4 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-șí vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

amar, ~ă [At: COD. VOR. 125/5 / Pl: ~i, ~e, ~uri sn / E: lat amarus, -a, -um] 1 a (D. gust; îoc dulce) Care produce la înghițire o senzație de gust neplăcut, la fel cu aceea a pelinului, a fierii etc. 2 a (Îs) Leacuri ~e[1] Medicament cu gust rău. 3 a (Îs) Sare ~ă Substanță compusă din sulf, oxigen și magneziu, întrebuințată ca purgativ Si: sulfat de magneziu. 4 a (Îs) Migdale ~e Un soi de fructe ale migdalului, cu gust amar. 5 a (Îs) Cireșe ~e Fructele cireșului amar. 6 a (Îe) A avea (a-și simți, a-i fi) gura ~ A simți un gust amar în gură (fără a fi suferind). 7 a (Fig) Mâhnitor. 8 a (Îs) Viață ~ă, zile ~e Trai nesuferit, plin de necazuri. 9 a (Îs) Pâine ~ă Avut agonisit cu multe necazuri, cu multe umiliri. 10 a (Îs) Durere ~ă Durere adâncă. 11 a (Rar) Răutăcios. 12 a Care denotă amărăciune sufletească. 13 av (Fig) Cumplit. 14 sn (Fig) Jale. 15 sn (Îe) A-și vărsa ~ul A-și povesti necazurile. 16 sn (Îe) A-și înghiți ~ul A răbda necazurile suferind în tăcere. 17 sn (Îe) A-și mânca ~ul cu cineva A trăi (o viață nefericită) alături de cineva. 18 sn (Îe) A bea tot ~ul A simți toată amărăciunea unei întâmplări ori a unei vieți dureroase. 19 sn (În imprecații) Dă-I (lasă-l) ~ului Dă-l (sau lasă-l) în plata Domnului. 20 sn (Îlav) Cu ~ Cu ciudă, cu obidă. 21 sn (Urmat de prepoziția „de”) Mult. 22 sn (Construit cu „de” sau cu dativul) Exprimă compătimirea Cf biet, vai.[2] corectată

  1. Leacuri ~Leacuri ~e Ladislau Strifler
  2. Migdale ~Migdale ~e Ladislau Strifler

AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

AMÁR1, (rar) amaruri, s. n. 1. Jale, tristețe. Mă duceam acasă, mă culcam, mă sculam mai plin de amar. CAMILAR, TEM. 200. Am mers pe malul apei, în valuri să-mi îngrop Și cîntecul și-samarul. COȘBUC, P. I 60. Un vis ce își moaie aripa-n amar. EMINESCU, O. I 37. Ce amar trebuie să fie în sufletul lui și cîtă jale în inima soției sale! NEGRUZZI, S. I 41. ◊ (Poetic, personificat) Paște jalea prin zăvoi Și amarul sus pe coastă. BENIUC, V. 158. ♦ Loc. adv. Cu amar = a) jalnic. A început a plînge cu amar. CREANGĂ, P. 97. Vîntul geme prin codri cu amar. EMINESCU, O. I 98; b) greu. Cu amar are să-i vină și lui la urma urmelor. ISPIRESCU, L. 27. 2. Suferință, chin, necaz. Pentru amarul zilelor toate... Cu fruntea-n țărină conacele cad, Să crească în glie noul răsad. TULBURE, V. R. 38. Și-acolo umblai, un drum ce avea să-mi fie-n urmă Izvor de multe amaruri. MURNU, O. 102. Sînt suflet în sufletul neamului meu Și-i cînt bucuria și-amarul. COȘBUC, P. II 291. Tot omul are un dar și un amar; și unde prisosește darul, nu se mai bagă în seamă amarul. CREANGĂ, P. 269. ◊ Expr. A-i fi amar = a suferi. De-ar fi fost el un viteaz, Nu mi-ar fi așa necaz, Dar a fost un biet tîlhar Și de aceea mi-e amar! ALECSANDRI, P. P. 230. A-și vărsa amarul = a-și povesti necazurile, a se tîngui, a se jeli. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. Mult amar am înghițit. ALECSANDRI, P. P. 379. A-și mînca amarul împreună cu cineva = a duce trai (greu) împreună cu cineva. Ei se hotărîră ca să nu se desparță și să rămîie să-și mănînce amarul împreună. ISPIRESCU, L. 97. (Cu valoare de interjecție, construit cu dativul sau cu determinări introduse prin prep. «de») Vai! Amar era să fie de voi, de nu eram noi amîndoi. Și cu străjuirea voastră, era vai de pielea noastră! CREANGĂ, P. 269. Amar mie! Amar mie!... Ce-am fost eu și ce-am ajuns! ALECSANDRI, P. II 102. (Uneori întărit prin repetare sau prin «vai») Noroc... că era fată robace și răbdătoare, căci altfel ar fi fost vai și amar de pielea ei. CREANGĂ, P. 283. Vai de el, amar de ea. ALECSANDRI, P. P. 28. 3. (De obicei precedat de adverbe de cantitate și urmat de substantive la plural, de colective sau de abstracte, indică un număr sau o cantitate mare) Mulțime, grămadă. O chema feciorul mereu la București, la dînsul, ca să nu se mai trudească și să fie tihnită. după atîta amar de muncă. REBREANU, R. I 150. Din pricina ta s-a prăpădit atîta amar de lume! CREANGĂ, P. 318. N-ai fost pe la dînsul d-atît-amar de vreme. NEGRUZZI, S. II 202. (Întărit prin repetare) Am mai umblat pe-aici... dar sînt Amar de ani, amar! COȘBUC, P. I 228. 4. (Rar) Gust amar; lucru amar. Pîn’ nu-i gusta amarul nu știi ce-i dulcele. ȘEZ. I 219.

