56 de definiții pentru domn


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

domn sm [At: COD. VOR. 39/4 / P și: (pfm) dom’, don’ / Pl: ~i / E: ml dom(i)nus] 1 Persoană care are autoritate asupra altora Si: stăpân. 2 Persoană care guvernează un oraș, o provincie, o țară Si: stăpânitor, (înv) biruitor (3), (îvr) despuitor (1), oblăduitor, ocârmuitor, voievod, vodă, principe, prinț, domnitor. 3 (Înv; îe) Schimbarea ~ilor, bucuria nebunilor Exprimă bucuria poporului la fiecare nouă domnie, care provenea din speranța că traiul va fi mai bun. 4 (Pop; îs) ~ de rouă Personaj fantastic din basme și legende. 5 (Fig; pex) Persoană mândră, cu pretenții mari. 6 (Îf) Domnul Dumnezeu. 7 (Îf) Domnul Isus Cristos. 8 (La vocativ) Invocație impersonală care exprimă mirare, amărăciune etc. Doamne, ce greu a fost! 9 (Pfm; îe) Vezi ~ sau, înv, au ~ Vorba vine. 10 (Pfm; îe) A da (sau a lăsa) pe cineva în plata ~ului A-l lăsa să facă ce vrea. 11 (Înv) Boier (1-2). 12 (Înv) Înalt funcționar. 13 (Înv; Trs; îs) ~ de steag Comandant de batalion. 14 (Îvr; Mar; îs) ~ii pământului Ofițeri. 15 (Îvp) Orășean. 16 Termen politicos de adresare pentru un bărbat. 17 Bărbat (1-2). 18 Soț. 19 Învățător. 20 Profesor.

DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politețe pentru un bărbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoțește de obicei o frază exclamativă, interogativă etc. ♦ Soț. ♦ (Pop.) Orășean. 2. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân. 3. Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu. 4. Dumnezeu. ♦ Isus Hristos. ◊ Expr. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau mila) Domnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a(-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură!Expr. Vezi, Doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom’le, (4) doamne; nom., voc. și (1) domnu, don’, dom’] – Lat. dom(i)nus.

DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politețe pentru un bărbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoțește de obicei o frază exclamativă, interogativă etc. ♦ Soț. ♦ (Pop.) Orășean. 2. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân. 3. Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu. 4. Dumnezeu; Isus Cristos. ◊ Expr. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau mila) domnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a(-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură!Expr. Vezi, doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom’le, (4) doamne; nom., voc. și (1) domnu, don’, dom’] – Lat. dom(i)nus.

