POSAC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus, fără chef; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec.

posac, ~ă a [At: PANN, P. V. III, 13/11 / V: (reg) ~soacă smf / Pl: ~aci, ~ace / E: nct] 1 (D. oameni) Care vorbește puțin. 2 (Pex; d. oameni) Care tace mereu. 3 (D. oameni) Căruia nu-i place societatea Si: insociabil, închis, necomunicativ, neprietenos, nesociabil. 4 (D. oameni) Care este prost dispus Si: morocănos, posomorât, ursuz. 5 (D. înfățișarea și manifestările oamenilor) Care caracterizează o persoană prost dispusă. 6 (D. vreme, peisaje etc.) Care inspiră prin aspect melancolie, dezolare Si: deprimant, dezolant. 7 (Pex; d. peisaje, vreme etc.) Lipsit de veselie Si: trist.

POSAC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec.

POSAC, -Ă, posaci, -e, adj. (Despre oameni) Tăcut morocănos, necomunicativ, nesociabil. Dacă n-ar fi ea, m-aș pune rău cu lumea, cum sînt eu posac. BASSARABESCU, S. N. 152. Ea sta tot posacă și-ncruntată. CARAGIALE, O. III 33. ◊ Fig. Judecătoria era o clădire mare, posacă, galbenă. REBREANU, I. 121. ♦ Fig. Lipsit de veselie. Masa fusese mai curînd posacă, cu toate că Maria-doamna se înzdrăvenise. CAMIL PETRESCU, O. II 600.

POSAC ~că (~ci, ~ce) Care vădește nemulțumire; cuprins de rea dispoziție; posomorât; morocănos; ursuz. /Orig. nec.

posac a. și m. supărăcios, ursuz. [Origină necunoscută].

posác, -ă adj. (cp. cu mozoc). Tăcut, ascuns, mocnit, misterios: om, caracter posac. – Și mosac (Mold. sud) și mozac (Mold nord, Trans.). V. ursuz, morocănos, măzac.

posoacă² smf vz posac

POSOACĂ s. f. (Mold.) Sînge sau lichid amestecat cu sînge care curge din gură, din nas sau dintr-o rană (în urma unei lovituri). Multă posoacă cruntă ... cursă. DOSOFTEI,' VS. Etimologie: pol. posoka.

mozác, V. posac.

posac adj. m., pl. posaci; f. posacă, pl. posace

posac adj. m., pl. posaci; f. posacă, pl. posace

posac adj. m., pl. posaci; f. sg. posacă, pl. posace

posac.

POSAC adj. v. demoralizant, deprimant, descurajant, dezolant, mohorât, posomorât, trist.

POSAC adj. 1. v. ursuz. 2. v. încruntat. 3. morocănos, răutăcios, ursuz, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)

POSAC adj. 1. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posomorît, taciturn, tăcut, urîcios, ursuz, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pîclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 2. încruntat, întunecat, mohorît, posomorît. (O față ~.) 3. morocănos, răutăcios, ursuz, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)

posac adj. v. DEMORALIZANT. DEPRIMANT. DESCURAJANT. DEZOLANT. MOHORÎT. POSOMORÎT. TRIST.

Posac ≠ comunicativ, hazliu, vesel

posac (posacă), adj. – Taciturn, morocănos, prost dispus. Sl. posekati „a tăia”, posekŭ „incizie”, cf. sb. poseka „doborîre”. Pentru semantism, cf. fr. abattre „a abate”, abattu „lipsit de putere”. Legătura cu sl. posupiti „a se bosumfla” (Cihac, II, 289), sau cu mozoc (Scriban) nu este convingătoare.