3 intrări

39 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

cocón1 sm [At: CORESI, EV. 70/23 / V: cuc~ / Pl: ~i / E: nct] 1 Termen de politețe care denumește un bărbat Si: domn. 2 (Îvp) Fiu (aparținând unor părinți din clasele sociale înalte). 3 (Îrg) Copil mic, abia născut Si: prunc. 4 (Înv; im) Boier tânăr. 5 (Bot; lpl) Planta Zinnia elegans.

cocón2 sm [At: DA / Pl: ~i / E: fr cocon] 1 Înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretează larvele sau pupele unor insecte. 2 (Spc) Gogoașă a viermelui de mătase. 3 Înveliș protector făcut dintr-o substanță gelatinoasă care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele animale nevertebrate.

COCÓN1, coconi, s. m. 1. (Pop.) Termen de politețe care denumește un bărbat; domn. 2. (Înv. și pop.) Fiu, fecior (aparținând unor părinți din clasele sociale înalte). 3. (Înv. și reg.) Copil mic, abia născut; prunc. [Var.: cucón s. m., cónul s. m. art.] – Et. nec.

COCÓN2, coconi, s. m. Înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretează larvele sau pupele unor insecte; spec. gogoașă. ♦ Înveliș protector făcut dintr-o substanță gelatinoasă care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele animale nevertebrate. – Din fr. cocon.

COCÓN2, coconi, s. m. Înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretează larvele sau pupele unor insecte; spec. gogoașă. ♦ Înveliș protector făcut dintr-o substanță gelatinoasă care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele animale nevertebrate. – Din fr. cocon.

COCÓN1, coconi, s. m. 1. (Pop.) Termen de politețe care denumește un bărbat; domn. 2. (Înv. și pop.) Fiu, fecior (aparținând unor părinți din clasele sociale înalte). 3. (Înv. și reg.) Copil mic, abia născut; prunc. [Var.: cucón s. m., cónul s. m. art.] – Et. nec.

COCÓN2, coconi, s. m. înveliș făcut din fire foarte subțiri pe care le secretă unele insecte (în special larvele lepidopterelor) și cu care se înfășoară în stadiul de crisalidă; gogoașă. Coconul viermelui de mătase este format din fire de mătase. ♦ Înveliș făcut dintr-o secreție care se solidifică, cu care își înfășoară ouăle unele nevertebrate (păianjenii, viermii și unele moluște).

COCÓN1, coconi, s. m. 1. (Învechit și arlhaizant) Fiu, fecior (în raport cu părinții săi) de obicei din clasele exploatatoare. Ajunsese coconul împărătesc fecioraș frumos la chip. SADOVEANU, D. P. 15. Eu l-aș ținea și l-aș crește ca pe un cocon, dacă mi l-ați da mie. RETEGANUL, P. I 13. La dreapta ei umblau doi coconi tineri ca de 14 și 15 ani. ODOBESCU, S. I 108. 2. Prunc. Cum făcea băiat, murea și coconul și muma coconului. DELAVRANCEA, S. 86. Iară Irod-lmpărat... Mulți coconi mici a tăiat. TEODORESCU, P. P. 11 4.

!cocón2/cucón2 (fiu, prunc) (înv., pop., reg.) s. m., pl. cocóni/cucóni

cocón1 (înveliș protector al unor animale) s. m., pl. cocóni

cocón (fecior, gogoașă) s. m., pl. cocóni

COCÓN s. v. băiat, copil, fecior, fiu, nou-născut, prunc, sugaci, sugar, tânăr.

COCÓN s.m. Înveliș din fire cu care se înconjură crisalida unor insecte; (spec. gogoașa viermelui de mătase. [< fr. cocon, cf. it. coccone].

COCÓN s. m. 1. înveliș protector din fibre foarte subțiri secretat de crisalida unor insecte; gogoașa viermelui de mătase. 2. înveliș protector gelatinos, cu care își înfășoară ouăle unele animale vertebrate. (< fr. cocon)

