3 intrări

36 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ABURIT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate aburi, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; îmbujorat; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.

aburit2, ~ă a [At: DOSOFTEI, PS. 265 / Pl: ~iți, ~e / E: aburi] 1 Care degajă aburi. 2 Exalat2. 3 Adiat. 4 (Fig) îmbujorat2. 5 (Arg) Păcălit2. 6 Ușor băut. 7 Suflat2. 8 Înfierbântat de supărare.

aburit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: aburi] 1 Aburire (1). 2 Exalare. 3 Adiere. 4 (Dom; fig; rar) Îmbujorare. 5 (Arg) Aburire (5). 6 Aburire (6). 7 Suflare.

ABURIT I. adj. p. ABURI. 1 Acoperit cu aburi: fruntea lui era ~ă de sudoare (ALECS.) 2 fig. Înfierbîntat, înnădușit, aprins (la față): stă colo ~ă de joc, răcorindu-se cu evantaiul (GN.) contr. NEABURIT. II. sbst. Faptul de a (se) aburi.

ABURIT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.

ABURIT, -Ă, aburiți, -te, adj. 1. Acoperit cu aburi. Povestea era nesfîrșită, iar amintirile bunicilor ca oglinzile aburite. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 226. 2. Care scoate aburi, din care ies aburi. Văzînd gîscanul în ghiveci adus, Aburit, fierbinte ș-înainte-i pus... PANN, P. V. I 37. 3. Fig. Încălzit, înfierbîntat (de supărare). Ian lasă... nu te mai aprinde... destul de aburit ai vinit de-afară. ALECSANDRI, T. I 345.

ABURIT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi; care scoate, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; înroșit; înfierbîntat (de supărare). – V. aburi.

aburit a. 1. încălzit sau muiat prin aburi: friptură aburită; 2. fig. însuflețit: față aburită.

aburít, -ă adj. Acoperit de abur: geamurĭ aburite. Fig. Înfierbîntat, aprins: față aburită.

ABURI, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur.

aburi [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 38v/1 / Pzi: ~resc / V: abori / E: din abur] 1-2 vtr A (se) expune la aburi Si: abura (1-2). 3 vt (D. materiale, obiecte etc.) A exala. 4 vt (D. vânt) A adia. 5-6 vtr (Dom; fig; rar) A (se) îmbujora. 7 vt (Arg) A induce în eroare prin cuvinte multe și abile Si: a abura (7), a ameți, a vrăji. 8 vr (Pfm) A se ameți ușor Si: (pfm) a abura (8).

ABURI (-uresc) I. vb. tr. 1 A lăsa să se acopere de aburi, a expune la acțiunea aburilor: l-am aburit cu oțet pîn' a început să curgă nădușala de pe el 2 A scoate aburi: muscelele... abureau un fum ce se înălța alene (DLVR.) 3 A acoperi cu aburi: aburi sticla și o șterse (VLAH.). II. vb. intr. 1 A scoate aburi: o minunată felie de mămăliguță… aburea în mjlocul mesei (D.-ZAMF.) 2 🌦 A sufla lin, a adia: cînd vîntul a aburit, iaca și ei la craiul în ogradă au sosit (CRG.); prinse să aburească un vînticel fierbinte (GRL.). III. vb. refl. 1 A se expune la acțiunea aburilor: avea obiceiul să se aburească cu cărămizi încălzite în foc 2 A se acoperi cu aburi: geamurile s’au aburit 3 A se înfierbînta, a se aprinde la față de căldură sau în urma unei emoțiuni: obrazul părintelui Tărăboiu începe să se aburească (SAD.).

ABURITOR adj. verb. ABURI. Care scoate aburi.

ABURI, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur.

ABURI, aburesc, vb. IV. 1. Refl. A se acoperi cu aburi (condensați în picături foarte fine). Fereastra se aburise iar, dar se făcea acum cenușie. DUMITRIU, B. F. 78. ◊ Tranz. Își luă ochelarii... îi aburi, îi șterset și-i puse. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. Fig. Pe cei mai mărunței [pești]... Îi aburesc cu sare și-i usuc în cuptor. SADOVEANU, N. F. 30. ◊ Fig. (Despre ochi) A se umezi. Lui Mitrea i s-a aburit dintr-o dată negreața ochilor [de bucurie]. SADOVEANU, M. C. 66. 2. Intranz. A scoate aburi. E o zi de primăvară timpurie. Pămîntul aburește sub picioare... Curînd-curînd, pe dezmorțită glie or să roiască tinere tractoare. DEȘLIU, N. 79. Apele aburesc somnoroase, vilele încep a-și deschide ferestrele. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ Tranz. De-o săptămînă... zăpada se topise; mușcelele, acoperite d-o pojghiță verzuie, abureau un fum ce se-nălța alene. DELAVRANCEA, S. 51. ◊ Tranz. fact. A venit... primăvara, curățind apele de sloi, aburind țarinile, înflorind pămîntul, întinerindu-l. SANDU-ALDEA, U. P. 178. 3. Refl. Fig. A se roși, a se aprinde la față din pricina căldurii sau a unei emoții. Parcă te-ai cam aburit la față, nu știu cum; ce zici, așa-i că-ți vine la socoteală? CREANGĂ, P. 163. 4. Tranz. Fig., A atinge ușor (ca o suflare). Se simți aburit de o senzație dulce, ca și cum o mină caldă și mîngîietoare îi netezea fruntea. VLAHUȚA, O. A. 106. ♦ Intranz. (Despre vînt) A adia ușor. Pe Moldova și pe codri stăteau grămezi mari, alburii de nouri și nici un vînt nu aburea. SADOVEANU, O. I 98. Luminile răsăritului se lămureau și vîntul obosit abia aburea. SADOVEANU, O. I 151.