AMÁR2, -Ă, amari, -e, adj. I. (Mai ales despre alimente și băuturi) Care are gustul caracteristic al fierii, al pelinului sau al chininei; (despre gust) ca al fierii, al pelinului sau al chininei. Mălaiul a căpătat un gust amar. ◊ Ileana lui Pîrîu... își frecă fața îndelung de stîlpul aspru al gangului către care se apleca, grea de frunze amare, o creangă de vișin. CAMILAR, TEM. 183. Nu dau leacuri amare... Ci tot buze rumeioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374. Nalt cît casa, Verde ca mătasa, Dulce ca mierea, Amar ca fierea (Nucul și nuca). TEODORESCU, P. P. 235. ◊ Sare amară v. sare. Migdală amară v. migdală. Cireașă amară v. cireașă.Expr. A avea gura amară = a simți în gură un gust amar. II. Fig. 1. Care trezește o suferință morală sau (mai rar) fizică; chinuitor, dureros. Veranda nepodită și plină de gropi, școala hîrbuită, curtea și totul îți făcea o impresie amară de neîngrijite și părăginire. DAN, U. 134. Coprins de griji amare, Nu mai sînt decît răbdare. MACEDONSKI, O. I 40. E un ger amar, cumplit! ALECSANDRI, P. A. 115. ♦ (Adverbial, în legătură cu verbe ca «a regreta», «a se căi» etc.) Din tot sufletul, foarte mult; amarnic. Ai să regreți amar că fiul tău rămîne cu educația lui Pintilie. SADOVEANU, N. F. 7. În fond regreta amar faptele întîmplate. BART, E. 166. ♦ (Despre suflet, sentimente și, p. ext., despre manifestări ale lor) Trist, dureros, aducător de tristețe. Un zîmbet amar îmi trecu pe buze. HOGAȘ, M. N. 19. Un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. Binele ades vine pe urmele mîhnirii Și o zîmbire dulce dup-un amar suspin. ALEXANDRESCU, P. 77. Amară-i frunza de nuc, Mai amar dorul ce-l duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. ◊ (Adverbial) Ai mai spus, Manole... asemenea vorbe neînțelepte, a replicat amar țițaca Leona. SADOVEANU, N. F. 46. ♦ Care denotă amărăciune sufletească. Trăsura cea fină și amară dimprejurul gurii lui se adînci vădit. EMINESCU, N. 71. 2. Plin de suferință, chinuit, trist, necăjit, aducător de suferințe. Amară tinereță am avut, a isprăvit el cu sprîncenele încruntate. SADOVEANU, N. F. 17. A mîncat bătăi și băut venin; a umblat lume amară, a trecut multe ape. SADOVEANU, N. F. 104. ◊ Expr. Pîine (sau, regional, pită) amară = mijloace de existență cîștigate prin trudă, prin muncă grea. Umbla moțul rătăcind pe țară... Șargul rupea piatra cu copita. Calea lungă, și amară pita. BENIUC, v. 154. A face (cuiva) zile amare = a-i face cuiva neajunsuri, necazuri, a-i face traiul nesuferit. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. Pe cîmp, cu potopul iernatic Amar cărăușii se luptă. NECULUȚĂ, Ț. D. 61. Am să te pedepsesc amar pentru nesocotința ta. ISPIRESCU, L. 87. 3. Răutăcios. Își arătară antipatia lor... prin vorbe amare și împungătoare. BALCESCU, O. II 268. Dulce la limbă, amar la inimă.

