curând [At: COD.VOR. 42/2 / V: (îvp) ~rund, ~rundă^[1] / E: ml currendo] 1 av Peste puțin timp. 2 av (Îlav) Cât (și cum) mai ~ sau cât de ~ Cât mai degrabă. 3 av (Îlav) În ~ În scurt timp. 4 av (Înv; îlav) Peste ~ Degrabă. 5 av (Îlav) De ~ Nu de mult. 6 av (Înv; nob; îlav) Până la ~ În grabă. 7 av (Îlav) Mai ~ Mai degrabă. 8 av (Îal) Mai ușor. 9 av (Îal) Mai bucuros. 10 a (Înv) Repede. 11 a (Îvr; îlav) În ~ă vreme Peste puțin timp. 12 a (Înv; îlav) De ~ă vreme sau de ~ timp Nu de mult (timp). 13 a (Înv) Ager. corectat(ă)

CURÂND adv. Peste puțin timp; repede. ◊ În ~ nu peste mult timp. De ~ nu de mult; recent. /<lat. currendo

curând adv. iute, repede: de curând, de puțin timp, nu de mult. [Gerundivul dela arhaicul a cura (v. cură), lit. alergând].

CURGE, pers. 3 curge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cure vb. III] – Lat. currere (după merge).

cura⁴ v [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pzi pers 3: cură / E: ml curro] (Reg) A curge.

cura² vt [At: EROTOCRIT, ap. DR. I, 50 / Pzi: ~rez / E: ger kurieren] (Rar) A trata un bolnav sau o boală Si: a curarisi (1).

cura¹ [At: PSALT. HUR., ap. DA / Pzi: cur, curi, cură, (rar) curează / E: ml colo, -are, curo, -are] (Îrg) 1 vt (Fig) A curăța de păcate Cf a șterge. 2 vt A defrișa un teren. 3 vt A desface boabele de pe știuleții de porumb. 4 vt A desface foile știuletelui de porumb. 5 vt A curăța legume, fructe, ouă, nuiele etc. de coajă. 6 vt (Îe) A ~ ouă (roșii) cuiva A acorda cuiva atenție (de teamă sau din respect). 7 vt A vântura grâul. 8 vt A castra (un animal). 9 vt A distruge. 10 vt A câștiga (la jocuri) bani sau diferite obiecte pe care au mizat ceilalți jucători. 11 vr A se însănătoși. 12 vr A muri. 13 vr (D. vite) A elimina placenta. 14 vr A scăpa de ceva (sau de cineva). 15 vr (Îe) ~-m-aș de dracul cu tine De-aș scăpa de tine. 16 vr A se dezvinovăți. 17 vr A se scuza. corectat(ă)

cure v vz curge

curge vi [At: COD. VOR. 34/4 / V: (reg) cura, (îrg) cure (Pzi: cur, curi, cură) / Pzi: 3 curg, curgi, curge Ps: cursei Pt: curs / E: ml curro, -rere] 1 (Înv) A alerga. 2 (Ent; reg; îc) Cură-în-foc Fluture-de-lumină. 3 (Pop) A o lua la fugă. 4 (D. lichide, mai ales despre apă) A se mișca în direcția pantei. 5 (D. ploaie) A cădea din abundență. 6 (Pop; îe) A ~ gârlă A veni din belșug. 7 (Fam; îe) Va ~ multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) Va trece mult timp. 8 (Fam; îe) Dacă nu ~, pică Chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. 9 A fi dus de apă Si: a pluti. 10 (Pan; fig) A se desfășura. 11 (Pfm) A se decolora. 12 A face să curgă (4). 13 (D. ape curgătoare) A se vărsa în... 14 (D. secreții ale corpului) A se scurge (în afară). 15 (D. sânge) A circula. 16 (D. materii nelichide) A se scurge. 17-18 (D. vase) A lăsa să se scurgă lichidul sau materia pe care le conține (datorită unui orificiu). 19-20 (D. alte obiecte) A se desfășura, a se desprinde de pe ceva (căzând). 21 (Pfm; îe) A-i ~ peticele A fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 22 (Fig; d. păr) A atârna. 23-24 A năvăli, a se îngrămădi de peste tot. 25 (D. sunete, vorbe, discursuri etc.) A ieși cu ușurință, fără efort. 26 (D. evenimente) A se desfășura repede, unul după altul. 27 (D. vreme, viață etc.) A trece. 28 (D. prețuri, bani etc.) A circula. 29 (D. termene, dobânzi etc.) A se socoti de la... 30 A rezulta. 31 (D. corpurile cerești) A evolua pe bolta cerului. 32 A-și avea originea Si: a izvorî, a începe, a proveni, (înv) a obârși. corectat(ă)

