FOARTE adv. 1. (Ca determinativ pe lângă un adjectiv sau un adverb; ajută la formarea superlativului absolut) Foarte frumos. Foarte bine. ◊ (Așezat după adjectiv, înv.) Supărat foarte. ◊ (Ca determinativ pe lângă o locuțiune adjectivală sau adverbială) Foarte de dimineață. ◊ (Ca determinativ pe lângă un substantiv care exprimă o însușire) E foarte copil pentru vârsta lui. 2. (Pop.; ca determinativ pe lângă un verb și așezat înaintea lui) Mult, tare. Prăjiturile foarte îi plăceau. ◊ (În legătură cu „a mulțumi”, azi mai ales ir.) Îți foarte mulțumesc de așa serviciu. ◊ (Pop.; așezat după verb) Se mânie foarte. ◊ (Pop.; așezat între auxiliar și participiu) Băile de nămol mi-au foarte priit. – Lat. forte.

foarte av [At: CORESI, PS. 380 / E: ml forte] 1 Ca determinativ pe lângă un adjectiv sau un adverb ajută la formarea superlativului absolut ~ frumos; – bine; (înv, postpus) Supărat ~. 2 Ca determinativ pe lângă o locuțiune adjectivală sau adverbială ajută la formarea superlativului absolut ~ de dimineață. 3 Ca determinativ pe lângă un substantiv care exprimă o însușire ajută la formarea superlativului absolut ~ copil. 4 (Pop; ca determinativ pe lângă un verb și așezat înaintea lui) Mult Prăjiturile – îi plăceau. 5 (Astăzi, de obicei, ironic) în legătură cu „a mulțumi” Îți foarte mulțumesc de așa serviciu. 6 (Pop) Așezat după verb Se mânie ~. 7 (Pop) Așezat între auxiliar și participiu. Lucrurile auzite m-au ~ bucurat. 8 (Fam; îe) Nici prea-prea, nici ~-~ Moderat.

FOARTE adv. 1. (Ca determinativ pe lângă un adjectiv sau un adverb; ajută la formarea superlativului absolut) Foarte frumos. Foarte bine. ◊ (Așezat după adjectiv, înv. și arh.) Supărat foarte. ◊ (Ca determinativ pe lângă o locuțiune adjectivală sau adverbială) Foarte de dimineață. ◊ (Ca determinativ pe lângă un substantiv care exprimă o însușire) E foarte copil pentru vârsta lui. 2. (Pop.; ca determinativ pe lângă un verb și așezat înaintea lui) Mult, tare. Prăjiturile foarte îi plăceau. ◊ (În legătură cu „a mulțumi”, azi mai ales ir.) Îți foarte mulțumesc de așa serviciu. ◊ (Pop.; așezat după verb) Se mânie foarte. ◊ (Pop.; așezat între auxiliar și participiu) Băile de nămol mi-au foarte priit. – Lat. forte.

FOARTE adv. 1. (Ca determinativ pe lîngă un adjectiv sau adverb) Ajută la formarea superlativului absolut. V. prea, tare, mult. Erau îmbrăcați cu niște haine scumpe și foarte frumoase. ISPIRESCU, L. 38. Nevasta... celui bogat era pestriță la mațe și foarte zgîrcită. CREANGĂ, P. 37. Lăcuitorii sînt cu stare bună, foarte muncitori, cu purtare bună. GOLESCU, Î. 143. (Așezat după adjectiv, învechit și arhaizant) De asemenea cinste, cucul, supărat foarte, Se duse mai departe. ALEXANDRESCU, P. 120. ◊ (Ca determinativ pe lîngă o locuțiune adjectivală sau adverbială) O căruță cu patru cai bulziș, întovărășită de patru oameni pașnici călări, a căutat loc de găzduire la un han din margine, foarte de dimineață. SADOVEANU, N. P. 321. Păcală era un om foarte de duh. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ (Ca determinativ pe lîngă un substantiv care exprimă o însușire) E foarte copil pentru vîrsta lui. ◊ Expr. (Familiar, adesea glumeț) Nici prea-prea, nici foarte-foarte = potrivit, moderat; nici bun, nici rău, așa și așa. Îmi pare bine că reînnoiesc amiciția cu d-ta. – Așa ș-așa, nici prea-prea, nici foarte-foarte. ALECSANDRI, T. 1002. Omul nu trebuie să fie nici prea-prea, nici foarte-foarte. PANN, P. V. III 77. 2. (Învechit și popular, ca determinativ pe lîngă un verb; așezat înaintea verbului) Mult, tare. Era om bun și cîntăreț vestit. Și murăturile foarte îi plăceau. SLAVICI, O. I 53. O mîndră am iubit Și foarte m-a celuit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 500. ◊ (În legătură cu «a mulțumi», azi mai ales ironic) Îți foarte mulțumesc, dragul meu iubit, îi răspunse atunci broasca. ISPIRESCU, L. 35. Foarte vă mulțămesc... Dar, mă rog, să mă fericesc cu numele dumnilor-voastre. ALECSANDRI, T. I 119. În tot felul eu îți foarte mulțămesc... pentru acei 700 sorocoveți. KOGĂLNICEANU, S. 226. ◊ (Așezat după verb, învechit și arhaizant). Împăratul s-a întristat foarte. ISPIRESCU, L. 2. Pînă la revedere, pe care o doresc foarte, vă trimitem... cordiale salutări. CARAGIALE, O. VII 169. Se mînie foarte de înșelăciunea, nemulțumirea și perfidia împărătească. BĂLCESCU, O. II 270. ◊ (Așezat între auxiliar și participiu, învechit) Feredeile de mare mi-au foarte priit, atîta la piept, cît și la ochi. KOGĂLNICEANU, S. 95.

