3 intrări

36 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.

DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.

deosebit1 sn [At: MDA ms / E: deosebi] 1 (Înv) Despărțire. 2 Diferență.

deosebit2, ~ă [At: CANTEMIR, I. I. II, 289 / V: (înv) dăo~, ~sib~ / Pl: ~iți, ~e / E: deosebi2] 1 a Separat. 2 a Diferit. 3 a Divers. 4 a (D. oameni) Ieșit din comun. 5 a Distins. 6 a Foarte mare. 7 av Foarte. 8 av Cât se poate de... 9 av În afară de...

DEOSEBÍT2, -Ă, deosebiți, -te, adj. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Care este altfel, care nu e asemenea (cu altul), diferit. Ce ar fi putut apropia doi oameni atît de deosebiți? M. I. CARAGIALE, C. 45. Cu totul deosebit de aceea ce era întăi [i se părea acum traiul]. NEGRUZZI, S. I 74. 2. Care iese din comun, neobișnuit, special. Meșterul Iosif îi zîmbi în chip deosebit. SADOVEANU, P. M. 238. Era ceva deosebit în șoaptele păpurișului, căci căpitanul le asculta cu multă băgare de seamă. SANDU-ALDEA, U. P. 199. Dionis descifra textul obscur cu-n interes deosebit. EMINESCU, N. 45. În ținuturile aceste primitive și sălbatice, și omul are ceva deosebit. RUSSO, O. 101. ♦ Distins, ales, remarcabil. O persoană deosebită. 3. (La pl., precedînd substantivul) Felurite, diverse, diferite. Romanii din Dacia veche... întemeiară deosebite staturi mici. BĂLCESCU, O. II 12. Breslele se alcătuiau de oarecari slujbași mai mici ai țării și de deosebitele categorii ale burgheziei, locuitorilor din orașe și a moșnenilor și oamenilor liberi. BĂLCESCU, O. II 14. 4. Separat, aparte. Clădirea cuprindea două case complet deosebite. REBREANU, R. I 20.

DEOSEBÍT1 adv. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Foarte, cît se poate de..., nespus de... Probleme deosebit de interesante.Avea un cap deosebit de frumos. DUMITRIU, N. 153. 2. În afară de..., pe lîngă... Deosebit de romîni, pe care, în lipsă de alte pricini, legătura sîngelui i-ar fi silit a sta mai bine cu frații lor din țară decît cu neam străin, chiar sașii și săcuii erau cu totul în favoarea lui Mihai-vodă. BĂLCESCU, O. II 225. (Pleonastic) Stăpînu-tău, ca stăpînu-tău; ce ț-a face el, asta-i deosebit de bașca, zise împăratul. CREANGĂ, P. 266.

deosebít, -ă adj. (În anunțuri de vânzare-cumpărare de după 1989, în sint. plată deosebită) În valută ◊ „Cumpăr cu plată deosebită tablouri vechi [...]” R.l. 25 VIII 92 p. 11. ◊ „Cumpăr urgent vilă [...] zonă centrală, plată deosebită. R.l. 15 IX 92 p. 11; v. și 8 IX 92 p. 10

DEOSEBÍT adv. 1) În mod separat; despărțit (de alții); aparte. 2) Extrem de; tare; foarte. 3) Afară de...; pe lângă... /v. a (se) deosebi

deosebit a. 1. diferit; 2. rar și excelent, distins. ║ adv. deosebit de, afară de.

deosebít, -ă adj. (d. deosebesc). Separat. Distins. Diferit. Adv. În mod deosebit: a locui deosebit. Deosebit de asta, afară de asta, pe lîngă asta, apoĭ. – Vechĭ osebit.