curund, ~ă av vz curând

CURGE, pers. 3 curge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A atârna, a spânzura. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cure vb. III] – Lat. currere (după merge).

CURA², curez, vb. I. Tranz. (Regional, cu privire la porumb) A desface boabele de pe știuleți, a curăța de boabe sau de frunzele care-I înfășoară; a desface. Își adunau în beciurile culelor pe țărancele de pe moșii la clacă... să toarcă, să depene ori să cure porumbul. MACEDONSKI, O. III 134. – Prez. conj. pers. 3 și: să cure.

CURA¹, curez, vb. I. Tranz. (Franțuzism; cu privire la bolnavi sau la boli) A îngriji, a trata. ◊ Refl. (Despre bolnavi) A se supune unui tratament, unei cure; a se căuta.

CURA vb. I. tr. (Rar) A îngriji, a trata (un bolnav, p. ext. o boală). ♦ refl. A se supune unui tratament, unei cure. [P.i. -rez, conj. 3,6 -re. / cf. germ. kurieren, it., lat. curare – a îngriji].

CURA vb. I. tr. a trata un bolnav, o boală. II. refl. a se supune unui tratament, unei cure. (< germ. kurieren, lat. curare)

A CURA ~ez tranz. (bolnavi, maladii) A supune unei cure; a trata printr-un regim curativ. /<germ. kurieren

A CURGE pers. 3 curge intranz. 1) (despre ape) A se mișca necontenit la vale. ◊ ~ gârlă a veni cu prisosință. 2) fig. (despre ființe sau vehicule) A se deplasa în lanț; a veni într-un șuvoi permanent. 3) fig. (despre viață, unități de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece. ◊ Va curge încă multă apă pe râu (sau pe gârlă, pe Dunăre etc.) va trece încă multă vreme. 4) (despre ploaie) A cădea din belșug. 5) (despre învelitori, acoperișuri, poduri) A lăsa să pătrundă apa (sau alte lichide). 6) (despre lacrimi, sudoare etc.) A ieși prelingându-se. 7) (despre sânge) A se mișca continuu într-un anumit sens și într-un anumit spațiu. 8) (despre recipiente) A lăsa să iasă lichidul dinăuntru. 9) pop. (despre bube, răni) A elimina puroi; a supura; a puroia. 10) A se desprinde din ceva, căzând câte puțin și succesiv. Grâul curge din sac. ◊ A-i ~ peticele a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 11) A atârna liber în jos. Părul curge pe spate. 12) fig. (despre cuvinte, expresii etc.) A se înșira cu ușurință. /<lat. currere

CURA vb. 1. (ȚR, Trans. SV) A curăța (de coajă). B: Și le cură pre dînsele Iacov ...și ... să arăta ... albeața ce au curat împistrită. BIBLIA (1688). Să iei patlagenele și să le curi de coaja lor cea mohorîtă. CARTE DE BUCATE. C: (Fig.) Toate fărădelegile meale cură. PS. SEC. XVIII, 86^r. 2. (ȚR) A se dezvinovăți; a se scuza. Toți să cură cu pricini. BIBLIA (1688). Și muiarea, iar, să cura pre șarpe. ANTIM; cf. MĂRG. 1691. ♦ A absolvi. Curat vei fi de jurămîntul acesta. BIBLIA (1688). Etimologie: lat. colare + curare. Cf. ș u v ă i.