FOARTE adv. 1) (se folosește ca determinativ pe lângă un adjectiv sau un adverb) Tare. ~ bun. 2) (are funcție de determinativ pe lângă o locuțiune adjectivală sau adverbială) Extrem de tare. /<lat. forte

foarte adv. în gradul cel mai înalt: foarte bun. [Lat. FORTE].

foárte adv. (lat. fŏrte = fórtiter, d. fŏrtis, foarte viteaz). Tare, mult, în gradu cel maĭ înalt: foarte bun; a nins foarte mult, mă doare foarte tare, mĭ-e foarte foame, mĭ-e foarte milă. – În vechime se zicea și mă doare foarte, mĭ-e milă foarte. Astăzĭ se maĭ zice familiar foarte îld. foarte tare, foarte mult, foarte puțin. De ex.: Te doare? Foarte! Se maĭ zice și (iron. saŭ și serios) foarte mulțămesc, îld. mulțămesc foarte mult.

foarte adv.

FOARTE adv. 1. tare, (pop.) hăt. (~ departe.) 2. extrem, tare, (prin Bucov.) prăci, (înv.) vârtos. (~ de dimineață.) 3. deosebit, excepțional, extraordinar, extrem, grozav, minunat, neînchipuit, nemaiauzit, nemaipomenit, teribil. (~ bun.) 4. tare. (E ~ bucuros.) 5. (înv. și reg.) prea. (~ bine!) 6. grav, greu, rău, serios, tare. (E ~ bolnav.)

FOARTE adv. 1. tare, (Transilv., Mold. și Bucov.) hăt. (~ departe.) 2. extrem, tare, (prin Bucov.) prăci, (înv.) vîrtos. (~ de dimineață.) 3. deosebit, excepțional, extraordinar, extrem, grozav, teribil. (~ bun.) 4. tare. (E ~ bucuros.) 5. (înv. și reg.) prea. (~ bine!)

foarte adv. – Determinativ pe lîngă un adjectv sau adverb care ajută la formarea superlativului absolut. – Istr. forte. Lat. fŏrte „puternic, tare” (Pușcariu 634; Candrea-Dens., 626; REW 3458; DAR), cf. alb. fortë, it. forte, prov., fr. fort, sp. fuerte. Pentru semantism, cf. fr. fort, „foarte”, și folosirea rom. tare cu același sens. Der. neol. fort, s. n., din fr. fort; forță, s. f., din fr. force, it. forza; (s)forța, vb., din it. (s)forzare; fortăreață, s. f., din fr. forteresse; forte, adv., în muzică, din it. forte; fortifica, vb., din lat. fortificare; înforța, vb. (vulgar, a forța).

FOARTE MULT căcălău; căcălău, Măria Ta!, cât cuprinde / încape, cu carul, cu ghiotura, cu nemiluita, cu sacul, cu toptanul, cu vagonul, grubă, jdemii, la nebunie, lumea de pe lume, mulți ca nisipul mării / câtă frunză și iarbă, o grămadă.

nici prea-prea, nici foarte-foarte expr. așa și așa; nici bine, nici rău; potrivit, mediocru.