ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

acri [At: ISPIRESCU, L. 336 / Pzi: ~resc /E: acru²] 1-2 vtr A face să devină sau a deveni (mai) acru². 3 vr A se altera prin acrire. 4-5 vr (Îe) A i se ~ cuiva de (sau cu) ceva A (se sătura sau a) se plictisi de (ori cu) cineva sau ceva.

ACRÍ, acresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. a se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

ACRÍ, acresc, vb. IV. 1. Tranz. A face să fie (mai) acru. Acresc ciorba. 2. Refl. (Despre alimente) A se face, a deveni (mai) acru (în special ca efect al fermentării); a se înăcri. Castraveții s-au acrii. ◊ Expr. A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva = a se sătura, a se plictisi de ceva. Li să acrise tot umblînd încoace și încolo prin pădure. ISPIRESCU, L. 336. ◊ A se altera, a se strica. Pîinea s-a acrit. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să fie ursuz, arțăgos, supărăcios. O acriseră suferințele bolii.

ACRÍ, acresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urîcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva = a se plictisi, a se sătura de ceva. – Din acru².

A ACRÍ ~ésc tranz. A face să se acrească. / Din acru

A SE ACRÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni acru. 2) (despre unele alimente) A pierde proprietățile pozitive sub influența agenților exteriori; a se strica; a se descompune; a se altera. 3) fig. (despre persoane) A deveni posac. [Sil. a-cri] /Din acru

acrì v. 1. a (se) face acru: 2. fig. a i se urî cuiva: mi s’a acrit cu viața asta.

ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

PIÁTRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse utilizări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se obosi zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = cea mai veche și cea mai îndelungată perioadă din istoria omenirii, care a durat circa un milion de ani și în care principala materie primă pentru confecționarea uneltelor, a ustensilelor și a armelor a fost piatra (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, utilizarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, folosită la confecționarea formelor de tipar litografice. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită în trecut la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și folosit de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

ácru², ~ă a [At: HEM 215 / Pl: ~ri, -re / E: lat acrus (forma populară a lui acer)] 1 Care are gustul caracteristic oțetului, lămâii etc. 2 (Pop, d. fructe) Necopt. 3 (Îs) Lapte ~ Lapte nefiert, (ușor) fermentat. 4 (Pop; îs) Piatră acră Alaun. 5 (Trs; îs) Apă acră Apă minerală.

ácru¹ sm [At: CONTEMP., Seria II, 1948, nr 113, 3/3 / Pl: ~ri / E: lat acru, fr, eng acre] Unitate de măsură pentru suprafețe de teren egală cu aproximativ 4047 m².

ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă; (despre gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

PIÁTRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse întrebuințări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = prima și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin utilizarea uneltelor de piatră (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, întrebuințarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, care servește, în litografie, la prepararea clișeelor. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și întrebuințat de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj. 1. (Despre substanțe, mai ales despre mîncări, băuturi etc.) Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămîii, al borșului etc.; care provoacă o reacție astringentă; (despre gust) ca al oțetului, lămîii, borșului. V. aci. ◊ Mere acre = mere pădurețe. De răbdări s-a săturat ca de mere acre. RETEGANUL, P, I 60. Piatră acră v. piatră. ◊ Acrit prin fermentare. Castraveți acri. Vin acru. ◊ Mai bine varză acră cu-nvoială Decît zahar dulce cu cîrteală. PANN, P. V. II 92. ◊ Lapte acru = derivat al laptelui rezultat printr-o fermentare naturală sau artificială. Logofete, brînză-n cui, Lapte acru-n călămări, chiu și vai prin buzunări! CREANGĂ, A. 11. ◊ Cu miros greu. Respirația grea, trezită, acră, caldă și deasă a mulțimii, dospită în fumul de țigări și havane, zarva fără căpătîi... dau salonului o asemuire de cafenea. DELAVRANCEA, S. 131. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestări ale lor) Morocănos, arțăgos, răutăcios, ursuz. Să nu întrecem măsura!... îl va pune, cu voce acră, la locul său. PAS, L. I 131. Va să zică nu vrei să spui cu frumosul, ai? continuă șeful cu un zîmbet acru. REBREANU, R. I 112. ◊ (Adverbial) Filip... își trecu acru mîneca bluzei peste obrajii asudați. SAHIA, N. 30. ◊ Amărît, supărat. S-a întors cam acru din oraș. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) acru sau a-i fi inima acră (sau sufletul acru) de ceva. (mai rar) a-i veni acru = a fi sătul, plictisit. Mi-i acru sufletul de atîta îmblet. SBIERA, P. 217. I se urîse și lui și-i venise acru tot auzind-o de dimineață pînă seara. ISPIRESCU, U. 97.

