ABURIT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate aburi, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; îmbujorat; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.

aburit², ~ă a [At: DOSOFTEI, PS. 265 / Pl: ~iți, ~e / E: aburi] 1 Care degajă aburi. 2 Exalat². 3 Adiat. 4 (Fig) îmbujorat². 5 (Arg) Păcălit². 6 Ușor băut. 7 Suflat². 8 Înfierbântat de supărare.

ABURIT I. adj. p. ABURI. 1 Acoperit cu aburi: fruntea lui era ~ă de sudoare (ALECS.) ¶ 2 fig. Înfierbîntat, înnădușit, aprins (la față): stă colo ~ă de joc, răcorindu-se cu evantaiul (GN.) ¶ ¶ contr. NEABURIT. II. sbst. Faptul de a (se) aburi.

ABURIT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.

ABURIT, -Ă, aburiți, -te, adj. 1. Acoperit cu aburi. Povestea era nesfîrșită, iar amintirile bunicilor ca oglinzile aburite. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 226. 2. Care scoate aburi, din care ies aburi. Văzînd gîscanul în ghiveci adus, Aburit, fierbinte ș-înainte-i pus... PANN, P. V. I 37. 3. Fig. Încălzit, înfierbîntat (de supărare). Ian lasă... nu te mai aprinde... destul de aburit ai vinit de-afară. ALECSANDRI, T. I 345.

ABURIT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi; care scoate, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; înroșit; înfierbîntat (de supărare). – V. aburi.

aburit a. 1. încălzit sau muiat prin aburi: friptură aburită; 2. fig. însuflețit: față aburită.

aburít, -ă adj. Acoperit de abur: geamurĭ aburite. Fig. Înfierbîntat, aprins: față aburită.

aborit², ~ă a vz aburit²

ABURIT adj. (fig.) brumat. (Un pahar ~ cu apă rece.)

ABURIT adj. (fig.) brumat. (Un pahar ~ cu apă rece.)

aburit, -ă aburiți, -te adj. 1. aprins la față roșu (de băutură sau de supărare) 2. păcălit, fraierit