15 definiții pentru manie (s.f.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANÍE, manii, s. f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc.; p. ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară. – Din ngr. manía, fr. manie.

manie sf [At: MEȘT. DOFT. I, 47v/6 / Pl: ~ii / E: ngr μανία, fr manie] 1 (Înv) Nebunie furioasă. 2 Boală mintală caracterizată printr-o stare de excitație intensă, prin trecerea de la o idee la alta, prin intensitatea asociațiilor de idei. 3 (Pex) Idee fixă. 4 Preocupare exagerată pentru ceva, deprindere ciudată, ridicolă și enervantă Vz capriciu, toană.

MANÍE, manii, s. f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc.; p. ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară. V. capriciu, toană. – Din ngr. manía, fr. manie.

MANÍE, manii, s. f. Stare psihică patologică în care conștiința și sentimentele se concentrează asupra unei idei fixe, ducînd adesea la o depresiune a individului. Era bun și foarte simpatic tuturorafară de accesurile acute în care-l apuca mania persecuției. CARAGIALE, O. I 243. ♦ (Cu sens atenuat) Înclinare exagerată și lipsită de rațiune, preocupare obsedantă pentru ceva; deprindere bizară, capriciu, toană. Nimeni nu ridica nici o plîngere împotriva maniei lui. GALACTION, O. I 30. Își bate joc cu mult spirit de mania latinistă. IBRĂILEANU, SP. CR. 105. Amorul e un zugrav ce are mania să facă portreturi mincinoase. ALECSANDRI, O. P. 306.

MANÍE s.f. 1. Stare psihică bolnăvicioasă manifestată prin obsesia unei idei fixe. 2. Obsesie, preocupare exclusivă pentru ceva; ciudățenie, toană. [Gen. -iei. / cf. fr. manie, lat. mania, gr. mania – furie].

MANÍE1 s. f. boală mintală manifestată prin dispoziție euforică, succesiune rapidă și incoerentă a ideilor. ◊ obsesie, preocupare exclusivă pentru ceva; ciudățenie, toană. (< ngr. manie, fr. manie)

MANÍE ~i f. 1) Stare patologică caracterizată prin diverse tulburări mintale (exaltare euforică, instabilitate, incoerență de idei și de activitate motrice). 2) Tulburare a spiritului, manifestată prin prezența unei idei fixe. 3) Obișnuință exagerată și obsedantă; purtare ciudată. /<ngr. mania, fr. manie

manie f. 1. nebunie în care imaginațiunea e mereu obsedată de o idee fixă: mania persecuțiunilor; 2. deprindere bizară, gust excesiv: mania jocului, a colecțiunilor.

1) *maníe f. (vgr. manía, de unde vine și rom. mînie). Nebunie parțială în care imaginațiunea e izbită de o idee fixă: mania persecuțiuniĭ (că eștĭ persecutat). Fig. Obiceĭ bizar, ridicul: a avea mania discursurilor funebre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

maníe s. f., art. manía, g.-d. art. maníei; pl. maníi, art. maníile

maníe s. f., art. manía, g.-d. art. maníei; pl. maníi, art. maníile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MANIE s. (MED.) monomanie, obsesie, psihoză, idee fixă. (Are ~ persecuției.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MANIE. Subst. Manie, monomanie, obsesie, obsesiune (înv.), obsedare, idee fixă; patimă; ciudățenie, toană, păsărică (fam.). Algomanie (livr.); anglomanie; bibliomanie; cleptomanie; dipsomanie; dromomanie (rar); eteromanie; galomanie; gastrolatrie (fam.); ginecomanie (livr.); grafomanie, graforee, scribomanie, scriptomanie (depr.); grandomanie, megalomanie; melomanie, muzicomanie; nimfomanie; nosomanie; piromanie; posteriomanie; toxicomanie, morfinomanie. Maniac, monoman, obsedat; cleptoman; cocainoman; dipsoman; eteroman; gastrolatru (fam.); grafoman, scriboman, scriptoman (rar, depr.); grandoman, megaloman; meloman, muzicoman; mitoman; piroman; toxicoman. Adj. Maniac, monoman, obsedat; maniacal, obsesiv, obsedant. Vb. A avea idei fixe, a fi obsedat. A obseda, a urmări, a preocupa, a chinui. V. boală, fobie, nebunie.

Intrare: manie (s.f.)
manie1 (s.f.) substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • manie
  • mania
plural
  • manii
  • maniile
genitiv-dativ singular
  • manii
  • maniei
plural
  • manii
  • maniilor
vocativ singular
plural

manie (s.f.)

  • 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: monomanie obsesie psihoză (subst.) un exemplu
    exemple
    • Era bun și foarte simpatic tuturor – afară de accesurile acute în care-l apuca mania persecuției. CARAGIALE, O. I 243.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Idee fixă care preocupă pe cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. (cu sens) atenuat Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară.
    exemple
    • Nimeni nu ridica nici o plîngere împotriva maniei lui. GALACTION, O. I 30.
      surse: DLRLC
    • Își bate joc cu mult spirit de mania latinistă. IBRĂILEANU, SP. CR. 105.
      surse: DLRLC
    • Amorul e un zugrav ce are mania să facă portreturi mincinoase. ALECSANDRI, O. P. 306.
      surse: DLRLC

etimologie: