4 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-șí vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

AMÁR1, (rar) amaruri, s. n. 1. Jale, tristețe. Mă duceam acasă, mă culcam, mă sculam mai plin de amar. CAMILAR, TEM. 200. Am mers pe malul apei, în valuri să-mi îngrop Și cîntecul și-samarul. COȘBUC, P. I 60. Un vis ce își moaie aripa-n amar. EMINESCU, O. I 37. Ce amar trebuie să fie în sufletul lui și cîtă jale în inima soției sale! NEGRUZZI, S. I 41. ◊ (Poetic, personificat) Paște jalea prin zăvoi Și amarul sus pe coastă. BENIUC, V. 158. ♦ Loc. adv. Cu amar = a) jalnic. A început a plînge cu amar. CREANGĂ, P. 97. Vîntul geme prin codri cu amar. EMINESCU, O. I 98; b) greu. Cu amar are să-i vină și lui la urma urmelor. ISPIRESCU, L. 27. 2. Suferință, chin, necaz. Pentru amarul zilelor toate... Cu fruntea-n țărină conacele cad, Să crească în glie noul răsad. TULBURE, V. R. 38. Și-acolo umblai, un drum ce avea să-mi fie-n urmă Izvor de multe amaruri. MURNU, O. 102. Sînt suflet în sufletul neamului meu Și-i cînt bucuria și-amarul. COȘBUC, P. II 291. Tot omul are un dar și un amar; și unde prisosește darul, nu se mai bagă in seamă amarul. CREANGĂ, P. 269. ◊ Expr. A-i fi amar = a suferi. De-ar fi fost el un viteaz, Nu mi-ar fi așa necaz, Dar a fost un biet tîlhar Și de aceea mi-e amar! ALECSANDRI, P. P. 230. A-și vărsa amarul = a-și povesti necazurile, a se tîngui, a se jeli. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. Mult amar am înghițit. ALECSANDRI, P. P. 379. A-și mînca amarul împreună cu cineva = a duce trai (greu) împreună cu cineva. Ei se hotărîră ca să nu se desparță și să rămîie să-și mănînce amarul împreună. ISPIRESCU, L. 97. (Cu valoare de interjecție, construit cu dativul sau cu determinări introduse prin prep. «de») Vai! Amar era să fie de voi, de nu eram noi amîndoi. Și cu străjuirea voastră, era vai de pielea noastră! CREANGĂ, P. 269. Amar mie! Amar mie!... Ce-am fost eu și ce-am ajuns! ALECSANDRI, P. II 102. (Uneori întărit prin repetare sau prin «vai») Noroc... că era fată robace și răbdătoare, căci altfel ar fi fost vai și amar de pielea ei. CREANGĂ, P. 283. Vai de el, amar de ea. ALECSANDRI, P. P. 28. 3. (De obicei precedat de adverbe de cantitate și urmat de substantive la plural, de colective sau de abstracte, indică un număr sau o cantitate mare) Mulțime, grămadă. O chema feciorul mereu la București, la dînsul, ca să nu se mai trudească și să fie tihnită. după atîta amar de muncă. REBREANU, R. I 150. Din pricina ta s-a prăpădit atîta amar de lume! CREANGĂ, P. 318. N-ai fost pe la dînsul d-atît-amar de vreme. NEGRUZZI, S. II 202. (Întărit prin repetare) Am mai umblat pe-aici... dar sînt Amar de ani, amar! COȘBUC, P. I 228. 4. (Rar) Gust amar; lucru amar. Pîn’ nu-i gusta amarul nu știi ce-i dulcele. ȘEZ. I 219.