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.

deosebi2 [At: (a. 1645) HERODOT, 427 / V: (îvp) dăo~, ~săbi2, ~sibi / P: de-o~ / Pzi: ~besc / E: de2 + osebi] 1-2 vtr (Îvp) A (se) îndepărta de cineva sau de ceva. 3-4 vtr (Înv) A (se) separa. 5-6 vtr A (se) desprinde. 7 vr A se diferenția de cineva sau de ceva. 8 vt A recunoaște o ființă dintre altele asemănătoare Si: a desluși, a discerne, a distinge, a identifica. 9 vt (Înv) A elimina. 10 vr A se ridica deasupra celorlalți Si: a se distinge, a se remarca. 11-12 vtr A (se) specifica. 13 vrp (Îvr) A se excepta. 14 vt A da unei ființe o notă specifică. 15 vrp A fi limpede, clar, distinct pentru privire. 16 vr (Rar) A se semnala. corectată

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel, a fi diferit. Marea Adunare Națională constituită după alegeri se deosebește de toate parlamentele pe care le-am avut pînă acum. IST. R.P.R. 721. ◊ Tranz. E o întreagă zonă de verdeață... deasupra căreia numele lui [al Oltului] se întinde, însușindu-și-o și deosebind-o de restul pămîntului. BOGZA, C. O. 260. Îmi vin felurite gînduri care mă bucură, căci ele mă deosebesc de ceilalți oameni. SADOVEANU, Z. C. 55. ♦ Tranz. A face distincție între două sau mai multe lucruri; a distinge. Cînd te uiți înapoi, la cele trecute, nu mai știi să le deosebești unele de altele. DEMETRIUS, V. 92. Ivan nu mai deosebea visul de viață. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 160. 2. Tranz. A recunoaște un lucru dintre altele; a desluși, a distinge, a discerne. Agripina căută să răzbată cu urechea prin zgomotul și pocniturile Iablanicioarei, dar nu deosebi nimic. GALACTION, O. I 163. Se vedea aproape ca ziua, deosebeai tot, copacii păreau chiar luminați pe dinăuntru. M. I. CARAGIALE, C. 152. Măcar că e așa de întuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de năsip. CREANGĂ, P. 263. ◊ Refl. pas. Alte grămezi asemănătoare [de porumb] încep să se deosebească pe întinsul cîmpiei. BOGZA, C. O. 389. Urc drumul lucrat de soldați, care se deosebește greu. CAMIL PETRESCU, U. N. 242. ♦ Tranz. A remarca, a prefera, a alege. Între toiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancu B. NEGRUZZI, S. I 25. 3. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți), a se distinge, a se remarca. [Feciorul] său se deosebea prin istețimea, boiul și înțelepciunea lui. ISPIRESCU, L. 185. Supt următorii domni... vedem pe Miron deosebindu-se atît în tabere, apărîndu-și patria cu cinste, cît și în sfaturi, dînd păreri înțelepte și folositoare țării. BĂLCESCU, O. I 184. Femeile de la munte poartă ștergare de mătasă, lucrate de dînsele, ce se deosebesc prin dibăcia țesăturilor. ALECSANDRI, P. P. 139. – Variantă: (regional) deosibí (CARAGIALE, O. II 120) vb. IV.

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. – [Var.: (reg.) deosibí vb. IV] – Din [în]deosebi.

DEOSIBÍ vb. IV. v. deosebi.

A DEOSEBÍ ~ésc tranz. 1) (ființe, lucruri) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a discerne; a desluși; a desprinde. 2) A face să se deosebească. /de + sl. osebiti

A SE DEOSEBÍ mă ~ésc intranz. 1) A fi diferit (de cineva sau de ceva). 2) A se impune prin trăsături distincte; a se diferenția; a diferi; a se reliefa. [Sil. de-o-] /de + sl. osebiti

deosebì v. 1. a despărți cu simțurile, cu mintea: a deosebi oile de capre; fig. a deosebi binele de rău; 2. a face o deosebire; 3. a nu semăna: frate de frate se deosebește; 4. a se semnala, a se distinge. [V. deosebi].

