10 definiții pentru mâhnit

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂHNIT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.

MÂHNIT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.

mâhnit, ~ă a [At: PSALT. HUR. 36v/2 / V: (reg) măcn~, măgn~, mâcn~, mâgn~ / Pl: ~iți, ~e / E: mâhni] 1 Trist. 2 (Fig) Sumbru. 3 (Bis; înv) Pocăit. 4 (Reg, îf mâgnit) Mânios (1).

MÎHNIT, -Ă, năimiți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist. Prin zarva veselă numai el trecea mîhnit, ducîndu-și calul de căpăstru. DUNĂREANU, CH. 31. Ei erau așa de mîhniți, de nu mai le-a ticnit mîncarea. CREANGĂ, P. 12. Ești mîhnită, dar senină! Ce să plîngi?... Ce poți oare fi de vină Dacă fața ți-e urîtă? EMINESCU, O. I 464. ◊ Fig. Din alăuta țiganului izvora o melodie mîhnită. SADOVEANU, O. I 303. Aici am petrecut foarte mîhnite sărbători. KOGĂLNICEANU, S. 100.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÂHNIT adj. 1. v. supărat. 2. v. posomorât.

MÎHNIT adj. 1. abătut, amărît, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scîrbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.) 2. întristat, posomorît, trist, (fig.) înnegurat, înnorat, întunecat, mohorît. (O față ~.)

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÎHNÍT, -Ă a d j. 1. Supărat, amărît, întristat, trist; abătut, deprimat. Dereptu carea mîhnitu îmblu. PSALT. HUR. 36v/2. Șezu măhnit, neștiind ce va face. DOSOFTEI, ap. GCR I, 255/3. Să duse mîhnit că avea avuție multă. N. TEST. (1 648), 54v/14, cf. ST. LEX. 164v1/1. Sînt foarte mîhnit pentru atîte nenorociri ce ți s-au întîmplat. DRĂGHICI, R. 92/24. Aveai dreptate prea mare să fii atît de mîhnit. GORJAN, H. I, 6/23. Boierii ieșiră măhniți. NEGRUZZI, S. I, 140, cf. 39. Ești săracă, dar bogată, ești mâhnită, dar senină! EMINESCU, O. IV, 37. Ipate era mîhnit pentru pierderea lui Chirică. CREANGĂ, P. 178. Neavînd încotro, iesă măhnit. id. ib. 219. Omul acesta a trăit, mai des mîhnit, mai rar vesel. CARAGIALE, O. III, 7. Auzul șoptea inimei mîhnite neașteptate cuvinte de speranță. ODOBESCU, S. III, 96. Amîndoi ieșiră mîhniți. VLAHUȚĂ, O. A. I, 99. Prin zarva veselă numai el trecea mîhnit. DUNĂREANU, CH. 31. Și florile-și vor plînge măhnită surioară. COȘBUC, S. 80. Lumea e mâhnită ca după întîmplări de acestea. CĂLINESCU, E. O. II, 300, cf. STĂNOIU, C. I. 196. Mîhnit pleacă tata prin sat. STANCU, D. 315. Călătorule măhnit, Și prin lume rătăcit! ALECSANDRI, P. P. 46. S-o pornit trii crai mîhniț. GRAIUL, I, 495, cf. ALR II 3 704/235, 365, 551. ◊ F i g. Lumina mîhnită din sfeșnic se răsfrîngea în ochii lui. SADOVEANU, O. I, 136. ♦ Sumbru, dezolant, mohorît. Aici am petrecut foarte mîhnite sărbători. KOGĂLNICEANU, S. 100. Plînsă m-ai găsit, Cu gînduri mîhnite. ALECSANDRI, P. I, 21. Zaharia Duhu alungă gîndurile mÎhnite. C. PETRESCU, R. DR. 43. 2. (Regional, în forma mîgnit) Mînios (I 1). Cf. ALR II 3 704/102, 704,762, 833, 872, 886, 3 682/762. – Pl.: mîhniți, -te. – Și: (regional): mîgnit, -ă, măgnít, -ă (ALR II 3 704/157, 334), mîcnít, -ă (ib. 3 704/928), măcnít, -ă (ib. 3 704/605) adj. – V. mîhni.

Intrare: mâhnit
mâhnit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâhnit
  • mâhnitul
  • mâhnitu‑
  • mâhni
  • mâhnita
plural
  • mâhniți
  • mâhniții
  • mâhnite
  • mâhnitele
genitiv-dativ singular
  • mâhnit
  • mâhnitului
  • mâhnite
  • mâhnitei
plural
  • mâhniți
  • mâhniților
  • mâhnite
  • mâhnitelor
vocativ singular
plural
mâcnit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mâgnit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
măgnit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mâhnit, mâhniadjectiv

  • 1. Deprimat, posomorât, supărat, trist, îndurerat, întristat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Prin zarva veselă numai el trecea mîhnit, ducîndu-și calul de căpăstru. DUNĂREANU, CH. 31. DLRLC
    • format_quote Ei erau așa de mîhniți, de nu mai le-a ticnit mîncarea. CREANGĂ, P. 12. DLRLC
    • format_quote Ești mîhnită, dar senină! Ce să plîngi?... Ce poți oare fi de vină Dacă fața ți-e urîtă? EMINESCU, O. I 464. DLRLC
    • format_quote figurat Din alăuta țiganului izvora o melodie mîhnită. SADOVEANU, O. I 303. DLRLC
    • format_quote figurat Aici am petrecut foarte mîhnite sărbători. KOGĂLNICEANU, S. 100. DLRLC
etimologie:
  • vezi mâhni DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.