ÁCRU¹, acri, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețe, echivalînd cu 4047 de metri pătrați, folosită în unele țări (Anglia, America de nord etc.).

PIÁTRĂ, pietre, s. f. I. 1. (Numai la sg.) Nume generic pentru orice rocă comună, răspîndită la suprafața și în interiorul pămîntului, în mase continue sau în bucăți dure, solide; (la sg. sau la pl.) fragment dintr-o astfel de rocă. Pe marginea rîului, așezat pe o piatră, Gîngu stă cu capul în pumni uitîndu-se-n rostogolirea turbure a apelor. C. PETRESCU, S. 55. Iar prin mîndrul întuneric al pădurii de argint, Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind. EMINESCU, O. I 85. Găsi pe daci preparați pentru o rezistență puternică, apărați în cetăți de piatră. ODOBESCU, S. II 280. ◊ (În metafore și comparații) Horia e omul de piatră, în care s-a concentrat toată tăria munților aspri și stîncoși, toată amărăciunea veacurilor de iobăgie. BOGZA, Ț. 38. Străinul parcă n-auzea Cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Bade inimă de piatră! Ce nu vii la noi vreodată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 143. ◊ Ori (sau cînd) cu capul de piatră, ori (sau cînd) cu piatra de cap, se zice cînd cineva este pus într-o situație grea, din care, oricum ar face, tot rău iese. Stăpîne, zise atunci calul, de-acum înainte ori cu capul de piatră, ori cu piatra de cap, tot atîta-i; fii odată bărbat și nu-ți face voie rea. CREANGĂ, O. A. 233. Da rău îi pe ulița d-tale! Nu poți face doi pași făr-a fi... povestea vorbei: cînd cu capul de piatră, cînd cu piatra de cap. ALECSANDRI, T. I 148. Piatra care se rostogolește nu prinde mușchi, se zice despre omul superficial, care începe de toate și nu isprăvește nimic. Piatră în (sau piatra din) casă = fată nemăritată (considerată ca o povară pentru familie). După optsprezece ani [fetele] erau socotite pietre în casă, fete bătrîne. PAS, Z. I 221. Se simțea străină, împresurată de ostilități, piatră în casă. C. PETRESCU, C. V. 95. ◊ (În expresii, zicători, proverbe) A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge cuiva bine. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărîre nestrămutată. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = e ger strașnic. A scoate apă (și) din piatră (seacă) v. apă (I 1). A scoate bani (și) din piatră seacă v. sec. A aduce (ceva) și din piatră seacă v. sec. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra sau de piatră = (a fi) foarte sănătos. Sorcova, vesela: Peste vară Primăvară Să-nfloriți, Să mărgăriți, Ca un măr, Ca un păr, Ca un fir De trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata. TEODORESCU, P. P. 159. A fi de piatră = a fi fără de milă, a rămîne insensibil. Apa trece, pietrele rămîn v. rămîne. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, o mare neliniște, a fi îngrijorat. A i se lua (cuiva) o piatră (de moară) de pe inimă (sau de pe cuget) = a se elibera de o grijă, de o teamă, a găsi sau a primi o soluție care pune capăt unei situații grele. Surîde ca un om căruia i s-a luat o piatră de moară de pe cuget. CAMIL PETRESCU, O. II 637. A nu (mai) rămîne (sau a nu mai lăsa) piatră pe piatră = a nu se (mai) alege nimic (din ceva), a distruge (ceva) din temelii; a face praf și pulbere. A mișca din loc (sau a răsturna) toate pietrele = a face tot posibilul pentru a obține ceva. A număra pietrele = a umbla haimana, fără căpătîi; a bate drumurile. A arunca cu piatra (în cineva) = a acuza, a învinui (pe cineva). A călca din piatră în piatră = a depune toate eforturile pentru a dobîndi ceva. De-ai călca din piatră-n piatră, Din străin nu-i face tată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 203. Piatra filozofală v. filozofală. 