AMÁR2, -Ă, amari, -e, adj. I. (Mai ales despre alimente și băuturi) Care are gustul caracteristic al fierii, al pelinului sau al chininei; (despre gust) ca al fierii, al pelinului sau al chininei. Mălaiul a căpătat un gust amar. ◊ Ileana lui Pîrîu... își frecă fața îndelung de stîlpul aspru al gangului către care se apleca, grea de frunze amare, o creangă de vișin. CAMILAR, TEM. 183. Nu dau leacuri amare... Ci tot buze rumeioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374. Nalt cît casa, Verde ca mătasa, Dulce ca mierea, Amar ca fierea (Nucul și nuca). TEODORESCU, P. P. 235. ◊ Sare amară v. sare. Migdală amară v. migdală. Cireașă amară v. cireașă.Expr. A avea gura amară = a simți în gură un gust amar. II. Fig. 1. Care trezește o suferință morală sau (mai rar) fizică; chinuitor, dureros. Veranda nepodită și plină de gropi, școala hîrbuită, curtea și totul îți făcea o impresie amară de neîngrijite și părăginire. DAN, U. 134. Coprins de griji amare, Nu mai sînt decît răbdare. MACEDONSKI, O. I 40. E un ger amar, cumplit! ALECSANDRI, P. A. 115. ♦ (Adverbial, în legătură cu verbe ca «a regreta», «a se căi» etc.) Din tot sufletul, foarte mult; amarnic. Ai să regreți amar că fiul tău rămîne cu educația lui Pintilie. SADOVEANU, N. F. 7. În fond regreta amar faptele întîmplate. BART, E. 166. ♦ (Despre suflet, sentimente și, p. ext., despre manifestări ale lor) Trist, dureros, aducător de tristețe. Un zîmbet amar îmi trecu pe buze. HOGAȘ, M. N. 19. Un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. Binele ades vine pe urmele mîhnirii Și o zîmbire dulce dup-un amar suspin. ALEXANDRESCU, P. 77. Amară-i frunza de nuc, Mai amar dorul ce-l duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. ◊ (Adverbial) Ai mai spus, Manole... asemenea vorbe neînțelepte, a replicat amar țițaca Leona. SADOVEANU, N. F. 46. ♦ Care denotă amărăciune sufletească. Trăsura cea fină și amară dimprejurul gurii lui se adînci vădit. EMINESCU, N. 71. 2. Plin de suferință, chinuit, trist, necăjit, aducător de suferințe. Amară tinereță am avut, a isprăvit el cu sprîncenele încruntate. SADOVEANU, N. F. 17. A mîncat bătăi și băut venin; a umblat lume amară, a trecut multe ape. SADOVEANU, N. F. 104. ◊ Expr. Pîine (sau, regional, pită) amară = mijloace de existență cîștigate prin trudă, prin muncă grea. Umbla moțul rătăcind pe țară... Șargul rupea piatra cu copita. Calea lungă, și amară pita. BENIUC, v. 154. A face (cuiva) zile amare = a-i face cuiva neajunsuri, necazuri, a-i face traiul nesuferit. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. Pe cîmp, cu potopul iernatic Amar cărăușii se luptă. NECULUȚĂ, Ț. D. 61. Am să te pedepsesc amar pentru nesocotința ta. ISPIRESCU, L. 87. 3. Răutăcios. Își arătară antipatia lor... prin vorbe amare și împungătoare. BALCESCU, O. II 268. Dulce la limbă, amar la inimă.

AMÁR2, -Ă, amari, -e, adj. I. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul caracteristic fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. II. Fig. 1. Chinuitor, dureros; trist. Ea varsă desperată Un plâns amar (COȘBUC). ◊ (Adverbial) A regretat amar faptele întâmplate (BART). 2. Chinuit, necăjit. Amară tinerețe am avut (SADOVEANU). ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. Am să te pedepsesc amar (ISPIRESCU). 3. Răutăcios. – Lat. amarus.

AMÁR1, (rar) amaruri, s. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin; necaz. ◊ Expr. A-și vărsa amarul = a-și povesti necazurile. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și mânca amarul (împreună) cu cineva = a duce trai (greu) împreună cu cineva. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. Mulțime, grămadă. Am mai umblat pe aici... dar sunt Amar de ani (COȘBUC). – Lat. amarum.