cocón (cocóni), s. m.1. Copil, prunc. – 2. Prinț. – 3. Tînăr de neam. – 4. Domn. – 5. Floare, Zinnia elegans. – Var. cucon. Probabil der. de la coc(a) „copil”, deși suf. -on nu este prea clar (DAR înceacă să-l explice ca o formă asimilată -un). Cuvîntul este înv.Der. cocoană (var. cucoană), s. f. (înv., copilă; Trans., fecioară, tînără, doamnă, femeie din clasa socială superioară; Arg., găină; coropișniță); coconaș (var. cuconaș, conaș), s. m. (domnișor); coconesc, adj. (înv., infantil; domnesc); coconos, adj. (exigent, deprins cu luxul); cocon(ăș)i, vb. (a trata cu multă considerație, a cinsti; a se umfla în pene); coconie, s. f. (copilărie, anii copilăriei; orgoliu, mîndrie aristocratică); coconet, s. n. (aristocrație); coconiță (var. cuconiță, coniță), s. f. (domnișoară); cocoșneață, s. f. (femeie înfumurată), formă umoristică. Formă f. apare în limbile balcanice, probabil provenind din rom., cf. ngr. ϰοϰόνα „doamnă”, ϰοϰονίτσα „domnișoară”, de unde a trecut probabil în mr. cuconă, megl. cucoană, tc. kokona, bg. kokona, kokonica; se referă aproape întotdeauna la doamnele grecoaice de familie bună.

COCÓN ~i m. Înveliș de protecție al larvelor și nimfelor unor insecte, făcut dintr-o secreție proprie sub formă de fire foarte subțiri; gogoașă. /<fr. cocon

cocon m. 1. odinioară, fecior de Domn, copil nobil, fecior de boier (azi încă, în Maramureș, cu sensul de „copil„): doi coconi tineri ca de 14 și 15 ani OD.; 2. titlu onorific ce boierii adoptară după decadența lui chir; 3. azi, termen de politeță în acelaș înțeles cu vorba domn (dar adesea ironic); cocoane Iancule ! [Termen înrudit cu cocă, cocuță, nume desmierdătoare date copiilor și luate din graiul lor, ceea ce explică prezența lor în diferite limbi].

1) cocon m., voc. cocoane (d. cocă 1. V. cocoană). Vechĭ. Azĭ. Maram. Copilaș, prunc. Maram. Băĭat, băĭețel. Vechĭ. Copil de boĭer sau de domn. Azĭ fam. Epitet onorific îld. domnu: sărut mîna, cucoane Ĭorgule! – Maĭ fam. conu, coane. – În est cu-. V. copil.

*2) cocón m. (fr. cocon, d. pv. coucoun, rudă cu rom. cocon). Barb. Gogoașă de gîndac de mătase.

Intrare: Cocon
Cocon
Intrare: cocon (gogoașă)
cocon (gogoașă) substantiv masculin
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cocon coconul
plural coconi coconii
genitiv-dativ singular cocon coconului
plural coconi coconilor
vocativ singular
plural
Intrare: cocon (persoană)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cucon cuconul
plural cuconi cuconii
genitiv-dativ singular cucon cuconului
plural cuconi cuconilor
vocativ singular cuconule
plural cuconilor
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conul
plural
genitiv-dativ singular conului
plural
vocativ singular coane
plural
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cocon coconul
plural coconi coconii
genitiv-dativ singular cocon coconului
plural coconi coconilor
vocativ singular coconule
plural coconilor

cocon (gogoașă)

  • 1. Înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretează larvele sau pupele unor insecte (în special larvele lepidopterelor).
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Coconul viermelui de mătase este format din fire de mătase.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.2. Înveliș protector făcut dintr-o substanță gelatinoasă care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele animale nevertebrate (păianjenii, viermii și unele moluște).
      surse: DEX '09 DLRLC

etimologie:

cocon (persoană) con cucon

etimologie:

cucon cocon con

  • 1. articulat (Azi pe cale de dispariție, uneori ca nuanță familiară sau disprețuitoare; și în forma prescurtată conul) Denumire dată bărbaților din clasele dominante, titlu cu care cineva se adresează acestora.
    surse: DLRLC sinonime: domn 5 exemple
    exemple
    • În fine, sînt «cuconii», marii potentați. Cuconu Mihai, cuconu Alexe, cuconu Panică. BOGZA, A. I. 349.
      surse: DLRLC
    • Nepoții lui conu Costache. BASSARABESCU, N. 129.
      surse: DLRLC
    • Conul Leonida față cu reacțiunea [titlu]. CARAGIALE.
      surse: DLRLC
    • Mare luptă avea unia dintre boierit tineri cu cuconul, Alecu Forăscu, care una-două îi tolocănea, mustrîndu-i. CREANGĂ, A. 153.
      surse: DLRLC
    • Cuconul Andronache era unul dintr-acei oameni din norocire rari... NEGRUZZI, S. I 71.
      surse: DLRLC

etimologie: