locotenente sm vz locotenent

CĂPITAN, căpitani, s. m. 1. Grad de ofițer superior locotenentului și inferior maiorului; persoană care are acest grad. ◊ (Mar.) Căpitan-locotenent = grad corespunzător căpitanului din armata de uscat sau de aviație; ofițer care are acest grad. Căpitan de rangul întâi (sau al doilea, al treilea) = grad corespunzător colonelului (sau locotenent-colonelului, maiorului); ofițer care are acest grad. 2. (Urmat uneori de determinările „de vas”, „de șlep”, „de remorcher”) Comandant al unei nave militare, comerciale sau de pasageri. ◊ Căpitan de port = persoană însărcinată cu conducerea activității unui port sau a unui oficiu portuar. 3. (Înv.) Persoană care comanda o oștire sau o parte a ei; comandant. ◊ Căpitan-pașa = comandantul flotei turcești. ♦ Căpetenie (de haiduci, de hoți etc.). ♦ Căpitan de poștă = administrator al unei poște. 4. Sportiv desemnat să reprezinte și să conducă în timpul unei competiții echipa din care face parte. – Din it. capitano, rus. kapitan. Cf. magh. kapitány.

LOCOTENENT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior căpitanului; persoană care are acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. ◊ (Înv.) Locotenent-comandor = grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ținea locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

LOCOTENENȚĂ, locotenențe, s. f. (Înv.) Funcția de locțiitor. ◊ (În epoca modernă, în Țara Românească și în Moldova) Locotenență domnească = formă de guvernământ provizoriu instituită pe timpul cât scaunul domnesc rămânea vacant sau al absenței domnului; căimăcămie. – Din it. locotenenza.

căpitan sm [At: COD. VOR. 35/34 / V: (rar) ~petean / Pl: ~i / E: it capitano, rs капитан] 1-2 (Înv) Persoană care comandă o armată sau o parte a ei Si: comandant. 3 (Pan) Căpetenie (1). 4 Om foarte iscusit Si: strateg. 5 (Pop; îe) A fi fata banului, sora ~ului Se spune despre fetele cu pretenții (de noblețe). 6 (Pop; îe) Ori Stan, ori ~ Se spune când cineva pune totul în joc, riscând tot ce are în vederea unui câștig important. 7 (Fam; gmț; îe) Ai să dai de ~ Tăvăliciu Se spune pentru a avertiza pe cineva că va avea necazuri (dacă va întreprinde o anumită acțiune). 8 (Înv; îc) ~-pașa Comandant al flotei turcești. 9-10 (Ist) Comandant al unui corp de ostași sau slujitori (care aveau și îndatoriri civile). 11 Ofițer superior locotenentului și inferior maiorului. 12 Persoană care are gradul de căpitan (11). 13-14 (Mrn; îc) ~-locotenent Grad corespunzător căpitanului din armata de uscat (sau de aviație). 15 Ofițer care are gradul de căpitan-locotenent în marină. 16-18 (Îs) ~-de rangul întâi (al doilea, al treilea) Grad corespunzător colonelului (sau locotenent-colonelului sau maiorului) în marină. 19-21 Ofițer care are gradul de căpitan (16-18). 22 (Mrn; urmat de determinările „de vas”, „de șlep”, „de remorcher” etc.) Comandant al unei nave militare, comerciale sau de pasageri. 23-24 (Îs) ~ de port Persoană însărcinată cu conducerea activității unui port (sau a unui oficiu portuar). 25 (Ist; Buc; îs) ~ul țării Șef administrativ suprem și reprezentant autonomiei (în provinciile austro-ungare). 26 (Iuz; îs) ~ al unui district Șef administrativ al unui județ Si: prefect, (înv) ispravnic. 27 (Mol; Trs; înv; îs) ~ de târg, ~ul orașului Prefect al poliției Si: (iuz) agă. 28 (Iuz; îs) ~ de poștă Diriginte. 29 (Iuz; îs) ~ de barieră Șef al corpului de pază care apăra bariera orașului. 30-31 (Înv) Căpetenie a unei bande de hoți, (de haiduci etc.) 32 (Spt) Jucător care în timpul unei competiții este reprezentantul și conducătorul echipei din care face parte. 33 (Bot; îc) ~ul-leacurilor Fierea pământului (Erythraea centaurium). 34 (Bot; lpl) Cârciumărese (Zinnia elegans).

colonel¹ sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 261/5 / Pl: ~ei / E: fr colonel, it colonello] 1 Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general-maior. 2 Persoană care poartă acest grad. 3 Locotenent-~ Ofițer cu grad superior, între maior și colonel. 4 Persoană care poartă gradul de locotenent-colonel. 5 General-~ General care comandă un corp de armată. 6 Persoană care poartă gradul de general-colonel (5).