amár1 adj. m., pl. amári; f. amáră, pl. amáre

amár2 s. n., pl. amáruri

amár adj. m., pl. amári; f. sg. amáră, pl. amáre

amár, -ă [At: COD. VOR. 125/5 / Pl: ~i, -e, -uri sn / E: lat amarus, -a, -um] 1 a (D. gust; îoc dulce) Care produce la înghițire o senzație de gust neplăcut, la fel cu aceea a pelinului, a fierii etc. 2 a (Îs) Leacuri ~ Medicament cu gust rău. 3 a (Îs) Sare ~ ă Substanță compusă din sulf, oxigen și magneziu, întrebuințată ca purgativ Si: sulfat de magneziu. 4 a (Îs) Migdale ~ Un soi de fructe ale migdalului, cu gust amar. 5 a (Îs) Cireșe ~e Fructele cireșului amar. 6 a (Îe) A avea (a-și simți, a-i fi) gura ~ A simți un gust amar în gură (fară a fi suferind). 7 a (Fig) Mâhnitor. 8 a (Îs) Viață ~ ă, zile -~ e Trai nesuferit, plin de necazuri. 9 a (Îs) Pâine ~ ă Avut agonisit cu multe necazuri, cu multe umiliri. 10 a (Îs) Durere ~ ă Durere adâncă. 11 a (Rar) Răutăcios. 12 a Care denotă amărăciune sufletească. 13 av (Fig) Cumplit. 14 sn (Fig) Jale. 15 sn (Îe) A-și vărsa ~ ul A-și povesti necazurile. 16 sn (Îe) A-și înghiți ~ ul A răbda necazurile suferind în tăcere. 17 sn (Îe) A-și mînca ~ ul cu cineva A trăi (o viață nefericită) alături de cineva. 18 sn (Îe) A bea tot ~ ul A simți toată amărăciunea unei întâmplări ori a unei vieți dureroase. 19 sn (În imprecații) Dă-I (lasă-l) ~ ului Dă-l (sau lasă-l) în plata Domnului. 20 sn (Îlav) Cu ~ Cu ciudă, cu obidă. 21 sn (Urmat de prepoziția „de”) Mult. 22 sn (Construit cu „de” sau cu dativul) Exprimă compătimirea Cf biet, vai.

amár (-ră), adj.1. Care are gustul fierii, pelinului etc. – 2. (S. n.) Amăreală, gust amar. – 3. Cantitate (numai după o expresie cantitativă, ca atît, cît, ce, ce de, mult). – Mr. amar, megl. (an)mar, istr. amǫr. Lat. amārus (Pușcariu 73; Candrea-Dens., 53; REW 406; DAR); cf. vegl. amuár, it. amaro, v. prov. amar, fr. amer, sp. amargo. Expresia amar de mine, amar mie coincide cu sicil. amaru mia, port. amaro de mi. Sensul 3 este curios. I. Morărescu, BF, I, 178-181, a încercat să-l explice prin etimologie pop., din expresia atîta *mare de (timp), interpretat ca atît amar(e) de (timp); uzul ar fi, în acest caz, aceleași ca it. mare „abundență”, sp. la mar de. Cf. observațiile împotriva acestei explicații ale lui L. Spitzer, BF, II, 162-4. Mai curînd este vorba de o valoare emfatică a adj. (ca în cazul lui biet invariabil), tratat ca s.; emfaza este evidentă și în uzul constant al lui atîta în locul lui atît (cf. nuanța de atîta curaj, față de atît curaj). În privința valorii exacte a expresiei, o construcție de tipul ce amar mai aveam (Agîrbiceanu) arată clar că trebuie să se înțeleagă ce amar (de mine) mai aveam, deci că exprimă compasiunea, și numai în al doilea rînd ideea de cantitate. Der. amărăcios, adj. (amar), pe care Pușcariu 74 și REW 403 îl reduc la un lat. *amaritiōsus, de la amarĭties, dar care este probabil un der. cu suf. -cios ca supărăcios, căcăcios etc.; amărăciune, s. f. (mîhnire, amărîre); amărăluță, s. f. (gențiană, Cicendia filiformis); amăreală, s. f. (amărăciune, plantă, Polygala vulgaris); amăreață, s. f. (amărăciune), considerat în general ca reprezentant al lat. *amarĭtia, în loc de amarĭties (Pușcariu 76; Candrea-Dens., 54; REW 403; lipsește în DAR), cf. it. amarezza, prov. amareza, dar care poate fi și o formație internă; amărel, s. m. (ciulin); amărie, s. f. (amărăciune); amăriu, adj. (amărui); amarnic, adj. (amar; teribil, cumplit); amărui, adj. (cu gust ușor amar); mărunc(ă), s. f. (Crizantemă, Chrysanthemum vulgare). Amărî, vb. (a face să capete gust amar; a mîhni), cf. mr. amărăscu, s-a încercat să se explice pe baza lat. *amărῑre, din clasicul amărēscĕre (Pușcariu 75; REW 400; DAR; Pușcariu, Dacor., V, 67). Se opune acestei der. rezultatul î, care indică o der. în interiorul rom., ca în pîră › pîrî, ocară › ocărî (cf. Graur, BL, V, 87), pe cînd lat. ar fi dat *amări. Explicațiile încercate pentru a justifica prezența în forma lat. a unui grup rr, care ar explica schimbarea (contaminarea cu *amarrῑre), din v. germ. *marrjan, după Giuglea, Dacor., II, 390 și Gamillscheg, Rom. germ., II, 263; sau cu marrubium după Jos. Brüch, ZRPh., LVI, 529-33, nu sînt convingătoare. – Der. amărîre, s. f. (amărăciune; gust amar); amărît, s. m. (nefericit, nenorocit; sărac); amărîtor, adj. (care amărăște; descurajator).