AMÁR1, (rar) amaruri, s. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin; necaz. ◊ Expr. A-și vărsa amarul = a-și povesti necazurile. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și mînca amarul (împreună) cu cineva = a duce trai (greu) împreună cu cineva. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. Mulțime, grămadă. Am mai umblat pe aici... dar sînt Amar de ani (COȘBUC). – Lat. amarum.

AMÁR2, -Ă, amari, -e, adj. I. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul caracteristic fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. II. Fig. 1. Chinuitor, dureros; trist. Ea varsă desperată Un plîns amar (COȘBUC). ◊ (Adverbial) A regretat amar faptele întîmplate (BART). 2. Chinuit, necăjit. Amară tinerețe am avut (SADOVEANU). ◊ Expr. Pîine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. Am să te pedepsesc amar (ISPIRESCU). 3. Răutăcios. – Lat. amarus.

AMÁR1 ~ă (~i, ~e) 1) Care are gustul pelinului, al fierii, al chininei. Cireșe ~e. 2) fig. Care produce amărăciune; chinuitor; trist; necăjit. ◊ Pâine ~ă existența câștigată cu trudă. /<lat. amarus

AMÁR2 ~uri n. 1) Stare de tristețe; jale. ◊ Cu ~ a) jalnic; b) greu. 2) Senzație de suferință; chin; necaz. ◊ A-și vărsa ~ul a-și spune necazul. A-și înghiți ~ul a suferi în tăcere. 3) Cantitate mare; număr mare; mulțime. ~ de muncă. /<lat. amarus

amar n. Mold. mare număr, ceva foarte mult: după atâta amar de trudă și primejdii CR. de mult amar de vreme după el sufletu-mi geme AL. [Locuțiunea moldovenească: atâta amar de... corespunde celei muntenești atâta mare de (cf. atâția mari de ani ISP.), dela adj. mare].

amar a. 1. aspru și neplăcut la gust; 2. fig. trist, rău: 3. amarnic: e ger amar, cumplit! AL. [Lat. AMARUS]. ║ n. durere, necaz, jale: so acopere n vieață de a zilelor amaruri AL. ║ adv. rău, foarte: plâng amar, amar oftez! AL. ║ int. vai! cât de mult, amar de noi, ne lipsești la amândoi! AL.

amár, -ă adj. (lat. amárus, it. amáro, pv. amar, fr. amer). De un gust aspru și neplăcut (ca chinina orĭ pelinu), în opoz. cu dulce: migdale amare. Fig. Trist, plin de suferință: viața amară, zile amare. Care arată adîncă tristeță: lacrimĭ amare. Agonisit cu multă suferință: o pîne amară. S. n., pl. urĭ. Chin, necaz, suferință: cine n’a gustat amaru nu știe ce-ĭ zaharu (Prov.). A-țĭ mînca amaru cu cineva (saŭ undeva), a trăi gustînd cu cineva (saŭ undeva) zile bune saŭ rele. A-țĭ înghiți amaru, a suferi în tăcere. A-țĭ vărsa amaru, a-țĭ descărca necazu. Mare număr, mare cantitate: după atîta amar de anĭ, atîta amar de lume. O băutură alcoolică amară aperitivă originară din Olanda (și numită și biter). Cu amar, cu amărăciune: a plînge cu amar. Interj. Vaĭ: vaĭ și amar de voĭ, amar de viața ta!

TRIFÓI, trifoi, s. m. Nume dat mai multor plante din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole în trei lobi și cu florile strînse în măciulii, dintre care unele se cultivă ca plante de nutreț (Trifolium). Acuma pe rouă Trifoiul e bun de tăiat. BENIUC, V. 138. Se simțea stăpînul lor și-și făcea planurile cum va ara fîneața cutare, iar cutare porumbiște cum va semăna-o cu trifoi. REBREANU, I. 92. Foaie verde de trifoi, Vino, bădiță, la noi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77. ◊ Compuse: trifoi-mare = sulfină; trifoi-mărunt = plantă cu tulpină ramificată, cu flori galbene-aurii (Trifolium strepens); trifoi-măcriș = măcrișul-iepurelui; trifoi-de-lac (-de-baltă sau -amar) = trifoiște (2); trifoiul-caprelor = sulițică; triîoi-galben = trifoiaș; trifoi-alb = trifoi cu tulpină tîrîtoare, cu flori albe sau trandafirii (Trifolium repens).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

amar1 adj. m., pl. amari; f. amară, pl. amare

amár adj. m., pl. amári; f. sg. amáră, pl. amáre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TRIFOI-AMÁR s. v. plutică, trifoiște.