DOMN, domni, s. m. 1. (Folosit azi mai rar) Termen de politețe întrebuințat izolat sau pus înaintea numelui sau titlului unui bărbat căruia i se adresează sau despre care vorbește cineva. V. jupîn. Băiatul domnului notar a spart un geam. BENIUC, V. 37. Domnule dr. Codrescu, dă-mi voie să te recomand verei mele. IBRĂILEANU, A. 135. Domnilor alegători, mă rog să fiu ascultat. ALEXANDRESCU, P. 156. ♦ (În limbajul elevilor, azi ieșit din uz) Termen de adresare către profesor sau învățător. Domnule! Otopeanu nu mă lasă-n pace. CARAGIALE, O. II 65. ♦ Termen cu care, în trecut, personalul de serviciu denumea pe stăpînul casei, sau cu care i se adresa; capul familiei. În sfîrșit, un fecior vine să deschidă... Domnu-i acasă? – Da; dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la țară. CARAGIALE, O. II 272. ♦ (Familiar, uneori ironic; la vocativ) Termen general de adresare; frate, nene, omule. Dar nu e arestat, domnule, pricepe! POPA, V. 205. Ei! domnule, cîte d-astea n-am citit eu, n-am păr în cap! CARAGIALE, O. I 95. 2. Persoană care are posibilitatea, autoritatea, libertatea de a face ceva, de a dispune; stăpîn. Sînt cioban și-s domn pe munca mea. CAMILAR, T. 101. Aș putea pretinde că sînt mai mult decît liber. Mă pot socoti domn. SADOVEANU, P. M. 15. Azi muncim cu inimi pline Că poporu-i domn pe sine. TOMA, C. V. 486. Fiecare e domn în casa lui. 3. (În perioada feudală din istoria țărilor romînești) Titlu purtat de principii Munteniei și Moldovei; voievod, domnitor, prinț; (în regimul burghezo-moșieresc) titlu emfatic dat regelui. Între foile ceaslovului se află hîrtia domnului de la Moldova... Păzește-o și nu te încrede în domni. CAMILAR, T. 62. Bătrînul prim-ministru se înfățișă într-o zi domnului, cu figură plouată. PAS, L. I 245. Să mă-mpiedec de-un moșneag? – De-un moșneag, da, împărate, căci moșneagul ce privești Nu e om de rînd, el este domnul Țării Romînești. EMINESCU, O. I 147. Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui printr-un așezămînt al său că fiecare țăran pe a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139. ◊ (Metaforic) Dar noaptea se trezește și ține judecată Și-n negru-mbracă toate al nopții palid domn. EMINESCU, O. I 96. Niciodată mîndrul vultur ce-n văzduh se cumpănește, Acel domn al atmosferei, ce un veac întreg trăiește, De o prad-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. ALEXANDRESCU, P. 138. 4. (În trecut) Funcționar, slujbaș (înalt). Un domn mare sosise din partea împărăției și urca pe Vișeu, în trăsură strălucită, trasă de opt cai albi. CAMILAR, T. 43. Alături... un burlac, Un domn serios de la Culte Cu cioc și cu ghete de lac. TOPÎRCEANU, B. 62. Pentru mîndra care-mi place Nici părinții n-au ce-mi face, Nici judele satului, Nici chiar domnii sfatului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 11. ♦ (Transilv., Mold.) Tîrgoveț, orășean. Mîndra cu șurț de carton Ar fi bună dup-un domn. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 437. 5. Persoană bogată care își întemeia poziția pe exploatarea maselor muncitoare. V. boier, nobil. Înainte vreme mergeau la școli numai domnii. DAVIDOGLU, M. 13. Cînd domnii vin și ieu Tot, tot ce ai, sînt dînșii care pun pe om la greu. COȘBUC, P. II 186. [Ștefan Iojica] ajunse într-o așa poziție înaltă, încît cei mai mari domni ai Transilvaniei priveau ca o mare fericire d-a merita, cu multă închinăciune și jertfire, favorul și creditul său. BĂLCESCU, O. II 179. Pentru mîndra care-mi place Trei zile la domni aș face. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10. 6. (În opoziție cu doamnă) Bărbat. Pe ceardacuri, la drum, domnii stau în cămeșă. IBRĂILEANU, A. 143. 7. (Întrebuințat mai ales în forma de vocativ doamne) Dumnezeu, Iisus Hristos. Nu m-am închinat nici domnului, nici dracului. BENIUC, V. 13. Am socotit că ții să umbli ca domnul nostru Hristos pe asinul său. SADOVEANU, Z. C. 21. Trăsnește-l, doamne. CAMIL PETRESCU, T. I 441. ♦ (La vocativ, cu sensul religios atenuat sau pierdut) Invocație, exclamație exprimînd mirare, amărăciune, surpriză, uimire. Dar multe, doamne, l-au bătut – I-a fost paharul plin. COȘBUC, P. I 229. O, doamne, da greu somn am dormit! ISPIRESCU, L. 119. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură! CREANGĂ, P. 9. Doamne sfinte! strigă tînărul cunoscînd-o. NEGRUZZI, S. I 22. Rău-i, doamne, rău-i zău, Cînd nu-i vin la făgădău! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 386. ◊ (În urări și exclamații) Doamne, dumnezeule! Doamne ajută! Doamne iartă-mă! Slavă domnului! etc. ◊ Expr. Vezi doamne = chipurile. Dragă doamne v. drag. Drăgăliță doamne v. drăgăliță. Dă, doamne (bine)! v. bine. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau în mila) domnului = a lăsa (pe cineva) în pace. ◊ (Împreună cu alt vocativ) Doamne, stăpîne, nu știi cît mă simțesc de ușor. CREANGĂ, P. 205. Doamne, cumătre, doamne, zice capra suspinînd. id. ib. 31. – Forme gramaticale: voc. domnule și (7) doamne. - Nom., voc. și: (1) domnu (PAS, Z. I 19, SADOVEANU, B. 236), (1) don’ (DUMITRIU, B. F. 78), (1) dom’ (CAMILAR, N. I 445, CARAGIALE, N. S. 65); voc. și: (1) dom’le (CARAGIALE, O. II 50).

DOMN ~i m. 1) (folosit ca termen de politețe și de adresare, izolat sau înaintea numelui) Persoană de sex masculin; bărbat, mai ales de la oraș. 2) (în epoca feudală, în țările române; folosit și ca titlu pe lângă un nume) Conducător absolut al țării; domnitor; vodă; voievod. 3) Forță supranaturală, considerată creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu; demiurg; divinitate. * A lăsa pe cineva în plata ~ului a lăsa pe cineva să procedeze după bunul lui plac. /<lat. dom[i]nus

domn m. 1. stăpân: al valurilor domn EM.; 2. principe sau voievod: Domnul Țării Românești; 3. (absolut) Dumnezeu: Doamne ferește; 4. persoană de distincțiune: nobil, boier: 5. (dela sec. XVII) titlu de politeță: Domnule! [Lat. vulg. DOMNUS = clasic DOMINUS].

domn m. (lat. dóminus, pop. domnus, stăpîn, d. domus, casă; it. donno, pv. don, vfr. dam, sp. dueño, pg. dom. V. dom 1). 1) Stăpîn (Vechĭ). 2) Stăpînu lumiĭ, Dumnezeŭ (voc. Doamne lat. Dómine): Doamne ajută! Doamne, ferește! Doamne, ĭartă-mă!. 3) Domnitor, principe care domnea în Țara Românească, În Moldova (și’n Ucraina): Prea Înălțate, Doamne (adresa către domn), schimbarea domnilor, bucuria nebunilor. 4) (voc, domnule). Persoană distinsă, boĭer, nobil (nu om de rînd): a venit un domn. 5) Titlu de respect dat de servitorĭ stăpînuluĭ și de eleviĭ școaleĭ primare Institutoruluĭ (în cea secundară și’n universitate domnule profesor): tăcere, că vine domnu profesor (gen. a lu domnu). 6) Epitet de politeță adresată unuĭ superior saŭ uneĭ persoane respectabile: Domnule Ministru, Domun Popescu. Fam. M’am ales c’un „Doamne ajută!”, am dat de o belea, am pățit-o. Dragă, Doamne (exclamativ), oare-cum, ca să zic așa, mulțămind luĭ Dumnezeŭ (cp. cu fr. grâce à Dieu, Dieu merci): Acuma eștĭ, Dragă Doamne, băĭat mare! De ce nu te astîmperĭ? Domnule (exclamativ, ca o interj.): ĭa’uzi Domnule, ce comedie. V. doamnă, jupîn, rege, împărat.

Doamne-ajută m. 1. strigăt de îmbărbătare al plugarului (când se apucă de lucru): înjugă boii la car, zice Doamne-ajută CR. (sau când scapă de o primejdie): când era să zică Doamne-ajută! POP.; 2. (ironic) bătaie neașteptată, trânteală: să te pomenești cu Doamne-ajută pe spinare PANN; 3. mai de Doamne-ajută, exprimă o însușire într’un grad mai înalt (și despre lucruri): o bucată de loc mai de Doamne-ajută ISP.

scăriceà f. sau scara Domnului, plantă cu flori albastre sau albe dispuse în buchete (Polemonium caeruleum). [După forma inflorescenței sale].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

domn1 (domnitor) s. m., pl. domni; voc. sg. neart. Doámne

domn2 (termen de politețe) s. m., voc. sg. art. dómnule; pl. domni; abr. nom.-ac. sg. art. d./dl, g.-d. sg. art. dlui, pl. dlor

domn (termen de politețe pentru un bărbat) s. m., voc. dómnule; pl. domni, voc. dómnilor; abr. sg. art. d-l, g.-d. sg. art. d-lui, g.-d. pl. art. d-lor

domn (domnitor) s. m., voc. doámne; pl. domni

domn, doamnă (domn și slugă; domnii Moldovei; Stimate Domnule; Doamne miluește; Mărită Doamnă). Abreviat: D-l, D-lui, D-nii, D-lor; D-na, D-nei, D-le, D-lor.

bóul-Dómnului (insectă) s. m. art.

Dómnul (Dumnezeu) s. propriu m., voc. Doámne

!lémnul-Dómnului (plantă) s. n. art.

!pelíncile-Dómnului (prăjitură) s. f. pl. art.