laitnant sm vz locotenent

locotenent sm [At: VĂCĂRESCUL, IST. 289 / V: (iuz) laitnant, leitenant, leoitenant, lietenant, lieutenant, liotenant, litinant, ~e, ~ninte, ~cult~, locumtenente, locutenente, locuținent, logotenente, lotenant / Pl: ~nți / E: it locotenente, lm locumtenens] 1 (Înv; îs) ~ domnesc Persoană care ținea locul unui demnitar Vz (înv) caimacam, regent. 2 (Înv) Reprezentant al unui domn român pe lângă Poarta otomană Si: (înv) chehaie. 3 Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major, corespunzător ca funcție de bază comandantului de pluton Si: (înv) porucic. 4 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (3) Si: (înv) porucic. 5 (Îc) ~-major Grad de ofițer superior locotenentului și inferior căpitanului, corespunzător ca funcție de bază comandantului de pluton sau de companie. 6 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (5). 7 (Îc) ~-colonel Grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului Si: (înv) podpolcovnic. 8 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (7). Si: (înv) podpolcovnic. 9 (Înv; îc) ~-comandor Grad de ofițer din aviația sau marina militară, corespunzător gradului de maior. 10 (Înv) Persoană care avea gradul de locotenent (9).

locotenență sf [At: (a. 1848) DOC. EC. 952 / V: (iuz) ~nință, ~nție, locuțiență, locuțiință, locuținție / Pl: ~țe / E: it locotenenza, lm locumtenentia] 1 Funcție de locțiitor. 2 (Îs) ~ regală Guvernare provizorie exercitată de una sau mai multe persoane în timpul minoratului, absenței sau bolii unui monarh. 3 (În Țara Românească și în Moldova; îs) ~ domnească (sau, rar, princiară) Organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita atribuțiile acestuia Si: (înv) căimăcămie. 4 (Pex) Persoană care făcea parte dintr-o locotenență (3). corectat(ă)

locoteninte sm vz locotenent

locotenință sf vz locotenență

locotenție sf vz locotenență

locultenent sm vz locotenent

locumtenente sm vz locotenent

locutenente sm vz locotenent

locuțiență sf vz locotenență

locuțiință sf vz locotenență

locuținent sm vz locotenent

locuținție sf vz locotenență

logotenente sm vz locotenent

lotenant sm vz locotenent

LOCOTENENT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major; persoană care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer superior locotenentului și inferior căpitanului; persoană care poartă acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. (Înv.); Locotenent-comandor = grad de ofițer în aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purtă acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ține locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

LOCOTENENȚĂ, locotenențe, s. f. (Înv.) Funcția de locțiitor. ◊ (În epoca modernă, în Țara Românească și în Moldova) Locotenență domnească = organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita atribuțiile acestuia; căimăcămie. – Din it. locotenenza.

CĂPITAN, căpitani, s. m. 1. (În armata de uscat și în aviație) Ofițer venind astăzi în grad între locotenent-major și maior. Poartă haine înfirate. De-i și simplu trumbițaș; Cine-l vede îl socoate Căpitan, iar nu ostaș. NEGRUZZI, S. II 75. Căpitane Pavele, Unde-ți duci cătunele? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ (Mar.) Căpitan-locotenent = grad corespunzător căpitanului din armata de uscat sau din aviație. Căpitan de rangul al treilea (sau al doilea sau întîi) = grad corespunzător maiorului (locotenent-colonelului sau colonelului). Căpitan de vas (sau de șlep, de remorcher) = persoană care conduce un vas. De la masa căpitanilor de șlepuri și remorchere, marinarii... se apropiau încet cu scaunele, își ciuleau urechile ca să prindă mai bine tot ce se vorbea la masa căpitanilor veritabili, de la vapoarele mari. BART, E. 27. Căpitan de port sau căpitanul portului = comandant sau șef însărcinat cu administrarea și dirijarea activității unui port sau a unui oficiu portuar. 2. (Învechit, uneori determinat prin «de oaste» sau «al oștii», «al oștilor») Persoană care comanda o oștire sau parte a ei; comandant. Ești căpitan de oaste și prieten al domnului Bogdan. DELAVRANCEA, A. 61. Calul lui însă l-au luat căpitanul oștii și au purces mai departe. SBIERA, P. 122. Împăratul făcu un ospăț foarte mare, în cinstea nepotu-său, La care ospăț au fost poftiți cei mai străluciți oaspeți: împărați, crai, voievozi, căpitanii oștilor, mai-marii orașelor și alte fețe cinstite. CREANGĂ, P. 231. În sfîrșit, să mai știți bine Că și împăratu vine, Cu căpitani, cu catane. TEODORESCU, P. P. 172. Căpitan-pașa = comandant al flotei turcești. Da-n caic cine era? – Era căpitan-pașa. ALECSANDRI, P. P. 124. Căpitan de poștă (sau de poște) = administratorul unei poște. Acolo, după ce m-am rugat și m-am certat vreo două ceasuri cu căpitanul de poște, cu căpităneasa și cu ceaușul, mi s-a dat de hatîr un surugiu cu șase cai în loc de opt. GHICA, S. A. 95. 3. (Învechit) Căpetenie de haiduci. Căpitane Răducane, E vai de zilele tale... Potera-i colea pe vale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. ♦ Căpetenie a unei bande de hoți. Tîlharii o duse la căpitanul lor. ISPIRESCU, L. 134. 4. Jucător care în timpul unei competiții este reprezentantul și conducătorul unei echipe.