TRIFOI-DE-LÁC s. v. trifoiște.

trifoi-amar s. v. PLUTICĂ. TRIFOIȘTE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

amár (-ră), adj.1. Care are gustul fierii, pelinului etc. – 2. (S. n.) Amăreală, gust amar. – 3. Cantitate (numai după o expresie cantitativă, ca atît, cît, ce, ce de, mult). – Mr. amar, megl. (an)mar, istr. amǫr. Lat. amārus (Pușcariu 73; Candrea-Dens., 53; REW 406; DAR); cf. vegl. amuár, it. amaro, v. prov. amar, fr. amer, sp. amargo. Expresia amar de mine, amar mie coincide cu sicil. amaru mia, port. amaro de mi. Sensul 3 este curios. I. Morărescu, BF, I, 178-181, a încercat să-l explice prin etimologie pop., din expresia atîta *mare de (timp), interpretat ca atît amar(e) de (timp); uzul ar fi, în acest caz, aceleași ca it. mare „abundență”, sp. la mar de. Cf. observațiile împotriva acestei explicații ale lui L. Spitzer, BF, II, 162-4. Mai curînd este vorba de o valoare emfatică a adj. (ca în cazul lui biet invariabil), tratat ca s.; emfaza este evidentă și în uzul constant al lui atîta în locul lui atît (cf. nuanța de atîta curaj, față de atît curaj). În privința valorii exacte a expresiei, o construcție de tipul ce amar mai aveam (Agîrbiceanu) arată clar că trebuie să se înțeleagă ce amar (de mine) mai aveam, deci că exprimă compasiunea, și numai în al doilea rînd ideea de cantitate. Der. amărăcios, adj. (amar), pe care Pușcariu 74 și REW 403 îl reduc la un lat. *amaritiōsus, de la amarĭties, dar care este probabil un der. cu suf. -cios ca supărăcios, căcăcios etc.; amărăciune, s. f. (mîhnire, amărîre); amărăluță, s. f. (gențiană, Cicendia filiformis); amăreală, s. f. (amărăciune, plantă, Polygala vulgaris); amăreață, s. f. (amărăciune), considerat în general ca reprezentant al lat. *amarĭtia, în loc de amarĭties (Pușcariu 76; Candrea-Dens., 54; REW 403; lipsește în DAR), cf. it. amarezza, prov. amareza, dar care poate fi și o formație internă; amărel, s. m. (ciulin); amărie, s. f. (amărăciune); amăriu, adj. (amărui); amarnic, adj. (amar; teribil, cumplit); amărui, adj. (cu gust ușor amar); mărunc(ă), s. f. (Crizantemă, Chrysanthemum vulgare). Amărî, vb. (a face să capete gust amar; a mîhni), cf. mr. amărăscu, s-a încercat să se explice pe baza lat. *amărῑre, din clasicul amărēscĕre (Pușcariu 75; REW 400; DAR; Pușcariu, Dacor., V, 67). Se opune acestei der. rezultatul î, care indică o der. în interiorul rom., ca în pîră › pîrî, ocară › ocărî (cf. Graur, BL, V, 87), pe cînd lat. ar fi dat *amări. Explicațiile încercate pentru a justifica prezența în forma lat. a unui grup rr, care ar explica schimbarea (contaminarea cu *amarrῑre), din v. germ. *marrjan, după Giuglea, Dacor., II, 390 și Gamillscheg, Rom. germ., II, 263; sau cu marrubium după Jos. Brüch, ZRPh., LVI, 529-33, nu sînt convingătoare. – Der. amărîre, s. f. (amărăciune; gust amar); amărît, s. m. (nefericit, nenorocit; sărac); amărîtor, adj. (care amărăște; descurajator).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AMAR adj. 1. -u și -a ss. 2. Amăr/a pîrc. de Rucăr (Sd VII 31); -ăscu (Î Div); N. zis și Mărăscu, olt., 1820 (AO XI 78); -l (Hur 92); Amărăști s.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-i face (cuiva) zile amare / fripte expr. a șicana (pe cineva), a hărțui continuu (pe cineva).

a-și îneca amarul / grijile / necazurile în băutură expr. a se apuca de băut (din cauza unei decepții, a unor supărări etc.).

