CUCON, cuconi, s. m. (Azi pe cale de dispariție, uneori ca nuanță familiară sau disprețuitoare; articulat, și în forma prescurtată conul) Denumire dată bărbaților din clasele dominante, titlu cu care cineva se adresează acestora; domn. În fine, sînt «cuconii», marii potentați. Cuconu Mihai, cuconu Alexe, cuconu Panică. BOGZA, A. I. 349. Nepoții lui conu Costache. BASSARABESCU, N. 129. Conul Leonida față cu reacțiunea [titlu]. CARAGIALE. Mare luptă aveau unii dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care una-două îi tolocănea, mustrîndu-i. CREANGĂ, A. 153. Cuconul Andronache era unul dintr-acei oameni din norocire rari... NEGRUZZI, S. I 71. – Variantă: conul s. m. art.