arată toate definițiile

Intrare: deosebit (adj.)
deosebit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deosebit
  • deosebitul
  • deosebitu‑
  • deosebi
  • deosebita
plural
  • deosebiți
  • deosebiții
  • deosebite
  • deosebitele
genitiv-dativ singular
  • deosebit
  • deosebitului
  • deosebite
  • deosebitei
plural
  • deosebiți
  • deosebiților
  • deosebite
  • deosebitelor
vocativ singular
plural
Intrare: deosebit (adv.)
deosebit2 (adv.) adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • deosebit
  • deosebi
Intrare: deosebi (vb.)
  • silabație: de-o- info
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deosebi
  • deosebire
  • deosebit
  • deosebitu‑
  • deosebind
  • deosebindu‑
singular plural
  • deosebește
  • deosebiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deosebesc
(să)
  • deosebesc
  • deosebeam
  • deosebii
  • deosebisem
a II-a (tu)
  • deosebești
(să)
  • deosebești
  • deosebeai
  • deosebiși
  • deosebiseși
a III-a (el, ea)
  • deosebește
(să)
  • deosebească
  • deosebea
  • deosebi
  • deosebise
plural I (noi)
  • deosebim
(să)
  • deosebim
  • deosebeam
  • deosebirăm
  • deosebiserăm
  • deosebisem
a II-a (voi)
  • deosebiți
(să)
  • deosebiți
  • deosebeați
  • deosebirăți
  • deosebiserăți
  • deosebiseți
a III-a (ei, ele)
  • deosebesc
(să)
  • deosebească
  • deosebeau
  • deosebi
  • deosebiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deosibi
  • deosibire
  • deosibit
  • deosibitu‑
  • deosibind
  • deosibindu‑
singular plural
  • deosibește
  • deosibiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deosibesc
(să)
  • deosibesc
  • deosibeam
  • deosibii
  • deosibisem
a II-a (tu)
  • deosibești
(să)
  • deosibești
  • deosibeai
  • deosibiși
  • deosibiseși
a III-a (el, ea)
  • deosibește
(să)
  • deosibească
  • deosibea
  • deosibi
  • deosibise
plural I (noi)
  • deosibim
(să)
  • deosibim
  • deosibeam
  • deosibirăm
  • deosibiserăm
  • deosibisem
a II-a (voi)
  • deosibiți
(să)
  • deosibiți
  • deosibeați
  • deosibirăți
  • deosibiserăți
  • deosibiseți
a III-a (ei, ele)
  • deosibesc
(să)
  • deosibească
  • deosibeau
  • deosibi
  • deosibiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

deosebit (adj.)

  • 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: diferit attach_file 2 exemple
    exemple
    • Ce ar fi putut apropia doi oameni atît de deosebiți? M. I. CARAGIALE, C. 45.
      surse: DLRLC
    • Cu totul deosebit de aceea ce era întăi [i se părea acum traiul]. NEGRUZZI, S. I 74.
      surse: DLRLC
  • 2. (la) plural (Precedând substantivul) Felurite, diverse.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Romanii din Dacia veche... întemeiară deosebite staturi mici. BĂLCESCU, O. II 12.
      surse: DLRLC
    • Breslele se alcătuiau de oarecari slujbași mai mici ai țării și de deosebitele categorii ale burgheziei, locuitorilor din orașe și a moșnenilor și oamenilor liberi. BĂLCESCU, O. II 14.
      surse: DLRLC
  • 3. Care iese din comun.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: neobișnuit special attach_file 4 exemple
    exemple
    • Meșterul Iosif îi zîmbi în chip deosebit. SADOVEANU, P. M. 238.
      surse: DLRLC
    • Era ceva deosebit în șoaptele păpurișului, căci căpitanul le asculta cu multă băgare de seamă. SANDU-ALDEA, U. P. 199.
      surse: DLRLC
    • Dionis descifra textul obscur cu-n interes deosebit. EMINESCU, N. 45.
      surse: DLRLC
    • În ținuturile aceste primitive și sălbatice, și omul are ceva deosebit. RUSSO, O. 101.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Clădirea cuprindea două case complet deosebite. REBREANU, R. I 20.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi deosebi
    surse: DEX '98 DEX '09

deosebit (adv.)