Intrare: Amar
nume propriu (I3)
  • Amar
Intrare: amar (adj.)
amar2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amar
  • amarul
  • amaru‑
  • ama
  • amara
plural
  • amari
  • amarii
  • amare
  • amarele
genitiv-dativ singular
  • amar
  • amarului
  • amare
  • amarei
plural
  • amari
  • amarilor
  • amare
  • amarelor
vocativ singular
plural
Intrare: amar (s.n.)
amar1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amar
  • amarul
  • amaru‑
plural
  • amaruri
  • amarurile
genitiv-dativ singular
  • amar
  • amarului
plural
  • amaruri
  • amarurilor
vocativ singular
plural
Intrare: trifoi-de-lac
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trifoi-de-lac
  • trifoiul-de-lac
plural
genitiv-dativ singular
  • trifoi-de-lac
  • trifoiului-de-lac
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trifoi-de-baltă
  • trifoiul-de-baltă
plural
genitiv-dativ singular
  • trifoi-de-baltă
  • trifoiului-de-baltă
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trifoi-amar
  • trifoiul-amar
plural
genitiv-dativ singular
  • trifoi-amar
  • trifoiului-amar
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

amar, amaadjectiv

  • 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: dulce
    • format_quote Mălaiul a căpătat un gust amar. DLRLC
    • format_quote Ileana lui Pîrîu... își frecă fața îndelung de stîlpul aspru al gangului către care se apleca, grea de frunze amare, o creangă de vișin. CAMILAR, TEM. 183. DLRLC
    • format_quote Nu dau leacuri amare... Ci tot buze rumeioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374. DLRLC
    • format_quote Nalt cît casa, Verde ca mătasa, Dulce ca mierea, Amar ca fierea (Nucul și nuca). TEODORESCU, P. P. 235. DLRLC
    • chat_bubble A avea gura amară = a simți în gură un gust amar. DLRLC
  • 2. figurat Chinuit, chinuitor, dureros, necăjit, trist. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Veranda nepodită și plină de gropi, școala hîrbuită, curtea și totul îți făcea o impresie amară de neîngrijire și părăginire. DAN, U. 134. DLRLC
    • format_quote Coprins de griji amare, Nu mai sînt decît răbdare. MACEDONSKI, O. I 40. DLRLC
    • format_quote E un ger amar, cumplit! ALECSANDRI, P. A. 115. DLRLC
    • format_quote Un zîmbet amar îmi trecu pe buze. HOGAȘ, M. N. 19. DLRLC
    • format_quote Un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. DLRLC
    • format_quote Binele ades vine pe urmele mîhnirii Și o zîmbire dulce dup-un amar suspin. ALEXANDRESCU, P. 77. DLRLC
    • format_quote Amară-i frunza de nuc, Mai amar dorul ce-l duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Ai mai spus, Manole... asemenea vorbe neînțelepte, a replicat amar țîțaca Leona. SADOVEANU, N. F. 46. DLRLC
    • format_quote Amară tinereță am avut, a isprăvit el cu sprîncenele încruntate. SADOVEANU, N. F. 17. DLRLC
    • format_quote A mîncat bătăi și băut venin; a umblat lume amară, a trecut multe ape. SADOVEANU, N. F. 104. DLRLC
    • 2.1. (și) adverbial Din tot sufletul, foarte mult. DLRLC
      sinonime: amarnic
      • format_quote Ai să regreți amar că fiul tău rămîne cu educația lui Pintilie. SADOVEANU, N. F. 7. DLRLC
      • format_quote În fond regreta amar faptele întîmplate. BART, E. 166. DLRLC
    • 2.2. Care denotă amărăciune sufletească. DLRLC
      • format_quote Trăsura cea fină și amară dimprejurul gurii lui se adînci vădit. EMINESCU, N. 71. DLRLC
    • 2.3. (și) adverbial Cumplit, strașnic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pe cîmp, cu potopul iernatic Amar cărăușii se luptă. NECULUȚĂ, Ț. D. 61. DLRLC
      • format_quote Am să te pedepsesc amar pentru nesocotința ta. ISPIRESCU, L. 87. DLRLC
    • chat_bubble Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Umbla moțul rătăcind pe țară... Șargul rupea piatra cu copita. Calea lungă, și amară pita. BENIUC, v. 154. DLRLC
    • chat_bubble A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. figurat Răutăcios. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: răutăcios
    • format_quote Își arătară antipatia lor... prin vorbe amare și împungătoare. BALCESCU, O. II 268. DLRLC
    • format_quote Dulce la limbă, amar la inimă. DLRLC
etimologie:

