ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

acri [At: ISPIRESCU, L. 336 / Pzi: ~resc /E: acru²] 1-2 vtr A face să devină sau a deveni (mai) acru². 3 vr A se altera prin acrire. 4-5 vr (Îe) A i se ~ cuiva de (sau cu) ceva A (se sătura sau a) se plictisi de (ori cu) cineva sau ceva.

ACRÍ, acresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. a se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

ACRÍ, acresc, vb. IV. 1. Tranz. A face să fie (mai) acru. Acresc ciorba. 2. Refl. (Despre alimente) A se face, a deveni (mai) acru (în special ca efect al fermentării); a se înăcri. Castraveții s-au acrii. ◊ Expr. A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva = a se sătura, a se plictisi de ceva. Li să acrise tot umblînd încoace și încolo prin pădure. ISPIRESCU, L. 336. ◊ A se altera, a se strica. Pîinea s-a acrit. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să fie ursuz, arțăgos, supărăcios. O acriseră suferințele bolii.

ACRÍ, acresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva = a se plictisi, a se sătura de ceva. – Din acru².

A ACRÍ ~ésc tranz. A face să se acrească. / Din acru

A SE ACRÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni acru. 2) (despre unele alimente) A pierde proprietățile pozitive sub influența agenților exteriori; a se strica; a se descompune; a se altera. 3) fig. (despre persoane) A deveni posac. [Sil. a-cri] /Din acru

acrì v. 1. a (se) face acru: 2. fig. a i se urî cuiva: mi s’a acrit cu viața asta.

ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

ácru², ~ă a [At: HEM 215 / Pl: ~ri, -re / E: lat acrus (forma populară a lui acer)] 1 Care are gustul caracteristic oțetului, lămâii etc. 2 (Pop, d. fructe) Necopt. 3 (Îs) Lapte ~ Lapte nefiert, (ușor) fermentat. 4 (Pop; îs) Piatră acră Alaun. 5 (Trs; îs) Apă acră Apă minerală.

ácru¹ sm [At: CONTEMP., Seria II, 1948, nr 113, 3/3 / Pl: ~ri / E: lat acru, fr, eng acre] Unitate de măsură pentru suprafețe de teren egală cu aproximativ 4047 m².

ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă; (despre gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

ÁCRU¹, acri, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețe, echivalînd cu 4047 de metri pătrați, folosită în unele țări (Anglia, America de nord etc.).

ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj. 1. (Despre substanțe, mai ales despre mîncări, băuturi etc.) Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămîii, al borșului etc.; care provoacă o reacție astringentă; (despre gust) ca al oțetului, lămîii, borșului. V. aci. ◊ Mere acre = mere pădurețe. De răbdări s-a săturat ca de mere acre. RETEGANUL, P, I 60. Piatră acră v. piatră. ◊ Acrit prin fermentare. Castraveți acri. Vin acru. ◊ Mai bine varză acră cu-nvoială Decît zahar dulce cu cîrteală. PANN, P. V. II 92. ◊ Lapte acru = derivat al laptelui rezultat printr-o fermentare naturală sau artificială. Logofete, brînză-n cui, Lapte acru-n călămări, chiu și vai prin buzunări! CREANGĂ, A. 11. ◊ Cu miros greu. Respirația grea, trezită, acră, caldă și deasă a mulțimii, dospită în fumul de țigări și havane, zarva fără căpătîi... dau salonului o asemuire de cafenea. DELAVRANCEA, S. 131. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestări ale lor) Morocănos, arțăgos, răutăcios, ursuz. Să nu întrecem măsura!... îl va pune, cu voce acră, la locul său. PAS, L. I 131. Va să zică nu vrei să spui cu frumosul, ai? continuă șeful cu un zîmbet acru. REBREANU, R. I 112. ◊ (Adverbial) Filip... își trecu acru mîneca bluzei peste obrajii asudați. SAHIA, N. 30. ◊ Amărît, supărat. S-a întors cam acru din oraș. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) acru sau a-i fi inima acră (sau sufletul acru) de ceva. (mai rar) a-i veni acru = a fi sătul, plictisit. Mi-i acru sufletul de atîta îmblet. SBIERA, P. 217. I se urîse și lui și-i venise acru tot auzind-o de dimineață pînă seara. ISPIRESCU, U. 97.

ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj. 1. Care are (sau a căpătat) gustul caracteristic al oțetului, al lămâii, al borșului etc.; care provoacă o reacție astringentă; (despre gust) ca al oțetului, al lămâii, al borșului etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

ÁCRU¹, acri, s. m. Unitate de măsură de suprafață egală cu 4047 de metri pătrați (sau, în anumite țări, cu valori variabile). – Fr. acre.

ÁCRU s.m. Unitate de măsură egală cu 4046,856 m², folosită în India, Anglia, America de Nord etc. [Pl. -ri. / cf. fr. acre, it. acro, lat. t. acrum < germ. Acker].

ÁCRU s. m. unitate de măsură a suprafețelor agricole (4046,86 m²), în țările anglo-saxone. (< fr., engl. acre)

ÁCRU² ~i m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren (egală cu aproximativ 4047 m²). /<fr. acre