2 intrări

35 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

deosebít2, ~ă [At: CANTEMIR, I. I. II, 289 / V: (înv) dăo~, ~sib~ / Pl: ~íți, ~e / E: deosebi2] 1 a Separat. 2 a Diferit. 3 a Divers. 4 a (D. oameni) Ieșit din comun. 5 a Distins. 6 a Foarte mare. 7 av Foarte. 8 av Cât se poate de... 9 av În afară de...

deosebít1 sn [At: MDA ms / E: deosebi] 1 (Înv) Despărțire. 2 Diferență.

DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.

DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.

DEOSEBÍT2, -Ă, deosebiți, -te, adj. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Care este altfel, care nu e asemenea (cu altul), diferit. Ce ar fi putut apropia doi oameni atît de deosebiți ? M. I. CARAGIALE, C. 45. Cu totul deosebit de aceea ce era întăi [i se părea acum traiul]. NEGRUZZI, S. I 74. 2. Care iese din comun, neobișnuit, special. Meșterul Iosif îi zîmbi in chip deosebit. SADOVEANU, P. M. 238. Era ceva deosebit în șoaptele păpurișului, căci căpitanul le asculta cu multă băgare de seamă. SANDU-ALDEA, U. P. 199. Dionis descifra textul obscur cu-n interes deosebit. EMINESCU, N. 45. În ținuturile aceste primitive și sălbatice, și omul are ceva deosebit. RUSSO, O. 101. ♦ Distins, ales, remarcabil. O persoană deosebită. 3. (La pl., precedînd substantivul) Felurite, diverse, diferite. Romanii din Dacia veche... întemeiară deosebite staturi mici. BĂLCESCU, O. II 12. Breslele se alcătuiau de oarecari slujbași mai mici ai țării și de deosebitele categorii ale burgheziei, locuitorilor din orașe și a moșnenilor și oamenilor liberi. BĂLCESCU, O. II 14. 4. Separat, aparte. Clădirea cuprindea două case complet deosebite. REBREANU, R. I 20.

DEOSEBÍT1 adv. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Foarte, cît se poate de..., nespus de... Probleme deosebit de interesante.Avea un cap deosebit de frumos. DUMITRIU, N. 153. 2. În afară de..., pe lîngă... Deosebit de romîni, pe care, în lipsă de alte pricini, legătura sîngelui i-ar fi silit a sta mai bine cu frații lor din țară decît cu neam străin, chiar sașii și săcuii erau cu totul în favoarea lui Mihai-vodă. BĂLCESCU, O. II 225. (Pleonastic) Stăpînu-tău, ca stăpînu-tău; ce ț-a face el, asta-i deosebit de bașca, zise împăratul. CREANGĂ, P. 266.

deosebít adj. m.(sil. de-o-), pl. deosebíți; f. sg. deosebítă, pl. deosebíte

DEOSEBÍT adj., adv. 1. adj. v. anumit. 2. adj. v. distinct. 3. adj. aparte. 4. adj. aparte, individual, neobișnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 5. adj. v. diferit. 6. adj. v. distinct. 7. adj. v. separat. 8. adv. aparte, separat, (pop.) deosebi, (fam.) bașca. (~ de asta, i-a mai dat și...) 9. adj. v. divergent. 10. adj. v. variat. 11. adj. ales, distins, rar, superior. (E un om ~.) 12. adj. v. eminent. 13. adj. v. important. 14. adj. v. admirabil. 15. adj. v. remarcabil. 16. adj. v. ales. 17. adj. mare. (I se face o ~ cinste.) 18. adv. v. foarte.

Deosebit ≠ analog, asemănat, asemănător, asemenea, identic, obișnuit, ordinar

DEOSEBÍT adv. 1) În mod separat; despărțit (de alții); aparte. 2) Extrem de; tare; foarte. 3) Afară de...; pe lângă... /v. a (se) deosebi

deosebit a. 1. diferit; 2. rar și excelent, distins. ║ adv. deosebit de, afară de.

deosebít, -ă adj. (d. deosebesc). Separat. Distins. Diferit. Adv. În mod deosebit: a locui deosebit. Deosebit de asta, afară de asta, pe lîngă asta, apoĭ. – Vechĭ osebit.

deosébi1 av [At: VARLAAM, C. 135 / V: ~sắbi1, ~síbi, deu~ / S și: de osebi / E: de4 + osebi1] (Înv) 1 În poziție izolată. 2 În altă parte. 3 Separat. 4 Într-o parte. 5 Pe rând. 6 În mod special. 7 Nu numai (că). 8 Independent. 9 Mai ales. 10 (Urmat de pp „de”) În afară de... 11 În plus. 12 În parte. 13 Superior (semenilor). 14 Independent. 15 De obicei.