curà v. 1. (poetic) a curge: unde cură ’n poale un râu mititel BOL.; 2. fig. astfel astă dată vieața lor cura. Bol. [Vechiu-rom. a cura, a alerga = lat. CURRERE (v. curge)].

curge v. 1. a se pune în mișcare de pe o clină sau de pe un povârniș (vorbind de lichide): râul curge lin; fig. norocul îi curge gârlă; 2. a circula liber: sângele curge în vine; 3. a trece (vorbind de timp); 4. a veni grămadă din toate părțile: curg mușterii; 5. a pica, a picura din ochi. [Lat. CURRERE (influențat de merge)].

3) cur, curs, a cúre v. intr. (ca și curg). Vechĭ. Alerg, mă duc. Azĭ. Hațeg. Alerg. Curg (GrS. 1937, 146 și 186).

2) cur, a -á v. tr. (lat. curare, a îngriji, maĭ degrabă de cît d. côlare, a strecura. V. curat, scur, strecor). Vechĭ. Azĭ vest. Curăț, aleg ce e curat orĭ bun: a cura porumb (a-l dezghĭoca). V. intr. Curg (ca fr. couler, a curge, și courir, a alerga [le sang dans les veines, sîngele’n vine]).

2) cúră pers. III d. cur 2.

*curéz v. tr. (lat. curare, a îngriji). Îngrijesc un bolnav, îl tratez în calitate de medic. Vindec, curarisesc.

curg, curs, a cúrge v. intr. (lat. cúrrere, cŭrsum, a alerga, de unde s’a făcut cur 3 [V. cur 3 și 2], apoĭ curg, după merg, șterg. V. curînd scurg). Mă mișc atras de gravitațiunea pămîntuluĭ și sprijinindu-mă de ceva (vorbind de lichide orĭ de grăunțe și praf): rîu, apa curge; făina curge din coș în postavă. Circul, merg: sîngele curge pin vine. Trec, mă scurg: zilele curg încet. Vin mult, mă adun în mare cantitate: curgea norocu pe capu luĭ, curg mușteriiĭ. A-țĭ curge (orĭ a ți se scurge) ochiĭ după cineva (orĭ ceva), a-țĭ plăcea foarte mult, a sorbi din ochĭ.

curînd, -ă adj. (lat. currĕndus, care trebuĭe să curgă, d. cúrrere, a curge). Vechĭ. De curîndă vreme, nu de mult timp; în curîndă vreme, în scurt timp. Azĭ. Adv. Peste puțin timp, de grabă: curînd (în curînd) a și sosit. De curînd, de puțin timp; pe curînd, pe un timp apropiat: s’a fixat plecarea pe curînd. Cît maĭ curînd, într’un timp cît maĭ apropiat. Maĭ curînd orĭ maĭ devreme, odată și odată. – Vechĭ (Ban. Trans.) și curund.

curúnd, V. curînd.

!curând (de/în ~) loc. adv.

curând adv.

curând.

cura¹ (a ~) (a curăța) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. curez/cur, 3 curează/cură; conj. prez. 1 sg. să curez/să cur, 3 să cureze/să cure

cura² (a ~) (a trata un bolnav) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. curez, 3 curează; conj. prez. 1 sg. să curez, 3 să cureze

curge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. curge, 3 pl. curg, perf. s. 3 sg. curse, m.m.c.p. 3 sg. cursese, 3 pl. curseseră; conj. prez. 3 să curgă; ger. curgând; part. curs

cura² (a ~) (reg.) (a curăți știuleții) vb., ind. prez. 3 curează/cură

cura¹ (a ~) (rar) (a trata un bolnav) vb., ind. prez. 3 curează

curge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. curge, perf. s. 3 sg. curse; ger. curgând; part. curs

în curând loc. adv.

cura (a trata un bolnav) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. curează

cura (a curăța știuleții) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. curează/cură

curge vb., ind. prez. 3 sg. curge; 3 pl. curg; part. curs

de curând prep. + adv.