ABURI, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. și tranz. A scoate aburi (1). Codrii aburesc ca după ploaie (VLAHUȚĂ). 3. Refl. Fig. A se aprinde la față; a se înroși. 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Despre vînt) A adia ușor. – Din abur.

aburi vb. IV (lb. vorbită) A învălui cu vorbele ◊ „Emanoil l-a aburit pe Eduard.” (din abur + -i; comunicat Mihaela Macovei)

A SE ABURI mă ~esc intranz. 1) A se acoperi cu aburi; a asuda. 2) fig. (despre față, obraji) A se înroși ușor; a se îmbujora; a se rumeni. /Din abur

A ABURI ~esc 1. tranz. A face să se aburească. 2. intranz. 1) A scoate aburi. Câmpia ~ește. 2) rar (despre vânt) A sufla lin; a adia. /Din abur

aburì v. 1. a expune la aburi: bolnavul se aburește; 2. a scoate aburi: râurile aburesc; 3. a sufla încetișor: un vânt dulce aburește; 4. a se acoperi cu aburi: geamurile se aburesc.

aburésc v. (d. abur). Scot abur: cîmpu aburește. Se zice despre vînt cînd adie: vîntu aburește (cp. și cu boare). V. tr. Expun aburului, acoper c’o ceață provenită din abur, ca atunci cînd sufli pe sticla ochelarilor ca să-i ștergĭ apoĭ. Fig. Amețesc, îmbăt puțin. V. refl. Mă acoper c’o ceață provenită din abur (ca geamurile). Fig. Mă înfierbînt, mă aprind la față. – Vechi și aburez, de unde și aburat, amețit, beat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aburi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburesc, 3 sg. aburește, imperf. 1 abuream; conj. prez. 1 sg. să aburesc, 3 să aburească

aburi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburesc, imperf. 3 sg. aburea; conj. prez. 3 să aburească

aburi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburesc, imperf. 3 sg. aburea; conj. prez. 3 sg. și pl. aburească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ABURIT adj. (fig.) brumat. (Un pahar ~ cu apă rece.)

ABURIT adj. (fig.) brumat. (Un pahar ~ cu apă rece.)

ABURI vb. a asuda. (Pereții se ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

abori, aboresc, v.t. (înv.) A inhala. – Din abor, var. dial. a lui abur.

abori, vb. intranz. – v. abura.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

aburit, -ă aburiți, -te adj. 1. aprins la față roșu (de băutură sau de supărare) 2. păcălit, fraierit

