locotenență sf [At: (a. 1848) DOC. EC. 952 / V: (iuz) ~nință, ~nție, locuțiență, locuțiință, locuținție / Pl: ~țe / E: it locotenenza, lm locumtenentia] 1 Funcție de locțiitor. 2 (Îs) ~ regală Guvernare provizorie exercitată de una sau mai multe persoane în timpul minoratului, absenței sau bolii unui monarh. 3 (În Țara Românească și în Moldova; îs) ~ domnească (sau, rar, princiară) Organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita atribuțiile acestuia Si: (înv) căimăcămie. 4 (Pex) Persoană care făcea parte dintr-o locotenență (3). corectat(ă)