în curând loc. adv.

în curând.

CURÂND adv. devreme, fuga, grabnic, imediat, iute, îndată, neîntârziat, numaidecât, rapid, repede, (rar) tudila, (pop.) degrabă, momentan, (înv. și reg.) nepristan, numai, (reg.) mintenaș, minteni, (înv.) peșin, techer-mecher. (Să te întorci ~.)

Curând ≠ târziu

CURA vb. v. apăra, căuta, curăța, defrișa, despăduri, dezghioca, dezvinovăți, disculpa, distruge, îngriji, justifica, nimici, potopi, prăpădi, scuza, sfărâma, trata, zdrobi, zvânta.

CURE vb. v. alerga, curge, fugi, goni.

CURGE vb. v. decurge, proveni, reieși, rezulta, scurge, trece, urma.

CURGE vb. 1. (astăzi rar) a se scurge, (pop.) a merge, (înv. și reg.) a cure, a râura, (înv.) a purcede. (Apa ~ lin la vale.) 2. a trece. (Apa ~, pietrele rămân.) 3. v. circula. 4. a-i pica, a-i picura, a i se prelinge, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (Îi ~ lacrimi din ochi.) 5. v. supura. 6. v. atârna.

cura vb. v. APĂRA. CĂUTA. CURĂȚA. DEFRIȘA. DESPĂDURI. DEZGHIOCA. DEZVINOVĂȚI. DISCULPA. DISTRUGE. ÎNGRIJI. JUSTIFICA. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SCUZA. SFĂRÎMA. TRATA. ZDROBI. ZVÎNTA.

cure vb. v. ALERGA. CURGE. FUGI. GONI.

curge vb. v. DECURGE. PROVENI. REIEȘI. REZULTA. SCURGE. TRECE. URMA.

CURGE vb. 1. (astăzi rar) a se scurge, (pop.) a merge, (înv. și reg.) a cure, a rîura, (înv.) a purcede. (Apa ~ lin la vale.) 2. a trece. (Apa ~, pietrele rămîn.) 3. (FIZIOL.) a circula. (Sîngele ~ prin vene.) 4. a-i pica, a-i picura, a i se prelinge, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (Îi ~ lacrimi din ochi.) 5. (MED.) a puroia, a supura, (pop.) a musti. (Rana ~.) 6. a atîrna, a cădea, a spînzura. (Părul îi ~ pe spate.)

CURÎND adv. devreme, fuga, grabnic, imediat, iute, îndată, neîntîrziat, numaidecît, rapid, repede, (rar) tudila, (pop.) degrabă, momentan, (înv. și reg.) nepristan, numai, (reg.) mintenaș, minteni, (înv.) peșin, techer-mecher. (Să te întorci ~.)