a o aburi expr. (eufem.) a practica felația

aburi, aburesc v. t. a minți, a păcăli

Intrare: aburit (adj.)
aburit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aburit
  • aburitul
  • aburitu‑
  • aburi
  • aburita
plural
  • aburiți
  • aburiții
  • aburite
  • aburitele
genitiv-dativ singular
  • aburit
  • aburitului
  • aburite
  • aburitei
plural
  • aburiți
  • aburiților
  • aburite
  • aburitelor
vocativ singular
plural
aborit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aborit
  • aboritul
  • abori
  • aborita
plural
  • aboriți
  • aboriții
  • aborite
  • aboritele
genitiv-dativ singular
  • aborit
  • aboritului
  • aborite
  • aboritei
plural
  • aboriți
  • aboriților
  • aborite
  • aboritelor
vocativ singular
plural
Intrare: aburit (s.n.)
aburit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aburit
  • aburitul
  • aburitu‑
plural
  • aburituri
  • aburiturile
genitiv-dativ singular
  • aburit
  • aburitului
plural
  • aburituri
  • aburiturilor
vocativ singular
plural
aborit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aborit
  • aboritul
plural
  • aborituri
  • aboriturile
genitiv-dativ singular
  • aborit
  • aboritului
plural
  • aborituri
  • aboriturilor
vocativ singular
plural
Intrare: aburi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aburi
  • aburire
  • aburit
  • aburitu‑
  • aburind
  • aburindu‑
singular plural
  • aburește
  • aburiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aburesc
(să)
  • aburesc
  • abuream
  • aburii
  • aburisem
a II-a (tu)
  • aburești
(să)
  • aburești
  • abureai
  • aburiși
  • aburiseși
a III-a (el, ea)
  • aburește
(să)
  • aburească
  • aburea
  • aburi
  • aburise
plural I (noi)
  • aburim
(să)
  • aburim
  • abuream
  • aburirăm
  • aburiserăm
  • aburisem
a II-a (voi)
  • aburiți
(să)
  • aburiți
  • abureați
  • aburirăți
  • aburiserăți
  • aburiseți
a III-a (ei, ele)
  • aburesc
(să)
  • aburească
  • abureau
  • aburi
  • aburiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • abori
  • aborire
  • aborit
  • aboritu‑
  • aborind
  • aborindu‑
singular plural
  • aborește
  • aboriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aboresc
(să)
  • aboresc
  • aboream
  • aborii
  • aborisem
a II-a (tu)
  • aborești
(să)
  • aborești
  • aboreai
  • aboriși
  • aboriseși
a III-a (el, ea)
  • aborește
(să)
  • aborească
  • aborea
  • abori
  • aborise
plural I (noi)
  • aborim
(să)
  • aborim
  • aboream
  • aborirăm
  • aboriserăm
  • aborisem
a II-a (voi)
  • aboriți
(să)
  • aboriți
  • aboreați
  • aborirăți
  • aboriserăți
  • aboriseți
a III-a (ei, ele)
  • aboresc
(să)
  • aborească
  • aboreau
  • abori
  • aboriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aburit, aburiadjectiv

  • 1. Acoperit cu aburi; care scoate aburi, din care ies aburi. DEX '09 MDA2 DLRLC
    sinonime: brumat
    • format_quote Povestea era nesfîrșită, iar amintirile bunicilor ca oglinzile aburite. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 226. DLRLC
    • format_quote Văzînd gîscanul în ghiveci adus, Aburit, fierbinte ș-înainte-i pus... PANN, P. V. I 37. DLRLC
etimologie:
  • vezi aburi DEX '09 MDA2 DEX '98

aburit, aburiturisubstantiv neutru

etimologie:
  • aburi MDA2

aburi, aburescverb

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: asuda
    • format_quote Fereastra se aburise iar, dar se făcea acum cenușie. DUMITRIU, B. F. 78. DLRLC
    • format_quote Își luă ochelarii... îi aburi, îi șterse și-i puse. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. DLRLC
    • format_quote figurat Pe cei mai mărunței [pești]... îi aburesc cu sare și-i usuc în cuptor. SADOVEANU, N. F. 30. DLRLC
    • diferențiere A (se) expune la aburi. MDA2
      sinonime: abura
    • 1.1. figurat (Despre ochi) A se umzi. DLRLC
      sinonime: umezi
      • format_quote Lui Mitrea i s-a aburit dintr-o dată negreața ochilor [de bucurie]. SADOVEANU, M. C. 66. DLRLC
  • 2. intranzitiv A scoate, a produce aburi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote E o zi de primăvară timpurie. Pămîntul aburește sub picioare... Curînd-curînd, pe dezmorțită glie or să roiască tinere tractoare. DEȘLIU, N. 79.
    • format_quote Apele aburesc somnoroase, vilele încep a-și deschide ferestrele. VLAHUȚĂ, O. A. III 33.
    • format_quote tranzitiv De-o săptămînă... zăpada se topise; mușcelele, acoperite d-o pojghiță verzuie, abureau un fum ce se-nălța alene. DELAVRANCEA, S. 51.
    • format_quote tranzitiv factitiv A venit... primăvara, curățind apele de sloi, aburind țarinile, înflorind pămîntul, întinerindu-l. SANDU-ALDEA, U. P. 178.
    • diferențiere tranzitiv Despre materiale, obiecte etc.: exala. MDA2
      sinonime: exala
  • 3. reflexiv figurat rar A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Parcă te-ai cam aburit la față, nu știu cum; ce zici, așa-i că-ți vine la socoteală? CREANGĂ, P. 163. DLRLC
  • 4. tranzitiv figurat A atinge ușor (ca o suflare). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se simți aburit de o senzație dulce, ca și cum o mînă caldă și mîngîietoare îi netezea fruntea. VLAHUȚA, O. A. 106. DLRLC
    • 4.1. intranzitiv rar Despre vânt: adia. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      sinonime: adia
      • format_quote Pe Moldova și pe codri stăteau grămezi mari, alburii de nouri și nici un vînt nu aburea. SADOVEANU, O. I 98. DLRLC
      • format_quote Luminile răsăritului se lămureau și vîntul obosit abia aburea. SADOVEANU, O. I 151. DLRLC
  • 5. tranzitiv argou; argotic A induce în eroare prin cuvinte multe și abile. MDA2
  • 6. reflexiv popular familiar A se ameți ușor. MDA2
    sinonime: abura
etimologie:
  • abur DEX '09 MDA2 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.