2. (În expr.) Epoca de piatră = veche epocă arheologică caracterizată prin utilizarea de către om a uneltelor de piatră. 3. (Urmat de determinări indicînd întrebuințarea obiectului sau o proprietate esențială a lui) Bucată de piatră (1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră cioplită. ◊ Piatră kilometrică v. kilometric. Piatră ponce v. ponce. Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă care servește în litografie la prepararea clișeelor de imprimare. Piatră de încercare = rocă silicioasă foarte dură, folosită la verificarea purității aurului și argintului; fig. mijloc de verificare a capacității sau a sentimentelor cuiva; dovadă, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = piatră care intră în construcția fundamentului unei clădiri; fig. principiu de bază, principiu esențial. Piatră unghiulară = piatră așezată la colțul fundației unei clădiri; fig. bază, fundament. Lucrările sale în cercul literar... vor rămîne ca pietre unghiulare pe care s-au așezat temeliile literaturii noastre. ODOBESCU, S. I 329. Piatră de ascuțit = cute. Piatră de moară = fiecare dintre cele două discuri mari și grele, întrebuințate la moară pentru măcinatul grăunțelor (dintre care una stă pe loc, iar cealaltă se învîrtește). Era un turn înalt și îngust cu ferestre mici și nepotrivite, avînd jos o portiță boltită căria îi slujea de prag o piatră de moară crestată în două. ODOBESCU, S. I 148. La arnăut poruncea, Piatră de moară-aducea, Cu parale c-o plătea. PĂSCULESCU, L. P. 246. (În metafore și comparații) Rușinea ce i-o făcuse Vasile Baciu i se așezase pe inimă ca o piatră de moară. REBREANU, I. 35. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă. CREANGĂ, O. A. 178. Piatră prețioasă (scumpă sau nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește foarte rar în natură și din care se fac bijuterii. Cînd e vorba de pietre prețioase, de valoarea acestora, orice presupunere este permisă. C. PETRESCU, A. 326. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pămînt. EMINESCU, O. I 88. Am o piatră nestimată Care noaptea viu lucește. ALECSANDRI, P. A. 44. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat, care are un aspect frumos și se găsește relativ frecvent în natură, întrebuințat la confecționarea bijuteriilor de mică valoare. 4. Material pietros, fabricat pe cale artificială, avînd diferite întrebuințări. Piatră de mozaic. ▭ Între munții cu granitul sur, Arieșul, șoseaua și linia îngustă a trenului șerpuiesc, împletindu-se cu poduri de piatră. C. PETRESCU S. 225. 5. Piesă la jocul de domino și la alte jocuri, confecționată din piatră (1), os sau lemn. 6. (Popular) Aerolit, meteorit. Piatră căzută din cer. 7. (Adesea în construcții cu verbele «a bate» sau «a cădea») Grindină. A mai avut, sărmanul, și păcatul că l-a bătut piatra și n-a putut strînge mai nimic de pe cîmp. BUJOR, S. 161. Bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pămîntul. ISPIRESCU, L. 206. II. 1. (Popular) Crustă de săruri minerale care se depune cu vremea pe pereții unui vas în care se fierbe apă. ◊ Piatră de vin = crustă de săruri minerale depuse pe pereții butoaielor în care se păstrează must sau vin. 2. Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților; tartru. 3. (Nume popular dat unor substanțe chimice; numai în compuse) Piatră-acră = alaun de potasiu, v. alaun; piatră-vînătă = sulfat de cupru, v. sulfat. Negustor de băcan... piatră-vînătă... salcie, fumuri și alte otrăvuri. CREANGĂ, P. 112; piatră-vitriolică = sulfat feric, v. sulfat; piatra-iadului = azotat de argint, v. azotat; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf în formă de bucăți; piatra-sulimanului = numele pietrei din care se prepară un fel de suliman. 4. (Med.) Calcul¹. Piatră la rinichi. Piatră la ficat. - Pronunțat: pia-.

ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj. 1. Care are (sau a căpătat) gustul caracteristic al oțetului, al lămîii, al borșului etc.; care provoacă o reacție astringentă; (despre gust) ca al oțetului, al lămîii, al borșului etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mîhnit. – Lat. acrus.

ÁCRU¹, acri, s. m. Unitate de măsură de suprafață egală cu 4047 de metri pătrați (sau, în anumite țări, cu valori variabile). – Fr. acre.

ÁCRU s.m. Unitate de măsură egală cu 4046,856 m², folosită în India, Anglia, America de Nord etc. [Pl. -ri. / cf. fr. acre, it. acro, lat. t. acrum < germ. Acker].

ÁCRU s. m. unitate de măsură a suprafețelor agricole (4046,86 m²), în țările anglo-saxone. (< fr., engl. acre)

ÁCRU² ~i m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren (egală cu aproximativ 4047 m²). /<fr. acre

ÁCRU¹ ~ă (~i, ~e) 1) (despre alimente, substanțe) Care are gustul caracteristic oțetului, borșului, lămâii, murăturilor. Lapte ~. 2) și adverbial fig. (despre persoane) Care vădește nemulțumire; cuprins de rea dispoziție; amărât; mâhnit; posomorât; ursuz; posac; morocănos. /<lat. acrus

PIÁTRĂ piétre f. 1) Rocă dură răspândită la suprafața sau în interiorul pământului, având diferite întrebuințări. ◊ Epoca de ~ perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin confecționarea uneltelor și armelor din piatră. Epoca pietrei cioplite paleolitic. Epoca pietrei șlefuite neolitic. ~ abrazivă rocă foarte dură, întrebuințată la confecționarea abrazoarelor. ~ ponce v. PONCE. ~ de mozaic amestec de minerale mărunțite, întrebuințat la confecționarea mozaicurilor. ~ litografică rocă sedimentară de calcar, folosită în litografie pentru confecționarea clișeelor. ~ de încercare a) rocă foarte dură întrebuințată pentru controlarea purității aurului și a argintului; b) mijloc de control al capacității morale și/sau fizice ale unei persoane. ~ prețioasă (sau nestemată, scumpă, rară) mineral cristalizat, transparent, strălucitor, de mare valoare, întrebuințat pentru confecționarea bijuteriilor și a altor podoabe. ~ semiprețioasă mineral cristalizat, având o valoare mai mică decât piatra prețioasă. ~ filozofală a) substanță miraculoasă, care, după părerea alchimiștilor medievali, poate preface toate metalele în aur și poate vindeca bolile; b) mare descoperire. (A fi) tare ca ~a (a fi) foarte rezistent. A avea inimă de ~ a fi foarte crud, nemilos. A fi de ~ a fi nesimțitor. A scoate apă și din ~ seacă a obține ceva dorit în orice împrejurări. ~ acră sulfat dublu de aluminiu și de potasiu; alaun. ~ vânătă sulfat de cupru hidratat. ~ de var carbonat de calciu. ~a iadului azotat de argint. ~ pucioasă sulf în formă de bucăți. 2) Bucată dintr-o astfel de rocă. Clădire de ~. Drum de ~. ◊ ~ de ascuțit cute. ~ de moară fiecare dintre cele două pietre mari rotunde și plate ale morii, care servesc pentru măcinatul grăunțelor. ~ de temelie a) piatră care se pune drept fundament la o construcție; b) component fundamental și esențial pentru ceva. ~ de hotar a) piatră pusă pentru a marca un hotar; b) obiect care delimitează, separă ceva. ~ kilometrică piatră paralelipipedică, pe care se indică numărul de kilometri de la locul unde este așezată aceasta până la o localitate. ~ în casă fată mare nemăritată (stătută), considerată ca o povară pentru familie. A pune prima (sau cea dintâi) ~ a iniția ceva. A arunca cu ~a în cineva a aduce învinuiri cuiva. A nu lăsa (sau a nu rămâne) ~ pe ~ a distruge până în temelie, complet. A scula pietrele din somn a se împiedica. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o ~ pe inimă a se zbuciuma. A i se lua (sau a i se ridica) cuiva o ~ de pe inimă (sau de pe suflet) a scăpa de o stare sufletească apăsătoare, plină de griji și de zbucium. Ori cu ~a de cap, ori cu capul de ~ oricum ai proceda, e tot rău. 3) Strat dur depus pe pereții vaselor în care se fierbe sau se păstrează apă. ◊ ~ de vin tartru. 4) Substanță calcaroasă care se depune pe coroana dinților; tartru dentar; detritus. 5) med. Concrețiune formată din săruri în unele organe interne (ficat, rinichi, etc.); calcul. 6) Fiecare dintre piesele jocului de domino sau ale altor jocuri de societate. 7) pop. Precipitații atmosferice sub forma unor bucățele de gheață (provenite prin înghețarea picăturilor de ploaie); grindină. [G.-D. pietrei; Sil. pia-] /<lat. petra

acru a. 1. înțepător la gust; 2. fig. desgustător: îți vine acru de el. [Lat. ACRUS = clasic ACER].

alaun n. sulfat de alumină și de potasiu, numit popular piatră acră: sare albă, înțepătoare la gust, întrebuințată de boiangii pentru limpezirea apei și în medicină ca astringent.