cura (-r, -at), vb. – 1. A curăța. – 2. A despăduri, a defrișa. – 3. A desface coaja, pielița. – 4. A scoate, a elimina, a expulza. – 5. A elibera, a da drumul, a slobozi. – 6. A dezvinovăți, a absolvi de vină. – Mr. curare „a curăța”. Lat. curāre (Candrea-Dens., 451; Tiktin, Archiv., CXXXIII, 120; Pascu, I, 73; REW 2412; DAR); cf. ven. curare „a curăța un pui”, fr. curer, cat. escurar. Este dublet al lui cura, vb. (a îngriji un bolnav). Este posibil, cum presupune DAR (cf. Cortés 127), ca termenul rom. să fi ajuns să se confunde cu lat. colare „a strecura, a curăța un lichid”, al cărui rezultat trebuia să fie identic. – Der. curat, s. n. (dezghiocatul porumbului); curătoare, s. f. (placentă, la vacă; vas de lemn, blid); curat, adj. (dezghiocat, desfăcut, defrișat, eliberat; iertat; curățit; lipsit de murdărie, pur; autentic, veritabil, adevărat; senin, clar, neprihănit, pur; inocent, drept, sincer, fidel, leal; sigur, exact); curăți, vb. (a înlătura murdăria, a spăla; a defrișa, a despăduri; a da drumul, a elibera; a elimina, a expulza; a purifica; a vindeca; a despuia; refl., a pierde totul, a rămîne fără un sfanț; fam., a muri, a da ortu popii; fam., a fura, a șmangli; a da un purgativ; a spăla de păcate, a salva, a izbăvi, a purifica; refl., a se justifica, a se dezvinovăți); necurăți, vb. (a trăi în păcat); curățitor, adj. (care curăță; purificator); curățitură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; gunoi; resturi); curățiciune, s. f. (înv., puritate); curăție, s. f. (curăție; puritate; neprihănire, nevinovăție; purificare; integritate, lealitate, cinste), cuvînt puțin înv.; necurăție, s. f. (murdărie; păcat, faptă rea; patimă condamnabilă; viciu; menstruație); curățenie, s. f. (calitatea de a fi curat; puritate; neprihănire; menstruație; purgativ; cinste, corectitudine; Arg., catastrofă); necurățenie, s. f. (murdărie; excrement); curătură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; teren desțelenit; coji curățate; frunze uscate; pleavă, ciuruială); curățitoare, s. f. (sită, ciur). Curat, mr., megl. curat, istr. curǫt, ar putea fi și reprezentant direct al lat. curatus (Pascu, I, 73; Densusianu, GS, III, 443), sau al lat. colatus (Pușcariu 457; ZRPh., XXVII, 738; REW 2035a). Prima ipoteză este mai probabilă și este suficientă, cf. calabr. curare „a spăla pînza”, comel. kuratu „piele argăsită” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 132). Din rom. provine săs. curat(ich) „curat”. Pentru curătură, Candrea-Dens., 452 propune și o der. directă din latină.

cure (-r, -rs), vb. – 1. A fugi, a merge în goană. – 2. A curge un lichid. – 3. A se scurge, a ieși o secreție din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se scurge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se scurge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a decurge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. cura. Mr. cur, curare, megl. cur. Lat. cŭrrĕre (Pușcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. și curînd, curge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin curge (totuși, mai sînt scriitori care preferă să scrie cură în loc de curge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu cura „a curăța”, prin intermediul var. Der. curător, adj. (care aleargă; curent); curătoare, s. f. (vas de lemn care servește la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la cura „a curăța”; curător, s. n. (brînză în calup); curăre, s. f. (înv., scurgere; înv., spermă); curătură, s. f. (vas pentru a transvaza vinul); cursoare, s. f. (curs revărsare; diaree; trecere a timpului; decurs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. cursoria; cursură (var. cursătură), s. f. (curs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. cursura; scure (var. scura), vb. (a curge, a se revărsa, a se scurge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; scursoare (var. scurs(ăt)ură), s. f. (scurgere; flux; puroi; drojdie, depunere); încura, vb. (a fugi, a face calul să fugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Pușcariu Dacor., IV, 687 și DAR îl consideră der. de la un lat. *incurrare, factitiv de la currere, cf. Candrea-Dens., 463; încurătură (var. încurătoare), s. f. (cursă de cai; hipodrom). – Cf. cursă, curînd. Der. neol. curent, adj., din lat. correntem, fr. courant; curent, s. m.; curenta, vb. (a electrocuta); curs, s. n., din fr. cours; cursă, s. f., din fr. course; cursier, s. m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; cursist, s. m.; cursiv, adj., din fr. cursif; cursivitate, s. f.; curier, s. m., din fr. courrier; curtier, s. m., din fr. courtier; curtaj, s. n., din fr. courtage.