  • 1. Cât se poate de...
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: foarte attach_file 2 exemple
    exemple
    • Probleme deosebit de interesante.
      surse: DLRLC
    • Avea un cap deosebit de frumos. DUMITRIU, N. 153.
      surse: DLRLC
  • 2. În afară de..., pe lângă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Deosebit de romîni, pe care, în lipsă de alte pricini, legătura sîngelui i-ar fi silit a sta mai bine cu frații lor din țară decît cu neam străin, chiar sașii și săcuii erau cu totul în favoarea lui Mihai-vodă. BĂLCESCU, O. II 225.
      surse: DLRLC
    • pleonastic Stăpînu-tău, ca stăpînu-tău; ce ț-a face el, asta-i deosebit de bașca, zise împăratul. CREANGĂ, P. 266.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi deosebi
    surse: DEX '98 DEX '09

deosebi (vb.) deosibi

  • 1. reflexiv A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: diferenția antonime: semăna (asemui) attach_file un exemplu
    exemple
    • Marea Adunare Națională constituită după alegeri se deosebește de toate parlamentele pe care le-am avut pînă acum. IST. R.P.R. 721.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții.
      surse: DEX '09 DEX '98 attach_file 2 exemple
      exemple
      • E o întreagă zonă de verdeață... deasupra căreia numele lui [al Oltului] se întinde, însușindu-și-o și deosebind-o de restul pămîntului. BOGZA, C. O. 260.
        surse: DLRLC
      • Îmi vin felurite gînduri care mă bucură, căci ele mă deosebesc de ceilalți oameni. SADOVEANU, Z. C. 55.
        surse: DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A face distincție între două sau mai multe lucruri.
      surse: DLRLC sinonime: distinge attach_file 2 exemple
      exemple
      • Cînd te uiți înapoi, la cele trecute, nu mai știi să le deosebești unele de altele. DEMETRIUS, V. 92.
        surse: DLRLC
      • Ivan nu mai deosebea visul de viață. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 160.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: distinge evidenția remarca attach_file 3 exemple
    exemple
    • [Feciorul] său se deosebea prin istețimea, boiul și înțelepciunea lui. ISPIRESCU, L. 185.
      surse: DLRLC
    • Supt următorii domni... vedem pe Miron deosebindu-se atît în tabere, apărîndu-și patria cu cinste, cît și în sfaturi, dînd păreri înțelepte și folositoare țării. BĂLCESCU, O. I 184.
      surse: DLRLC
    • Femeile de la munte poartă ștergare de mătasă, lucrate de dînsele, ce se deosebesc prin dibăcia țesăturilor. ALECSANDRI, P. P. 139.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: desluși discerne distinge attach_file 5 exemple
    exemple
    • Agripina căută să răzbată cu urechea prin zgomotul și pocniturile Iablanicioarei, dar nu deosebi nimic. GALACTION, O. I 163.
      surse: DLRLC
    • Se vedea aproape ca ziua, deosebeai tot, copacii păreau chiar luminați pe dinăuntru. M. I. CARAGIALE, C. 152.
      surse: DLRLC
    • Măcar că e așa de întuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de năsip. CREANGĂ, P. 263.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Alte grămezi asemănătoare [de porumb] încep să se deosebească pe întinsul cîmpiei. BOGZA, C. O. 389.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Urc drumul lucrat de soldați, care se deosebește greu. CAMIL PETRESCU, U. N. 242.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • De + osebi
    surse: DEX '09 DEX '98