!rânduníca-Dómnului (pasăre) s. f. art., g.-d. art. rândunícii-Dómnului

!scára-Dómnului (plantă) s. f. art., g.-d. art. scắrii-Dómnului

!scáunul-Dómnului (plantă) (reg.) s. m. art.

bóul-Dómnului s. m., pl. bóii-Dómnului

Dómnul (Dumnezeu) s. pr. m. art., voc. neart. Doámne

lémnul-Dómnului (bot.) s. n.

pelíncile-Dómnului s. f. pl.

rânduníca-Dómnului s. f.

scáunul-Dómnului (bot.) s. n.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DOMN s. 1. cucon, (înv. și fam.) musiu, (grecism înv.) chir, (italienism înv.) signor. (Ce mai faci, ~ule?) 2. v. domnitor. 3. (art.; n. pr.) v. Dumnezeu.

DOMN s. v. bărbat, orășean, soț, târgoveț.

DOMN s. 1. cucon, (înv. și fam.) musiu, (grecism înv.) chir, (italienism înv.) signor. (Ce mai faci, ~ule?) 2. cîrmuitor, conducător, domnitor, monarh, stăpînitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stapîn, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocîrmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cîrmaci. (Ștefan, marele ~ al Moldovei.) 3. (BIS.; art.) atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, dumnezeire, dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), stăpînul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu.

domn s. v. BĂRBAT. ORĂȘEAN. SOȚ. TÎRGOVEȚ.

ARĂTÁREA DÓMNULUI s. v. bobotează.

BOUL-DÓMNULUI s. v. rădașcă, răgace, vaca-domnului.

LINGURA-DÓMNULUI s. v. lingurea.

arătarea Domnului s. v. BOBOTEAZĂ.

boul-Domnului s. v. RĂDAȘCĂ. RĂGACE. VACA-DOMNULUI.

doamnă s. v. NEVASTĂ. SOȚIE.

DOAMNĂ s. 1. cucoană, madam, (pop.) jupîneasă, (ieșit din uz) damă, (grecism înv.) chera, (italienism înv.) signoră. 2. (pop.) vodeasă, voduleasă, voievodeasă. (~ Tana, soția domnitorului Moldovei.)

doamnă-mare s. v. BELADONĂ. MĂTRĂGUNĂ.

lemnul-Domnului s. v. LEMNUL-MAICII-DOMNULUI. PELIN. RUGINĂ.

lingura-Domnului s. v. LINGUREA.

mila-Domnului s. v. AVRĂMEASĂ. AVRĂMEASCĂ. VENINARIȚĂ.

pita-lui-Domnul-Hristos s. v. ROȘCOVĂ.

rîndunica-Domnului s. v. CODOBATURĂ. PRUNDAR. PRUNDAȘ.

scaunul-Domnului s. v. BRUMĂREA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

domn (dómni), s. m.1. Titlu oficial al domnitorilor Țării Românești și Moldovei. – 2. Nume dat lui Dumnezeu. – 3. Termen de politețe pentru un bărbat în general. – Mr., istr. domnu, megl. dom(n). Lat. dǒm(ĭ)nus (Diez, I, 157; Cihac, I, 80; Pușcariu 541; Candrea-Dens., 565; REW 2741), cf. it. donno, prov. dom, v. fr. dam(p), sp. don, dueño, port. dom. Cu sensurile 1 și 2 are vocativul Doamne (< lat. Dǒmĭne); pentru sensul 3 se folosește vocativul domnule. Domnii sau domnitorii se bucurau de prerogativele suveranilor; prin urmare se cuvine să traducem cuvintele derivate prin termeni care în mod firesc se aplică ideii de regalitate (domnie „demnitate de Domn” etc.). – Der. doamnă, s. f. (titlu dat soției domnitorului; termen de politețe în general pentru o femeie), care reprezintă fără îndoială lat. dǒm(ĭ)na (Diez, I, 157; Pușcariu 537; REW 2733); domnesc, adj. (care aparține domnului); domni, vb. (a conduce o țară, un principat ca domn; a stăpîni; a se adresa cu titlul de Domn); domnie, s. f. (demnitate de Domn; timpul cît se află un Domn la conducerea țării; regiune stăpînită de un Domn; Curte; termen de politețe, cu formele reduse dumneata < domnia-ta, dumnealui, domneavoastră, dumnealor); domnișoară, s. f. (termen de politețe pentru o fată); domnișor, s. m. (fiu de domnitor; prinț tînăr; fiu al stăpînului); domniță, s. f. (fiică de domnitor; prințesă tînără); domnitor, s. m. (domnitor). Cf. domina, duminică.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