curge (-g, curs), vb. – 1. A se prelinge o masă lichidă. – 2. A pluti. – 3. A produce, a cauza. – 4. A se vărsa (un rîu). – 5. A ieși, a supura o secreție din corp. – 6. A se revărsa, a da pe dinafară. – 7. A pierde lichid un vas. – 8. A veni în număr mare. – 9. A se răspîndi. – 10. A se dezvolta. – 11. A trece (timpul), a se scurge (timpul). – 12. A decurge, a proveni. – 13. A cădea, a se împrăștia. – 14. A recădea. – 15. A circula (sîngele). De la vb. a cure, modificat după un întreg grup de verbe care au o formă identică la part. trecut și la perf. simplu: curg a fost refăcut după curs, ca mers, șters, ung, sting, împung, dreg, etc. (după Pușcariu 455; DAR și Pușcariu, Lr., 22, numai prin analogie cu merg și pentru a evita omonimia de la prezent cu cur; cf. Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 421; Candrea-Dens., 457). Fundamental are aceleași sensuri cu cure, dar se aplică numai maselor lichide sau obiectelor imateriale; prin urmare lipsește sensul de „a fugi, a alerga”, propriu lui cure. – Der. curgător, adj. (care curge; fluid); cursător, adj. (înv., curgător); decurge, vb. (a proveni), format din fr. découler de la couler; decurs, s. n. (transcurs); scurge, vb. (a vărsa; a goli; a prelinge; a se vărsa un rîu; a trece timpul), care reprezintă, prin intermediul lui a scure și cu aceeași modificare ca curge, lat. excŭrrĕre (Candrea-Dens., 461; Candrea); incurge, vb. (a invada, a face o incursiune, a pătrunde), cuvînt literar folosit în Trans., format după modelul lat. incŭrrĕre.

curînd adv. – 1. (Înv.) Fugind. – 2. Peste puțină vreme, îndată. – 3. Degrabă, repede. – 4. În scurt timp sau într-un viitor imediat sau apropiat. – 5. (Adj., înv.) Rapid, repede. – Mr. curundu, megl. curǫn. Lat. currendo, de la vb. cŭrrĕre, cf. cure (Pușcariu 455; Pascu, I, 73; DAR); cf., cu același sens ven. (a)corando, sicil. kurennu, friul. curind, comel. kurén. După Candrea, Éléments, 7, trebuie să se presupună var. lat. *currando, pentru a explica fonetismul rom.

cure vb. III (înv.) 1. a alerga, a fugi; a se grăbi. 2. a curge. 3. a se rostogoli, a se înșira, a se întinde. 4. a se decolora. 5. a pica, a picura, a izvorî. 6. a se desprinde, a cădea. 7. a atârna, a spânzura. 8. a se îngrămădi, a năvăli, a năpădi. 9. a se desfășura, a se petrece, a se întâmpla, a decurge. 10. a trece, a se scurge. 11. a rezulta, a proveni, a deriva.

Totul curge (grec. Όλα ρέουν) – axiomă a filozofului materialist grec Heraclit din Efes, unul din întemeietorii dialecticii. El consideră lumea și omul într-o conținuă mișcare și într-o permanentă transformare, aidoma unui fluviu în care se adună și curg mereu alte ape (Despre natură, lucrare din care nu s-au păstrat decît fragmente). Astfel, după concepția lui Heraclit, lumea se află într-un nesfirșit proces de apariție și dispariție. El a eliminat din univers repaosul, imobilitatea, atribuind tuturor lucrurilor mișcarea: o mișcare perpetuă lucrurilor veșnice și o mișcare vremelnică celor pieritoare. Dar el o concepea numai ca o mișcare în cerc a naturii. Ideea dezvoltării progresive îi era străină. De aceea dialectica lui Heraclit a fost limitată din punct de vedere istoric. Expresia „Pànta rhei” e folosită în sensul că totul se schimbă (Vezi și: Omnia mutantur). Victor Hugo, în Orientale (XXVIII), reia tema într-o strofă celebră: „Tout fuit,/ Tout passe;/ L’espace/ Efface/ Le bruit”. FIL.

a-i curge balele după expr. a dori, a pofti, a râvni.

a-i curge borșul expr. a avea o hemoragie, a sângera.

a-i curge Dâmbovița expr. (înv.) a avea o blenoragie.