, R. 79. ♦ (Adverbial) Perfect, foarte bine, admirabil. Chită minunat. 2. (În basme) Care face minuni, dotat cu puteri supranaturale. I-au schimbat... asinul cel minunat și i-au pus altul în locul lui tot ca acela. SBIERA, P. 196. Furca cea minunată torcînd singură fire de aur. CREANGĂ, P. 96. ♦ Ciudat, straniu, bizar. Minunat lucru îmi pare că dobitoacile sălbatice arată mai multă mulțămire cătră făcătoriul lor de bine. DRĂGHICI, R. 103. 3. (Rar) Mirat, uimit, surprins, încîntat. Acele nemărginite epopee vînătorești... sperie și obosesc azi ochii călătorului minunat. ODOBESCU, S. III 80.

MINUNÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A MINUNA și A SE MINUNA. 2) (în basm) Care face minuni; cu proprietăți supraomenești. 3) (despre persoane și despre manifestările lor) Care șochează prin felul său de a fi; ieșit din comun; straniu; bizar. Purtare ~tă. /v. a minuna

minunat a. 1. care inspiră o vie mirare: om minunat; 2. care face minuni: pasăre minunată; 3. surprinzător, admirabil: tablou minunat; 4. lovit de uimire. ║ adv. de minune.

minunát, -ă adj. (d. minunez). Mirat, uĭmit (Rar). Admirabil: spectacul minunat. Miraculos, surprinzător: magia e o artă minunată. Adv. În mod minunat: a lucra minunat de frumos.

menunat, ~ă a vz minunat

mienunat, ~ă a vz minunat


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*minunát adj. m., pl. minunáți; f. minunátă, pl. minunáte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MINUNÁT adj. v. ceresc, divin, dumnezeiesc, sfânt.

MINUNÁT adj., adv. 1. adj. v. crucit. 2. adj. splendid, strălucitor, (livr.) magnific, mirific, paradiziac, (pop.) mândru, (înv.) preafrumos. (Un peisaj ~.) 3. adj. v. fermecător. 4. adj. splendid, superb, (fig.) ceresc, divin, dumnezeiesc, îngeresc, serafic, (livr. fig.) celest. (O muzică ~.) 5. adv. splendid, superb, (fig.) divin, dumnezeiește, îngerește. (Cântă ~.) 6. adj. v. perfect. 7. adv. v. foarte.

minunat adj. v. CERESC. DIVIN. DUMNEZEIESC. SFÎNT.

MINUNAT adj., adv. 1. adj. crucit, perplex, stupefiat, surprins, uimit, uluit. (Ea a rămas ~ de cele auzite.) 2. adj. splendid, strălucitor, (livr.) magnific, mirific, paradiziac, (pop.) mîndru, (înv.) preafrumos. (Un peisaj ~.) 3. adj. feeric, fermecător, încîntător, (fig.) îmbătător. (O seară ~.) 4. adj. splendid, superb, (fig.) ceresc, divin, dumnezeiesc, îngeresc, serafic, (livr. fig.) celest. (O muzică ~.) 5. adv. splendid, superb, (fig.) divin, dumnezeiește. (Cîntă ~.) 6. adj. desăvîrșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, perfect, splendid, sublim, superb, (înv.) săvîrșit. (O ~ punere în scenă.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MIRABILE DICTU (VISU) (lat.) e minunat de spus (de văzut) – Un spectacol (o întâmplare) mirabile dictu (visu).

Intrare: minunat
minunat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minunat
  • minunatul
  • minunatu‑
  • minuna
  • minunata
plural
  • minunați
  • minunații
  • minunate
  • minunatele
genitiv-dativ singular
  • minunat
  • minunatului
  • minunate
  • minunatei
plural
  • minunați
  • minunaților
  • minunate
  • minunatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)