deosebí2 [At: (a. 1645) HERODOT, 427 / V: (îvp) dăo~, ~săbí2, ~sibí / P: de-o~ / Pzi: ~bésc / E: de2 + osebi] 1-2 vtr (Îvp) A (se) îndepărta de cineva sau de ceva. 3-4 vtr (Înv) A (se) separa. 5-6 vtr A (se) desprinde. 7 vr A se diferenția de cineva sau de ceva. 8 vt A recunoaște o ființă dintre altele asemănătoare Si: a desluși, a discerne, a distinge, a identifica. 9 vt (Înv) A elimina. 10 vr A se ridica deasupra celorlalți Si: a se distinge, a se remarca. 11-12 vtr A (se) specifica. 13 vrp (Îvr) A se excepta. 14 vt A da unei ființe o notă specifică. 15 vrp A fi limpede, clar, dinstinct pentru privire. 16 vr (Rar) A se semnala.

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel, a fi diferit. Marea Adunare Națională constituită după alegeri se deosebește de toate parlamentele pe care le-am avut pînă acum. IST. R.P.R. 721. ◊ Tranz. E o întreagă zonă de verdeață... deasupra căreia numele lui [al Oltului] se întinde, însușindu-și-o și deosebind-o de restul pămîntului. BOGZA, C. O. 260. Îmi vin felurite gînduri care mă bucură, căci ele mă deosebesc de ceilalți oameni. SADOVEANU, Z. C. 55. ♦ Tranz. A face distincție între două sau mai multe lucruri; a distinge. Cînd te uiți înapoi, la cele trecute, nu mai știi să le deosebești unele de altele. DEMETRIUS, V. 92. Ivan nu mai deosebea visul de viață. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 160. 2. Tranz. A recunoaște un lucru dintre altele; a desluși, a distinge, a discerne. Agripina căută să răzbată cu urechea prin zgomotul și pocniturile Iablanicioarei, dar nu deosebi nimic. GALACTION, O. I 163. Se vedea aproape ca ziua, deosebeai tot, copacii păreau chiar luminați pe dinăuntru. M. I. CARAGIALE, C. 152. Măcar că e așa de întuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de năsip. CREANGĂ, P. 263. ◊ Refl. pas. Alte grămezi asemănătoare [de porumb] încep să se deosebească pe întinsul cîmpiei. BOGZA, C. O. 389. Urc drumul lucrat de soldați, care se deosebește greu. CAMIL PETRESCU, U. N. 242. ♦ Tranz. A remarca, a prefera, a alege. Între toiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancu B. NEGRUZZI, S. I 25. 3. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți), a se distinge, a se remarca. [Feciorul] său se deosebea prin istețimea, boiul și înțelepciunea lui. ISPIRESCU, L. 185. Supt următorii domni... vedem pe Miron deosebindu-se atît în tabere, apărîndu-și patria cu cinste, cit și în sfaturi, dînd păreri înțelepte și folositoare țării. BĂLCESCU, O. I 184. Femeile de la munte poartă ștergare de mătasă, lucrate de dînsele, ce se deosebesc prin dibăcia țesăturilor. ALECSANDRI, P. P. 139. – Variantă: (regional) deosibí (CARAGIALE, O. II 120) vb. IV.

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. ~ [Var.: (reg.) deosibí vb. IV] – Din [în]deosebi.

deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 deosebeáscă

deosebí vb. (sil. de-o-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 sg. și pl. deosebeáscă

Intrare: deosebi
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deosebi deosebire deosebit deosebind singular plural
deosebește deosebiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deosebesc (să) deosebesc deosebeam deosebii deosebisem
a II-a (tu) deosebești (să) deosebești deosebeai deosebiși deosebiseși
a III-a (el, ea) deosebește (să) deosebească deosebea deosebi deosebise
plural I (noi) deosebim (să) deosebim deosebeam deosebirăm deosebiserăm, deosebisem*
a II-a (voi) deosebiți (să) deosebiți deosebeați deosebirăți deosebiserăți, deosebiseți*
a III-a (ei, ele) deosebesc (să) deosebească deosebeau deosebi deosebiseră
Intrare: deosebit
deosebit adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deosebit deosebitul deosebi deosebita
plural deosebiți deosebiții deosebite deosebitele
genitiv-dativ singular deosebit deosebitului deosebite deosebitei
plural deosebiți deosebiților deosebite deosebitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)