7 intrări

70 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

manie sf [At: MEȘT. DOFT. I, 47v/6 / Pl: ~ii / E: ngr μανία, fr manie] 1 (Înv) Nebunie furioasă. 2 Boală mintală caracterizată printr-o stare de excitație intensă, prin trecerea de la o idee la alta, prin intensitatea asociațiilor de idei. 3 (Pex) Idee fixă. 4 Preocupare exagerată pentru ceva, deprindere ciudată, ridicolă și enervantă Vz capriciu, toană.

MANÍE, manii, s. f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc.; p. ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară. – Din ngr. manía, fr. manie.

MANÍE, manii, s. f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc.; p. ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară. V. capriciu, toană. – Din ngr. manía, fr. manie.

MANÍE, manii, s. f. Stare psihică patologică în care conștiința și sentimentele se concentrează asupra unei idei fixe, ducînd adesea la o depresiune a individului. Era bun și foarte simpatic tuturorafară de accesurile acute în care-l apuca mania persecuției. CARAGIALE, O. I 243. ♦ (Cu sens atenuat) Înclinare exagerată și lipsită de rațiune, preocupare obsedantă pentru ceva; deprindere bizară, capriciu, toană. Nimeni nu ridica nici o plîngere împotriva maniei lui. GALACTION, O. I 30. Își bate joc cu mult spirit de mania latinistă. IBRĂILEANU, SP. CR. 105. Amorul e un zugrav ce are mania să facă portreturi mincinoase. ALECSANDRI, O. P. 306.

-MANÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „obsesie patologică”. [< fr. -manie, cf. lat. mania, gr. mania – furie].

MANÍE s.f. 1. Stare psihică bolnăvicioasă manifestată prin obsesia unei idei fixe. 2. Obsesie, preocupare exclusivă pentru ceva; ciudățenie, toană. [Gen. -iei. / cf. fr. manie, lat. mania, gr. mania – furie].

MANÍE1 s. f. boală mintală manifestată prin dispoziție euforică, succesiune rapidă și incoerentă a ideilor. ◊ obsesie, preocupare exclusivă pentru ceva; ciudățenie, toană. (< ngr. manie, fr. manie)

MANÍE ~i f. 1) Stare patologică caracterizată prin diverse tulburări mintale (exaltare euforică, instabilitate, incoerență de idei și de activitate motrice). 2) Tulburare a spiritului, manifestată prin prezența unei idei fixe. 3) Obișnuință exagerată și obsedantă; purtare ciudată. /<ngr. mania, fr. manie

manie f. 1. nebunie în care imaginațiunea e mereu obsedată de o idee fixă: mania persecuțiunilor; 2. deprindere bizară, gust excesiv: mania jocului, a colecțiunilor.

2) *-maníe (d. manie 1. Sufix care înseamnă „ĭubire exagerată de”: bibliomanie.

1) *maníe f. (vgr. manía, de unde vine și rom. mînie). Nebunie parțială în care imaginațiunea e izbită de o idee fixă: mania persecuțiuniĭ (că eștĭ persecutat). Fig. Obiceĭ bizar, ridicul: a avea mania discursurilor funebre.

mania vt [At: NEGULICI / P: ~ni-a / Pzi: ~iez / E: fr manier] (Frî) 1 (C. i. mecanisme, sisteme tehnice) A manevra (3). 2 (C. i. obiecte) A mânui (1).

mânia [At: PSALT. HUR. 49v/21 / V: (îrg) măn~ / Pzi: mânii și (îrg) mâniu / E: mânie1] 1 vr A se lăsa cuprins de mânie1 (1). 2 vr A se supăra. 3 vt (Înv; c. i. cuvintele) A nesocoti.

mânie1 sf [At: PSALT. 226 / V: (îvr) măn~ / Pl: ~ii / E: ngr μανία] 1 Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva Și: furie. 2 Supărare. 3 (D. oameni; îla) Iute (sau grabnic, rău) la ~ Care se înfurie ușor. 4 (Îvr; îlav) Într-o ~ Cuprins subit de un acces de enervare, de furie. 5 Pornire dușmănoasă și statornică împotriva cuiva Și: resentiment. 6 (Pop; îlv) A ține (cuiva) ~ A dușmăni. 7 (Reg; îlv) A-și pune ~ A se supăra. 8 (Îal) A se încăpățâna. 9 (Îvp) Nenorocire.

mânie2 sf [At: ALR 1, 917/9 / Pl: ~ii / E: mână1 + -ie] (Reg) Mâner (1).

MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria. ◊ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.

MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria. ◊ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.

arată toate definițiile

Intrare: manie (subst.)
manie (subst.) substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • manie
  • mania
plural
  • manii
  • maniile
genitiv-dativ singular
  • manii
  • maniei
plural
  • manii
  • maniilor
vocativ singular
plural
Intrare: manie (suf.)
manie (suf.)
sufix (I7-S)
  • manie
Intrare: mania
  • silabație: -ni-a
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mania
  • maniere
  • maniat
  • maniatu‑
  • maniind
  • maniindu‑
singular plural
  • mania
  • maniați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • maniez
(să)
  • maniez
  • maniam
  • maniai
  • maniasem
a II-a (tu)
  • maniezi
(să)
  • maniezi
  • maniai
  • maniași
  • maniaseși
a III-a (el, ea)
  • mania
(să)
  • manieze
  • mania
  • manie
  • maniase
plural I (noi)
  • maniem
(să)
  • maniem
  • maniam
  • maniarăm
  • maniaserăm
  • maniasem
a II-a (voi)
  • maniați
(să)
  • maniați
  • maniați
  • maniarăți
  • maniaserăți
  • maniaseți
a III-a (ei, ele)
  • mania
(să)
  • manieze
  • maniau
  • mania
  • maniaseră
Intrare: Mănie
Mănie nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mănie
Intrare: mănie
mănie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mânia
verb (VT103)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mânia
  • mâniere
  • mâniat
  • mâniatu‑
  • mâniind
  • mâniindu‑
singular plural
  • mânie
  • mâniați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mânii
(să)
  • mânii
  • mâniam
  • mâniai
  • mâniasem
a II-a (tu)
  • mânii
(să)
  • mânii
  • mâniai
  • mâniași
  • mâniaseși
a III-a (el, ea)
  • mânie
(să)
  • mânie
  • mânia
  • mânie
  • mâniase
plural I (noi)
  • mâniem
(să)
  • mâniem
  • mâniam
  • mâniarăm
  • mâniaserăm
  • mâniasem
a II-a (voi)
  • mâniați
(să)
  • mâniați
  • mâniați
  • mâniarăți
  • mâniaserăți
  • mâniaseți
a III-a (ei, ele)
  • mânie
(să)
  • mânie
  • mâniau
  • mânia
  • mâniaseră
Intrare: mânie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânie
  • mânia
plural
  • mânii
  • mâniile
genitiv-dativ singular
  • mânii
  • mâniei
plural
  • mânii
  • mâniilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)