ACIUÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) aciua și rezultatul ei. [Pr.: -ciu-a-] – V. aciua.

ACIUÁRE s. f. Acțiunea de a (se) aciua și rezultatul ei. [Pr.: -ciu-a-] – V. aciua.

ACIUÁRE S. f. Acțiunea de a (s e) a c i u a și rezultatul ei; adăpostire, adăpost, refugiu. Vîntul stinge luminele, și ploaia, vărsîndu-se în șiroaie, silește pre toți a-și căuta aciuare prin chilii. NEGRUZZI, S. I 215. – Pronunțat: -ciu-a-. – Variantă: aciuíre s. f.

ACIUÁRE s. f. Acțiunea de a (se) aciua și rezultatul ei; adăpost, refugiu. [Pr.: -ciu-a-]

aciuáre (-ciu-a-) s. f., g.-d. art. aciuắrii (-ciu-ă-)

aciuáre s. f. (sil. -ciu-a-), g.-d. art. aciuării (sil. -ciu-ă-)

aciuáre sf [At: CANTEMIR, ap. HEM 192 / V: -uiare/ P: a-ciu-a / Pl: ~uări / E: aciua] (Îrg) 1 Adăpostire. 2 Odihnire. 3 (Pex) Liniștire.

ACIUÁRE s. v. pripășire.

ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

ACIUÍ vb. IV v. aciua.

ACIUIÁ vb. I v. aciua.

ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. (Rar) A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

ACIUIÁ vb. I v. aciua.

ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. 1. A-și găsi refugiu, a se pune la adăpost, a căuta ocrotire, a se pripăși, a se oploși (undeva sau pe lîngă cineva); a se aciola. Fata se văicărea și ea, că nu știa... unde să se aciueze. ISPIRESCU, L. 335. Nici o lighioaie nu se poate aciua pe lîngă casă de răul vostru. CREANGĂ, A. 37. ◊ Tranz. (Rar) A adăposti. Căpătă învoire de la femeia lui să-i aciueze [pe copii] în casă. ȘEZ. I 66. 2. (Rar) A se odihni, a se culca. Mănîncă și după aceea se aciuează. SBIERA, P. 58. – Pronunțat: -ciu-a. – Variante: aciuiá (STANCU, D. 120, NEGRUZZI, S. I 118) vb. I, aciuí, aciuiesc (POPESCU, B. II 84), vb. IV.

ACIUÍ vb. IV v. aciua.

ACIUIÁ vb. I v. aciua.

ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. 1. A-și găsi refugiu, a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși. ♦ Tranz. (Rar) A da adăpost. 2. (Rar) A se odihni, a se culca. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I] – Lat. *accubiliare.

ACIUIÁ vb. I. v. aciua.

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuá vb. (sil. -ciu-a), ind. prez. 1 sg. aciuéz, 3 sg. și pl. aciueáză, 1 pl. aciuăm (sil. -ciu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. aciuéze (sil. -ciu-e-); ger. aciuând (sil. -ciu-ând)