LOCOTENENT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior căpitanului; persoană care are acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. ◊ (Înv.) Locotenent-comandor = grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ținea locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

locotenent sm [At: VĂCĂRESCUL, IST. 289 / V: (iuz) laitnant, leitenant, leoitenant, lietenant, lieutenant, liotenant, litinant, ~e, ~ninte, ~cult~, locumtenente, locutenente, locuținent, logotenente, lotenant / Pl: ~nți / E: it locotenente, lm locumtenens] 1 (Înv; îs) ~ domnesc Persoană care ținea locul unui demnitar Vz (înv) caimacam, regent. 2 (Înv) Reprezentant al unui domn român pe lângă Poarta otomană Si: (înv) chehaie. 3 Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major, corespunzător ca funcție de bază comandantului de pluton Si: (înv) porucic. 4 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (3) Si: (înv) porucic. 5 (Îc) ~-major Grad de ofițer superior locotenentului și inferior căpitanului, corespunzător ca funcție de bază comandantului de pluton sau de companie. 6 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (5). 7 (Îc) ~-colonel Grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului Si: (înv) podpolcovnic. 8 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (7). Si: (înv) podpolcovnic. 9 (Înv; îc) ~-comandor Grad de ofițer din aviația sau marina militară, corespunzător gradului de maior. 10 (Înv) Persoană care avea gradul de locotenent (9).

LOCOTENENT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major; persoană care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer superior locotenentului și inferior căpitanului; persoană care poartă acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. (Înv.); Locotenent-comandor = grad de ofițer în aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purtă acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ține locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

LOCOTENENT, locotenenți, s. m. 1. Grad în armată, imediat superior gradului de sublocotenent; ofițer avînd acest grad. Locotenente... De-aici înainte avem de îndeplinit misiuni grele. CAMILAR, N. I 120. Te-am lăsat, locotenente. Așteaptă și alții. C. PETRESCU, Î. II 77. ◊ Locotenent-major = (grad de) ofițer mai mare decît locotenentul și mai mic decît căpitanul. Locotenent-colonel = (grad de) ofițer mai mare decît maiorul și mai mic decît colonelul. (Învechit) Locotenent-comandor = (grad de) ofițer din aviația sau marina militară echivalent cu maiorul. 2. (Învechit) Persoană care ține locul unui demnitar (domn, mitropolit etc.).

LOCOTENENT s.m. 1. Locțiitor. ♦ Comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. Grad militar imediat superior gradului de sublocotenent; ofițer care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; locotenent-colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului; (în trecut) locotenent-comandor = grad de ofițer din aviație sau marină, echivalent cu acela de maior din armata de uscat; cel care purta acest grad. [Cf. it. luogotenente, fr. lieutenant, lat. locum tenens].

LOCOTENENT s. m. 1. locțiitor. ◊ comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. grad de ofițer imediat superior celui de sublocotenent. ♦ ~ -major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; ~ -colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului. (< it. locotenente)

LOCOTENENT ~ți m. Ofițer cu grad imediat superior sublocotenentului. * ~ major ofițer cu grad între locotenent și căpitan. ~-colonel ofițer cu grad între maior și colonel. /<it. locotenente

locotenent m. 1. locțiitor de Domn; 2. ofițer imediat sub un șef pe care îl suplinește în unele cazuri; 3. ofițer mai jos de căpitan: locotenent de artilerie; locotenent colonel, ofițer superior mai jos de colonel.

*locotenént m. (d. it. locotenente și luogotenente, d. luogo, loc, și tenente, care ține; fr. lieutenant. V. loc). Acela care ține locu altuĭa: locotenent de domn. Ofițer între sublocotenent și căpitan. Locotenent-colonel (pl. locotenențĭ-colonelĭ), ofițer între maĭor și colonel.

laitnant sm vz locotenent

locotenente sm vz locotenent

locoteninte sm vz locotenent

locultenent sm vz locotenent

locumtenente sm vz locotenent

locutenente sm vz locotenent

locuținent sm vz locotenent

logotenente sm vz locotenent

lotenant sm vz locotenent

locotenent s. m., pl. locotenenți; abr. lt.

locotenent s. m., pl. locotenenți; abr. lt.

locotenent s. m., pl. locotenenți; abr. lt.

locotenent

locotenent, locotenenți s. m. chiștoc de țigară de dimensiuni medii.

a aresta locotenenți / sergenți expr. (deț.) a fuma chiștoace

LOCOTENENT s. (MIL.) 1. (înv.) porucic, porușnic. 2. locotenent-colonel = (rusism înv.) podpolcovnic.

locotenent s.f. 1 (milit.) <înv.> leitenant, porușnic, <rus.; înv.> porucic. Gradul de locotenent este superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major. 2 (milit.) locotenent-colonel = <rus.; înv.> podpolcovnic. Gradul de locotenent-colonel este superior maiorului și inferior colonelului. 3 (mar.; rar) v. Adjunct. Ofițer secund. Secund. 4 (polit.; înv.) locotenent domnesc v. Regent. 5 (înv.) v. Locțiitor. Substitut.

LOCOTENENT s. (MIL.) 1. (înv.) porucic, porușnic. 2. locotenent-colonel = (rusism înv.) podpolcovnic.

LOCOTENENT DOMNESC s. v. regent.

locotenent domnesc s. v. REGENT.