amar, amarurisubstantiv neutru

  • 1. Chin, jale, necaz, suferință, tristețe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mă duceam acasă, mă culcam, mă sculam mai plin de amar. CAMILAR, TEM. 200. DLRLC
    • format_quote Am mers pe malul apei, în valuri să-mi îngrop Și cîntecul și-amarul. COȘBUC, P. I 60. DLRLC
    • format_quote Un vis ce își moaie aripa-n amar. EMINESCU, O. I 37. DLRLC
    • format_quote Ce amar trebuie să fie în sufletul lui și cîtă jale în inima soției sale! NEGRUZZI, S. I 41. DLRLC
    • format_quote poetic personificat Paște jalea prin zăvoi Și amarul sus pe coastă. BENIUC, V. 158. DLRLC
    • format_quote Pentru amarul zilelor toate... Cu fruntea-n țărînă conacele cad, Să crească în glie noul răsad. TULBURE, V. R. 38. DLRLC
    • format_quote Și-acolo umblai, un drum ce avea să-mi fie-n urmă Izvor de multe amaruri. MURNU, O. 102. DLRLC
    • format_quote Sînt suflet în sufletul neamului meu Și-i cînt bucuria și-amarul. COȘBUC, P. II 291. DLRLC
    • format_quote Tot omul are un dar și un amar; și unde prisosește darul, nu se mai bagă în seamă amarul. CREANGĂ, P. 269. DLRLC
    • 1.1. (Cu valoare de interjecție) Vai! DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: vai
      • format_quote Amar era să fie de voi, de nu eram noi amîndoi. Și cu străjuirea voastră, era vai de pielea noastră! CREANGĂ, P. 269. DLRLC
      • format_quote Amar mie! Amar mie!... Ce-am fost eu și ce-am ajuns! ALECSANDRI, P. II 102. DLRLC
      • format_quote Noroc... că era fată robace și răbdătoare, căci altfel ar fi fost vai și amar de pielea ei. CREANGĂ, P. 283. DLRLC
      • format_quote Vai de el, amar de ea. ALECSANDRI, P. P. 28. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu amar = jalnic. DLRLC
      sinonime: jalnic
      • format_quote A început a plînge cu amar. CREANGĂ, P. 97. DLRLC
      • format_quote Vîntul geme prin codri cu amar. EMINESCU, O. I 98. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu amar = greu. DLRLC
      sinonime: greu
      • format_quote Cu amar are să-i vină și lui la urma urmelor. ISPIRESCU, L. 27. DLRLC
    • chat_bubble A-i fi amar = suferi. DLRLC
      sinonime: suferi
      • format_quote De-ar fi fost el un viteaz, Nu mi-ar fi așa necaz, Dar a fost un biet tîlhar Și de aceea mi-e amar! ALECSANDRI, P. P. 230. DLRLC
    • chat_bubble A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mult amar am înghițit. ALECSANDRI, P. P. 379. DLRLC
    • chat_bubble A-șí vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble A-și mânca amarul împreună cu cineva = a duce trai (greu) împreună cu cineva. DLRLC
      • format_quote Ei se hotărîră ca să nu se desparță și să rămîie să-și mănînce amarul împreună. ISPIRESCU, L. 97. DLRLC
  • 2. Urmat de determinări introduse prin prepoziția „de”: grămadă, mulțime. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote O chema feciorul mereu la București, la dînsul, ca să nu se mai trudească și să fie tihnită după atîta amar de muncă. REBREANU, R. I 150. DLRLC
    • format_quote Din pricina ta s-a prăpădit atîta amar de lume! CREANGĂ, P. 318. DLRLC
    • format_quote N-ai fost pe la dînsul d-atît-amar de vreme. NEGRUZZI, S. II 202. DLRLC
    • format_quote Am mai umblat pe-aici... dar sînt Amar de ani, amar! COȘBUC, P. I 228. DLRLC
  • 3. rar Gust amar; lucru amar. DLRLC
    • format_quote Pîn’ nu-i gusta amarul nu știi ce-i dulcele. ȘEZ. I 219. DLRLC
etimologie:

trifoi-de-lacsubstantiv masculin

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.