LOCOTENENȚĂ, locotenențe, s. f. (Înv.) Funcția de locțiitor. ◊ (În epoca modernă, în Țara Românească și în Moldova) Locotenență domnească = formă de guvernământ provizoriu instituită pe timpul cât scaunul domnesc rămânea vacant sau al absenței domnului; căimăcămie. – Din it. locotenenza.