*acrésc v. tr. (d. acru). Înăcresc, fac acru. Fig. A ți se acri, a ți se urî, a fi grozav de plictisit: mi s’a acrit cu munca asta!

ácru, -ă adj. (lat. pop. acrus îld. acer, acru; it. sp. pg. agro, fr. aigre). Care are gustu lămîiĭ, acid, înțepător: un vin acru de-ți sare căciula’n pod. Fig. Iron. Care pare că simte acreală, adică „nemulțămit”: o față acră. Vest. Murat: varză acri.

+acri² (a i se ~) (a se sătura) (fam.) (desp. a-cri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. mi (etc.) se acrește, imperf. 3 sg. mi se acrea; conj. prez. 3 sg. să mi se acrească; ger. acrindu-mi-se

acri (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acresc, imperf. 3 sg. acrea; conj. prez. 3 să acrească

acrí vb. (sil. -cri), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 sg. și pl. acreáscă

piatră-acră (alaun) (pop.) (desp. pia-tră-a-cră) s. f., g.-d. art. pietrei-acre (desp. pie-trei-)

acru¹ (a-cru) adj. m., pl. acri; f. acră, pl. acre

acru² (unitate de măsură) (a-cru) s. m., art. acrul; pl. acri, art. acrii

piatră-acră (alaun) (pop.) (pia-tră-a-cră) s. f., g.-d. art. pietrei-acre

ácru adj. m. (sil. -cru), pl. ácri; f. sg. ácră, pl. ácre

ácru (unitate de măsură) s. m. (sil. -cru), art. ácrul; pl. ácri, art. ácrii

piátră-ácră s. f. (sil. -tră)

ACRÍ vb. v. dezgusta, îngrețoșa, plictisi, sătura, scârbi, urî.

ACRÍ vb. 1. a (se) înăcri, a (se) oțeti. (Vinul s-a ~.) 2. v. mura. 3. v. altera.

acri vb. v. DEZGUSTA. ÎNGREȚOȘA. PLICTISI. SĂTURA. SCÎRBI. URÎ.

ACRI vb. 1. a (se) înăcri, a (se) oțeti. (Vinul s-a ~.) 2. a (se) mura. (Varza s-a ~.) 3. a se altera, a se descompune, a fermenta, a se împuți, a se înăcri, a se strica, (înv. și reg.) a se sărbezi, a se sminti, (reg.) a se mocni, a se zeri, (prin Ban.) a se pîșcăvi, (prin Transilv.) a se scoace. (Laptele s-a ~.)

ÁCRU adj. 1. acrit. 2. v. bătut. 3. v. murat. 4. v. alterat.

ÁCRU adj. v. morocănos, posac, răutăcios, ursuz.

BURETE-ÁCRU s. v. iuțari.

PIATRĂ-ÁCRĂ s. v. alaun.

ACRU adj. 1. acrit, înăcrit, oțetit, (înv. și reg.) oțetos. (Vin ~.) 2. bătut, prins, (înv. și pop.) searbăd, (prin Ban.) saur. (A băut niște lapte ~.) 3. acrit, murat. (Varză ~.) 4. acrit, alterat, descompus, fermentat, împuțit, înăcrit, stricat, (înv. și pop.) searbăd, (reg.) mocnit, sărbezit, (prin Maram.) scopt. (Aliment ~.)

acru adj. v. MOROCĂNOS. POSAC. RĂUTĂCIOS. URSUZ.

burete-acru s. v. IUȚARI.

piatră-acră s. v. ALAUN.

Acru ≠ dulce

ácru (ră), adj. – 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămîii etc. 2. Murat (în oțet sau în saramură). 3. Aspru. – Mr., megl. acru. < Lat. ācrus, formă vulg. de la ācer (Pușcariu 15; Candrea-Dens., 13; REW 92; DAR; Pascu, I, 28); cf. alb. egrë, it., port. agro, fr. aigre, cat. agre, sp. agrio. Der. acreală, s. f. (gust acru); acri, vb. (a înăcri; a irita; a se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva); acricios, adj. (acrișor); acrime, s. f. (acreală); acriș, s. n. (zer înăcrit); acritură, s. f. (murătură); acriu, adj. (acrișor); înăcri, vb. (a acri; a amărî; a sătura).

a i se acri cu / de (ceva / cineva) expr. a se plictisi de (ceva / cineva), a se sătura de (ceva / cineva)

a se sătura de ceva ca de mere acre / pădurețe expr. a fi plictisit / dezgustat (de ceva).