COLONEL, colonei, s. m. Ofițer superior în ierarhia militară, imediat inferior generalului. Colonelul Alexandru Cuza a dat mîna prietenește cu moș Ion Roată. CREANGĂ, A. 156. Îi dete rangul de colonel în armie. NEGRUZZI, S.II 144. Locotenent-colonel = ofițer superior maiorului și inferior colonelului. – Pl. și: (învechit) coloneli (MACEDONSKI, O. III 22).

LOCOTENENT, locotenenți, s. m. 1. Grad în armată, imediat superior gradului de sublocotenent; ofițer avînd acest grad. Locotenente... De-aici înainte avem de îndeplinit misiuni grele. CAMILAR, N. I 120. Te-am lăsat, locotenente. Așteaptă și alții. C. PETRESCU, Î. II 77. ◊ Locotenent-major = (grad de) ofițer mai mare decît locotenentul și mai mic decît căpitanul. Locotenent-colonel = (grad de) ofițer mai mare decît maiorul și mai mic decît colonelul. (Învechit) Locotenent-comandor = (grad de) ofițer din aviația sau marina militară echivalent cu maiorul. 2. (Învechit) Persoană care ține locul unui demnitar (domn, mitropolit etc.).

LOCOTENENȚĂ, locotenențe, s. f. (Învechit) Organ administrativ-politic (compus de obicei din mai multe persoane) care ține locul domnitorului (sau al monarhului) și exercită atribuțiile acestuia în timpul absenței, a incapacității lui sau în cazul cînd tronul este vacant. V. regență, căimăcămie. Popularitatea locotenenței mergea descrescînd. GHICA, A. 38.

MAJOR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni; în opoziție cu minor) Care a împlinit vîrsta cînd se poate bucura prin lege de drepturi civile și politice depline. Eleonora era majoră, era stăpînă pe moșie mai mult ca oricînd. DUMITRIU, B. F. 146. Ca mîine vii să-mi ceri consimțămîntul; și nu ți-l dau... – Nu-mi pasă; sînt majoră. D. ZAMFIRESCU, R. 139. 2. Foarte important, principal, de căpetenie. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. ◊ Caz de forță majoră v. forță. 3. (Mil.; numai în expr.) Sergent-major v. sergent. Locotenent-major v. locotenent. (Ieșit din uz) Plutonier-major v. plutonier. Stat-major = grup de ofițeri care funcționează pe lîngă un comandant în scopul conducerii trupelor. [Un] general scund și grozav de spătos, în uniformă cu buzunări numeroase și enorme, încît ar fi putut cuprinde toată arhiva marelui stat-major. C. PETRESCU, Î. II 71. 4. (Muz.; în expr.) Gamă majoră = modul diatonic (cu semitonuri între treptele 3-4 și 7-8) pe care se bazează sistemul armonic tonal. 5. (Logică; în expr.) Termen major (sau premisă majoră) = unul din cei doi termeni (sau din cele două premise) ai unui silogism, și anume acela care conține obiectul concluziei.

COLONEL s.m. Grad de ofițer superior, imediat inferior generalului, care comandă de obicei un regiment; ofițer purtînd acest grad. ◊ Locotenent colonel = grad de ofițer superior maiorului; ofițer care poartă acest grad. [< fr. colonel, it. colonnello].

LOCOTENENT s.m. 1. Locțiitor. ♦ Comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. Grad militar imediat superior gradului de sublocotenent; ofițer care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; locotenent-colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului; (în trecut) locotenent-comandor = grad de ofițer din aviație sau marină, echivalent cu acela de maior din armata de uscat; cel care purta acest grad. [Cf. it. luogotenente, fr. lieutenant, lat. locum tenens].

LOCOTENENȚĂ s.f. (În trecut) Organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita funcțiile acestuia; persoană (sau persoanele) care deținea(u) această demnitate. [< it. luogotenenza].