AMÁR1 ~ă (~i, ~e) 1) Care are gustul pelinului, al fierii, al chininei. Cireșe ~e. 2) fig. Care produce amărăciune; chinuitor; trist; necăjit. ◊ Pâine ~ă existența câștigată cu trudă. /<lat. amarus

AMÁR2 ~uri n. 1) Stare de tristețe; jale. ◊ Cu ~ a) jalnic; b) greu. 2) Senzație de suferință; chin; necaz. ◊ A-și vărsa ~ul a-și spune necazul. A-și înghiți ~ul a suferi în tăcere. 3) Cantitate mare; număr mare; mulțime. ~ de muncă. /<lat. amarus

amar a. 1. aspru și neplăcut la gust; 2. fig. trist, rău: 3. amarnic: e ger amar, cumplit ! AL. [Lat. AMARUS]. ║ n. durere, necaz, jale: s’o acopere ’n vieață de a zilelor amaruri AL. ║ adv. rău, foarte: plâng amar, amar oftez ! AL. ║ int. vai! cât de mult, amar de noi, ne lipsești la amândoi! AL.

amar n. Mold. mare număr, ceva foarte mult: după atâta amar de trudă și primejdii CR. de mult amar de vreme după el sufletu-mi geme AL. [Locuțiunea moldovenească: atâta amar de... corespunde celei muntenești atâta mare de (cf. atâția mari de ani ISP.), dela adj. mare].

amár, -ă adj. (lat. amárus, it. amáro, pv. amar, fr. amer). De un gust aspru și neplăcut (ca chinina orĭ pelinu), în opoz. cu dulce: migdale amare. Fig. Trist, plin de suferință: viața amară, zile amare. Care arată adîncă tristeță: lacrimĭ amare. Agonisit cu multă suferință: o pîne [!] amară. S. n., pl. urĭ. Chin, necaz, suferință: cine n' a gustat amaru nu știe ce-ĭ zaharu (Prov.). A-țĭ mînca amaru cu cineva (saŭ undeva), a trăi gustînd cu cineva (saŭ undeva) zile bune saŭ rele. A-țĭ înghiți amaru, a suferi în tăcere. A-țĭ vărsa amaru, a-țĭ descărca necazu. Mare număr, mare cantitate: după atîta amar de anĭ, atîta amar de lume. O băutură alcoolică amară aperitivă originară din Olanda (și numită și biter). Cu amar, cu amărăciune: a plînge cu amar. Interj. Vaĭ: vaĭ și amar de voĭ, amar de viața ta!

SCAI-AMÁR s. v. schinel.

Intrare: Amar
Amar
nume propriu (I3)
Intrare: amar
amar
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: amar (≠ dulce)
amar (≠ dulce) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amar amarul ama amara
plural amari amarii amare amarele
genitiv-dativ singular amar amarului amare amarei
plural amari amarilor amare amarelor
vocativ singular
plural
Intrare: amar (jale)
amar (jale) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amar amarul
plural amaruri amarurile
genitiv-dativ singular amar amarului
plural amaruri amarurilor
vocativ singular
plural