ABURI (-uresc) I. vb. tr. 1 A lăsa să se acopere de aburi, a expune la acțiunea aburilor: l-am aburit cu oțet pîn' a început să curgă nădușala de pe el ¶ 2 A scoate aburi: muscelele... abureau un fum ce se înălța alene (DLVR.) ¶ 3 A acoperi cu aburi: aburi sticla și o șterse (VLAH.). II. vb. intr. 1 A scoate aburi: o minunată felie de mămăliguță… aburea în mjlocul mesei (D.-ZAMF.) ¶ 2 🌦 A sufla lin, a adia: cînd vîntul a aburit, iaca și ei la craiul în ogradă au sosit (CRG.); prinse să aburească un vînticel fierbinte (GRL.). III. vb. refl. 1 A se expune la acțiunea aburilor: avea obiceiul să se aburească cu cărămizi încălzite în foc ¶ 2 A se acoperi cu aburi: geamurile s’au aburit ¶ 3 A se înfierbînta, a se aprinde la față de căldură sau în urma unei emoțiuni: obrazul părintelui Tărăboiu începe să se aburească (SAD.).