COLONEL¹ s. m. grad de ofițer superior, imediat inferior generalului. ◊ locotenent ~ = grad de ofițer superior maiorului. (<fr. colonel)

LOCOTENENT s. m. 1. locțiitor. ◊ comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. grad de ofițer imediat superior celui de sublocotenent. ♦ ~ -major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; ~ -colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului. (< it. locotenente)

LOCOTENENȚĂ s. f. (în trecut) organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita funcțiile acestuia. (< it. locotenenza)

LOCOTENENT ~ți m. Ofițer cu grad imediat superior sublocotenentului. * ~ major ofițer cu grad între locotenent și căpitan. ~-colonel ofițer cu grad între maior și colonel. /<it. locotenente

LOCOTENENȚĂ ~e f.: ~ domnească organ administrativ-politic, care ținea locul domnului, exercitând atribuțiile acestuia. /<it. lougotenenza

locotenent m. 1. locțiitor de Domn; 2. ofițer imediat sub un șef pe care îl suplinește în unele cazuri; 3. ofițer mai jos de căpitan: locotenent de artilerie; locotenent colonel, ofițer superior mai jos de colonel.

locotenență f. 1. funcțiunea locotenentului și gradul său; 2. în special, interimatul după abdicarea lui Cuza (1866): Locotenența domnească.

*locotenént m. (d. it. locotenente și luogotenente, d. luogo, loc, și tenente, care ține; fr. lieutenant. V. loc). Acela care ține locu altuĭa: locotenent de domn. Ofițer între sublocotenent și căpitan. Locotenent-colonel (pl. locotenențĭ-colonelĭ), ofițer între maĭor și colonel.

*locotenénță f., pl. e (it. loco- și luogotenenza, fr. lieutenance). Funcțiunea saŭ gradu de locotenent. Locotenență domnească, una saŭ maĭ multe persoane care țin locu unuĭ domn (cum a fost la 1866 în România după detronarea luĭ Cuza).

căpitan-locotenent (înv.) s. m., pl. căpitani-locotenenți

general-locotenent s. m., art. general-locotenentul; pl. generali-locotenenți; abr. gen.-lt.

locotenent s. m., pl. locotenenți; abr. lt.

locotenent-colonel s. m., art. locotenent-colonelul; pl. locotenenți-colonei, art. locotenenți-coloneii; abr. It.-col. corectat(ă)

locotenent-comandor s. m., art. locotenent-comandorul; pl. locotenenți-comandori, art. locotenenți-comandorii; abr. It.-cdor

locotenență s. f., g.-d. art. locotenenței; pl. locotenențe

căpitan-locotenent s. m., pl. căpitani-locotenenți

general-locotenent s. m., pl. generali-locotenenți; abr. gen.-lt.

locotenent s. m., pl. locotenenți; abr. lt.

locotenent-colonel s. m., pl. locotenenți-colonei; abr. lt.-col.

!locotenent-comandor s. m., pl. locotenenți-comandori

locotenent-major s. m., pl. locotenenți-majori; abr. lt.-maj.

locotenență s. f., g.-d. art. locotenenței; pl. locotenențe

căpitan-locotenent s. m., pl. căpitani-locotenenți

general-locotenent s. m., pl. generali-locotenenți

locotenent s. m., pl. locotenenți; abr. lt.

locotenent-colonel s. m., pl. locotenenți-colonei; abr. lt-col.

locotenent-comandor s. m.

locotenent-major s. m., pl. locotenenți-majori; abr. lt-maj.

locotenență s. f., g.-d. art. locotenenței; pl. locotenențe

general-locotenent

locotenent

LOCOTENENT s. (MIL.) 1. (înv.) porucic, porușnic. 2. locotenent-colonel = (rusism înv.) podpolcovnic.

LOCOTENENT DOMNESC s. v. regent.

LOCOTENENȚĂ s. v. regență.

LOCOTENENȚĂ DOMNEASCĂ s. v. căimăcămie.

LOCOTENENT s. (MIL.) 1. (înv.) porucic, porușnic. 2. locotenent-colonel = (rusism înv.) podpolcovnic.

locotenent domnesc s. v. REGENT.

locotenență s. v. REGENȚĂ.

LOCOTENENȚĂ DOMNEASCĂ s. (IST.) căimăcămie.

LOCOTENENT-COMANDOR, a) grad militar de ofițer superior situat ca treaptă între maior și comandor; b) persoană care poartă acest grad.

a aresta locotenenți / sergenți expr. (deț.) a fuma chiștoace

locotenent, locotenenți s. m. chiștoc de țigară de dimensiuni medii.

locotenent-colonel locotenenți-colonei s. m. chiștoc mare de țigară.