domn, domni, s.m. – 1. Persoană cu autoritate. 2. Proprietar de pământ, grof (D. Pop, 1978). 3. „Cela ce e îmbrăcat cu haine nemțești (orășenești), cu excepția jidanilor” (Țiplea, 1906). 4. „Cei mai mari domni sunt cei de la cătane” (Țiplea, 1906); „Prin domni, țăranul (maramureșean) înțelegea, înainte de război (Primul Război Mondial) pe stăpânii politici și administrativi, adică pe unguri” (Papahagi, 1925: 87). 5. De rang înalt, nobil; domnitor, voievod. 6. „În limba veche, domn înseamnă gospodar sau țăran liber, dar și stăpân. Cu această funcție el apare invocat și în începutul unor colinde: Cel domn bun să veselește sau Scoală-mi-te, domnuț bun / Și scoală și slujnicele / Să măture tăt curțile” (Bilțiu, Acta Musei, 2004: 110). 7. Dumnezeu: „Șade Domnu Dumnezău, / Șede-n lance rădzămat” (Papahagi, 1925: 233). 8. Iisus Cristos: „Ș-o făcut Domnu Hristos / Pă Adam foarte frumos” (Papahagi, 1925: 232). ♦ (onom.) Domnița, Domniță, Domnuța, nume de familie (33 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. dom(i)nus, pop. domnus „stăpân” < lat. domus „casă” (Diez, Cihac, Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

domn, -i, s.m. – 1. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva. Proprietar de pământ, grof (D. Pop 1978): „Cela ce e îmbrăcat cu haine nemțești (orășenești), cu excepția jidanilor” (Țiplea 1906); „Cei mai mari domni sunt cei de la cătane” (Țiplea 1906); „Prin domni, țăranul (maramureșean) înțelegea, înainte de război (Primul Război Mondial) pe stăpânii politici și administrativi, adică pe unguri” (Papahagi 1925: 87). 2. De rang înalt, nobil; domnitor, voievod. 3. „În limba veche, domn înseamnă gospodar sau țăran liber, dar și stăpân. Cu această funcție el apare invocat și în incipitul unor colinde: Cel domn bun să veselește sau Scoală-mi-te, domnuț bun / Și scoală și slujnicele / Să măture tăt curțile” (Bilțiu, Acta Musei, 2004: 110). 4. Dumnezeu: „Șade Domnu Dumnezău, / Șede-n lance rădzămant” (Papahagi 1925: 233). 5. Isus Cristos: „Ș-o făcut Domnu Hristos / Pă Adam foarte frumos” (Papahagi 1925: 232). – Lat. dom(i)nus.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AD MAIOREM DEI GLORIAM (lat.) întru preamărirea Domnului – Deviza Ordinului iezuiților. În sens mai larg: a acționa dezinteresat în numele unei cauze nobile.

ANNO DOMINI (A.D.) (lat.) în anul Domnului – Formulă care precede pe inscripții numărul anilor socotiți de la nașterea lui Iisus Hristos.

DE PROFUNDIS (CLAMAVI AD TE, DOMINE) (lat.) din adâncul sufletului (strigat-am către Tine, Doamne) – Psalmii, 129. Se cântă, la catolici, în cadrul liturghiei morților. De profundis, strigăt de deznădejde, a căpătat o semnificație laică, fiind luat drept titlu al unor opere de către numeroși scriitori.

NOUL TESTAMENT SAU ÎMPĂCAREA AU LEAGEA NOAO A LUI IISUS HRISTOS DOMNLUI NOSTRU, titlul primei traduceri integrale în limba română a „Noului Testament”, apărută în 1648, la Alba Iulia, sub îngrijirea mitropolitului Simion Ștefan. Cunoscută sub denumirea „Noul Testament de la Bălgrad”.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a fi domn (cu cineva) expr. a face o favoare (cuiva), a se purta frumos (cu cineva).

a lăsa (pe cineva) în plata Domnului expr. 1. a lăsa (pe cineva) să-și decidă singur destinul. 2. v. a lăsa în boii lui. 3. v. a lăsa baltă.

ferește-mă, Doamne! expr. (deț.) carceră.

Intrare: domn
substantiv masculin (M1-oa)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • domn
  • domnul
  • domnu‑
plural
  • domni
  • domnii
genitiv-dativ singular
  • domn
  • domnului
plural
  • domni
  • domnilor
vocativ singular
  • domnule
  • doamne
plural
  • domnilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)