11 definiții pentru cura (1 cur)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cura1 [At: PSALT. HUR., ap. DA / Pzi: cur, curi, cură, (rar) curea / E: ml colo, -are, curo, -are] (Îrg) 1 vt (Fig) A curăța de păcate Cf a șterge. 2 vt A defrișa un teren. 3 vt A desface boabele de pe știuleții de porumb. 4 vt A desface foile știuletelui de porumb. 5 vt A curăța legume, fructe, ouă, nuiele etc. de coajă. 6 vt (Îe) A ~ ouă (roșii) cuiva A acorda cuiva atenție (de teamă sau din respect). 7 vt A vântura grâul. 8 vt A castra (un animal). 9 vt A distruge. 10 vt A câștiga (la jocuri) bani sau diferite obiecte pe care au mizat ceilalți jucători. 11 vr A se însănătoși. 12 vr A muri. 13 vr (D. vite) A elimina placenta. 14 vr A scăpa de ceva (sau de cineva). 15 vr (Îe) ~-m-aș de dracul cu tine De-aș scăpa de tine. 16 vr A se dezvinovăți. 17 vr A se scuza. corectată

CURÁ vb. I. tr. (Rar) A îngriji, a trata (un bolnav, p. ext. o boală). ♦ refl. A se supune unui tratament, unei cure. [P.i. -rez, conj. 3,6 -re. / cf. germ. kurieren, it., lat. curare – a îngriji].

CURÁ vb. I. tr. a trata un bolnav, o boală. II. refl. a se supune unui tratament, unei cure. (< germ. kurieren, lat. curare)

2) cur, a v. tr. (lat. curare, a îngriji, maĭ degrabă de cît d. côlare, a strecura. V. curat, scur, strecor). Vechĭ. Azĭ vest. Curăț, aleg ce e curat orĭ bun: a cura porumb (a-l dezghĭoca). V. intr. Curg (ca fr. couler, a curge, și courir, a alerga [le sang dans les veines, sîngele’n vine]).

2) cúră pers. III d. cur 2.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

curá1 (a ~) (rar) (a trata un bolnav) vb., ind. prez. 3 cureáză

curá2 (a ~) (reg.) (a curăți știuleții) vb., ind. prez. 3 cureáză/cúră

curá (a curăța știuleții) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cureáză/cúră


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CURÁ vb. v. apăra, căuta, curăța, defrișa, despăduri, dezghioca, dezvinovăți, disculpa, distruge, îngriji, justifica, nimici, potopi, prăpădi, scuza, sfărâma, trata, zdrobi, zvânta.

cura vb. v. APĂRA. CĂUTA. CURĂȚA. DEFRIȘA. DESPĂDURI. DEZGHIOCA. DEZVINOVĂȚI. DISCULPA. DISTRUGE. ÎNGRIJI. JUSTIFICA. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SCUZA. SFĂRÎMA. TRATA. ZDROBI. ZVÎNTA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

curá (-r, -át), vb.1. A curăța. – 2. A despăduri, a defrișa. – 3. A desface coaja, pielița. – 4. A scoate, a elimina, a expulza. – 5. A elibera, a da drumul, a slobozi. – 6. A dezvinovăți, a absolvi de vină. – Mr. curare „a curăța”. Lat. curāre (Candrea-Dens., 451; Tiktin, Archiv., CXXXIII, 120; Pascu, I, 73; REW 2412; DAR); cf. ven. curare „a curăța un pui”, fr. curer, cat. escurar. Este dublet al lui cura, vb. (a îngriji un bolnav). Este posibil, cum presupune DAR (cf. Cortés 127), ca termenul rom. să fi ajuns să se confunde cu lat. colare „a strecura, a curăța un lichid”, al cărui rezultat trebuia să fie identic. – Der. curat, s. n. (dezghiocatul porumbului); curătoare, s. f. (placentă, la vacă; vas de lemn, blid); curat, adj. (dezghiocat, desfăcut, defrișat, eliberat; iertat; curățit; lipsit de murdărie, pur; autentic, veritabil, adevărat; senin, clar, neprihănit, pur; inocent, drept, sincer, fidel, leal; sigur, exact); curăți, vb. (a înlătura murdăria, a spăla; a defrișa, a despăduri; a da drumul, a elibera; a elimina, a expulza; a purifica; a vindeca; a despuia; refl., a pierde totul, a rămîne fără un sfanț; fam., a muri, a da ortu popii; fam., a fura, a șmangli; a da un purgativ; a spăla de păcate, a salva, a izbăvi, a purifica; refl., a se justifica, a se dezvinovăți); necurăți, vb. (a trăi în păcat); curățitor, adj. (care curăță; purificator); curățitură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; gunoi; resturi); curățiciune, s. f. (înv., puritate); curăție, s. f. (curăție; puritate; neprihănire, nevinovăție; purificare; integritate, lealitate, cinste), cuvînt puțin înv.; necurăție, s. f. (murdărie; păcat, faptă rea; patimă condamnabilă; viciu; menstruație); curățenie, s. f. (calitatea de a fi curat; puritate; neprihănire; menstruație; purgativ; cinste, corectitudine; Arg., catastrofă); necurățenie, s. f. (murdărie; excrement); curătură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; teren desțelenit; coji curățate; frunze uscate; pleavă, ciuruială); curățitoare, s. f. (sită, ciur). Curat, mr., megl. curat, istr. curǫt, ar putea fi și reprezentant direct al lat. curatus (Pascu, I, 73; Densusianu, GS, III, 443), sau al lat. colatus (Pușcariu 457; ZRPh., XXVII, 738; REW 2035a). Prima ipoteză este mai probabilă și este suficientă, cf. calabr. curare „a spăla pînza”, comel. kuratu „piele argăsită” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 132). Din rom. provine săs. curat(ich) „curat”. Pentru curătură, Candrea-Dens., 452 propune și o der. directă din latină.

Intrare: cura (1 cur)
cura (1 cur) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cura
  • curare
  • curat
  • curatu‑
  • curând
  • curându‑
singular plural
  • cu
  • curați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cur
(să)
  • cur
  • curam
  • curai
  • curasem
a II-a (tu)
  • curi
(să)
  • curi
  • curai
  • curași
  • curaseși
a III-a (el, ea)
  • cu
(să)
  • cure
  • cura
  • cură
  • curase
plural I (noi)
  • curăm
(să)
  • curăm
  • curam
  • curarăm
  • curaserăm
  • curasem
a II-a (voi)
  • curați
(să)
  • curați
  • curați
  • curarăți
  • curaserăți
  • curaseți
a III-a (ei, ele)
  • cu
(să)
  • cure
  • curau
  • cura
  • curaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)